Idiotul ăla...
Idiotul ăla cu polipi în nas, care a îmbătrînit tot făcînd reclame la produsele ,,Lidl”. L-am văzut o dată, preț de cîteva clipe, la televizor: e un actoraș de vreo 30 și ceva de ani, bineînțeles fără pic de talent și cu o față ca de tartină dată cu marmeladă și scăpată cu marmelada în țărînă. Mi-e greu să mi-l închipui trecînd senin de la ,,Cașcavalul Lidl” la ,,Fosta-au Ștefan-Vodă un om nu mare la statu... “. Bine, și Sanda Țăranu, toată viața, a prezentat la TVR Știrile de la ora 19, dar a mai jucat și-n filme și, în plus, era frumoasă de te îndoia. Spre regretul ei, am văzut-o odată într-un moment greu al vieții. Se pensionase și, nu știu cum, ajunsese în Consiliul de Administrație la TVR din partea PRM. Și, într-o seară, l-au enervat securiștii ăia pe Vadim, cu minciunile și calomniile lor. Și, normal, Vadim a chemat-o la sediu, să-i explice de ce nu i-a luat apărarea, că d-aia o pusese acolo. Ieșisem din vechiul sediu al PRM din Str. Clemenceau, cînd am văzut-o venind. Săraca, presimțind ce o aștepta, gesticula și vorbea singură. Doamnă, i-am zis, nu vă duceți acum, că Vadim e furios pe dv. Mai plimbați-vă, pînă îi trece... De ce n-ați sărit să împiedicați calomniile alea? Dar s-a dus, ca mielul la tăiere... Și Moțu Pittiș citea comentarii la ,,Teleenciclopedia”, dar seara juca în ,,Puricele în ureche” de Georges Feydeau, la Bulandra. Sau Constantin Băltărețu care, fix la orele 12, citea ,,Cotele apelor Dunării” la radio, dar era colosal și la Teatrul de Comedie în ,,Plicul” , de Liviu Rebreanu.
Mă înnebunesc, mamiţo...
Mă înnebunesc, mamițo, după întrecerile cicliste pe șosea, pe cărările de munte, prin noroaie, dar mai ales pe velodrom. Poate unde mi-am dorit toată viața o biclicletă și n-am avut-o niciodată. Cu fetele alea cu bulanele precum picioarele podului de la Cernavodă pe bicicletele lor colorate și fără frîne. Nu știu dacă și acum își mai bagă-n venă, că acum cîteva olimpiade, cînd, întîrziind la ștart, vreo cîțiva bicicliști au năvălit nu știu de unde și s-au aruncat pe biciclete, uitînd să-și mai scoată seringile din brațe. Mișto gagici, velodromistele astea, cu costumele lor lipite de corp și pe hartane, care mai mult le exibă fesele și Munții Venus, decît să ascundă ceva. Îmi place și comentariul doct și cu voce melodioasă a lui Emanuel Terzian. Dar nu-mi place nefericitul acela, perechea lui, care ne tot asasinează cu găselnița aia idioată, trasă, în loc de pistă, drum, culoar, traiectorie, nu barbarismul calchiat după americanismul trace. Nu-i spune nimeni cît de cretin este cu puseurile lui cosmopolite? Degeaba se dă american, că tot moldovean este la origini, îl trădează pronunția muiată a consoanelor finale.
Inversiunea care...
Inversiunea care, la origini, este o figură de stil: ,,Sălbatecul vodă (cu adjectivul în fața substantivului) e-n zale și-n fier... “ (G. Coșbuc), cu scopul de a potența caracteristica principală a substantivului, respectiv, cu vodă pe cîmpul de bătaie. Dar la mulți a devenit o modalitate idioată de a scapă de o cacofonie reală sau doar închipuită: ,,E bine ca ai noștri copii să...” , în loc de: ,,E bine ca iubiții noștri copii...”.
Faptul că Iohannis...
Faptul că Iohannis, atît de insignifiant în ieșirile sale în public și la televizor, a ajuns să-și numească succesorul, mai ceva decît Kim Jong Un, ne demonstrează ce solid s-a racordat (cablat) la oculta mondială globalizantă. Mulți spun că va ajunge și mai sus, excelsior, dar și mai periculos, Dumnezeu, sau poate și mai Dumnezeu, dimpreună cu iubita și fermecătoarea sa consoartă, Dumnezeea Carmen. În realitate, el este o adevărată catastrofă. Și dacă ai reușit să-ți distrugi țara, esti în stare să distrugi și planeta cu orgoliul tău nemăsurat. Auzindu-l cum vorbea acum 8 ani – ,,Vreau gu-ver-nul meuuu!...“ și ,,Vreau par-la-men-tul meuuu!...“, mulți nu înțelegeam ce vrea de fapt. Acum ne-am dumirit: încet-încet, individul a pus mîna pe întreaga Românie și o administrează cum i se ordonă din exterior. Chestiune susținută și de Diana Șoșoacă: ,,Un coleg din Senat mi-a șoptit: «Ai dreptate, Diana, dar dacă votez alături de tine, mă împușcă Iohannis cu mîna lui...»”. E ceva să ajungi să-ți împuști semenii sau măcar să-i ameninți cu pușcăria, dacă iți ies din cuvînt...
Cineva m-a sunat...
Cineva m-a sunat să mă întrebe ce am vrut să spun cu formularea de început al unui text de-al meu: ,,Iohannis mănîncă borș cu două linguri...”. Locuțiunea ,,a mînca borș” are semnificația de minte și face parte din fondul de aur al Limbii Române populare, categoria termeni argotici, egalată de o alta, la fel de expresivă: taie cuie. O credeam pierdută, la concurență cu americanismele care ne-au invadat limba, pînă cînd, pe la jumătatea anilor ‘90, pare-mi-se, Vadim se stropșea la ziaristul Liviu Mihaiu: mănînci borș, stimabile! Și ăla n-a mai scos un cuvînt pînă la prima pauză de publicitate, iar la reluare a întins-o acasă. Răsfoind un dicționar mai vechi, am descoperit alte sinonime: se bărbierește, se sparge (rupe) în figuri, trombonește, o dă la întors, o întoarce ca la Ploiești, îngheață apele.
Revenind la Iohannis, mai e ceva care îi stă împotrivă. El zice că, neavînd copii, s-a apucat să investească în proprietăți imobiliare. Să investească ce?, fiindcă din salariul de profesor (cu 18 ore norma didactică pe săptămînă și concediul de odihnă plătit de peste 70 de zile pe an), bașca rate la casă și la mobilă, nu putea nici să-și cumpere o bicicletă, abia dacă îi ajungea să o ducă de pe o zi pe alta. Și nici la bănci n-avea mai mare trecere cu salariul ăla. Cît despre meditații la fizică, să fim serioși: nimeni nu s-a meditat și nu se meditează la fizică! Noroc cu nevasta care, fiind profesoară de Engleză, frumoasă și deșteaptă, poate că i se înghesuiau elevii la meditații, dar atunci dumneaei decidea ce să facă cu banii. Prefera să voiajeze. Ce, nu le ajungea modestul apartament cu două camere, el să sforăie pe canapeaua din sufragerie și dumneaei să doarmă-dusă în dormitor? Ion Cristoiu știe mai bine cum stăteau lucrurile odinioară la Sibiu între cei doi, căci o iubește la disperare pe răvășitoarea Carmen, mai ceva ca septuagenarul Mareșal Alexandru Averescu, înnebunit după Martha Bibescu.
În septembrie 1937...
În septembrie 1937, Căpitanul îi ceruse regelui Carol al II-lea să scoată țara de sub influența Masoneriei, a evreilor și a comuniștilor, aceasta fiind singura măsură de salvare a Neamului Românesc.
Tîmpenia slobozită...
Tîmpenia slobozită cu precădere de reporterii aflați la fața locului, unde, de exemplu, un camion a călcat un cîine: ,,Mațele cîinelui împrăștiate pe șosea arată faptul că...” , în loc de: ,,Mațele împrăștiate...”
Radu Banciu este...
Radu Banciu este intratabil. Ani de zile, și-a tot vărsat umorile în capul regretatului Vadim și tot de atîtea ori a luat-o pe coajă. Dar nu numai Tribunul l-a obsedat, ci și atîția alții, că ajunsese calul de bătaie la emisiunile de satiră și bășcălie de la televizor, are turbulențe și trebuia luat cu binișorul. Ce vreți de la omul care n-a rîs niciodată? Pe urmă, lumea s-a plictisit de el și l-a lăsat în plata Domnului. Cel puțin în ,,România Mare”, ajunsese ca personajul acela din ,,Moromeții”, care, seară-de-seară, venea bătut acasă, pentru că se lega din senin de oameni, la cîrciumă sau pe uliță. Dar, a doua zi, o lua de la capăt. Nu te bătui eu, Stancule, aseară?, zicea cîte unul. Ce-are a face, răspundea el și o încasa iarăși... Venind spre noi, ca un ardelean adevărat, Radu Banciu a făcut ceva măreț: le-a tras-o peste bot lui Kelemen Hunor și udemeriștilor cu pretențiile lor tîmpite asupra așa-zisului ținut secuiesc. Natural, l-am lăudat într-un colț din revista noastră. Dar și el a fost un dulce, cînd, într-o seară, a vorbit frumos de revistă. Mi-a plăcut chestia asta: uite, domnule, băiatul este și boier cînd vrea. Pe urmă, iar i-a tăvălit pe hogori cu pretențiile lor autonomiste. Și mi-a plăcut așa de mult, că i-am dedicat o pagină întreagă: ,,Ce ne faci tu nouă, Banciule...”, numai laude. Și mă așteptam să ne mulțumească în vreun fel, măcar un pupic cu deștiul arătător sau un semn amical cu ochiul, dar el, nu și nu! Într-o seară, i-a venit iarăși spirochetul, și a zis cam așa: Păunescu și Vadim, văd că-i laudă unii... Bine că au murit și am scăpat de ei... ,,Nu te bătui eu, Stancule, aseară?”... De data asta, chiar că nu-l mai bag în seamă pe Radu Banciu, măcar că s-a învîrtit de două emisiuni la televizor.
Cam din aceeaşi făină...
Cam din aceeași făină este frămîntat și Dragoș Pătraru. În plus, o fi evreu?, că nici morți, de atîția ani, nu-i iartă pe Vadim și Păunescu. Face ce face și, cum i se pune pata, revine la secvența aceea cu Vadim în tinerețe cînd recita: ,,Să trăiască Ceaușescu, să trăiască România, /Care ne-au redat mîndria...”. Pătraru se vrea sarcastic, dar nu vede cît e de sadic. Lasă, mă, morții în pace, dacă nu poți să-i lauzi, nu-i pomeni în nici un fel, de mortuis aut nihil aut bene. Desigur, Ceaușescu exagera cu laudele pe care le aștepta de la noi, dar, comparînd România din vremea sa, cînd obținea numai succese, cu România de azi, țara dezastrului total și ultima în Europa, chiar că merita să fie slăvit. Cîtă distanță între ,,Trăiască Ceaușescu!” și ,,Dar ce vo-iai, să fiu slu-ga ru-și-loooor?”...
Mi-a plăcut o expresie...
Mi-a plăcut o expresie auzită la Dezbrăcatu: U.M. ,,Digi-24”, cu aluzie la televiziunile noastre finanțate de la buget și încălicate de Servicii, ca să laude Puterea. Iar propagandiștii de acolo, toți cu stele de ofițeri pe umeri, că dacă îi numesc acum pe unii, risc să-i jignesc pe ceilalți prin omisiune. Doi ani la rînd, cu toții au ridicat în slăvi binefacerile vaccinării împotriva Covidului. Iar acum, cînd, în toată lumea, se dă în vileag șarlatania cu vaccinurile antiviruși, propagandiștii noștri, în frunte cu Iohannis, Cîțu, Ciucă și ceilalți, nici nu mai suflă, și nu m-aș mira să aud mîine-poimîine că, de fapt, ei nici nu s-au vaccinat pe bune, au tras pe seringă altceva, votcă sau drojdie de secărică.
PAUL SUDITU