Cînd cireșii îți ies înainte, Paradis fără cuvinte, pe buzele tale strivești fructele cu încîntare. ,,Alesul” a-nflorit cireșul, prin rădăcina care i-a dat roșul de rubină fructului aromat.

Printre cei aproximativ 100 de copaci care împrejmuiesc blocul în care locuiesc, construit și primit gratuit în perioada de ,,tristă amintire”, un cireș și-a întins, pe balustrada balconului meu de la sufragerie, o creangă care îmi oferea cu generozitate rodul său.

Și anul acesta, am așteptat cu nerăbdare luna lui Cireșar. În sfîrșit, cînd aceasta a venit, cireșul a-nflorit, petalele s-au scuturat, rodul s-a arătat, numai că, într-o zi, frunzele cireșului și-au schimbat aspectul. Erau lucioase, părînd impregnate cu un clei lipicios. Mare parte din frunze s-au rulat, s-au uscat, fructele s-au stafidit, iar cireșul, aplecîndu-și crengile, căpătase un aer trist.

Mare mi-a fost spaima cînd am observat că același fenomen se petrecea și cu plantele mele din apartament: frunzele erau acoperite de un soi de peliculă cleioasă și o mare parte din ele s-au scuturat.

Mi-am pus întrebarea dacă nu cumva îmi va fi afectată și propria sănătate, avînd în vedere că respir același aer cu cireșul și plantele din apartament. Răspunsul îl va da, probabil, viitorul.

În iarna care a trecut, am suferit de frig, fără căldură în casă. În vara care abia a luat sfîrșit, n-am putut dormi de țînțari. Într-o capitală europeană, să ai parte de mormane de gunoaie, de șobolani și de țînțari, e ceva greu de imaginat. Te și miri că ,,mai faci umbră pămîntului”. Ce inspirat a fost poetul, cînd a scris:

,,Ferice, dar, de voi, prieteni morți,

Că nu vedeți cum ni se sparge țara

Cum corbii trag cămașa ei la sorți

Și-n iarnă ni se schimbă primăvara”.

(Corneliu Vadim Tudor)

Mă întreb: de ce oare în trecutul ,,de tristă amintire” nu erau mormane de gunoaie și nu se aduceau din Occident tone de deșeuri pentru a fi distruse în România? Se pare că am ajuns lada de gunoi a occidentalilor, care au grijă, așa cum e și firesc, de protejarea țării lor de poluare și de sănătatea propriilor cetățeni, doar că, pe ușa din dos, ne trimit nouă toate gunoaiele care îi încurcă. Iar din asemenea ,,afaceri” cîștigă și niște românași de-ai noștri, bine ,,orientați”. Tot un fel de ,,băieți deștepți”...

Vremurile se schimbă, și nu totdeauna în bine. Vedem că, acum, părinții sînt considerați de către noii politicieni ,,niște himere medievale”, iar bebelușii trebuie neapărat să-și ,,cunoască corpul” încă din fașă. Pe nimeni nu interesează că sînt copii care se culcă flămînzi și plîng după mamele lor, plecate în lumea ,,civilizată” pentru a le aduce o bucată de pîine, pe care în trecut o cîștigau acasă. În plus, cum toate minunile țin trei zile, nimic nu se mai știe de fetele răpite, ucise sau trimise să se prostitueze pe alte meleaguri. Peste cazul lor ,,s-a așternut praful”...

Tot un soi de ,,praf” – la fel de nociv – a acoperit și frunzele cireșului și ale plantelor mele. Așadar, e vorba de o mare poluare care, mai nou, ne intră și în casă. Trăim vremuri grele, nesigure și triste. Doar credința în Dumnezeu ne mai poate salva, căci românii au devenit indiferenți cu ceea ce li se întîmplă. Ghinion!

LILIANA TETELEA