Declaraţia lui Constantin Dărăşteanu continuă astfel: ,,Fac menţiunea că, la data aceea, Abatorul era o societate administrată şi controlată de evrei. De asemenea, precizez că i-am spus şoferului, dacă vrea, să meargă şi el să-i vadă pe cei atîrnaţi în cîrlige, dar nea Vasile l-a oprit, spunînd că nu e bine, deoarece unii «de sus» au observat deja mişcarea pe care o făcusem şi acum sînt cu ochii pe noi. L-am întrebat pe nea Vasile dacă e dispus să declare cele petrecute la Abator şi în faţa altora, în cazul că va fi vreodată nevoie. Nea Vasile a declarat că este de acord, mi-a dat adresa – locuia lîngă Abator, pe Splai – iar ulterior l-am vizitat de mai multe ori şi ne-am împrietenit. Aşa am aflat că, după aceea, Armata a ridicat cadavrele de la Abator şi le-ar fi dus în Pădurea Plumbuita.

Vizita mea la Abator a durat circa 15-20 minute. La plecare, am luat, pentru trupă, o navetă de măruntaie, mai mult burţi. Cînd m-am întors la unitate, m-am prezentat la comandant şi i-am raportat cele aflate. Comandantul a considerat că e de datoria lui să raporteze mai sus. Eu m-am retras din biroul comandantului şi m-am dus în hala de montaj, în hangarul central. După un ceas, un ceas şi jumătate, a venit la mine comandantul şi mi-a spus că a telefonat la Consiliul de Miniştri, la cabinetul lui Horia Sima, şi a cerut să vorbească cu acesta. De la postul telefonic respectiv i s-a răspuns că «nu mai există camaradul Horia Sima şi nu se ştie unde este». Menţionez că în zilele care au urmat, zvonul despre uciderea şi atîrnarea în cîrlige a evreilor, la Abator, a circulat, dar nu era luat în serios de nimeni. Pînă şi femeile cele mai simple din mahalaua bucureşteană se întrebau: «De ce evreii nu reclamă la Antonescu ceea ce au păţit?».

Precizez că nu am fost membru al Mişcării Legionare, dar, la fel ca şi cei mai mulţi colegi din aviaţie, am simpatizat, ca român şi creştin, cu ideile lui Corneliu Zelea Codreanu”.

Despre activitatea pe care a desfăşurat-o Constantin I. Dărăşteanu în Canada au scris, în publicaţia ,,Rost” – revistă de cultură creştină şi politică –, domnii Claudiu Tîrziu şi Marcel Petrişor, în anii 2009 şi 2010. În ultimii ani de viaţă, acest mare patriot român a contribuit la construirea unei biserici ortodoxe din Sectorul 3 al Capitalei. Constantin Dărăşteanu a fost un om cu o educaţie profund creştină, un naţionalist autentic, care a luptat toată viaţa pentru adevăr şi dreptate, fiind un susţinător înflăcărat al Uniunii Vatra Românească.

Despre înscenarea de la Abator, din 22 ianuarie 1941, pe care Ion Antonescu a făcut-o pentru a discredita Mişcarea Legionară şi pentru a-i omorî pe oamenii care l-au ajutat să ajungă Conducătorul Statului – a scris şi dr. Şerban Milcoveanu, în cartea „Corneliu Z. Codreanu – altceva decît Horia Sima“, Vol. II, Editura „Liga pentru apărarea adevărului istoric“, Bucureşti, 1996, pag. 77-81. În carte este redat un fragment din lucrarea de specialitate a marelui penalist Petre Pandrea, care, făcînd, personal, o anchetă la abator, a tras concluzia că acele aşa-zise crime au fost o înscenare.

Recent, a apărut o carte interesantă – „Veşnica mea pomenire“, de dr. Radu Eftimovici, Editura Curtea Veche, 2004, Bucureşti – în care, la paginile 185-201, se arată că masacrul de la Abator, urmat de atîrnarea cadavrelor în cîrlige, este o gogoriţă, o minciună sfruntată. Pe vremea aceea, dînsul era nu numai şeful Laboratorului de analize ale cărnii, dar şi directorul adjunct al Abatorului din Bucureşti. Autorul menţionează că, imediat după război, scriitorul şi reporterul de război Ilia Ehrenburg, de origine evreiască, a publicat o carte, intitulată „Prin Europa“, în care se afirmă că la Bucureşti au fost asasinaţi zeci de evrei, ale căror cadavre au fost atîrnate în cîrligele de vite, de la abator. Numai că, ulterior, s-a aflat că această crimă s-a petrecut, de fapt, la Riga, unde letonii s-au răzbunat, în acest fel, pe evreii comunişti implicaţi în moartea rudelor lor.

Cartea se citeşte pe nerăsuflate şi se găseşte de vînzare la Librăria ,,Mihail Sadoveanu”, din Bucureşti. Ar fi bine să se editeze noi tiraje. Se vede că lucrarea este scrisă de un mare intelectual, profesor universitar – şeful catedrei de Istoria medicinii, la Institutul de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“.

Felicitări, domnule profesor, Poporul Român vă este profund recunoscător pentru întreaga dvs. activitate dăruită ştiinţei, familiei şi lui Dumnezeu. Asta înseamnă că mai sînt români de mare valoare – adevăraţi patrioţi şi naţionalişti.

În cartea-epopee „Holocaustul: Gogoriţa Diabolică“, recent apărută sub semnătura cunoscutului istoric şi ziarist col. (r) Vasile Zărnescu, este prezentată aproape întreaga escrocherie a holocaustului, practicată, în formă continuată, de 145 de ani. Volumul se găseşte de vînzare la Librăria ,,Mihai Eminescu”.

Constantin Dărăşteanu a murit în anul 2007 şi a fost înhumat în cimitirul ortodox al Parohiei Dudeşti-Cioplea (Str. Postăvarului nr. 2, Sector 3, Bucureşti, fig. F, loc. 1680).

Locul său de odihnă se află la cîţiva metri depărtare de mormîntul poetului şi ziaristului Ilarie Dobridor (1908-1968), pe numele său adevărat Constantin T. Iliescu, fiu de ţărani, născut în comuna Dobridor, judeţul Dolj. Cele mai importante cărţi ale sale sînt: ,,Decăderea dogmelor – cum au dizolvat evreii cultura europeană” (Bucureşti, 1940) şi ,,Oameni ridicaţi din ţărănime” (Bucureşti, 1944). Pentru aceste scrieri, a făcut 10 ani de temniţă grea, care l-au măcinat fizic şi sufleteşte. Eliberat din detenţie în 1964 (cînd au fost desfiinţate închisorile politice), el s-a confruntat cu o serie de decepţii care, laolaltă cu marginalizarea socială, l-au împins spre singurătate. Ajutat de Mihai Ralea (paradoxală prietenie!), a reuşit să obţină o slujbă. A mai şi scris cîte ceva, dar fără vigoarea şi entuziasmul de odinioară. Urmărit îndeaproape de Securitate, slugile acesteia i-au închis gura mult prea slobodă, pe la începutul anului 1968, maltratîndu-l cu cruzime în mansarda sa din Str. Romei şi încuindu-l, apoi, înăuntrul locuinţei, cu lacătul. Sora lui l-a găsit mort, desfigurat în urma bătăilor primite, după o săptămînă. Evreii nu vroiau să accepte, sub nici o formă, ideea că fiii de ţărani pot deveni intelectuali. Dorinţa lor era ca ţăranii să rămînă nişte slugi şi făceau tot posibilul ca românii să fie alungaţi de pe pămîntul strămoşesc, astfel încît ei să poată întemeia, aici, ISRAELUL EUROPEAN. La această acţiune barbară nu au renunţat şi, după complotul internaţional anti-românesc pe care l-au pus la cale, a început o nouă invazie de evrei, mai periculoasă ca oricînd, care pune în primejdie existenţa Statului Român şi a Naţiunii Române (vezi cartea ,,Oameni ridicaţi din ţărănime”, Editura Fundaţia Culturală Regală, Bucureşti, 1940). Cîţi evrei au venit în România după decembrie 1989? De ce se ţine ascunsă această cifră? Ce acţiune desfăşoară aceşti evrei? Dacă românii nu se vor trezi, în maximum 40 de ani vor fi pulverizaţi în istorie. Vorba prof. Petre Ţuţea: ,,Neam de tîmpiţi ce sîntem”, ori, cum spunea Alexander E. Ronett: ,,Neam fără noroc, sau blestemul lui Zamolxe”. Volumul ,,Decăderea dogmelor – cum au dizolvat evreii cultura europeană” a fost tipărit într-o nouă ediţie de Editura Fronde, Alba Iulia-Paris, în 1999. Ar fi salutară publicarea, de către o editură de prestigiu, şi a cărţii ,,Oameni ridicaţi din ţărănime”.

La cca. 20 de metri de mormintele lui Constantin Dărăşteanu şi Ilarie Dobridor se află monumentul funerar al familiei lui Antonie Plămădeală, Arhiepiscop al Sibiului, ultimul mare Mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului (fig. F, loc 2.135). Aici sînt înmormîntaţi părinţii înaltului prelat – Vasile (1903-1983) şi Elisabeta (1905-1988) – şi 3 din cei 6 fii ai lor. Mormîntul Mitropolitului se află la Mînăstirea din Sîmbăta de Sus – Făgăraş, ctitorie brâncovenească, a cărei incintă a fost rezidită de el din temelie.

Antonie Plămădeală s-a născut la 17 noiembrie 1926, în comuna Stolniceni, judeţul Lăpuşna (interbelic), într-o familie de cîntăreţi bisericeşti. A fost membru de onoare al Academiei Române şi al Academiei de Ştiinţe din Chişinău. De asemenea, a fost distins cu numeroase ordine ecleziastice. Mitropolitul Antonie Plămădeală va rămîne, în conştiinţa celor care l-au cunoscut, în primul rînd, un mare cărturar-patriot al neamului său.

Unul din fraţii săi mai mici, Mihai Plămădeală (născut la 5 noiembrie 1935), de profesie inginer mecanic, a scris două cărţi: ,,Dosarele nu ştiu tot” (Editura Andreiana – Sibiu, 2011), în care este evocată o anumită perioadă din viaţa Mitropolitului, şi ,,Refugiul – deznădejde şi speranţă” (Editura Istros – Brăila, 2012), o lucrare în care autorul se referă la dramatica despărţire de locurile natale şi la peripeţiile familiei sale, povestind cu talent despre tinereţea sa, anii de studii şi intrarea în viaţa social-productivă.

Cinstindu-i pe înaintaşi, dovedim că-i merităm!

Sfîrşit

Tudor Voicu