– Interviu cu primarul Gheorghe Damian –

G.C.: Dezvoltarea și modernizarea comunei nu puteau avea loc doar în cercul închis al Primăriei, fără sprijinul (financiar, logistic etc.) al unui parteneriat activ, al mediului de afaceri. Cum ați dezvoltat această politică de atragere și de colaborare cu reprezentanți din acest sector?
Gh.D.: Încă din anul 2005 am înțeles importanța parteneriatului cu mediul de afaceri. Am început să construim o zonă de dezvoltare economică pe o suprafață de 40 de hectare dintr-o pajiște comunală, am utilat-o cu apă curentă, gaze, curent și tot ce este necesar desfășurării unor activități complexe, și am pus-o la dispoziția investitorilor. Astăzi, avem vreo 30 de firme care-și desfășoară activitatea aici și care au generat peste 1000 de locuri de muncă, și care ne aduc peste 80% din veniturile proprii de la buget.
G.C.: Investitori străini au venit?
Gh.D.: Da. Avem chiar o familie de belgieni care, nu doar că și-a deschis o firmă aici, dar s-au mutat definitiv în Ciugud.
G.C.: În afară de banii de la buget, ce fonduri ați accesat, la nivel național, în realizarea proiectelor pentru comunitatea pe care o conduceți?
Gh.D.: Din acest punct de vedere noi ne-am axat foarte mult pe fondurile europene și, desigur, pe fondurile guvernamentale (programele guvernamentale) apărute în ultimii ani, cum ar fi: Programul național de dezvoltare locală, Programul Anghel Saligny. În prezent, pe fondul de mediu am realizat iluminatul inteligent din comună și am făcut extinderi de apă și de rețele de canalizare. În continuare, încercăm să atragem fonduri norvegiene pentru construirea eolienelor – o microcentrală eoliană, construcție în parteneriat cu Politehnica din Timișoara, în cadrul unui proiect de cercetare. Astfel vom schimba sursa iluminatului public din comună.
G.C.: La cît se ridică nivelul fondurilor pe care ați reușit să le accesați și să le implementați în proiectele de care ne-ați vorbit pînă acum?
Gh.D.: Suma totală se ridică la cifra de 50 de milioane de euro. Poate pentru unii pare puțin, dar, ca fonduri europene pe cap de locuitor, am depășit multe orașe și municipii din țară...
G.C.: Domnule primar Gheorghe Damian, după această salbă de realizări fără precedent în zonă (și chiar în țară), se naște o întrebare firească: ce ar mai fi de făcut?, și o altă întrebare, derivată din cea anterioară: aveți un proiect de suflet, la care lucrați sau la care vă gîndiți?
Gh.D.: Desigur, am un proiect în lucru. Cel mai de suflet proiect al nostru este noua școală, despre care v-am amintit tangențial în acest interviu. Va fi ceva modern, ceva ieșit din comun, dacă se poate spune așa.
G.C.: Cum adică? Minunați-mă!
Gh.D.: Noul local al școlii va fi edificat pe un teren de 15 hectare, proprietate a Primăriei, și va fi un complex școlar, o minunăție. Imaginați-vă următoarele coordonate: o bază de sport multifuncțională, cu o imensă sală de sport; școala va fi în mijlocul unui parc, unde vrem să plantăm doar arbori din România, acesta să fie ca un parc tematic pentru elevi; copiii din clasele primare vor avea sălile de clasă la parter, în așa fel încît lecțiile să se poată desfășura atît în clasă, cît și afară, în natură; sala de clasă va avea un perete din sticlă, care se va deschide, și învățătoarea îi va scoate pe copii direct în parc; bineînțeles, nu mai vorbesc de dotările tehnice din clase, care le vor depăși cu mult pe cele prezente.
G.C.: În activitatea de edil, de-a lungul anilor, în confruntarea cu realitatea – de multe ori, dură – ați trăit sentimentul generat de diferența dintre vis (proiect) și realitate?
Gh.D.: Acuma, știți cum este: deziluzii putem avea la tot pasul, depinde de noi cum ne controlăm aceste sentimente. Noi avem o vorbă aici, în echipă: „Cîteodată e greu și să mănînci!”. Este important ca tot timpul să privești rezultatul. Mereu trebuie să te gîndești: ce obțin eu dacă îmi duc proiectul acesta pînă la sfîrșit? Sigur că pot apărea, știu eu, inerții din partea unor instituții sau din partea unui angajat al unei instituții, însă este important ca, atunci cînd te așezi la masă pentru un proiect, să citești bine cerințele finanțatorului, să faci ceea ce solicită acesta în document, dacă el pune anumite condiții și, apoi, dacă ai primit banii, să faci ceea ce este stipulat în proiect.
G.C.: Mulți primari se plîng de faptul că nu pot accesa fonduri europene din cauza birocrației sau invocă alte piedici în favoarea neimplicării lor în asigurarea unor condiții de viață decente locuitorilor din comunele respective. Dumneavoastră cum ați rezolvat această problemă, aproape imposibilă pentru alți edili din rural?
Gh.D.: Noi am început din 2006 să formăm o echipă în acest sens, care, la un moment dat, a ajuns la 16 persoane. Acum ei se autofinanțează, pentru că sînt angajați și în grupul de acțiune locală, situație în care nu întocmesc proiecte doar pentru Ciugud, ci și pentru alte localități.
G.C.: Cred că a venit momentul să abordăm un subiect extrem de comentat și de... alambicat: plecarea dumneavoastră din partidul cu care ați cîștigat primele alegeri în funcția de primar al comunei Ciugud. Din date preliminarii cunosc ceva din acest avatar, dar am mai multe semne de întrebare la care vă rog să mă ajutați să le aflu răspunsuri corecte. Deci...
Gh.D.:  În primul rînd – ca în bancul de la radio Erevan – nu am plecat eu din PSD, ci am fost dat afară!
G.C.: Pardon! Cel mai bun primar PSD, aruncat ca o măsea stricată?
Gh.D.: Nu că cel mai bun, dar singurul primar PSD-ist (pe bune) în marea de edili PNL-iști și PDL-iști din județul Alba! A fost mai rău ca la Radio Erevan!
G.C.: În sfîrșit! Cum a fost atunci? Că m-ați derutat complet!
Gh.D.: Iată filmul. În 2016, cînd, după alegerile locale rezultatele nu au fost foarte bune în județul Alba (președinte la PSD era domnul Dragnea), m-a chemat și mi-a propus să preiau organizația județeană a partidului, moment în care eu am refuzat această propunere, motivînd, în cuvinte civilizate, că nu sînt interesat de o astfel de funcție, locul meu fiind lîngă oamenii cu care mă înhămasem la car în urmă cu atîtea campanii electorale. Totodată, am încercat să semanlez unele lucruri care merg prost și care, rezolvate, ar aduce un beneficiu organizației PSD a județului Alba.
În vederea alegerilor parlamentare, împreună cu o echipă de membri ai PSD și cu primari, la nivel județean, ne-am pus la punct o strategie electorală, propunînd, pe un loc eligibil, în Parlament, pe rectorul Universității din Alba Iulia, fiind ferm convinși că, datorită personalității acestuia, precum și abilității noastre de a convinge electoratul cu argumente viabile, la alegeri vom obține un rezultat foarte bun. Între timp a avut loc o adevărată lovitură de teatru, în care ținta principală am fost eu. Fiind plecat în afară, la o conferință, a avut loc o ședință a Biroului Politic Județean al PSD, ședință în care n-au mai ținut cont de strategia noastră despre care v-am vorbit, schimbînd locurile de candidați, altfel decît le configurasem noi.
G.C.: Ce întorsătură! Cum ați reacționat în acest caz revoltător?
Gh.D.: Revoltat, i-am trimis un mesaj pe telefon domnului Dragnea, explicîndu-i, cu date concrete, cum PSD-ul va pierde alegerile în județul Alba. Următoarea mutare pe care au făcut-o a fost trimiterea domnului Stănescu (cel care răspundea, la nivelul partidului, de organizația Alba), acesta a avut o discuție cu colegii primari (eu fiind în afară, după cum v-am mai spus). Am avut cu dumnealui doar o convorbire telefonică, o convorbire politică, în care am susținut punctul de vedere inițial, prin care aveam să cîștigăm cu candidatura rectorului, la care, probabil, deranjat de insistența mea, care strica oarece „ploi” la nivel înalt,  domnul Stănescu a spus ceva, de genul acesta: „Lasă-mă, băi, cu intelectualii voștri, nu ei aduc voturile, ci partidul aduce voturile!”. Pe loc, i-am răspuns: „Domnule Stănescu, aici nu sîntem în Olt, sîntem în Ardeal, și dacă acolo merge cu plasa cu ulei și zahăr, la noi nu merge!”.
După  acest schimb de replici am mai avut o lungă discuție telefonică, după care, nici de data aceasta n-am cedat. Atunci au schimbat stratagema: m-au condiționat să candidez la Camera Deputaților, pe un loc neeligibil, doar ca să trag lista în sus, datorită popularității mele. Buun! Am muncit în campania aceea electorală cît n-am muncit în cele șase campanii ale mele, dar am și scos un rezultat cu un scor istoric pe județul Alba, ceea ce nu se mai întîmplase în ultima vreme cu PSD-ul. Recompensa pentru acest rezultat? În februarie 2017, fără să fiu chemat la ședință, am aflat că am fost exclus din partid!
G.C.: Fantastic! Ce porcărie! Cred că v-ați revenit cu greu.
Gh.D.: Am fost supărat foc. Eu am stat în PSD de cînd am ajuns primar, fără să cer nimic, eu doar am oferit, într-un județ în care au condus mereu PDL, apoi PNL. Am fost singurul lor primar ales, din 2000 încoace; au mai fost primari, dar de conjunctură...
G.C.: La o așa imensă nedreptate, v-ați recunoscut învins? Măcar din punct de vedere moral trebuia să le cereți explicații.
Gh.D.: Sigur că nu m-am resemnat. Nu din ambiție, ci pentru că era vorba de munca mea în atîția ani de zile, de credința cu care am slujit acest partid, ridicînd încrederea a mii de oameni în politica PSD numai datorită poziției mele de primar la Ciugud și a rezultatelor obținute. Am făcut o contestație – un memoriu complet – un dosar cu documente, destul de voluminos, un biblioraft întreg. L-am trimis la partid, cu explicațiile și motivațiile de rigoare, reliefînd și care sînt frînele care trag înapoi PSD în lupta politică cu celelalte partide de pe eșichierul politic românesc. În zadar,  însă. Soarta mea fusese pecetluită. În acel moment chiar m-am resemnat, constatînd, de fapt, că mi-au făcut un mare bine.
G.C.: Candidînd, ca independent, la ultimele alegeri ați obținut un procent de voturi mai mare ca pe timpul cînd ați candidat sub sigla unui partid (acum – 88%). Să însemne acest semnal că politica este o piedică în calea unei administrații locale eficiente?
Gh.D.: Să știți, într-o democrație sănătoasă, sînt și politicieni independenți, dar cred că nu e sănătos să fie așa. Eu pot să vă spun, fără să fiu lipsit de modestie, că îmi permit să fiu independent. Însă, într-o democrație reală, este foarte important să faci parte dintr-un partdid politic. La urma urmei, vedeți dumneavoastră, politica și politicul își au rolul lor. Ce-ar fi dacă toți primarii, toți parlamentarii ar fi independenți? Marea problemă este că, în politica noastră, mulți schimbă partidele din care fac parte după interese personale, și nicidecum în interesul cetățeanului.
Eu, de felul meu, sînt un om al păcii și cred că am o relație bună cu toată lumea. Nu sînt de acord „cu mîna întinsă”, dar nici cu o guvernare după regula datului cu pumnul în masă. O guvernare bună trebuie să se facă după principii sănătoase, cu adevărat democratice, în așa fel încît, indiferent cine este la putere, lucrurile în țara aceasta trebuie să se deruleze în limita normalului.
Am mai spus-o și o repet: marele nostru noroc este că, în 2007, am intrat în marea familie europeană. Eu cunosc instituțiile statului și înainte de a intra în Uniunea Europeană. Vrem nu vrem, aceste instituții europene ne-au obligat să intrăm pe un făgaș de normalitate. Sigur că mai avem foarte mult de lucru, dar mă gîndesc unde ar fi fost România și instituțiile statului dacă nu intram în această familie europeană. Dincolo de fondurile europene care au generat dezvoltare, investitorii străini care au venit spre România au adus bunăstare. Numai cine nu vrea nu vede că am făcut pași importanți spre progres.
În acest demers general depinde de noi ce facem cu banii de la UE, cum îi folosim. Apoi, tot de noi depinde ce lideri ne alegem, pe cine votăm să ne reprezinte la cel mai înalt nivel – național și european. Noi sîntem responsabili, ca generație, de viitorul acestei țări, pentru că, pînă la urmă, noi degeaba ne uităm la tinerii care nu sînt așa cum ne-ar plăcea nouă, ei sînt produsul nostru, un fel de oglindă a noastră. Adică, ce văd la părinți, aia fac și ei...
G.C.: Cum trăiesc oamenii la Ciugud?
Gh.D.: Într-una din măsurătorile pe care le-am făcut, datele ne indică un fapt deja cunoscut: oamenii Ciugudului trăiesc bine, sînt fericiți în comunitatea noastră, pentru că încercăm să oferim cam tot ce este într-un oraș, și, poate, chiar mai mult – acea liniște de la țară, un mediu sănătos de viață. Faptul că am investit mult în grădiniță și în școală a determinat multe familii tinere să vină și să se stabilească la noi. Avem familii care au venit din București, din Cluj – Napoca și din alte părți, și s-au stabilit definitiv la Ciugud. Ce răspuns mai bun pot oferi la întrebarea dumneavoastră?
G.C.: În rezolvarea problemelor administrației locale cum vă descurcați: cînd este mai complicat, apelați la județ sau, după caz, bateți drumul pînă la București?
Gh.D.: Desigur, în funcție de importanța problemei, trebuie să uzezi de instituțiile statului. Unele se pot rezolva la nivel de județ, ceea ce aparține de Consiliul Județean, de Prefectură, dar multe dintre ele se rezolvă la nivel de minister. În această situație eu am un avantaj, avînd o viziune generală asupra problematicii naționale, deoarece dețin funcția de vicepreședinte al Asociațiilor Comunelor din România. De la acest statut, acolo unde constatăm o disfuncționalitate la nivel legislativ, venim cu propuneri legislative pentru Parlament, pentru modificarea legii respective. Unde cons­tatăm nereguli în procedura de lucru sau în ghidurile de funcționare pentru tot ce înseamnă finanțare de la bugetul de stat, avansăm propuneri de îndreptarea legilor în cauză.
G.C.: După o experiență îndelun­gată în funcția de primar și după mai multe praguri pe care le-ați trecut, ce considerați că este mai greu în administrația publică locală, la sate?
Gh.D.: În mediul rural sînt două aspecte care duc cumva la scăderea nivelului administrației publice locale: lipsa de resurse umane (toate satele îmbătrînesc pe zi ce trece, și nu mai găsești tineri care doresc să rămînă la sat, să lucreze în administrație); apoi, lipsa resurselor financiare. Astăzi, comunele, satele, sînt sărace, n-au buget. De exemplu: să introduci o rețea de apă într-un sat este mult mai complicat și mai costisitor decît să faci același lucru la un bloc, unde, cu 400 de metri de rețea, ai rezolvat 100 de familii, iar la sat, cu 3 kilometri nu rezolvi, poate, decît 50 de familii.
G.C.: Totuși, au fost situații cînd, în mediul rural, unii cetățeni au refuzat această binefacere a civilizației – introducere apei curente în gospodărie – motivînd că ei au apă de la puț, rămînînd cu apa în conductă, la poartă. Cum vedeți această anomalie?
Gh.D.: În aceste cazuri, desigur, este vorba și de o chestiune de educație și de pregătire a populației, pentru că, noi, ca administrație publică locală, avem și datoria de a face educație în comunitate, de a pregăti populația în vederea trecerii la un alt statut de viață și de trai, la nivelul mileniului 3, în care ne aflăm. Aici trebuie să umbli nițel la filozofia țăranului, a lui Moromete: dacă ei au puț în curte, vor zice: „domne, nu iau apă de la tine, că a mea este mai ieftină!”. Dar, cu timpul, vor constata că apa lor este calcaroasă, plină de nitrați și nitriți, nu prea bună de băut. În plus, apa din puțul din curte poate seca, mai ales în condițiile acestea de secetă accentuată. Trebuie să-l lămurești: „Ți-am adus apa la poartă, ți-am adus canalizare, uite două beneficii ale civilizației umane, de ce le refuzi?”. Apoi, cu gazele naturale: arată-i că acestea poluează mult mai puțin decît lemnele, că lemnul de foc s-a scumpit mult în ultima vreme și că, unde mai pui pericolul de incendii, la focul cu lemne în sobă. Pe urmă să vezi schimbare de mentalitate...
G.C.: Să trecem de la Moromete la turism. Ce poate găsi un îndrăgostit de turism și de natură dacă poposește în Ciugud?
Gh.D.: Noi n-am fost neaparat o destinație turistică, dar, mai nou, începem să devenim. De pildă, avem un teren de golf – cel mai modern din sud-estul Europei – care a devenit deja o atracție internațională! Avem Mureșul – noi spunem că este un dar de la Dumnezeu – pe mal am amenajat un debarcader și un parc de rulote pentru cei care fac turism cu rulota. În zonă există și o pensiune unde se pot caza eventualii călători de pe la noi, mai ales că pe acolo trece renumitul traseu Via Transilvanica – un traseu de drumeție lung de aproape 1.500 de kilometri, care începe la Putna și străbate 10 județe, peste 400 de comunități și 12 situri incluse în patrimoniul UNESCO, și se termină la Drobeta – Turnu Severin.
G.C.: Dumneavoastră vă luptați să aduceți satul la nivelul de civilizație al unui oraș, ceea ce este foarte bine. Dar, în aceste condiții, nu se pierde legătura ancestrală cu vatra strămoșească, cu tradiția? Cum reușiți să duceți mai departe – deși în condiții noi – tradițiile strămoșești ale Ciugudului?
Gh.D.: Am fost extrem de atenți la acest subiect sensibil și am luat în calcul posibilitatea exprimată de dumneavoastră. Pînă acum totul este la locul lui: tradiții, obiceiuri, credință – toate pot merge mînă-n mînă cu civilizația modernă. Ansamblul „Doina Mureșului”, al comunei Ciugud, constituie exemplul viu a ceea ce v-am spus mai devreme. Bazat pe tradiția din bătrîni, Ansamblul are un program adecvat, cu care am  cîștigat premii la concursul „Cultură pentru Cultură”. În acest an, acest eveniment s-a desfășurat chiar la noi, la Ciugud, unde am avut mai multe secțiuni: dans, grup vocal, rapsod popular, dar și gastronomie și  meșteșuguri – activități perpetuate din moși strămoși.
G.C.: Domnule Damian, încet, încet, ne apropiem de finalul acestui fulminant interviu. Pînă acum am văzut de toate – și bune și rele, cu care, iată, ați petrecut împreună aproape un sfert de veac. Făcînd un tur retroactiv – la modul general – ce bucurii și ce tristeți a trăit în acești ani primarul din Ciugud?
Gh.D.: Off, Doamne! Nimic nu poate fi mai încîntător pentru un primar de provincie decît mulțumirea cetățenilor! Mi-aduc aminte de cînd am introdus apă curentă în satul Drîmbar, sat ce avea o stradă ce ducea la Mureș, o stradă foarte abruptă, care chinuia oamenii ce cărau apă cu căruciorul din albia rîului, mai ales pe timp de iarnă. După ce am tras apă curentă în curțile oamenilor și am asfaltat și strada, o femeie, care s-a dus la Domnul între timp, de cîte ori mă întîlnea, îmi zicea: „Domnule primar, să-ți dea Dumnezeu sănătate, că de cîte ori deschid robinetul, te pomenesc!”. Tot o bucurie mare trăiesc atunci cînd, în curtea școlii, cînd mă văd copiii, sar pe mine, fericiți că învață într-o astfel de instituție! Ce poate fi mai reconfortant și ce fericire mai adevărată decît aceste manifestări spontane, izvorîte din inimile acestor oameni? Desigur, cea mai mare și mai mare bucurie a mea este familia.
G.C.: Pentru că ați amintit de familie – iată un subiect incitant: cum v-a sprijinit familia în complicata muncă de primar?
Gh.D.: Nu este deloc ușor pentru familia unui primar, pentru că, de multe ori, problemele de aici, fără să vrem, le mai transferăm și acasă. Primarul fiind persoană publică, de multe ori familia trebuie să participe la anumite activități alături de tine. Pe mine, acest lucru m-a întărit, de la familie căpătam energie și încredere atunci cînd simțeam că aripile mele sînt prea grele sau bat în gol. Apropo de tristețe: cea mai mare tristețe a mea se referă la faptul că fetița mea a crescut o perioadă importantă a vieții ei, mai mult fără mine. Iată unul dintre sacrificiile unui primar, despre care nu scrie în nici un tratat de Drept Administrativ!
G.C.: Care este esența succesului unui primar?
Gh.D.: Viziune, echipă, credință, crez și muncă. Uneori, chiar și mult curaj!
Astfel s-a încheiat dialogul reporterului cu unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați primari din România anului 2023 – primarul comunei Ciugud, județul Alba, domnul Gheorghe Damian. După cum puteți constata, nu este un interviu „fabricat”, și nici unul cu iz academic. Este pur și simplu un crîmpei de viață, un dialog viu, despre viața și munca de la firul ierbii, acolo unde mai dai și de noroi (uman), din cînd în cînd. Pentru mine a fost o încîntare să-l pot cunoaște pe cel despre care, pe Facebook, cineva scria că ar trebui multiplicat și dus la toate primăriile din comunele României!
La plecare, am citit de pe o placă prinsă de peretele Primăriei, numele Făuritorilor din Ciugud ai Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia – 8 la număr, placă dezvelită în 20 noiembrie 2013. Ce semnifică acest gest? Anume că spirituil Albei Iulii, cu clipa ei astrală – 1 Decembrie 1918 – Marea Unire – trăiește viu, prin români precum primarul Gheorghe Damian, germinînd Drag de Românie și o unire perpetuă!
Sfîrșit

GEO CIOLCAN