După un circ dezolant și con­fruntări rudimentare cu miză falsă, într-o totală contradicție cu democrația actului alegerilor, odioasa coaliție de la putere  a ajuns, în sfîrșit, la un numitor comun în ce privește calendarul celor patru feluri de alegeri din acest an: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Într-un joc diabolic cu nervii românilor, părînd că se zbat pentru găsirea formulei celei mai optime, PSD și PNL au consumat adrenalină politică aproape cît pentru trei campanii electorale. După repetate ședințe (fie în parte, fie în comun), după reuniuni de ore întregi, de la care politicienii din alianță păreau că ies epuizați de intensitatea dezbaterilor și de acerba confruntare de idei, după ce – într-un nerușinat mod de a ne ține în suspans – astăzi anunțau datele calendaristice, iar mîine le modificau, au catadicsit să anunțe Poporul de marea lor „realizare” – calendarul complet al alegerilor din acest an.
Bineînțeles, toată zbaterea lor, pusă sub „grija” de a face economii și de a menaja populația țării, comasîndu-i alegerile și diminuîndu-i... deranjul, nu a fost decît un mesaj derivat dintr-o minciună grosolană, un act deliberat, de manipulare a masei de alegători, făcîndu-i pe aceștia să creadă că, vezi Doamne, Guvernul Ciolacu-Ciucă nu mai poate de grija românilor! Iată cum, într-un val de ipocrizie crasă, mimînd jocul de-a democrația, premierul Marcel Ciolacu declara, cu nelipsitul său zîmbet ce-i însoțește fiecare gest și fiecare apariție în public: „Știm cu toții că prezența cea mai mare la vot este prezența la locale. Alegerile locale prezintă cel mai mare interes pentru că cetățeanul își alege primul gospodar al orașului, al comunei, al județului. Faptul că noi am decis să facem comasarea nu este împotriva democrației. Dimpotrivă, este un vot în plus pentru democrație”. Ce tupeu de premier care vrea să devină președintele Țării!
Scopul scuză mijloacele?
Aserțiunea de mai sus, devenită un lait-motiv al încălcării unor reguli, înțelegeri, opinii, regulamente, legi etc., poate fi invocată ca un adevărat corolar al întregului eșafodaj construit de alianța PSD-PNL în privința anului electoral 2024. În această paradigmă a utilizării anumitor mijloace pentru realizarea unui scop anume, mijloace care îmbracă o formă dolosivă, actualul Guvern al României nu a ținut cont de nicio barieră în calea scopului propus: dezavantajarea partidelor din opoziție și, implicit, crearea premiselor cîștigării alegerilor de către cele două partide aflate, în tandem, la guvernare.
Manevra domnilor Ciolacu și Ciucă, secondați de cîțiva oameni cu greutate din cele două formațiuni politice, manevră pitită în spatele „democrației”, narată de premier cu cîteva rînduri mai înainte, este atît de prost mascată încît sare în ochi de la o poștă, lăsînd să se vadă adevăratul scop al mascaradei comasării și îmbîrligării alegerilor încît acestea să asigure, în continuare, domnia celor două partide la conducerea României. 9 iunie – alegeri europarlamentare și locale; 15 și 29 septembrie – alegeri prezidențiale; 8 decembrie – alegeri parlamentare – acesta este calendarul alegerilor pentru care PSD și PNL au încălcat tot tacîmul de principii politice, etice și constituționale. Călcîndu-și în picioare propriile statute și vederi politice, dar, în primul rînd, nesocotind voința cetățenilor României apți pentru vot, PSD și PNL – două entități politice care funcționează într-o așa-zisă simbioză contra naturii – au făcut front comun împotriva accederii la putere (prin mijloace democratice, în fața urnelor de vot) a singurului partid care le suflă în ceafă – Alianța pentru Unirea Românilor, condus de George Simion.
Pentru a-și motiva mijloacele murdare (și necon­stituționale) cu care vor să închidă gura noului val de români patrioți, care propun o schimbare în politica autohtonă, nu de dragul schimbării, ci cu argumente concrete, în dorința reală de a salva România din marasmul actual, la care s-a ajuns tocmai datorită politicii antiromânești generată de PSD și PNL, cei doi președinți de partid au luat în brațe sloganul luptei împotriva... extremismului, inducînd în mentalul Poporului Român ideea că AUR, în frunte cu liderii săi, sînt nocivi pentru societatea românească, aceștia practicînd (și popularizînd) extremismul în politică. Pentru că am constatat, și cu alte prilejuri, că atunci cînd comentează anumite subiecte Marcel Ciolacu nu stăpînește în mod corect termenii lexicali ai discursului dumnealui, construind sintagme anapoda, o frazeologie fără conținut real, îi vin în ajutor reproducînd (conform DEX – Dicționarul Explicativ al Limbii Române) ce se înțelege prin expresia „EXTREMISM”. Iată definiția de la pagina 408: „Extremism – Atitudine, a unor curente, mișcări, persoane politice care, pe baza unor opinii, idei, păreri exagerate, unilaterale, extreme, urmăresc prin măsuri violente sau radicale să impună programul lor”.
Punîndu-i în față acest text, sînt sigur că n-ar putea premierul Ciolacu să demonstreze care idei din Programul de guvernare al AUR, și care opinii ale liderilor acestui partid se încadrează în sintagma „măsuri violente și radicale” – ipostază care ar caracteriza poziția de extremism a celor acuzați de această atitudine. Desigur, pentru a-și acoperi intențiile malefice în a pregăti terenul de scoatere în afara legii a AUR, Marcel Ciolacu interpretează acțiunile patriotice ale AUR, în speță ale președintelui acestui partid, domnul George Simion – acțiuni ce vizează unele dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă România, pe mai toate planurile (colapsul economiei, corupția, sănătate, cultură, învățămînt, relațiile internaționale etc.) ca... generatoare de violență și radicalism.
Din ceea ce am scris pînă acum, apare destul de pregnant care este mobilul defăimării politicii AUR, în viziunea antinațională a premierului Marcel Ciolacu – inducerea în rîndul opiniei publice a ideii nocive că votînd AUR, la viitoarele alegeri, românii se asociază cu un partid extremist, adică un partid care ar face mult rău României și Poporului Român, atrăgîndu-ne dezaprobarea statelor din Uniunea Europeană și, eventual, sancțiuni, cînd realitatea este pe dos: politica preconizată de AUR urmărește scoatere României din colapsul general în care se află, canalizarea politicii interne pentru îmbunătățirea vieții omului de rînd, și a politicii externe, în vederea închegării unor relații cu toate statele lumii, relații bazate pe respectul reciproc și neamestecului altui stat în treburile interne ale României. Numai dacă extrapolați aceste comandamente cu interesele actuale ale PSD și PNL – de punere a României la dispoziția totală a altor puteri (în primul rînd a SUA), cu pierderea în mare parte a prerogativelor naționale și înstrăinarea, într-un mod de-a dreptul criminal, a principalului patrimoniu național, în mîinile oligarhiei internaționale – deducem imediat interesul (am putea spune și ura) cu care alde Ciolacu și Ciucă se zbat de ceasul morții să scape de AUR. Pînă una alta, să nu uite proverbul „De ce ți-e frică, de aia nu scapi!”.
Uite unde este extremismul!
Pentru că, prinși în vîltoarea vieții și a problemelor grave care apar, subjugați și de propaganda guver­namentală, ostilă AUR, oamenii uită ce s-a întîmplat nu chiar așa demult în societatea românească, în raport cu politica partidelor de la putere, dirijate de însuși președintele României, domnul Klaus Iohannis, vă propun să privim înapoi, să redescoperim atitudini și reacții ale celor care, azi, promovează discordia în rîndul societății, acuzînd AUR tocmai de ceea ce ei au săvîrșit.
Era în perioada în care pe scena politică românească nu încăpeau alături PSD și PNL, nu că nu ar fi avut loc, ci pentru că acești conducători care astăzi se pupă în public fără nicio rușine, pe vremea aceea erau dușmani ireductibili, pegătiți să se sfîșie între ei pentru ciolanul cel mai de soi. Aflîndu-se la putere, PNL, sub cîrmuirea președintelui Iohannis, arunca în direcția PSD săgeți otrăvite, pe care scria cu cerneală simpatică – dincolo de ura nativă – extremism, cuvîntul magic cu care alianța politică actuală vrea să îngroape definitiv șubreda democrație dîmbovițeană. Vă mai amintiți cum președintele Republicii, neamțul Klaus Iohannis, ne-a predat o lecție de limba maghiară, supărat pe  P......S......D......, pentru discutarea în Parlament a unui proiect cu referire la așa-zisa autonomie a Ținutului Secuiesc: „Jo napot kivanok, Ciolacu!”. Ce-a declarat mai departe, din amvonul lui de la Cotroceni, sfidează orice brumă de democrație care mai pîlpîia în România, reliefînd justețea intertitlului de mai sus: „Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorități ne luptăm pentru viețile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca să dea Ardealul ungurilor. (...) Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor”.
Analizînd citatul de mai sus, în conjunctura politicii actuale românești, desprindem cel puțin două idei, ca învățămînt: PSD-ul, blamat și aruncat la gunoi de Iohannis, a fost partidul care i-a salvat „partidul meu” de la o catastrofă iminentă, dar și propriul fotoliu de la Cotroceni; cea de-a doua constatare este legată direct de PSD, în speță de președintele acestuia, Marcel Ciolacu: după ce PNL, în frunte cu Iohannis, l-au călcat în picioare, vărsîndu-i cazane de lături politice românești pe cap, și împroșcîndu-l cu toate excrementele gîndirii unite Iohannis – Ciucă, Marcel Ciolacu s-a șters cu mîneca de la cămașă, s-a prefăcut că stă cam prost cu memoria, și a bătut palma cu PNL (cu Iohannis, indirect), cică „pentru salvarea României”! Despre cum a „salvat-o” am văzut și vom mai vedea. Punctul culminant pe care l-au atins, cu prilejul acestui an electoral, a dat în vileag ideea celor două partide de a se salva reciproc, indiferent cu ce sacrificii din partea societății și cu ce compromisuri aproape mortale.
În acest plan diabolic, acela de a îngropa partidele din opoziție, în special pe AUR, au aplicat dihonia în ce privește poziția lor față de  extremism, creînd două fronturi de extremism: un extremism bun și altul rău, încadrarea în cele două extreme fiind lesne de ghicit. În acest plan de atac asupra AUR, este interesant de constatat modul în care PSD și PNL (o formație de stînga, cealaltă de dreapta), provoacă o confuzie voluntară între naționalism și extremism, punînd pe seama celui de-al doilea termen manifestările directe ale unui număr masiv de români care vor să împărtășească ideile curate ale acestul sentiment ce ne înnobilează credința și conștiința: naționalismul – mai nou, suveranismul – idealul ce ar trebui să ne anime pe toți, indiferent de natura politică a unui partid sau altul. După cum se poate constata, domnul Marcel Ciolacu, secondat de domnul Nicolae Ciucă – avîndu-l pe post de demiurg pe domnul Klaus Iohannis – iau hotărîri la nivel național, cică în numele Poporului, fără a solicita părerea acestui Popor. Mai mult, pentru a-și oficializa năzbîtiile lor propagandistice fac, cică, un sondaj de opinie, în care 53% dintre cei chestionați sînt de acord ca alegerile europarlamentare să fie comasate cu cele locale. Vă amintiți ce-a zis Iohannis cînd s-a autopropus pentru funcția de șef al NATO?: „Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO. Îmi asum această candidatură în numele României, cu toată responsabilitatea”. Vedeți, deși România nu i-a dat niciodată mandat pentru asemenea funcție, Iohannis, speculînd poziția de președinte, se crede stăpînul „coloniei” numită România, și face ce vor mușchii lui cu această țară. După cum se poate constata, pe Iohannis l-au copiat Ciolacu și Ciucă atunci cînd iau măsuri arbitrare,  în dezacord cu Legea dar, mai ales, într-o totală sfidare a voinței poporului român.
Hai la tîrgul de alegeri!
De cînd au început pregătirile pentru gestionarea celor patru runde de alegeri din acest an s-a dat drumul și la bîlciul cu acest subiect, repetatele schimbări de opinii și divergențele dintre cele două partide protagoniste făcînd deliciul spectatorilor, dar și dînd la iveală murdăria politică în care ne aflăm. După operațiunea subversivă de  comasare a alegerilor, în scopul arătat mai sus, a urmat aranjamentul floral, conform căruia, cele două partide vor participa pe lista comună la europarlamentare, în bătălia pentru ocuparea celor 33 de locuri la care are dreptul România în Prlamentul de la Bruxelles.  Zis, dar mai greu de făcut. Acum este momentul cînd intră în scenă politicienii din cele două partide care, deși nu se încadrează în sloganul „Frate, frate, dar, brînza e pe bani” (pentru că nici frați de cruce nu sînt), vor să pară, la suprafață, că se scaldă în aceeași apă de ploaie, înapoia cortinei, însă, se bat, cap în cap ca berbecii.
Penibilul maxim a fost atins la subiectul cine să deschidă lista comună a europarlamentarelor, unde am asistat la un bîlci combinat cu circul, de mai mare rîsul, dacă n-ar fi fost de plîns. Mimînd destul de rudimentar jocul democrației, PSD și PNL s-au scremut cîteva săptămîni să ajungă la un consens în privința „eroului” cap de listă, cel care va lumina calea celorlalți  europarlamentari ai coaliției. Cine să fie? Cine să fie? Fostul premier Mihai Tudose, din partea PSD? Fostul jurnalist Rareș Bogdan, din partea PNL? Sau, ca altă inovație – ambii, în tandem? Iată că, săpînd tot mai adînc în terenul așa-zisei democrații dîmbovițene, PSD și PNL au dat de filonul de aur al unui europarlamentar, cică independent, fără afiliere politică, persoana care îndeplinea aceste sufragii fiind o doamnă – Ramona Chiriac, șefa reprezentanței Comisiei Europene în România, o doamnă cu un impresionant CV în problematica Uniunii Europene. Să nu uităm aportul esențial al doamnei Ramona Chiriac în ceea ce privește implementarea în România a tuturor aberațiilor care i-au trecut prin cap șefei acesteia, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, fapt pentru care, iată, a venit și recompensa.
Însă, surpriză! Cînd apele păreau că s-au liniștit, lista avînd în frunte omul potrivit și acceptat de Coaliția PSD-PNL, chiar în ziua validării candidaturilor pentru locurile eligibile pentru Parlamentul European, explodează bomba: Ramona Chiriac s-a răzgîndit și s-a retras din cursa pentru Bruxelles! Panică, discuții, supoziții, totul părînd a fi o ceață densă așternută peste ochii domnilor Ciolacu și Ciucă, supărați că Ramona le-a stricat jucăria europeană, aruncîndu-i din nou în labirintul căutării persoanei onorată cu marea deschidere a listei europarlamentarilor. Pentru că cei doi șefi de partid n-au dat nici o explicație concretă despre motivul retragerii doamnei Ramona Chiriac, pe surse s-a aflat „secretul”: după alegeri și după instalarea la Bruxelles, Ramona Chiriac și-ar fi dorit o funcție de comisar european – ambiție neacceptată de liderii PSD.
Pînă se repară deraierea de pe șină a locomotivei care trebuia să tracteze euro­parlamentarii Coaliției, să ne mîndrim cu  cîteva nume de pe actuala listă comună a celor două partide în alegerile europarlamentare. De ce ar trebui să ne mîndrim? Punînd ghilimelele de rigoare la acest verb, ne „mîndrim” cu Vasile Dîncu (ce liniștit va dormi el în fotoliu de europarlamentar!); cu Adina Vălean (actual comisar pentru transporturi), care n-a făcut nimic pentru a reglementa asaltul transporturilor ucrai­nene la frontiera de est, blocîndu-i pe transportatorii români de cereale, băgîndu-i chiar în faliment!
Rezolvînd într-un fel problema candidaților pentru europarlamentare, bîlciul alegerilor și-a amplificat spectacolul odată cu jocul candidaților unici pentru alegerile locale. Analizînd gravele probleme întîlnite pe acest palier al alegerilor, ne-am convins de magnitudinea compromisului acceptat de cele două partide (mai bine zis, de cei doi președinți) în ceea ce privește candidatura pe liste comune. În mirajul lor, de Fata Morgana, de acaparare, pe încă patru ani, a frîielor conducerii României – cu mărețele avantaje ale sinecurilor ce le asigură întregului lor arbore genealogic, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au tratat cu superficialitate radicalismul politic dintre  platforma PSD și platforma PNL, mai ales la nivelul unor localități însemnate, ca putere economică și posibilități de dezvoltare. Așa au apărut, de pildă, problemele la București, unde, pentru detronarea lui Nicușor Dan calculele comune s-au împărțit între  Gabriela Firea și Sebastian Burduja, soluție dovedită incertă întrucît niciun partid din cele două nu are curajul să-și
înfrîngă propriile orgolii și să lase drum gîndirii pragmatice în rezolvarea problemei respective.
La PSD, cel puțin, jocul de-a v-ați ascunselea electorală cu fostul primar Gabriela Firea a fost jenabil, ducînd în derizoriu o problemă de stringentă actualitate, la care sînt conectați toți bucureștenii – alegerea primarului general. De fiecare dată cînd se dezbătea în public această propunere, părțile jucau un fel de șotron politic, oferind imaginea unuia care se milogește să fie propus candidat pe acest post, și a altuia care, deținînd momeala în undiță, o aruncă din cînd în cînd, retrăgînd-o la vreme, astfel ca doamna Firea să rămînă continuu cu ochii (de multe ori plînși) ațintiți spre fotoliul din Primăria Capitalei.
După tam-tamul cu Firea și Burduja la București, mergînd aproape orbește în desemnarea unui candidat imbatabil, Ciucă și Ciolacu au dres busuiocul, scoțînd din jobenul lor politic un doctor, persoană onorabilă, de altfel, dar străină complet de balamucul care este la Primăria Generală – Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Municipal. Multă lume, făcînd trimitere la un alt medic, fost primar general la București, Sorin Oprescu, crede că alegerea actuală poate fi cartea cîștigătoare. Personal, mă îndoiesc de această previziune. Nu doar gîndul la postura ingrată în care se află, astăzi, medicul Sorin Oprescu, ci și realizările nesemnificative ale mandatului acestuia mă fac să cred că Nicușor Dan nu va avea nici o problemă de a fi reales (ținînd cont de forțele politice care îl vor
susține și de dispersarea voturilor membrilor și simpati­zanților PSD și PNL, derutați și zăpăciți de atîtea schimbări de candidați). Astfel precum s-a arătat la primele ieșiri în public, domnul doctor dă bine pe sticlă, răspunzînd cu jovialitate unor întrebări, desigur, bine „împachetat” de cei doi mahări de partid, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.
Pentru că am atins un punct sensibil, acela al reacției cetățenilor votanți din partea PSD și PNL, nu trebuie să neglijăm nici sfidarea conducerii celor două partide atunci cînd au trebuit aă-l desemneze pe medicul Cătălin Cîrstoiu candidat la București. Deschid această paranteză luînd de bună reacția vehementă a lui Rareș Bogdan, nimeni altul decît prim-vicepreședinte PNL, care a stîrnit valuri în mass-media, comentînd sarcastic momentul desemnării doctorului Cîrstoiu drept candidat pentru Primăria Generală a Bucureștilor. Făcînd aluzie la o propunere anterioară (e vorba de celebrul arhitect Florescu), Rareș Bogdan comentează: „Vineri, 15 martie, îmi spuneau că domnul Florescu este candidat. Am dat repede pe Google, am văzut că e un domn extrem de apreciat. Dacă ne spunea dinainte ce se dorește, am fi vorbit și cu nepotul lui  Gaudi. (Este vorba de renumitul  arhitect  catalan Antoni Gaudi, autorul fantasticei bazilice Sagrada Familia, din Barcelona – n.a.). Arhitectul Florescu sau doctorul de genunchi, eu nu îi știu, noi nu i-am testat. La Capitală se caută o soluție optimă, dacă soluția optimă este domnul Cîrstoiu, mergem pe Cîrstoiu”. Nu mai știm ce comentarii a mai emis guralivul  Rareș Bogdan cînd va fi aflat de bogăția imensă în care trăiește medicul Cătălin Cîrstoiu, poate tocmai acest indiciu l-a propulsat pe acest loc, în centrul unui scandal care se profilează la orizont.
Pentru a adînci și mai mult crevasa dintre cele două partide aflate la putere, și dintre noi, alegătorii, precum și prăpastia dintre tandemul Ciolacu – Ciucă și unii membri importanți din staff-ul celor două partide, să mai punctăm că, înainte de anunțul surpriză cu doctorul Cîrstoiu, cei doi candidați păcăliți anterior, Gabriela Firea și Sebastian Burduja, își formaseră echipele de campanie, fiind pregătiți să intre în lupta pentru București. Acum, ca o umilire supremă, după ce i-au momit cu posibila funcție de primar general și după ce le-au întors spatele, scoțînd din neant, de la naftalină, un medic salvator, Ciolacu și Ciucă i-au numit pe Firea și Burduja conducătorii campaniei electorale, din partea partidelor lor, a candidatului surpriză, Cătălin Cîrstoiu. Cu tristețea și deziluzia întipărite pe fețele lor (Gabrieta Firea neputîndu-și pune frînă lacrimilor de umilință), cei doi ne-au oferit zîmbete false, promițînd că vor face  campanie pentru o adevărată schimbare la București. Ce să schimbi și ce să alegi? Vorba unui confrate: Ce să voteze omul de rînd între medicul milionar și clanul
lui Piedone?
Dar, așa cum ați putut citi și în acest articol, pe domnii Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, împreună cu camarila din cele două partide înfrățite în rele, nu-i interesează opțiunile votanților și interesul acestora pentru urbea în care viețuiesc, cu instalarea în fruntea Capitalei a unei marionete ușor de manipulat și dirijat, pentru liniștea lor și a neamului lor, acum și în vecii vecilor. Amin!
În numărul viitor al revistei veți citi, în continuarea acestui material, alte fapte din cronica electorală a acestui an plin de alegeri, care ne vor conduce la mega afacerea pusă la cale de Klaus Iohannis cu devansarea alegerilor prezidențiale cu trei luni de zile, articol ilustrat cu semnificația din titlu – Comasarea hoției și a sărăciei.
(va urma)
GEO CIOLCAN