Scriu aceste rînduri cu gîndul la poeta Constanța Buzea care, în această primăvară, ar fi împlinit 80 de ani. Despre cea considerată de istoricii literari drept unul dintre cei mai mari poeți români contemporani, se cuvine să reamintim cîteva date din biografia sa, pe care unii dintre cititori s-ar putea să le cunoască, fie și parțial. S-a născut la București, în 29 martie 1941. La doar 20 de ani s-a căsătorit cu poetul Adrian Păunescu, cu care a avut doi copii, pe Ioana și pe Andrei. A urmat cursurile Facultății de Filologie, la Universitatea din București, obținînd licența în 1970. Între 1974 și 1989, a fost redactor la revista Amfiteatru, iar din 1990 a lucrat, în aceeași calitate, la România literară. Opera sa poetică numără peste 20 de volume, la care se adaugă cîteva antologii. Poetei i s-au decernat premii literare importante, cum ar fi Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei. Constanța Buzea a fost și autoare de cărți pentru copii, apreciate și răsplătite cu premii literare. A încetat din viață pe 31 august 2012, la 71 de ani.

Poeta Constanța Buzea este cea care, în anii uceniciei mele într-ale scrisului, avea să-mi întindă o mînă de ajutor. Îmi amintesc cît de frumos mă primea în redacția revistei Amfiteatru, dintr-o clădire de pe Schitu Măgureanu, și cum, cu o rară delicatețe, îmi citea cu atenție poeziile, fără să mă critice, dar nici să mă laude. La ea, ,,sinceritatea și franchețea erau mai importante decît căldura, fiindcă uneori căldura poate ascunde ipocrizie”, cum bine o caracteriza un tînăr critic literar. Pentru mine, era o onoare și un motiv de mîndrie că apăream cu poezii în revista studenților, la vremea anilor ’80. Dar, timpurile acelea s-au dus...

Acum, răsfoind jurnalul meu cu amintiri, o redescopăr, recitindu-i versurile, pe poeta cu veșnic proaspete resurse lirice, dar îmi revine în minte și dascălul desăvîrșit Constanța Buzea, care a știut să-i descopere și să-i îndrume pe tinerii poeți, mai ales în România literară, pe cărările originalității și ale șlefuirii limbajului de creație, întru limbă literară curată. Asta nu însemna că dorea să impună poeților care i se adresau felul său sobru de a fi, dar știa să comunice excelent și să se facă înțeleasă, chiar dacă răspunsul ei nu era totdeauna pe măsura așteptărilor aspiranților la glorie literară. Erai, însă, mulțumit că ți-a acordat atenție o voce lirică femină specială, precum era dumneaei. La vremea aceea, se bucura de o mare notorietate în lumea poeziei, fiind apreciată ca o profundă cunoscătoare a tuturor notelor muzical-poetice, de unde candoarea și finețea versurilor sale. Așa i-am perceput poezia, cînd am citit volumul ,,La ritmul naturii”, apărut în 1966, și altfel i-o percep acum, la distanță de cîteva decenii, descifrîndu-i alte dimensiuni ale cuvîntului. Volumul său ,,Ploi de vară”, apărut în 1997 la Editura Albatros, avea să-mi dezvăluie o nouă fațetă a poeziei sale, cu o altă formă lirică și de altă stare scriitoricească, întru naturalețea cuvîntului poetic. Ca argument, citez, din acest volum, poezia ,,Șarpele casei”: ,,Șarpele casei,/ Dorm cu mîna sub pernă și tu/ Treci peste pluș/ De sînge nu ești torturat,/ Una cu tine sînt, lipsitule de venin,/ Fă din umărul meu un frig,/ Nepăsător.// Șarpe al casei,/ Mîna mea caldă, zadarnic inel,/ Atinge foamea urmașilor tăi.// Peste noi își aruncă părinții/ Casele lor./ Oul tău transparent sparge-l./ Hrănește-te, eu te dezleg,/ Sterp ca un înger fii,/ Și rămîi în trecut!”. Este o poezie care merită citită ori recitită și care necesită o analiză profundă. Oare cine să fie șarpele la care se referă poeta? Nu amestecăm lucrurile, dar Constanța Buzea, odată cu trecerea vremii, avea să ne convingă că viața și oamenii nu rămîn aceiași, ci se află într-o permanentă căutare a valorilor lor, dar nu oricum, ci prin respect.

Amintirile mele legate de poetă vin din vremea în care, tînăr fiind, veneam la redactorul revistei Amfiteatru tocmai de la coarnele plugului, din Moldova lui Ștefan cel Mare, să-mi caut un rost al scrisului. Sînt clipe de neșters din acea perioadă a vieții mele, de care-mi voi aminti mereu, cu aceeași intensitate sufletească pe care o resimțeam atunci.

Constanța Buzea va rămîne autoarea lecturilor mele preferate, și-I mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit prilejul să o cunosc pe poeta care a găsit leac pentru îngeri, cu mîini de stele și ploi de vară parfumate, în acord cu ritmul naturii.

ION MACHIDON,

directorul revistei ,,Amurg sentimental”