Şi în comuna Horea, judeţul Alba, oamenii trăiesc frumos. Şi trăiesc astfel pentru că, de la vlădică la opincă, aşa cum se zice din popor, fiecare localnic munceşte să-şi facă pe cît de bogată gospodăria, pe atît de arătoasă. Pentru a decide cît de frumoasă este o localitate, vizitatorul îşi poate face o primă impresie după felul cum arată casele oamenilor, drumurile, instituţiile publice: primărie, şcoli, grădiniţe, cabinetele medicale, sediul de poliţie etc. Oamenii locului formează o comunitate deosebită a moţilor şi se simt cum nu se poate mai bine acasă la ei, cu graiul lor românesc, atît de aparte şi de fermecător, pe care l-au învăţat şi păstrat de cînd se ştiu aici, ca aerul pe care îl respiră zi de zi, la coasă, la plug, sau în pădure, la doborîtul arborilor şi la culesul fructelor şi al ciupercilor. Şi sînt o mînă de oameni harnici, cum am constatat în scurta noastră vizită în zonă, descoperind la ei frumuseţi nebănuite… Şi nu doar de case este vorba, ci de tot ceea ce ţine de această zonă istorică, în care se aude parcă, din măruntaiele pămîntului, glasul străbunului Horea şi al locotenţilor săi, Cloşca şi Crişan, acei luptători pentru libertate, care au sfîrşit tragic, traşi pe roată de unguri. Acestor martiri ai neamului, localnicii le-au înălţat, la tot pasul, sculpturi în lemn, pentru a le cinsti memoria veşnic. Semn că lor le pasă de istorie. În comuna Horea, am găsit liniştea pe care ne-o dorim cu toţii. Despre oamenii de acolo, din păcate, prea puţin se vorbeşte. Poate doar cînd se întîmplă vreo nenorocire, cum a fost cazul prăbuşirii acelui avion de mici dimensiuni, soldat cu moartea experimentatului aviator Adrian Iovan şi a studentei Aurelia Ion. Pe un ger cumplit, localnicii au fost primii care le-au venit în ajutor celor care se aflau în avion, salvîndu-i pe cei rămaşi în viaţă după impact… Ei ţin la datini şi obiceiuri, se bucură de tot ceea ce le oferă natura, viaţa… Să nu se creadă că în această parte a ţării curg rîuri de lapte şi miere; ca peste tot, şi aici sînt probleme. Mai ales iarna, cînd nămeţii uriaşi acoperă drumurile pînă spre poalele munţilor. Nu ne-a povestit nimeni acest lucru, bănuim că aşa este… Aici, în Horea, reprezentanţii comunei au modernizat şcoala din temelie: sălile de clasă sînt luminoase, iar elevii şi cadrele didactice beneficiază de căldură de la centrala proprie, de curent electric şi calculatoare conectate la internet, precum şi de o sală de sport modernă. Iată, aşadar, că şi în acest colţ de rai, parte componentă a României şi a istoriei ţării, regăsim, alături de tradiţii şi obiceiuri strămoşeşti, şi mărturii ale prezentului. Aici am cunoscut isprava unor oameni gospodari, ambiţioşi şi curajoşi, care îşi duc traiul zilnic în liniştea munţilor, în cîntecul păsărilor, împletit cu doinele şi baladele noastre de odinioară. Toate acestea se întîmplă pentru că ei îşi trag rădăcinile din eroii neamului nostru, legendarii Horea, Cloşca şi Crişan. Un ,,pui de Horea” este şi directorul şcolii gimnaziale, dl. Emil Marin Mateş, un om de o mare frumuseţe sufletească. Pe vreme de toamnă tîrzie, cu ploaie densă şi pîclă groasă, de nu vedeai la doi paşi în faţă, ne-a urcat cu maşina sa, proprietate personală, la peste 800 m altitudine, pe un drum forestier, greu accesibil, cu serpentine abrupte, pînă la casa Crăişorului din Fericet. O aventură de neuitat, pentru care, în numele echipei noastre – poeţii Mihai Istudor, George Militaru, conferenţiarul Daniel Prallea-Blaga, subsemnatul şi prof. Iulian Machidon – îi mulţumesc. Îi sîntem recunoscători că a fost o gazdă deosebit de primitoare şi ne-a înlesnit întîlnirea cu profesorii şi elevii de la şcoala pe care o conduce. Am avut posibilitatea, cu acest prilej, să prezentăm, ca un viu omagiu adus lui Horea, volumul de poezii „Crăişorul”, al poetului Mihai Istudor, să ne cunoaştem şi să aflăm că, în această localitate, cu statut de sat european, gospodarii sînt de toată isprava… În acest sens, stau mărturie cele 4 biserici, 4 cămine culturale, 7 şcoli şi 4 grădiniţe renovate şi întreţinute, ca la carte, prin strădania edililor ei.

ION MACHIDON, preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“