De ce, domnilor generali de la Ministerul de Interne și Serviciul Român de Informații, nu aveți curajul să oferiți Parlamentului toate concluziile anchetelor efectuate cu privire la jaful inimaginabil înregistrat pe timpul guvernărilor Roman-Stolojan, în special cu privire la nimicirea flotei și la vînzarea ca fier vechi, peste hotare, a mii și mii de vagoane ale C.F.R.-ului, care s-au dus pînă acolo pe roți, deci erau bune? De ce nu are curajul nimeni să-l ia la întrebări pe fostul ministru al culturii, Andrei Pleșu, care a subtilizat mari valori patrimoniale, printre care un incunabul de la 1493, despre care precizează și un raport al Poliției, precum și trusele de scris și de bărbierit care au aparținut lui Ceaușescu, ambele din aur, pe care dizidentul nostru le-a luat de la îngrijitoarea Vilei nr. 10 de la Snagov? Cum a putut să transporte în Italia dl. Coriolan Babeți, adjunctul d-lui Andrei Pleșu, o cantitate impresionantă de tablouri, sculpturi, icoane vechi și alte bunuri de Patrimoniu Național? Zilele trecute, dl. general-maior Costică Voicu, de la Inspectoratul General al Poliției, declara unui cotidian că „România este un pa­radis al criminalității financiare” și că ei, polițiștii, „se luptă cu peștișorii care au trei tarabe și două pepsi, dar pierd din vedere pe cei care cară cu vagonul”.

De ce n-a avut nimeni curajul în Țara asta să cheme în fața Justiției tandemul de miniștri Bleahu-Drimer, care, ca orice ecologiști care nu se respectă, în complicitate cu fostul nostru ambasador în Germania, dl. Radu Comșa, au vrut să transforme primele versuri din balada națională „Miorița”? Și anume, în loc de „Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai”, au zis „Oile ne cad/ în gură de iad”.

Nu fac păcatul de a declanșa o „vînătoare de vrăjitoare” și de a scoate vinovat un singur om pentru nenorocirile de azi. Adevărul este că trăim vremuri de criză la nivel planetar. Aș dori să dau numai două exemple: Franța are nu mai puțin de 3 milioane de șomeri, iar fosta Germanie federală pompează anual în economia fostei Germanii răsăritene fabuloasa sumă de 100 de miliarde de mărci, și tot nu o poate echilibra și asimila. Astea sînt legitățile crizei, dar prea ne-am făcut-o și noi cu mîna noastră. De ce au ieșit toate la iveală în 1993? Pentru că acum s-au accentuat toate dezechilibrele, acum s-a strîns toată drojdia erorilor de pînă azi. Și, o dată ajunși aici, putem uita micile coaliții guvernamentale anterioare lui Nicolae Văcăroiu, adică prezența Opoziției pe platforma Puterii? E vorba, în principal, de cei 4 miniștri plini și 7 secretari de Stat pe care i-au dat liberalii în guvernarea anterioară. Oare domnii aceștia nu au nici o vină? Oare domnii Crin Halaicu, Adrian Moruzzi, Viorel Oancea și ceilalți primari ai CHEII sînt curați ca lacrima și ei au vrut să ducă marile municipii pe noi culmi de civilizație și progres, dar i-au împiedicat cu brutalitate forțele întunericului, reprezentate de așa-zișii naționaliști și comuniști? Domnilor, vă invit la un dialog cinstit și responsabil, pentru că nu puteți păcăli pe nimeni cu fumigene.

Prin prisma acestor adevăruri, moțiunea de cenzură îmi apare alcătuită de niște extratereștri. Parcă niște omuleți geniali, vigilenți și iuți ca argintul viu, au pogorît săptămîna trecută printre noi, au luat cunoștință în fugă despre realitățile dramatice de aici și au rostit apodictic: „Frați pămînteni, nimic nu merge bine, Guvernul ăsta trebuie să cadă, pregătiți-vă să luați mîine Puterea”– am încheiat ipoteticul citat. Pentru că nu altfel se exprima dl. Stelian Tănase, care, în ziarul „Curierul Național” de ieri, a rostit: „Opinia mea este că în acest moment Opoziția trebuie să aibă două obiective: să se instituționalizeze ca Opoziție și preluarea guvernării sub toate aspectele: programe, echipe etc. etc.” De ce n-ați spus așa de la început, domnilor? Economiseam și timp, și bani, ca să nu mai vorbim de faptul că am fi cruțat populația de un spectacol din ce în ce mai ridicol. Totuși, nu mă pot opri să nu-i întreb pe reprezentanții Opoziției: dacă dvs. sau, mă rog, unii dintre dvs. doriți să luați Puterea, de ce ați refuzat propunerile pe care, în octombrie-noiembrie 1992, vi le-a făcut dl. Ion Iliescu? Nouă, Partidului România Mare, Partidului Socialist al Muncii și Partidului Unității Naționale Române, nu ne-a propus așa ceva, pentru că era ținut în șah de unii politicieni de dreapta, de presa reacționară și de unele forțe străine care acționează pe față pentru destabilizarea României. Vă spun tot eu de ce ați refuzat: pentru că dvs. sau, mă rog, unii dintre dvs., doriți să luați toată Puterea! Or, așa ceva nu e posibil, deocamdată, pentru că populația a votat altfel. Un înțelept a rostit cîndva: să dai Puterea aceluia care nu o vrea. Asta înseamnă că Puterea are și ea rosturile ei, nu e un scop în sine, ci un mijloc de a face ceva mai bun și gospodăresc pentru oameni.

Stimați colegi, am asistat luni seara, în ședința comună a Birourilor Perma­nente ale celor două Camere, desfășurată în salonul „Nicolae Iorga”, la o întîmplare uluitoare: cîțiva fruntași ai Opoziției, în special ai F.S.N.-ului, se luptau din răsputeri pentru a nu permite Guvernului, în ședința de astăzi, să mai ia cuvîntul. Așa ceva pare de domeniul absurdului, dar asta a fost realitatea. Le-am spus atunci cam așa: „Domnilor, cine v-a învățat forma asta de democrație? Adică dvs. vreți să loviți în niște oameni, iar aceștia să fie legați de mîini și de picioare, cu un căluș în gură, și să nu se poată apăra? Vi se pare corect așa ceva? Cînd dvs., cei din F.S.N., ați distrus o Țară timp de 2 ani, v-a împiedicat cineva să vorbiți? Nu v-ați exprimat destul atunci?”. Ca să nu mai vorbim că P.N.Ț.C.D.-ul își permite abuzul de a o împiedica să ia cuvîntul azi pe marea poetă din Basarabia, d-na Leonida Lari, care este chiar de­putată țărănistă, dar se simte înainte de orice ROMÂNCĂ. Mă rog, pînă la urmă, după îndelungi dezbateri, s-a votat ca Guvernul să aibă dreptul de a-și preciza poziția – deși, repet, noi nu analizăm astăzi situația Guver­nului, ci această năstrușnică moțiune de cenzură. Am citit și eu moțiunea și mi se pare un document de un ridicol greu de egalat. În primul rînd, se scrie, textual, că moțiunea este formulată „în baza prevederilor articolului 112 al Cons­ti­tuției României”. Fenomenal, domnilor din Opoziție, ce să înțelegem noi de-aici?

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(19 martie 1993, plenul Camerelor Reunite ale Parlamentului, Dealul Mitropoliei)