Nu știm dacă, pînă acum, scriitorului, publicistului și omului politic Corneliu Vadim Tudor i s-a ridicat vreo statuie, un monument, sau dacă numele său i s-a dat vreunei școli sau străzi din București, pentru a-i perpetua memoria. Dacă nimeni nu a cutezat o asemenea ispravă, întru recunoașterea postumă a acestuia, cei care doresc să susțină un asemenea proiect au tot dreptul să o facă, vor demonstra astfel că sînt niște români patrioți. Cît a trăit, sîntem siguri că Vadim și-a conștientizat posteritatea, în numele democrației și a libertății în care a crezut cu toată ființa sa. Aceasta este realitatea, pe care trebuie să ne-o asumăm fiecare, la nivel de gîndire politică și ca pagină de istorie, cu toate legile și regulile impuse de o societate civilizată și democratică. Exemplul Tribunului este demn de urmat, nu doar pentru noi, cei de-acum, ci mai ales pentru noile generații care vor mai crede în destinul fericit al acestei țări și cărora încă le va mai păsa de păstrarea identității ei. Corneliu Vadim Tudor i-a menținut vii în memoria neamului pe toți marii înaintași care și-au înscris numele în paginile de aur ale istoriei noastre și care, prin luptă neînfricată și jertfă, au contribuit la construirea României moderne: Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Al. I. Cuza și atîția alți conducători luminați. Cu harul său oratoric, nu o dată, Tribunul atrăgea atenția că țara noastră se află pe buza prăpastiei, că vulturi hulpavi roiesc în jurul ei, iar timpul avea să-i dea dreptate. Azi, mulți români regretă că nu l-au ascultat, ba chiar i-au contestat adevărurile rostite. Acum, regretele nu mai au nici un rost, fiindcă politica de dezbinare a reușit să transforme poporul român într-o societate de consum, umilită, sărăcită de la o zi la alta, în care tot mai mulți oameni tineri și în putere și-au pus în gînd să plece cît mai departe de aici, fără a se mai uita în urmă. S-au săturat de promisiunile unei clase politice mincinoase, care a făcut numai rău țării, tratîndu-i pe români ca pe sclavii lor, buni doar pentru a plăti taxe și a le îndestula lor veniturile. Vadim Tudor a crezut sincer în idealurile democrației, de aceea a și fondat Partidul România Mare, cu mari speranțe că, printr-o politică dreaptă și curată, viața românului de rînd se va redresa: ,,Jos Mafia, sus Patria!”. Din păcate, dezamăgirile nu au întîrziat să apară, fiindcă unii dintre cei mai buni oameni din partid s-au prăpădit cu timpul, iar mulți dintre cei pe care i-a considerat loiali vederilor sale politice, unul cîte unul, l-au trădat, ducînd la destrămarea formațiunii în care destui români își puseseră speranțele. Dar, nu mai miră pe nimeni că răul cel mai mare a venit tot din partea românilor, care spun că sînt miloși, loiali și credincioși. Și-i avem ca exemplu pe cei 20 de români, ale căror nume să rămînă veșnic în smoala uitării, care au ales să ,,fraternizeze” cu dușmanul pentru prinderea celor trei martiri ai neamului românesc: Horia, Cloșca și Crișan, adesea invocați în discursurile Tribunului. ... Au trecut 7 ani de cînd Tribunul a închis ochii... Poate că a venit momentul ca după atîta vreme, în care românii au avut răgazul să-și limpezească opiniile, rolul unei personalități precum cea a lui Corneliu Vadim Tudor în istoria recentă a țării să-și recapete locul bine meritat. Pentru politica dusă de Vadim în slujba binelui și a propășirii poporului român, se impune, ca o recunoaștere postumă pe care românii i-o datorează marelui patriot, ridicarea unui monument, oriunde pe cuprinsul acestei țări, pe care a iubit-o cu toată puterea ființei sale, pînă la moarte.
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”