Cînd în cel de-al II-lea război mondial a fost bombardat oraşul Galaţi, tatăl meu, militar fiind, se afla în concediu. După ce a servit masa de seară cu părinţii şi fraţii, au ieşit din casă pentru a respira aerul tare al satului natal. Atunci a văzut scurte fulgerări pe cer, spre Galaţi. Experienţa l-a făcut să aprecieze corect dimensiunile acelei realităţi. Galaţiul era bombardat din greu. Deşi ne despărţeau de Galaţi cam 100 km, tatăl meu a văzut, a înţeles dimensiunile tragediei şi a plecat imediat spre locul unde colegii săi erau în focul celui mai greu coşmar posibil. Tatăl meu a fost un specialist apreciat şi de colegii şi de şefii săi. Era un om polivalent. Făcuse mai multe specializări, la sfatul unui ofiţer german. Acest lucru avea să-i folosească şi în viaţa de zi cu zi după război şi după ce… a fost exclus din rîndul cadrelor militare fără nici un drept. Oare nu a fost el un OM corect? Ba da, a fost! Şi dacă a fost, de ce a fost pedepsit şi marginalizat? Iar eu, de ce să am un destin paralel cu al său? La fel ca el, am fost un om corect! La fel ca el, am intrat acolo de unde toţi au fugit! Şi acum?!… Şi acum de ce sînt marginalizat? Ce este un român adevărat? Ce este un erou adevărat? Cine este etalonul desăvîrşirii şi perenităţii noastre? Iar dacă sînt o povară pentru ţara mea, atunci, accept orice formă de entropie personală, numai să nu mai fiu o povară pentru fraţii şi apropiaţii mei. Ar fi o chestiune de conştiinţă şi de onoare!

ILARION BOCA