Cele mai mari mistere ale Bibliei (1)
  • 02-02-2016
  • 0 Comentarii
  • 114
  • 0

Biblia este de departe cea mai cunoscută şi mai publicată carte de pe pămînt. Biblia, sau mai corect spus Sfînta Scriptură, este un izvor de cunoaştere, este piatra de temelie a Creştinătăţii şi cartea de căpătîi a peste un miliard de credincioşi din toată lumea. Mai mult chiar, în lumea creştină se consideră că atunci cînd Biblia este tradusă în limba respectivă, acea limba este pe deplin formată. Şi totuşi, referirile care se fac la ea au contrariat nu de puţine ori. Au fost războaie născute din cauze religioase. Cu siguranţă că puţine lucruri din cultura omenească pot egala Scripturile cînd vine vorba despre istorie, legende şi polemici. O parte dintre acestea sînt datorate traducerii Bibliei din ebraică, aramaică sau greaca veche. Pe de altă parte, s-au iscat controverse şi din cauza limbajul cifrat şi a modului tainic în care este scrisă Biblia. Unii exegeţi vorbesc de iluminarea divină a autorilor, alţii, de ştergerea deliberată a unor pasaje. Iată cîteva dintre cele mai cunoscute mistere cuprinse în Biblie.

Care este Numele lui Dumnezeu – YHVH (Yahweh)

Numele lui Dumnezeu este o necunoscută, cel puţin din punct de vedere al pronunţării. Conform tradiţiei evreieşti, există mai multe moduri în care se face referire la Dumnezeu, dar cel corect este Tetragrammaton, un cuvînt cu patru litere, scris „YHVH“. Pronunţia corectă a dispărut în Istorie şi ceea ce avem azi sînt doar presupuneri: Iahwe, Iahve sau Iehova. Totuşi, acest nume apare doar de vreo cîteva ori în Vechiul Testament. Misterul este şi mai mare pentru că, pe cruce, Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, se referă la Dumnezeu Tatăl astfel: „Eli, Eli, lama sabahtani?“, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“ (Matei 27, 46).

Unde este Sfîntul Graal? (1)

Potrivit mitologiei creştine, Sfîntul Graal a fost pocalul sau cupa folosită de către Isus la Cina cea de Taină. Despre acest recipient se spune că ar poseda

puteri miraculoase. S-au creat multe legende, poveşti şi filme, ba chiar au avut loc căutări amănunţite încă din Antichitate pentru găsirea acestuia. Există o legendă care ne povesteşte despre sfîntul Iosif din Arimateea, un apropiat al lui Isus şi cel care i-a îngropat trupul în mormîntul pregătit pentru sine, cum că el a intrat în posesia Graalului în urma unei apariţii a Mîntuitorului, care I l-ar fi înmînat. De aici, lucrurile iau o turnură greu de urmărit. Se spune că Iosif ar fi luat vasul şi ar fi cerut Apostolilor să îl transporte pe teritoriul Britaniei. Alte legende vorbesc de faptul că, în timpul Cruciadelor, mai exact în timpul celei dintîi, acest potir ar fi fost găsit de către Cavalerii Templieri. Astăzi, în lumea catolică – acolo unde misterul Graalului este cu mult mai puternic decît oriunde altundeva – s-a formulat ipoteza potrivit căreia acest vas miraculos s-ar afla în anumite biserici precum: Catedrala Sf. Maria din Valencia (al cărei Sfînt Potir se crede că ar fi fost transportat de Sfîntul Petru la Roma în Secolul I, şi apoi în Huesca, Spania, de către Sf. Laurenţiu, Secolul III); în Capela Roslin (s-ar părea că este îngropat aici) sau că zace în pivniţele Turnului Sf. Mihail, de pe dealul Glastonbury, Marea Britanie.

(va urma)

Historia

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite