COMASAREA HOȚIEI ȘI A SĂRĂCIEI (II)
  • 15-04-2024
  • 0 Comentarii
  • 119
  • 0

Cu cît ne apro­piem de prima fază a alegerilor multiple din acest an, 9 iunie –
data alegerilor euro-­
parlamentare și lo­cale – scena politică românească se în­cinge simțitor, mobilizînd forțe poli­tice considerabile în încercarea de a-și scote la bătaie oamenii de partid cei mai capabili să se înfrunte pe acest teren, sau să-și consolideze pozițiile deja cucerite, la nivelul unor localități importante. După circăria făcută cu prilejul desemnării candidatului comun, din partea PSD și PNL, pentru Primăria Capitalei, unde s-a văzut clar lipsa de analiză nu doar politică, ci și socio-umană, din partea staff-ului celor două partide, Bucureștiul a intrat în campionatul faza pe sectoare, de la care se așteaptă noi contre, dar și noi bîlbe politice și electorale, așa cum ne-a obișnuit cuplul de comici ai acestui circ național – Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.
O primă demonstrație a falsului interes pentru desemnarea unor can­didați, moment transformat într-un grotesc festival politic, asortat cu mîncare și băutură, a fost lansarea actualului primar de la sectorul 3, Robert Negoiță, într-o nouă tentativă de a cuceri încă un mandat de primar. Alegînd ca loc al acestei megalansări Hala Laminor – un spațiu amenajat cu mulți bani din fondurile Primăriei Sectorului 3, în locul decedatei  Uzine de țevi „Republica”, unde, în loc de piese metalice (multe pentru export), „produce” acum diverse spectacole, „căsătorii” de 24 de ore, de Valentineʼs Day, Tîrgul de Crăciun etc., impresia de megalomanie și prost gust a fost etalată din plin. Să faci declarații sforăitoare la un banchet electoral, la „umbra” palmierilor lui Negoiță, într-un loc în care, cu peste 30 de ani în urmă, intrau pe porțile Uzinei, zilnic, 10.000 de muncitori, o construcție amendată cu 420.000 de lei pentru lipsa autorizației la incendiu, iată prototipul de sfidare a tot ceea ce este normal, din partea actualei coaliții (total împotriva naturii) – PSD – PNL.
Atît de mult au clocit combinațiile lor originale, acelea ba de prezentare comună a candidaților, ba în mod separat, ignorînd total părerea și dorința oamenilor din teritoriu, încît pînă la urmă, ce se anunța un mare fiasco, s-a și întîmplat. Eu chiar mă așteptam la o „răscoală” a greilor din teritoriu, din ambele partide (mai pregnant de la PNL), dar nu puteam fixa locul (locurile) și data exploziei. Ce este greu de crezut într-o democrație așa cum pretindem că sîntem și noi, de crezut și de interpretat, este lipsa de gîndire pragmatică a celor doi președinți de partid, domnii Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, coroborată cu o oarecare doză de sfidare a colegilor de partid, și nu colegi oarecare, ci unii din prim-planul politicilor de partid în teritoriu. Ajunși în fruntea partidelor lor, în condiții obscure (mă refer, în mod special, la Nicolae Ciucă), funcția de șef de partid propulsîndu-i – pe rînd – la fotoliul de premier al României, acești bravi șefi politici au călcat prea vîrtos în străchini, de fapt au călcat cu brutalitate peste personalitatea unor lideri de partid din teritoriu, în special a celor aflați la conducerea unor municipii cu pondere eonomică însemnată, la nivel național, sau a celor instalați în fruntea consiliilor județene.
Dacă pînă acum unele nemulțumiri erau făcute în surdină, pentru că nu se trecuse linia roșie a supărării acestor lideri de partid, de data aceasta lucrurile au scăpat de sub control, cei doi lideri, la nivel național, urmînd să plătească nesimțirea și oportunismul cu care au demarat actuala campanie electorală. Reprezentativ în acestă luptă pentru ciolan, în totală contradicție cu linia de centru, apare situația de la Timișoara (municipiu) și de la județul Timiș. În logica strîmbă a conducerilor de la centru a celor două partide, procedînd ca la tarabă, și-au împărțit primăria Timișoarei și Consiliul Județean între Nicolae Robu (PNL) și Alfred Simonis (PSD, în prezent președinte interimar al Camerei Deputaților). Acest logaritm de campanie electorală n-a ținut seama de un politician cu bună vedere în PNL, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș și președintele organizației PNL Timiș, Alin Nica, acesta pomenindu-se scos din joc de „afacerea” pusă la cale la București. Cum era de așteptat, reacția domnului Alin Nica nu a întîrziat, acesta dînd semnalul nesupunerii îndeplinirii aranjamentelor de la centru. Ca o primă manifestare a fost anunțul acestuia că va candida pentru șefia (în continuare) a CJ, și că va negocia cu Forța Dreptei și cu USR susținerea lui, făcînd o înțelegere cu actualul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, în vederea susținerii acestuia pentru un nou mandat de primar. Declarîndu-se pe față dușmanul așa-zisei alianțe PSD-PNL, Alin Nica a și explicat planul de alegeri: „E nevoie de o coagulare a tuturor celor care se opun acestor dictate de la București și sigur, în momentul de față, singurul exponent al dreptei în Timiș și Timișoara o reprezintă această alianță pe care o putem pregăti între toți cei care gîndesc liberal și gîndesc de dreapta și vor să aibă un reprezentant în aceste alegeri locale din 9 iunie”.
Ce a urmat după această răzvrătire? Un fel de Jihad politic de la centru: demiterea lui Alin Nica de la șefia Organizației PNL Timiș! Deh, politica cere sacrificii, și Ciucă a înțeles pe cine să sacrifice pentru a ține în viață o alianță muribundă, care oricum va da ortul popii nu peste mult timp. Bietul Nica, săracul, a rămas consternat cînd a citit comunicatul conducerii PNL: „În ceea ce privește organizația Timiș, Biroul Politic Național a stabilit demiterea domnului Alin Nica din funcția de președinte al organizației și numirea unui președinte interimar al acestei organizații în persoana domnului Vasile Blaga”. A avut, totuși, răgaz de răspuns: „Dacă aș fi fost sacrificat pentru un coleg mai bun, aș fi făcut acest sacrificiu cu drag, dar nu de dragul PSD. În ședința Biroului Politic Național mi s-a spus că cei de la PSD au amenințat cu ruperea coaliției și cu ieșirea de la guvernare dacă nu primesc Timișul. Bag de seamă că totuși Timișul este destul de valoros, dacă se pun lucrurile în această logică”.
Drama și șantajul de la Timișoara pot fi multiplicate în zeci de exemplare, la nivel național, avînd protagoniști de la ambele partide, în cazul unor hotărîri aberante precum cea de la Timiș, numai că, nu peste tot (cel puțin nu pînă acum) reacțiile negative – gen Alin Nica – au ieșit la suprafață.
Considerînd alegerile locale o jucărie personală, pe care s-o arunce de la unul la altul, PSD și PNL s-au încurcat în propriile ițe și aranjamente, făcînd să se încaiere reprezentanții acestora din teritoriu de s-a ales praful de marea strategie politică a cuplului de artiști ambulanți, Ciolacu și Ciucă. Să exemplificăm cu cîteva cazuri care provoacă rîsu-plînsu, dacă nu ne-ar afecta pe toți cei care vom merge la vot.
• La Iași e mare scandal. Atît la Consiliul Județean cît și la Primăria Iași se merge la concurență, încălcîndu-se consemnul de la București. La CJ  PSD merge pe mîna actualului prefect de Iași și liderul organizației județene, Bogdan Cojocaru, în timp ce PNL îl aruncă în luptă pe actualul președinte al CJ, nimeni altul decît Costel Alexe. La Primăria Iașilor, și aici apele Bahluiului politic se despart: PSD merge cu Bogdan Balașnicu, iar PNL îl susține pe actualul primar (fost PSD), Mihai Chirica.
• La Brașov, vrînd să-l detroneze pe USR-istul Allen Coliban, PSD și PNL vor avea un candidat comun, pe fostul edil din partea PNL, George  Scripcaru. La CJ însă, PNL propune propriul candidat, în persoana actualului ministru al Dezvoltării, Adrian Veștea.
• La Prahova, situația are miros penal. În timp ce organizația PNL Prahova a trimis o scrisoare la centru, lui Ciucă și Bode, pentru a le cere susținerea lui Iulian Dumitrescu la funcția de președinte al CJ, funcție pe care o deține în prezent, pînă la răspunsul conducerii PNL, PSD a anunțat că nu va susține o astfel de candidatură, venind cu un candidat propriu. Motivul? După cum se știe, Iulian Dumitrescu este cercetat penal într-un caz de luare de mită și fals în declarații, aflîndu-se, în prezent, sub control judiciar.
• La Bacău nu s-a înțeles ordinul de la București. Moldovenii aruncă în luptă forțe separate, respectînd zicerea „Frate, frate, dar brînza-i pe bani!”. Astfel, după ce PSD și-a anunțat propriul candidat la președinția Consiliului Județean, în persoana lui Valentin Ivancea, pentru celelalte funcții (Consiliul Județean, Primăria Bacău și pentru Consiliul local municipal) partidele din coaliție merg pe liste separate.
Manevră electorală dirijată de Iohannis
Bulversarea ciclului de alegeri din acest an electoral a avut două „inovații” care au avut darul să spulbere și bruma de democrație cu care ne mai amăgeam că trăim: comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, și inversarea alegerilor parlamentare cu cele prezidențiale. Aceste alegeri atît de încurcate și alambicate, pentru a deruta alegătorul și a oferi cîștig de cauză coaliției de la guvernare, vor crea niște suprapuneri și inversări așa cum nu s-a mai întîmplat niciodată. În vîrtejul anunțurilor fluviu cu atîtea modificări de candidați, românii n-au avut răgazul să analizeze consecințele tragicomice ale situațiilor din iunie și din septembrie.
Imaginați-vă situația (în premieră) nesigură și ingrată, în care se vor afla aleșii locali după alegerile din 9 iunie. Să aruncăm o privire asupra acestei prime derogări: aleșii locali au mandat pînă spre sfîrșitul lunii septembrie 2024. Bun. Ce se întîmplă după 9 iunie? Păi se întîmplă o adevărată nebunie și bulibășeală în mii de localități din țară: unii dintre cei noi aleși nu vor putea să-și exercite funcția pentru că nu vor fi în funcție (încă), iar ceilalți (adică actualii) n-or să mai vrea să-și exercite funcția pentru că nu vor mai fi în funcție! În acest haos al alegerilor devansate ne mai paște un pericol – acela ca primarii și consilierii care nu vor mai fi aleși să cheltuie și ultimele fonduri proprii ale primăriilor sau consiliilor județene, cei care se vor instala de-abia în septembrie vor găsi vistieria goală!
Dacă abordăm, în același stil, situația creată și în cazul alegerii președintelui, cu trei luni mai devreme, ne aflăm iar în raza încălcării Constituției și a creării unei situații cel puțin ciudate. După cum știm, mandatul președintelui Iohannis, care este pe cinci ani, se încheie pe 21 decembrie 2024, pentru că atunci a depus jurămîntul președintele, în 2019. Cum se justifică faptul că cei care au provocat această aberație electorală îi iau președintelui 3 luni din mandatul său constituțional? Într-o discuție cu presa, domnul Augustin Zegrean, fost judecător la Curtea Constituțională, a comentat situația pe care o dezbatem într-un mod care a provocat zîmbete, atunci cînd, făcînd pe naivul, ne-a spus, mirat: „Nu știu, președintele va fi de acord să renunțe la trei luni din mandatul lui? E de văzut”.
Răspunsul la întrebarea copilărească a domnului Zegrean l-a oferit chiar cel în cauză, încălcînd în mod grosolan Constituția (a cîta oară?), președintele Klaus Iohannis în persoană, care... s-a cerut în recreație pe trei luni de zile, că are dumnealui oarece probleme pe la NATO! Și, pentru că Augustin Zegrean mănîncă Constituția pe pîine, a mai fost tras de limbă de către jurnaliști, întrebîndu-l dacă este în puterea președintelui să renunțe la o perioadă din mandatul lui. Răspuns: „Dacă își dă demisia, altfel nu. Guvernul este obligat ca în termen de trei luni, 90 de zile zice Constituția, să organizeze alegeri prezidențiale pentru un nou președinte. Deci e complicat”.
După cum se vede, pentru Iohannis nimic nu e complicat. Nici aruncarea la coș a Constituției României care, la Cap. II, Secțiunea Președintele României, art. 83, Durata mandatului, scrie, negru pe alb, destul de clar, astfel: al. 1 – „Mandatul Președintelui României este de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurămîntului”: al.2 –  „Președintele României își exercită mandatul pînă la depunerea jurămîntului de Președintele nou ales” (care, conform al.1, se alege după perioada de 5 ani a actualului președinte în funcție, nu la 4 ani și 9 luni); al. 3 –  „Mandatul Președintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă”. Deci, e vorba de prelungire a mandatului, nu de scurtare! În continuare, în celelalte 21 de articole de la această secțiune, nu se mai pomenește nimic despre cazul la care ne referim.
Nici acest fapt și niciun argument constituțional nu l-au împiedicat pe actualul președinte să-și ducă la îndeplinire planul de a-și abandona funcția statală, în care a fost ales de o parte a Poporului Român, pentru o sinecură la nivel internațional, bine plătită și, în același timp, ca o plasă de siguranță în vederea asigurării că lui Iohannis nu i se poate instrumenta niciun dosar penal pentru problemele cu casa dobîndită ilicit sau cu fondurile Forumului Democrat al Germanilor din România. Dacă ne gîndim pragmatic, în folosul Țării, poate că era mai bine dacă președintele Iohannis ar fi plecat acum 4 - 5 ani la NATO, astfel România n-ar mai fi fost un Stat eșuat! Dar n-a plecat. A rămas, deci n-a făcut nimic benefic pentru România, decît să ne demonstreze cum învîrte el Constituția după bunul plac personal, hotărînd măsuri la nivel național de parcă ar fi vorba nu de condus o Țară, ci de administrat, după propria inspirație, una din cele n case pe care le deține. Gravă confuzie, și păgubitoare pentru România!
Pentru că tot am deschis Constituția la Capitolul Președintele României, am dat peste art. 82 – Validarea mandatului și depunerea jurămîntului, unde, din curiozitate, am citit textul jurămîntului, pe care îl și reproduc aici, pentru a constata încă o dată cît de încălcat și de terfelit a fost acest legămînt în fața Poporului, de către președintele Klaus Iohannis, de parcă nici n-ar fi existat, avînd și o încheiere în legătură directă cu... Dumnezeu! Citiți, meditați și comparați: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Cutremurător mesaj ieșit din gura celui mai detestat șef de stat pe care l-a avut România modernă! Promit că, la un moment dat, voi scrie o analiză pe text a acestui Jurămînt sacru, în raport cu îndeplinirea prevederilor acestuia de către președintele Klaus Iohannis. Vă avertizez de pe acum că veți fi în fața unei autentice blasfemii din politica autohtonă, începînd cu finalul „Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. Care „Dumnezeu”? Probabil, cel de la Casa Albă, Washington, D.C.!
Candidați penali și lupta acestora cu justiția
Nici n-au apucat bine să-și anunțe candidaturile și unii dintre candidații la alegerile europarlamentare și cele locale au și intrat în malaxorul Dosariadei. La doar 48 de ore de la anunțarea propriei candidaturi la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone a aflat din presă că a fost declarat în conflict de interese de către inspectorii Agenției Naționale de Integritate. Acuzația? Cică, în calitate de primar al sectorului 5, ar fi emis o decizie prin care ginerele său a fost numit într-o comisie de specialitate, fapt care a generat un folos material pe seama ginerelului edilului de la 5, în valoare totală de 109.520 de lei.
Reacția aspirantului la fotoliul de Primar al Bucureștilor, domnul Cristian Popescu Piedone, nu s-a lăsat prea mult așteptată, și a venit cu precizări în urma cărora edilul sectorului 5 a afirmat că va da în judecată ANI! Din ce cauză? Iată povestea. Ginerele primarului, un anume Bogdan Andrei Șerban, în urma scrutinului din septembrie 2020, a fost ales în funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Sectorului 5, din partea Partidului Umanist Social-Liberal. În acest context, se apără Piedone, nu el (primarul și, în același timp, socrul) l-a numit pe consilier în acea funcție, ci Consiliul Local, primarul avînd obligația să repete hotărîrile acestui Consiliu.
Asaltul Justiției, în speța de mai sus, este relevant în ce privește candidații din partea USR. În afară de abuzurile unora dintre membrii acestei formațiuni politice cercetați și mai dinainte de Justiția Română, în  multiple dosare, aici comentatorii remarcă un fapt devenit de acum notoriu:  USR, partidul care, în urmă cu 4 - 5 ani, desfășura în forță o propagandă înverșunată împotriva „politicienilor penali”, anul acesta se prezintă la alegerile europarlamentare și locale cu un mănunchi de candidați cu dosare penale, inclusiv la DNA.
Cele mai tari dosare le au doi actuali primari în funcție, care se vor și în mandatul următor, în același fotoliu: Nicușor Dan (București) și Clotilde Armand, la Sectorul 1. Să-i luăm pe rînd. Un Raport al Curții de Conturi face praf administrarea bugetului Capitalei în mod discreționar de către matematicianul Nicușor Dan. Dintr-un „inventar” gras nici nu știi cu ce să începi, pentru a nu te pierde printre atîtea și atîtea crase nereguli financiare. Totuși, să încercăm a desluși apele din Cișmigiul de lîngă Primăria Capitalei.
• Trecerea ilegală pe cheltuieli a sumei de 47.403.359 de lei, reprezentînd penalități, despăgubiri, cheltuieli de judecată, amenzi etc., la această sumă frumușică adăugîndu-se și o „bagatelă” de 15.500 de euro, decontate de Nicușor Dan în contul unor amenzi personale;
• Plata a 1.461.745 de lei (despăgubiri, executări silite), așa-zisele „cheltuieli de clarificare” – pînă la efectuarea cercetărilor cauzelor și stabilirea eventualelor răspunderi – operațiuni care n-au mai avut loc;
• 522.291 de lei – plăți ilegale pentru plata unor servicii din contul eliberării de autorizații de taxi – sarcină de serviciu a personalului Primăriei;
• Utilizînd procedeul de mai sus, s-a plătit suma de 88.542 de lei pentru lucrări de semnalizare rutieră, în 2022, de către Administrația Străzilor (aflată în subordinea directă a Primarului General), mai mult, s-a constatat că aceste lucrări „sînt neexecutate și inexistente pe teren”.
Pentru că Auditul Curții de Conturi, Filiala București, care sesizează neregulile de la Primăria domnului Nicușor Dan, n-ar încăpea în acest articol, ne oprim aici, trecînd la Sectorul 1, unde primărița Clotilde Armand, dezlănțuită ca un vulcan împotriva Justiției, este „penală” încă din 26 aprilie 2023, cînd Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 1 a dispus efectuarea urmăririi penale pentru cinci fapte de folosire a  funcției în beneficiul unor persoane, în formă continuată. De asemenea, mai este acuzată că a semnat o dispoziție prin care și-a majorat indemnizația de bază, prin autonumirea sa în funcția de manager al unui proiect al Primăriei, ce era din fonduri europene.
Pe lista comună USR-PMP-Forța Dreptei se mai află și fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, urmărit penal de către DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în legătură cu vaccinurile anti-Covid din perioada pandemiei. Fără a mai scormoni cum stau lucrurile în țară, la candidații propuși pentru aceste alegeri, consider că, indiferent ce merite locale și-ar declina un candidat, dacă partidul (alianța) îl susține, cunoscîndu-i situația judiciară, se săvîrșește un atac direct la adresa democrației în alegeri și se aduc în fața comunităților, spre a le conduce, adevărați hoți și pungași. De ce? Probabil, să-și poată manifesta, în continuare, talentul de penali!
Alegerile și colapsul economic
În timp ce domnii Ciolacu și Ciucă au dat liber la tiribombele cu lansări de candidați, fiind tot mai abitir preocupați cum să-și asigure viitoarele sinecuri la conducerea României, această Românie, cea pe care ei o văd doar în postura de capră de muls, se prăbușește din toate încheieturile, într-un ritm alert și complex, cu urmări ireversibile.
Avînd parcă ochelari de cal, premierul Marcel Ciolacu se laudă cu realizările guvernului său, vrînd să ne ia fața cu efectul benefic al măsurilor respective. Cît de benefice pentru popor sînt aceste măsuri, tragem concluzia dintr-o prezentare succintă a stării de fapt în care se află România, azi.
• România s-a situat anul trecut pe locul 2 în Uniunea Europeană la capitolul inflație ridicată – 7%. Marea „plafonare” a prețurilor, narată de Ciolacu 24 de ore din 24, a fost anulată de multinaționale, prin majorarea excesivă a celorlalte prețuri, afectînd direct puterea de cumpărare a românului. Dacă avem în vedere că nu putem trăi doar cu alimentele de bază, cele de pe lista Guvernului, avem în față adevăratul preț al vieții cotidiene;
• Pentru a prezenta oglinda fidelă a adevăratelor prețuri am apelat la Comunicatele Institutului Național de Statistică, acesta anunțînd că, în luna ianuarie a acestui an, în comparație cu luna decembrie a anului trecut, indicele prețului de consum a fost 101, 10%, rata medie a creșterii prețurilor de consum fiind, în ultimele 12 luni, în raport cu o perioadă asemănătoare anterioară, de 9,8%. Cele mai mari prețuri au fost înregistrate la mărfurile alimentare (ce-l atinge pe român la pungă), la unele produse ajungîndu-se pînă la 3,31%. La servicii, prețurile au avut limitele de 3,47% (apă, salubritate), și servicii poștale (17,28%).
• Pentru că Statul Român trăiește pe datorie, actuala situație se arată a fi foarte periculoasă, deficitul bugetar pe primele două luni ale anului este ca o alarmă a deznădejdei. Cifrele comunicate de BNR sînt alarmante, numai domnul Ciolacu ne spune să stăm liniștiți. Da, dar ce spune BNR poate să aducă liniște? În perioada anului trecut, datoria externă totală a crescut cu 24.926 milioane euro, ajungînd la 168.812 milioane euro. În continuare, cifrele sînt amețitoare: la 31 decembrie 2023, datoria externă pe termen lung a consemnat cifra de 121.162 milioane euro, în creștere cu 22,8% față de finele anului 2022; pe termen scurt, datoria a fost de 47.650 milioane euro, în creștere cu 5,3%:
• De acum încolo despăgubirile pentru exproprieri se vor acorda doar în parte și doar în momentul semnării contractului și începerea execuției lucrărilor, din lipsă de fonduri (ca să nu mai amintim că, în cazul lucrărilor la Autostrada de pe Valea Oltului, se acordă „despăgubiri” de 3 euro/m.p.!).
• În timp ce datoria externă a României ne îngroapă Țara, Guvernul nu este în stare să stopeze economia subterană care provoacă pierderi anuale de 80 de miliarde de lei din (ne)colectarea taxelor;
• Ca un corolar negru al dezastrului național cu care Guvernul Ciolacu întîmpină alegerile, România – ca populație – dispare încet, dar sigur! Potrivit INS, în decembrie anul trecut numărul deceselor, la nivel național, a fost de 21.917 față de 11.431 de nașteri (deci dublu), calculul ne mai spune că, la fiecare 10 ani, România pierde un milion de locuitori pe această cale.
Deoarece lista cu neputința Guvernului de a gestiona o Țară, și situația tragică în care ne aflăm ar putea continua pe zeci de pagini, cred că pentru azi este suficient, nedorind să le tulburăm prea mult distracția  celor de la putere prinși în halucinanta horă a campaniei electorale, care cred că ne vor păcăli iar cu promisiuni sforăitoare. Trezirea noastră la realitate trebuie să se datoreze celor ce vedem și trăim, nu gogoșilor umflate din prăvălia duetului Ciolacu-Ciucă. Dacă, totuși, nu ne-am trezit nici după trecerea la ora de vară, vă ofer concluziile unui specialist în economie, prof. dr. Mircea Coșea, care pune degetul pe rană și încearcă să-i ia premierului Marcel Ciolacu năframa politicii criminale de pe ochi: „Lucrurile se depreciază foarte rapid, pentru că UE a făcut niște calcule teoretice și a concluzionat că în acest an sîntem în pericol de a mări deficitul bugetar, care va ajunge la 7%. Eu cred că ar trebui ca toată lumea să înțeleagă  că chiar este o nenorocire și că s-ar putea să fie o apocalipsă. Deficit bugetar înseamnă incapacitatea statului de a-și asigura fondurile necesare din propriile resurse, din propriile rezultate ale economiei pentru a acoperi cheltuielile bugetare. Și atunci cînd ai un astfel de deficit, nu ai decît două căi, cunoscute în manualele de economie. Prima este să te împrumuți și a doua este să mărești impozitele și taxele”.
Aferim! Dacă mai punem la socoteală și războiul în care vrea să ne arunce președintele dezertor, viitorul tablou al României este pictat în acuarele de culoare neagră. Chiar că, ajunși la acest prag, pe cine mai interesează simbioza comasării sărăciei cu hoția?
Sfîrșit
GEO CIOLCAN

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite