Confesiuni privind aforismul (I)
  • 16-10-2023
  • 0 Comentarii
  • 262
  • 2


Să vorbim din nou despre aforism nu deranjează pe nimeni – e o temă care nu poate fi epuizată, pentru că apar aspecte noi, care întăresc statutul acestei specii literare (nu gen literar!) și dovedesc răspîndirea ei. Deci, trebuie subliniată amploarea pe care a căpătat-o, concurînd chiar epigrama care, în ultimul timp, cu toate festivalurile care au loc și prin abordarea ei de condeie boante și premierea, în general, a autorilor și nu a producțiilor literare, cunoaște un declin. Spusele lui Mușatescu se adeveresc și la speciile umoristice: De-un timp s-au înmulțit poeții, în schimb dispare poezia! Totuși, cum aceasta este o creație a spiritelor ascuțite și se orientează conform realității, își menține statutul, asimilînd, în ultimul timp, trăsături aforistice.
În ceea ce privește aforismul, acest ,,misterios punct diamantic al spiritului”, în care ,,contrariile încetează a fi percepute drept contrarii” (cf. Marie-Paule Berranger, Dépaysement de l’aphorisme, Librairie José Corti, 1988, p. 12), produce o deplasare aparentă a ideii, conferindu-i și valori poetice, cum procedează și subtila epigramă.
Subliniem amploarea, importanța privind cultura română, dincolo de granițele Țării, a Festivalului Internațional al Aforismului de la Tecuci, inițiat acum 6 ani de doi buni români – filologul Vasile Ghica și inginerul Eugen Pelin – singurul internațional în țară și în străinătate, care abordează această formă literară scurtă. Acest festival a devenit celebru, dar ar fi nedrept dacă n-am sublinia faptul că un rol de seamă în promovarea aforismului umoristic și l-a asumat, tot acum 6 ani, Cenaclul Umoriștilor Brăileni ,,Ștefan Tropcea”, condus de dr. Mihai Frunză și ing. Alexandru Hanganu – cel dedicat, cu trup și suflet și cu istețimea minții, creației umoristice, prin festivalul susținut de Casa de Cultură a Municipiului Brăila, manager Emanoil Ciucașu. Aforismele sînt apreciate, în egală măsură, pentru puterea de pătrundere a ideii și pentru verva, umorul care amplifică orizontul. De acest oraș se leagă nume consacrate ale culturii și științei românești, îmi vin în minte nume precum Maria Filotti, Ana Aslan, Ștefănescu-Goangă, Hariclea Darclée, Jean Moscopol, Panait Cerna, Panait Istrati, Fănuș Neagu, Mihu Dragomir, Iorgu Cavadia ș.a. Îmi permit să-mi deschid sufletul față de cititorii acestei reviste de un larg orizont spiritual: mi-a rămas, în gînd și în suflet, nemuritoarea romanță, compusă de acest aromân, ,,Dor de răzbunare”. Ce să-i faci, în ființă port cîntecul popular autentic (nu făcăturile care amestecă zonele și, mai ales, folclorul românesc cu manelele și cu alte zvăpăieli) și romanța, pentru care am urmat, cînd ajunsesem lector universitare, Școala Populară de Artă – Canto popular și romanțe, între 1972 și 1975, fiind colegă de an cu Cornelia Ardelean-Archiudean, de felul ei de la Bistrița, sub îndrumarea unor personalități în domeniu, precum Nicolae Trofin (da, preot, fratele politicianului cunoscut, mort ,,accidental”), nemuritoarea care a ,,primit bundiță nouă” – Angela Moldovan, profesoara Rodica Costiu, instrumentistul Cornel Vântu. Intensitatea sentimentului de dragoste din romanța Dor de răzbunare, compusă de Iorgu (George) Cavadia, ne cutremură sufletul. Redau, din memorie, versurile:
Aș dori din piept să-mi scot
Inima cu dor cu tot
Și s-o pun în pieptul tău
Să simți tu ce simt și eu...
Aș dori să rămîn mut
Vocea mea să-ți împrumut
Ca să poți să-mi spui cu ea
Ceea ce s-ascult aș vrea
Și atunci nepăsător
Să resping al tău amor.
Și să fac precum faci tu:
Tu să plîngi, eu să zic nu.
(Apropo de numele Iorgu: știați că e Gheorghe în limba greacă? Și, pentru că veni vorba de influența gre­cească, știați că sufixul -ache vine din această limbă și că, inițial, avea sens diminutival? Petrică – Petrache, Costică –
Costache etc., multe devenind nume de familie.)
Puterea sentimentului, cînd întreaga ființă trăiește și suferă, întrecînd dorul, e exprimată și în cîntecul popular – mă gîndesc la ,,Răzbunarea”, cîntată de Mia Dan, din Banat, cînd ea ajunge la disperare și amenință:
Deschide, badeo, fereastra
Că-ți dau foc să-ți ardă casa,
Să ardă casa pe tine
Cum arde inima-n mine!
Dar ce ziceți de ,,Blestemul de dragoste” al lui Miron Radu Paraschivescu (redau versurile din memorie):
Să te topești de-a-mpicioare (sic!),
Galbin ca o lumînare,
Să nu fie boală rea
Care-n tine să nu dea,
Cînte-ți popa din scriptură,
Să-ți văz dafinu’ pă gură,
Că m-ai luat din casă fată
Crudă și nevinovată
Și m-ai spintecat în două
Sub ceru’ cu luna nouă
Și-n loc să mă faci mireasă
M-ai lăsat să zac borțoasă...
Dar, cum ne-am depărtat de subiect, să revenim la oile noastre, cum spun francezii (revenons à nos moutons!).
Fiind cultivat și premiat în concursuri, aforismul s-a extins, concurînd într-un fel epigrama, atît în bine, cît și în rău, fiind abordat de tot felul de condeie, mai mult sau mai puțin iscusite. E, de fapt, un fenomen al noii epoci în care omul e concurat, chiar înlocuit de tehnologie și în care chiar și poezia e înlocuită de așa-zisa poezie. Salvarea aforismului stă în promovarea valorilor de către organizatori, de jurii competente, de publiciști pricepuți în domeniu și de critici literari cu pregătire filologică sau umanistă (filozofică, juridică, istorică...).
Atît epigrama, cît și aforismul – forme lite­rare scurte – cu tradiție milenară, includ, prin inge­niozitatea ideilor, o arie amplă de semnificații, cu surprize, ingeniozități care incită spiritul, stîrnind, uneori, chiar umorul, ironia. Cu alte cuvinte, în aceste vremuri tulburi, mînuitorii condeiului ascuțit, creator de poante ingenioase, au construit o punte cu du-te – vino de la epigramă la aforism. Documentarea pe care am făcut-o, timp de 14 ani, pentru teza de doctorat, cînd îmi înghețau coatele pe cristalul de pe masa din sala de lectură a Bibliotecii Academiei, m-a adîncit în lectura materialelor (studii, reviste, manuale, diverse volume) care oglindesc spiritul ascuțit al românului, pentru a descifra trăsăturile specifice formelor literare scurte; în special ale epigramei. Am realizat o lucrare cuprinzătoare de aproape 600 de pagini, dar, la examenul final de doctorat (după ce, în mai bine de 4 ani, am susținut trei colocvii și, apoi, cîte un capitol din cele trei ale tezei), a trebuit să mă limitez la primele 300 de pagini (,,Ce Profesor din comisie e dispus să citească 600 de pagini?” – Șt. Cazimir). Volumul cuprinzător l-am publicat ulterior, în 2001, la editura Dealul Melcilor din Brașov, cuprinzînd 592 de pagini. Aprecierile mi-au dat mult curaj și mi-au menținut condeiul și azi, cînd nu mai sînt ,,bătrînă”, ci longevivă.
Fondul informațiilor privind înrudirea celor două forme scurte de literatură – epigrama și aforismul –
era deja realizat și evident. Paralel cu abordarea concomitentă a acestor creații, s-a adîncit și cercetarea aforismului. Am studiat paginile unor volume dedicate acestor specii literare, pe care mi le-a adus de la Paris marele om de cultură Claude Dignoire, acest francez mai român decît mulți români. Am publicat primul volum de aforisme cu aproape un deceniu înainte de organizarea Festivalului Internațional de la Tecuci, în 2007, cu titlul ,,La masa tăcerii mele” (1111 aforisme), urmat de alte patru: ,,Exil interior” (2009) –
ambele în română; apoi ,,Ieșirea din Labirint” (2011) – în română, italiană și franceză, ,,Curcubeie de gînduri” (2013) – în română, spaniolă, italiană, franceză și engleză – și ,,De la surîs la suspin” (2017) –
tot în cele 5 limbi; harul lui Dumnezeu și mînuirea neîntreruptă a condeiului mi-au oferit bucuria de a finaliza al șaselea volum de aforisme, în română, cu titlul ,,Din oglinda gîndului”, Editura PIM, Iași, 27 august 2023.
O mare satisfacție pentru spiritul și pentru condeiul meu – călător în mai multe sfere literare care s-au impus eului – a fost apariția, în volumul publicat la
Torino – ANTOLOGIA DELL’AFORISMA ROMENO
CONTEMPORANEO, a cura de Fabrizio Cara­magna (2013, în paginile 141-146), alături de alți 19 mari scriitori și autori de aforisme. N-aș vrea să fie considerată autolaudă, dar îmi exprim bucuria pe care am simțit-o și care m-a încurajat, citind, în prezentarea care mi se face, aceste rînduri (pe care, sînt sigură, le va înțelege orice cititor): ,,Elis Râpeanu ha anche pubblicato uno studio sulla epigramma che è unico nella letteratura romena e anche nella lettera­tura universale, Epigrama în literatura ro­mână (2011). Questo libro è considerato da uno dei migliori critici romeni Mircea Ionescu-Quintus comme La Bibbia dell’ epigramma romeno. In ambito aforistico Elis Râpeanu ha pubblicato diverse raccolte di aforismi tra cui La Masa Tăcerii mele, 1111 aforisme (2007), Exil interior. Aforisme (2009) e Ieșirea din labirint (2011)”.
(va urma)
ELIS RÂPEANU
Doctor în Filologie

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite