A trecut aproape o lună de la marea sărbătoare creștină a Nașterii Domnului. De 33 de ani, Crăciunul a căpătat și o altă conotație pentru români, de cînd evenimentele nedorite, petrecute atunci, au asociat NAȘTEREA cu MOARTEA. Anul are 365 de zile, de ce a trebuit oare ca această zi sfîntă să fie întinată, iar în Istoria țării să devină o pată înroșită?
Întrebarea va rămîne fără răspuns. Sîntem prea mici, niște PITICI, iar CEI MARI au buzunarele pline de dolari. Și, cum BANUL este Ochiul Dracului, hipnotizat, îi faci pe plac. Iar TU rămîi sărac.
Conștiința ne permite cunoașterea de noi înșine. Doar Omul, și nimeni altcineva, poate să-și dea seama, înaintea acelei clipe hotărîtoare, că are conștiința clară, ori adormită... În mod normal, explică Samuel Aun Weor, autor și fondator al ,,Mișcării Gnostice Universale”, conștiința doarme profund. Foarte rare sînt momentele în care conștiința omului este trează. El lucrează cu conștiința în totalitate adormită, și doar în momente excepționale se trezește. Viața ființei umane este o lume de visare, însă ea crede că e trează, și niciodată nu ar admite că vizează, că are conștiința adormită. Dacă cineva ar ajunge să se trezească s-ar simți teribil de rușinat el însuși, ar înțelege cît de ridicolă e situația sa. Viața noastră este teribil de ridicolă, de tragică și, arareori, sublimă. Iluzia de a fi conștienți în mod continuu se naște din memorie și din toate procesele gîndirii.
Există puține excepții, pe care trebuie să le căutăm cu felinarul lui Diogene, acele cazuri rare sînt reprezentate de OAMENII adevărați: Budha, Isus, Hermes și alți inițiați. Acești fondatori de religii au avut conștiința continuă, au fost mari Iluminați...
Oare cît de adormită poate fi CONȘTIINȚA celor care publică în presă articole în care condamnă întreaga generație de dinainte de 1989? Se insistă pe vinovăția colectivă, iar prin tendința de manipulare a prăpastiei între generații, sînt inoculate în conștiința unora dușmănia și prostia. Drept urmare, părinții și bunicii sînt considerați POVARA țării, uitîndu-se că Timpul își pune amprenta pe fiecare. Nu-i scăpare.
De la ură la crimă este doar un pas. De la ura fasciștilor împotriva evreilor, pînă la ororile de la Auschwitz, a fost doar un pas. Un singur pas care va lăsa, pentru totdeauna, urme ce nu se pot șterge în istoria omenirii.
Dacă puterea condamnă zi de zi comunismul – adică o idee –, de fapt, condamnă generația respectivă, fără a ține seama de mersul istoriei, cînd ,,Craii de la Răsărit” dominau în această parte de lume. Și ce putea să facă o țară mică, secătuită de război? ,,Stalin și poporul rus libertate ne-a adus”, asta cîntam, fără să vrem. În acea perioadă, în România au fost trimiși în închisoare oameni nevinovați, pentru asta fiind condamnată Securitatea, fără a se face distincția între Securitatea stalinistă de atunci, vinovată de represiuni, și Securitatea ceaușistă de mai tîrziu, care nu a avut nici un amestec.
În numele libertății, în decursul istoriei s-au comis multe atrocități. Revoluții, războaie soldate cu pagube imense și pierderi de vieți omenești. Actele barbare comise de naziști asupra evreilor nu vor putea fi șterse din memoria timpului. Personal, am avut două colege evreice și n-am uitat niciodată spaima oglindită pe chipul lor cînd au fost urcate în trenul morții împreună cu mama lor și cu alți evrei pentru a fi duse spre moarte. Pentru ele am scris poemul ,,Stele galbene”. ,,Din Iad, stele galbene cad. Pe piepturi străluceau ca un coșmar. Priviri de metal înfigeau, în trupuri supte, moarte, în chinuri neîntrerupte. Prietenele mele, Ghizi, Suri, Helen, copilăria mea vă caută în Cer, dar voi v-ați oprit, pe veci, în Istoria anilor ’40...”.
LILIANA TETELEA