Motto: ,,Cine scrie poezie ia mierea de pe buzele otrăvite ale vieții” (William Rose Bennet - ,,Omul posedat”).

În urmă cu vreo 3-4 ani, în Parcul Floreasca, în care ies la plimbare cu nepoatele mele, am cunoscut o distinsă doamnă, care avea trei copilași – Diana-Elena, David-Alex și Eliza-Andreea – toți frumoși, isteți și educați. Soția mea a cunoscut-o întîi, fiind de-a dreptul uimită cînd a aflat că aceasta făcea zilnic drumul Snagov – București și invers, pentru a-și aduce copiii la instituțiile de învățămînt din capitală, după care mai avea și răbdarea de a sta cu ei în parc, timp de cîteva ore. Ce să mai zic de faptul că minunata mămică și-a înscris odraslele la diverse activități extrașcolare, cum ar fi gimnastică, volei, fotbal, soroban (metodă japoneză de calcul matematic) etc., parte din ele, alături de nepoatele mele.
Cu timpul, am aflat că, în Snagov, locuințele noastre erau la cel mult 300 de metri distanță, astfel că am început să ne vizităm și să ne cunoaștem mai bine familiile. Așa am aflat că soțul doamnei, un bărbat de toată isprava, o ajuta sub toate aspectele, fiind pe deplin conștient că, într-o familie cu trei copii, responsabilitățile sînt, pe cît de numeroase, pe atît de stresante. Mai mult, anul acesta, cînd am sărbătorit ziua de naștere a nepoatei mele mai mici, în cadrul Clubului Snnoker Star Club Snagov, al cărui președinte sînt, printre invitați s-au aflat și mămica respectivă cu cei trei copii ai săi. Am jucat biliard împreună și pot să spun că mămica a fost la înălțime. Chiar i-am promis că o voi legitima în cadrul clubului, ca sportiv de performanță. Mi-a spus că a luat în serios această propunere, dar mă întreb cînd va reuși să găsească timp și pentru asta. Totodată, fiind profund impresionată de palmaresul clubului sportiv pe care îl conduc (5.124 trofee de nivel național și 18 titluri de campion mondial), doamna mi-a făcut o mare surpriză: mi-a intermediat un interviu de 45 de minute despre grandioasa poveste a clubului sportiv, chiar domnia sa fiind moderatorul emisiunii de la postul ,,Moldova-TV”.
Cu acea ocazie, mi-a dăruit o carte – o altă mare surpriză – pe care mi-a scris următoarea dedicație: ,,Pentru un om deosebit, Valentin Turigioiu, care a adus speranță și fericire în sufletele atîtor de mulți copii – 10 iulie 2024”. Volumul se intitulează ,,CLIPE INTERSECTATE” (Editura EIKON - 2023), dar haideți să vedem ce stă scris pe contra-coperta acestei cărți de POEZII:
,,Cristiana Vărășteanu s-a născut în București la 18 octombrie 1979. Absolventă a Facultății de Drept, este avocată în Baroul București. A debutat în poezie la Take a break, revista Liceului C.A. Rosetti, în perioada cînd era elevă. Ulterior a publicat versuri în numeroase reviste literare, precum Armonii Culturale, Amurg sentimental, Arena literară, Clubul artelor Giurgiu XXI, Nord literar, Rotonda Valahă, Convorbiri literar-artistice, Astralis, Roua stelară (Chișinău), Sintagme codrene, Flacăra lui Adrian Păunescu, Luceafărul de vest, Surîsul Bucovinei, Vlașca – istorie și cultură.
De asemenea, a publicat mai multe poezii în Antologia Eminescu, un vis în așteptare, ce a văzut lumina tiparului în anul 2022 la Editura Waldpress. Moderatoare de televiziune, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, semnează rubrici permanente în revista Cronica Timpului, fiind, în același timp, editor coordonator și senior editor la revistele Uscînd o lacrimă, respectiv Vlașca – istorie, cultură, civilizație“.
„Timpul liber și-l petrece într-o diversitate surprinzătoare, cîntînd la pian (fiind și absolventă a Facultății de Muzică) și practicînd diferite sporturi (escaladă montană, înot, ski, snowboard) îm­preună cu familia”, se precizează în aceeași prezentare.
Am citit întreaga carte chiar în ziua în care am primit-o, dar mai întîi am deschis-o la întîmplare și am găsit următoarea poezie:
Omenirea teatrală
Se scutură cerul în arc de lumină,
Îi răspunde imaginea vieții preaplină,
Ascult simțăminte din lumea astrală
În deplin contrast cu omenirea teatrală.

Lăsînd să învie păcatul din veacuri,
Am umplut ușor pămîntul cu fleacuri,
Am stins sfîrșituri, am aprins începuturi,
Pentru bune și rele am plătit tributuri.

Rătăciți între zilele noastre de patimi,
Am umplut Universul cu amare lacrimi
În flacăra momentului lipsit de vlagă
Zîmbește privirea ce-n cercuri se leagă

Și astfel, pierduți din calculele sorții,
Am ieșit cu totul din granițele hărții
Și prin bezna aridă am aprins făclii
Să știm unii de alții că sîntem încă vii!

Aceste versuri m-au trimis la concluzia lui Gregory Corso, regăsită în ,,Note după camuflaj”: ,,Poezia înseamnă a căuta un răspuns. Fericirea înseamnă a ști că există un răspuns. Moartea înseamnă a cunoaște răspunsul”.
Oricum, cert este că poezia Cristianei Vărășteanu mi-a plăcut enorm, descoperind-o, am simțit o purificare sufletească deplină, de unde și observația că ,,Poezia nu ar trebui să însemne ceva, ci să fie” (Archibald MacLeish, ,,Ars Poetica”). Sincer să fiu, mi-a fost greu să selectez versurile pentru acest articol, dar nu pot să omit poezia care a dat titlul prețiosului volum:
Clipe intersectate
Îmi este greu să cred că ai plecat
Încă îți caut trupul gol în pat
Încerc zadarnic să-nțeleg distanța dintre noi
Nu știu dacă s-o împart sau s-o-nmulțesc cu doi.

Visînd, tu-mi pari aievea ca rupt dintr-o sclipire
Și peste toate cele, îmi ești în amintire
Iar clipele cu tine mă ard precum un soare
Ce peste val plutește și se aruncă-n mare

Și totuși ard întruna și nici puterea mării
Nu poate liniști puterea întîmplării
Ce ne-a adus aproape, apoi ne-a-ndepărtat
Lăsînd în urmă vraja sărutului furat,

Iar tu îmi ești ca timpul ce fuge într-o clipă
Ca valul care iarăși și iarăși se ridică
Precum Luna ce-o simt, deși este departe,
Ca tunetul din ceruri în miez tîrziu de noapte.

Acum, distanța și timpul încerc să le sfidez
În pete de culoare, zîmbind, eu te pictez
În vis îți caut mîna ca o confirmare
Să-mi alunge temerile atît de-nșelătoare!

Și tot trăind în clipe ciudat intersectate
Nici nu mai știu acum dacă e zi sau noapte
Sau dacă tu erai aici cu-adevărat;
Ești oare lîngă mine sau numai te-am visat?

Pentru a defini mai bine creația lirică a autoarei, merită amintită opinia unui cunoscut scriitor, din finalul prefeței acestui volum de poezii: ,,Cristiana Vărășteanu, care ne apare ca un prototip al poetului romantic, face deja parte, după părerea mea, dintre «Adevărații, marii poeți, dintotdeauna», care «înalță viitorul, legați de timpul lor»” (Narcis Zărnescu, Cavaler al Ordinului PALMES ACADÉMIQUES).
Și, dacă vreți să aflați mai multe despre acest mare talent poetic, iată încă un exemplu:
Lege universală
Trăiesc o iubire imaginară
Purtată de vise, de nori și de vînt,
Iar uneori lumea mă-ntreabă-ntr-o doară
,,Tu plutești în spațiu sau ești pe pămînt?”

Eu nu le răspund, desigur, am treabă
Iubire pură port în suflet și-n gînd,
Iar ei, toți ceilalți, nu pot să-nțeleagă
Ce simte un suflet care rîde plîngînd!

Dansînd printre oameni și treburi mărunte
Mă las mai mereu purtată de dor;
Idei regăsite și amintiri pierdute
Se-amestecă-ntr-un ritm amețitor.

Și unde să pun atîta simțire?
De freamătul vieții, al ei legămînt
Transformă totul încet în iubire
Ca lege universală a acestui pămînt.

Evident că, lecturînd astfel de versuri, ne vom trezi, fără să vrem, în starea euforică descrisă de M. de Cervantes în ,,Țigăncușa”: ,,Poezia este o domniță nespus de frumoasă și de neprihănită, cinstită, discretă, isteață, purtîndu-se întotdeauna cu cea mai aleasă cuviință, prietena singurătății, căreia izvoarele îi țin tovărășie și pe care pajiștile și copacii o mîngîie, iar florile o înveselesc, și care, tuturor celor care o cunosc, le aduce învățătură și desfătare”.
Și pînă ce veți procura minunatul volum de poezii, vă mai ofer cîteva ,,versuri venite de departe, dintr-o bunătate și o înțelepciune ancestrale” (v. prefața volumului):
E timp...
E timp fără fragmente de ziuă sau de noapte
Distanță nu există, nici aproape ori departe,
Lumina și-ntunericul ușor s-au contopit
Iar soarele și luna în taină s-au iubit!

Par lumînări copacii în înserarea mută
Norii învolburați par că se sărută,
Rîurile ne cîntă pe unde melodia lor,
A fi mereu, cu tine, este amețitor...

Dă-mi mîna, iubite, urmează-mă de vrei
Să ne iubim în neștire pe florile de tei
Parfumul lor suav să ne împresoare
Să ne șoptim dorințe stelelor căzătoare

În nopțile astrale dintre atîtea lumi
Să împărțim iubirea intens, ca doi nebuni
Cît primim, în parte, e greu a socoti
O singură ființă pe veci am deveni!
Vă-ntreb!
Oare intensul unde s-a dus?
Timpul fugar oare unde-a apus?
Unde se-ascunde simțirea în noi?
Ce se întîmplă cu Întregul ,,doi”?

De ce ard făclii cu flacără albastră?
Ce se-alege în fapt de iubirea noastră?
Pe ce meleaguri se răstoarnă clipa
Ce mistuie-ntunericul și-alungă ispita?

Azi se ciocnesc arzînd stelele-mpietrite
Împrăștiind scîntei transformate-n clipe
Ce ieri erau un confuz vapor de idee,
Iar mîine – amintiri ferecate sub cheie!

Astfel, intensul și timpul și ideea de ,,doi”
Le tăinuim în versuri și le păstrăm pentru noi!

Și-n încheiere, nu-mi rămîne decît să vă rog a urma sfatul înzestratei poete:
Să prefacem timpul în eternitate,
Să trăim aievea clipe mult visate
Iar cînd ceasul trist bate miezul nopții
Să ne lăsăm cu totul doar în voia sorții!
        (,,Dorințe – cadou de ziua mea”)

P.S. – Se zice că ,,tot românul este poet”, dar, cu siguranță, nu toți sînt de nivelul Cristianei Vărășteanu, căreia îi mulțumesc că m-a introdus în lumea ei ancestrală!
VALENTIN TURIGIOIU