Zilele astea am fost plecat cu doi turisti italieni, tată și fiu prin Dobrogea. Mai fusesem cu ei prin zona Brașovului acum 23 de zile când veniseră să se vaccineze contra COVID, fiindcă la ei acasă trebuiau să se programeze, ori aici era ”la liber”. Au plecat impresionați de eficiența sistemului medical prin care au trecut ca să se vaccineze, de curățenia din România, de serviciile și de mâncarea restaurantelor prin care i-am dus. Aceleași aprecieri le-au avut și despre Constanța unde au venit pentru rapel.

Ca să fim bineânțeleși de la început, tatăl este multimilionar. Dacă te uitai la el pe stradă ziceai că e un agricultor de prin Argeș așa de muncite avea mâinile și de modest îmbrăcat era.

În momentul când omul începea să vorbească, îl ascultai cu atenție, indiferent că vorbea despre ecosistemul Mării Mediterane care dă pește și fructe de mare de o calitate excepțională, despre politică, sau despre valori omenești cum sunt munca, învățătura sau bucuria de a asculta sunetele câmpului ori de a mânca lucruri naturale și a bea un vin bun cu prietenii. Un om umblat și cultivat.

Ei bine, la unul din muzeele vizitate, povesteam unui angajat despre cât sunt turiștii mei de încântați de România, pentru a conchide că „avem o țară frumoasă”. Mi s-a răspuns că „avem o țară frumoasă păcat că-I locuită” ! L-am corectat imediat spunându-I „păcat că-I prost condusă, nu că e locuită” si am plecat.

M-am gândit apoi la ceea ce spusese. Mai auzisem acest, proverb, și niciodată nu am fost de acord cu el. Ba am avut mereu senzația, că nu era opera unor români ci a unui strain, pentru că doar un strain care ar fi vrut țara asta pentru el, ar fi cugetat cu regret în sinea lui spunând: ”frumoasă țară păcat că-I locuită și nu o pot ocupa eu cu neamul meu”

Sunt convins că angajatul muzeului ca și mulți alți români pe care i-am auzit spunând vorba asta nu s-au gândit prea mult la ceea ce spun. Și-au imaginat în mod superficial că parafrazează celebra vorbă „munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă!”
Trag concluzia că noi, românii, sîntem extrem de superficiali cîteodată, iar în lumea asta în care trăim de cel puțin 2000 de ani detaliile sînt extrem de importante. Să repeți ca un papagal tot ce auzi doar pentru că ți se pare că sună bine este o greșeală, după cum este și să-i lași pe alții să-ți spună cum să trăiești. Niciodată nu vei trăi bine, fiindcă nimeni nu știe mai bine ca tine cum să trăiești și cum să te organizezi. Străinul te va organiza după gîndul lui și după plăcerea lui, nu după ale tale și vei trăi rău și nu vei înțelege de ce îți e așa, fiindcă străinul acela ție ți se părea mai experimentat și mai evoluat ca tine, dar, în final, uite ce rău te-a sfătuit. Guvernele noastre au preluat de multe ori recomandările și legile UE, așa cum se găsesc, fără a le adapta la specificul românesc. Pe urmă, ne mirăm că nu ni se potrivesc și înjurăm Uniunea Europeană că ne face legi proaste.

Lucrurile devin însă mai grave, cred eu, atunci cînd străinii ajung să ne facă proverbele, iar dacă vom mai utiliza expresia falsă „avem o țară frumoasă, păcat că-i locuită”, s-ar putea la un moment dat să ajungem să o luăm de bună și să ne dăm duși de aici foarte ușor. În afară de asta, de ce să îți negi propria ta existență, calitatea de locuitor al României? Te consideri atît de bicisnic încît nu meriți să trăiești în țara asta pe care ți-au lăsat-o străbunii? Aceasta e o altă chestiune pe care nu o înțeleg: de ce spunem mai mereu cînd ne exprimăm nemulțumirea despre cum merg lucrurile în țară, că „sîntem niște proști”. De ce sîntem noi proști? Noi conducem lucrurile prost sau cei pe care i-am investit cu încrederea și buna noastră credință alegîndu-i din cei care și-au manifestat dorința de a ne conduce? De ce nu adresăm aceste cuvinte de ocară celor care le merită? Nu facem asta și spunem că „sîntem proști” fiindcă ne considerăm cu toții vinovați, pentru că ne-am ales greșit reprezentanții; asta poate fi adevărat, doar că, de înțeles, se înțelege altceva.

La fel se întîmplă cînd ne plîngem străinilor și le spunem cît de rău trăim în România, ca să ne justificăm pentru că muncim pentru ei, de parcă nu ar bănui că muncim acolo și nu la noi acasă fiindcă vrem să ne înfruptăm din bunăstarea lor.

Ne exprimăm prost crezînd că străinii înțeleg ce vor să spunem, dar ei înțeleg că România e o țară mizerabilă și evită să vină aici să ne viziteze, iar cînd o fac găsesc o realitate mult mai bună față de ceea ce auziseră și-și imaginaseră. Este ceea ce mi-au spus și turiștii mei, care au auzit de multe ori și de la românii plecați în afară lucruri negative depre România.

În concluzie, ar trebui să fim mai atenți la cum ne exprimăm, să nu ne stricăm singuri imaginea, să le spunem străinilor și lucrurile bune cu care ne mîndrim, fiindcă pe cele negative le văd singuri. Avem o țară frumoasă, minunată, unică și sîntem norocoși că-i locuită. De români!

Marius Marin, antreprenor HORECA