Constantin Lucaciu s-a născut în anul 1860 în orașul Baia Mare. Tatăl său, Mihail, fusese numit învăţător, în anul 1858, la şcoala primară greco-catolică din această localitate. După ce a urmat şcoala primară şi liceul la Baia Mare, Constantin şi-a finalizat studiile teologice la Gherla. Astfel că în anul 1886 a fost hirotonit preot şi a slujit alături de fratele său Vasile Lucaciu la Şişeşti, pînă în martie 1892 cînd a primit parohia Iojib. Va păstori aici pînă în anul 1906.

În anii 1892, 1893 şi 1894 participă la adunările generale anuale de la Sibiu ale Partidului Naţional Român. Activitatea din cadrul P.N.R. s-a îmbinat cu mişcarea memorandistă. La 14 ianuarie 1892, a avut loc o conferinţă a celor cinci cercuri electorale din Comitatul Satu Mare, în care Constantin Lucaciu a fost desemnat delegat pentru Conferinţa de la Sibiu din 20-21 ianuarie 1892. La conferinţa de la Sibiu, delegaţii sătmăreni „îndeplinind mandatul alegătorilor, s-au numărat printre susţinătorii înaintării fără întîrziere a Memorandului la Curtea de la Viena”. Astfel că în mai 1892 Constantin Lucaciu a făcut parte din delegaţia celor 300 de intelectuali care s-au deplasat la Viena pentru a înainta împăratului memorandumul românilor.

Pe data de 20 septembrie 1892, Constantin ia parte la marea adunare convocată la Sişeşti, unde a citit scrisoarea adoptată de adunare şi adresată Papei de la Roma în legătură cu suspendarea lui Vasile Lucaciu: „mulţimea de asistenţi a ascultat cu încordată atenţiune, şi am văzut şiroaie de lacrimi curgînd pe feţele tuturor ascultători lor şi am auzit suspinuri grele ieşite din fundul inimilor”.

Constantin Lucaciu îşi continuă activitatea din cadrul P.N.R. şi după ce începe persecuţia memorandiştilor. La 20 iulie 1893 îl înştiinţează pe protopopul Seiniului, Iosif Pop Lemeni, despre „plecarea sa din parohie pentru a lua parte la Conferinţa delegaţilor alegătorilor români din Transilvania, ce urma a se ţine la Sibiu, în data de 23 iulie 1893”. Un an mai tîrziu, la 26 noiembrie 1894, Constantin Lucaciu îl înştiinţează pe acelaşi Iosif Pop Lemeni că, în zilele de 27-29 noiembrie, va lipsi din Iojib „fiind plecat la Sibiu, pentru a lua parte la conferinţa generală a alegătorilor români din Transilvania şi Ungaria”.

Din cauza deselor deplasări din parohie datorate diverselor consfătuiri politice, la fel ca şi fratele său, Constantin va intra în conflict cu episcopul Ioan Sabo de Gherla.

În anul 1907 primește parohia Craidorolț

Din anul 1907 pînă în 1914 a fost preot în parohia Craidorolţ. Tot în aceşti ani a fost ales şi preşedinte al Reuniunii învăţătorilor greco-catolici din comitatele Sătmar şi Ugocea ce aparţinea de dieceza Gherlei.

În calitate de preşedinte al Reuniunii învăţătorilor, Constantin Lucaciu participă şi la conferinţele Astrei. În 11 august 1907, la Mocira, are loc „Protocolul adunării generale a despărţămîntului Sătmar-Ugocea al Astrei”. La această adunare participă şi Constantin Lucaciu. În septembrie 1912 primeşte o scrisoare din partea directorului despărţămîntului, Gheorghe Şuţa. Acesta îi solicită participarea la conferinţa Astrei din 9 octombrie şi întocmirea unui proiect privind constituirea a trei despărţăminte noi în locul celui vechi. A protestat împotriva Episcopiei de Hajdudorog. La adunarea organizată în 18 august 1912 la Sanislău de către părintele Alexa Pop, a participat şi Constantin Lucaciu.

Aşa cum îl caracterizează N. Iorga, Constantin Lucaciu „avea curajul de a judeca independent, lovind curagios neajunsurile, fără a se întreba dacă printr-aceasta supără pe aceia de care putea să atîrne situaţia sa”.

La Craidorolţ, conflictul cu autorităţile se accentuează ca urmare a faptului că predă religia în limba română, atît copiilor români cît şi maghiari. De asemenea, el a avut curajul să facă însemnări în jurnalul şcolar în limba română.

În 13 aprilie 1913, Episcopia Gherlei îi trimite o scrisoare preotului Constantin Lucaciu, în care „i se atrage din nou atenţia de a nu folosi limba română în şcoala de stat din Craidorolţ deoarece contravine legislaţiei şcolare maghiare”.

În anul 1914 a trecut Carpaţii în România împreună cu fratele său Vasile Lucaciu. Un an mai tîrziu şi-a tipărit cartea „Biserica, şcoala şi armata”, o lucrare de critică socială, în care aşa cum spune marele istoric Iorga „vedea pentru îndreptarea relelor numai marele mijloc al culturii, bisericeşti şi laice, al unei solide culturi naţionale, în care singură, cu adevărat, ni este mîntuirea”.

În anul 1917 Constantin Lucaciu pleacă în S.U.A., unde, alături de fratele său, dr. Vasile Lucaciu, luptă pentru cauza înfăptuirii României Mari.

Deşi nu a fost prezent la Alba Iulia în 1 decembrie 1918, pentru meritele sale în lupta naţională a fost ales în Marele Sfat Naţional Român unde îl regăsim alături de alţi intelectuali sătmăreni: preoţii Romul Marchiş şi Vasile Ardelean, avocaţii dr. Coriolan Steer, dr. Ilie Carol Barbul, dr. Ioan Doboşi, dr. Sever Pop de Băseşti. După revenirea în ţară, episcopul Demetriu Radu l-a numit paroh şi arhidiacon în Satu Mare la 12 august 1919. Apoi, în 1919 a fost ales deputat în Parlamentul din Bucureşti, din partea circumscripţiei electorale Seini.

S-a stins din viaţă la 1 octombrie 1920 la Satu Mare.

* * *

Pe nedrept uitat, Constantin Lucaciu merită să-şi recapete locul în conştiinţa sătmărenilor, alături de celebrul său frate Vasile Lucaciu. Prin înfiinţarea unui Muzeu Lucaciu, vor fi cunoscuţi marelui public toţi cei care au luptat pentru libertatea şi drepturile poporului român.