Prima organizare socială a oamenilor s-a petrecut prin epoca fierului. Atunci au ieșit din peșteri, unde stăteau organizați pe familii, acestea s-au unit și au format un trib. Apartenența la un trib însemna că simțeai, gîndeai și acționai la fel cu ceilalți. Pe toți îi uneau aceleași idealuri, toți munceau la fel, toți gîndeau la fel. Problemele au început cînd oamenii din triburi au început să se întîlnească unii cu alții pe la vînători, poate pe la petreceri, sau apărîndu-se împotriva dușmanului comun. Atunci triburile s-au unit și au dat naștere regatelor. La noi, de treaba asta s-a ocupat Burebista.
Ce vreau să spun este faptul că oamenii au fost mereu tentați să se adune cu cine se aseamănă. În aceste condiții, apare „celălalt”. Celălalt e întot­dea­una adversarul. Are alte valori, are alt stil de viață, muncește altfel, gîndește altfel, zîmbește altfel, e altfel, e... celălalt. Simpla lui vedere are darul de a-ți întuneca judecata. Orice gest al lui e o provocare, orice zîmbet – o batjocură, orice cuvînt – o insultă. Ajungi să-ți dai seama că un om nu e ca tine, că nu e din tribul tău doar privindu-l pe stradă cum e îmbrăcat, cum merge, cum se comportă, cum arată. Dintr-o privire ști ce iubește, ce disprețuiește și îți vine să mături cu el pe jos. Tu îl consideri un prost, un ignorant, un imbecil și nu înțelegi cum un om poate fi astfel. El te consideră pe tine la fel, fii liniștit. Fiecare dintre voi încearcă să impună celuilalt stilul său de viață și adevărurile sale. Dacă nu reușește, atunci încearcă prin vot să trimită în fruntea obștii oameni din tribul său, care să-i reprezinte interesele și să le pună pumnul în gură celorlalți. Asta se întîmplă în democrație prin vot, iar în dictaturi
prin violență.
Cum noi, în civilizația occidentală, trăim într-o democrație, dar tot niște tribali rămînem în felul în care ne raportăm și-l tratăm pe celălalt, publicația britanică The Guardian, una foarte progresistă de felul său,  a descoperit că în istorie crizele au împărțit alegătorii europeni în cinci „triburi”. Astfel, atitudinile față de climă, migrație, tulburările economice globale, Ucraina și Covid vor domina alegerile din acest an, arată cercetările ziariștilor de la prestigiosul jurnal.
Alegătorii Europei nu mai sînt împărțiți în tabere de stînga sau de dreapta, pro sau anti-UE, sugerează un sondaj, ci în cinci triburi distincte ale căror preocupări conflictuale vor domina aproape 20 de scrutine de pe continent în acest an.
Sondajul sugerează că Parlamentul European și alegerile naționale din 2024 vor fi afectate de atitudinile cetățenilor față de cinci crize majore care au afectat viața alegătorilor în ultimii ani: urgența climatică, criza migrației din 2015, tulburările economice globale, războiul din Ucraina și Covid. Toate, aș adăuga eu, stîrnite de imaginația bogată și interesele economice ale unor tineri care vor și ei un loc la masa bogaților (așa-numita „criză climatică”), de interesele economice ale Germaniei, care i-a invitat pe năpăstuiții planetei să vină în Uniunea Europeană, fiindcă avea nevoie de mînă de lucru, de dorința unor anormali ca cei de la Davos de a controla omenirea (prin COVID) și de incompetența și naivitatea (asta ca să mă exprim elegant) conducătorilor UE și SUA în relația cu Rusia. Autorii raportului susțin că toate aceste cinci crize „au fost resimțite în toată Europa, deși cu intensități diferite în diferite colțuri ale continentului; trăite ca o amenințare existențială de mulți europeni; au afectat dramatic politicile guvernamentale – și nu s-au terminat încă”.
Co-autorul studiului, Mark Leonard, a spus: „În 2019, lupta centrală a fost între populiștii care doreau să întoarcă spatele integrării europene și partidele mainstream care doreau să salveze proiectul european de Brexit și Trump. De data aceasta, va fi o competiție între temerile provocate de creșterea temperaturii globale, imigrație, inflație și conflicte militare”, a declarat Leonard, directorul thinktank-ului Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR) din Berlin.
Ivan Krastev de la Centrul pentru Strategii Liberale din Sofia, Bulgaria, a declarat că studiul arată că, în ceea ce privește modul în care vedeau UE, cetățenii „se îndepărtează de legăturile ideologice dintre dreapta și stînga” și, în schimb, au fost influențați mai mult de opiniile lor despre aceste crize. Raportul A Crisis of One’s Own: the Politics of Trauma in Europe’s Election Year sugerează că partidele politice majore ar putea avea dificultăţi să mobilizeze alegătorii pe probleme precum viitorul proiectului european, sugerînd în schimb că ar trebui să „examineze şi să propună soluţii” pentru preocupările cele mai urgente ale alegătorilor. În general, au spus autorii raportului, criza climatică și imigrația s-ar dovedi cei mai mari doi mobilizatori în campaniile electorale care se vor desfășura în Europa în 2024.
Alegătorii olandezi au plasat partidul anti-imigranți Pentru Libertate (PVV) al lui Geert Wilders în fruntea sondajului, alianța pro-mediu Green-Labour condusă de fostul vicepreședinte al Comisiei Europene Frans Timmermans ieșînd pe locul al doilea. Astea cred cei de la Politico că ar fi preocupările europenilor, doar că olandezii nu reprezintă populația UE, fiindcă pentru noi, spre exemplu, preocupările majorității ar trebui să fie nepăsarea clasei politice, distrugerea țării și închinarea în fața intereselor altora. „Lupta dintre aceste două «triburi» este... o ciocnire a două «probleme legate de extincție»”, au spus autorii. „Activiștii pentru climă se tem de dispariția vieții umane și a altor specii; activiștii anti-migrație se tem de dispariția națiunilor și a identității lor culturale”. Aș spune că activiștii pentru climă se plictisesc foarte tare în viețile lor și, în loc să se instruiască, ei se lipesc cu super glue de asfalt, în calea mașinilor, și aruncă cu ulei pe tablouri celebre ale umanității.
Alegătorii care consideră imigrația drept cea mai mare criză susțin în mare parte partidele de dreapta, cum ar fi Mitingul Național din Franța sau Alternativa Germaniei pentru Germania (AfD); cei care acordă prioritate climei tind să susțină partidele verzi sau de stînga, cum ar fi socialiștii din Spania sau stînga Poloniei. Întotdeauna socialiștii au fost niște ciudați care au creat numai probleme: de la Marx și Lenin la ultimul mucos care are senzația că dacă dezumflă cauciucurile mașinilor e un vajnic luptător pentru planetă.
Pe lîngă alegerile pentru Parlamentul European, care vor avea loc în iunie, alegătorii din 15 țări europene – inclusiv Portugalia, Belgia, Austria, Croația, Lituania și Marea Britanie – merg la urne în acest an să pună ștampila pe buletinele parlamentare naționale și prezidențiale. Sondajul a nouă state membre ale UE, reprezentînd 75% din populația blocului, plus Marea Britanie și Elveția – a sugerat că 73,4 milioane de alegători europeni au considerat că urgența climatică este cea mai importantă criză care le afectează viitorul. Asta înseamnă, după umila mea părere, că mașina de spălat creiere a progresiștilor și-a făcut bine treaba în Occident. Aproape la fel de mulți (72,8 milioane) au simțit că virusul Covid – care a expus vulnerabilitatea sistemelor naționale de asistență medicală, cu consecințe economice majore – este cel mai important, în timp ce 69,3 milioane au declarat că turbulențele economice globale sînt preocuparea lor principală, 58,2 milioane au optat pentru imigrație, 49 de milioane pentru invazia Ucrainei de către Rusia, iar 46,4 milioane nu au ales nici unul dintre cele cinci puncte.
Dacă pentru aproape 73 de milioane de alegători Covid a fost o problemă pentru că a arătat vulnerabilitatea sistemelor medicale și nu pentru că ni s-au încălcat drepturi și libertăți și continuă să moară oameni din cauza vaccinurilor netestate, înseamnă că tot ce știam eu despre democrația vest-europeană poate fi aruncat la gunoi.
Studiul a constatat, totuși, că aceste „triburi” ale alegătorilor nu erau distribuite în mod egal nici geografic, nici în funcție de vîrstă sau de educație. Alegătorii din Germania, de exemplu, au considerat că imigrația a fost cea mai transformatoare criză (31%), în timp ce în Franța a fost schimbarea climatică (27%). În Italia și Portugalia, ambele au fost grav afectate de prăbușirea financiară din 2008 și de criza din zona euro care a urmat, o multitudine de respondenți (34%) au declarat că turbulențele economice la nivel mondial și creșterea costului vieții sînt primordiale printre preocupările lor.
Temerile cu privire la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, între timp, au fost cele mai mari în țările cele mai apropiate de conflict: respondenții din Estonia (40%), Polonia (31%) și Danemarca (29%) au considerat că este cea mai importantă criză, față de 7% în Franța. și Italia și 6% în Spania și Marea Britanie.
În ceea ce privește generațiile, criza climatică a ocupat primul loc în rîndul tinerilor, 24% dintre tinerii cu vîrste între 18 și 29 de ani considerînd-o cea mai importantă problemă pentru viitorul lor. Această grupă de vîrstă a văzut, de asemenea, imigrația ca fiind cea mai puțin importantă preocupare (9%). Ce v-am spus eu, mai devreme, că „ăia micii din vest” au senzația că ei sînt adevărați „Captain Planet”?
Generațiile mai în vîrstă au fost cele mai îngrijorate de imigrație ca fiind o problemă vitală, 13% dintre persoanele cu vîrste între 50 și 69 de ani și 16% dintre respondenții cu vîrsta peste 70 de ani considerînd-o drept cea mai mare preocupare. Printre alegătorii cu studii superioare, criza climatică a fost principala preocupare (22%).
Pentru susținătorii partidelor de extremă dreaptă din țările în care nu sînt la putere, imigrația a fost problema care le-a schimbat cel mai mult modul în care își privesc viitorul, de exemplu Reconquête (76%) în Franța, AfD în Germania (66%) și Reforma. în Marea Britanie (63%). Cu toate acestea, în țările în care extrema dreaptă este la guvernare, cum ar fi Italia, abia 10% dintre respondenții la sondaj au raportat că imigrația este cea mai mare preocupare, inclusiv doar 17% dintre alegători aliniați partidului Frații Italiei a premierului Italiei, Giorgia Meloni.
Alegerile pentru Parlamentul European din 2024 vor fi „despre proiecții, mai degrabă decît proiecte”, au spus autorii studiului. „Fiecare dintre cele cinci crize ale Europei va avea multe vieți, dar în urne vor trăi, vor muri sau vor învia. Alegerile europene nu vor fi doar o competiție între stînga și dreapta – și eurosceptici și pro-europeni – ci și o bătălie pentru supremație între diferitele triburi de criză ale Europei”.
Nici peste ocean, imaginea nu a fost mai bună. În SUA, Donald Trump este acum favoritul multora pentru a deveni din nou președinte. În Ucraina, războiul  s-a prelungit fără sfîrșit. Pericolul ca restul lumii să devină plictisită de luptă și să-și piardă interesul e mult prea evident. Apoi este războiul din Orientul Mijlociu, fără a uita, însă, criza climatică...
După cum observați, sondajul a fost făcut doar pe țările din vestul Europei fiindcă el nu suflă nici o vorba despre noi... „ceilalți”. Da, noi sîntem „ceilalți”, ciudații, anormalii, care merg la biserică, se împărtășesc toți cu aceeași linguriță chiar pe vreme de Covid, care le rîdem în față cînd auzim de prostia climatică, mîncăm carne, bem lapte de vacă și, culmea prostiei, pîine din făină de grîu. Noi, „ceilalți”, ne căsătorim doar femeie cu bărbat și nu sîntem de acord cu genurile și tranzițiile nesfîrșite între ele, sîntem toți „antivacciniști”, desigur, „putiniști” și neapărat niște naționaliști și extremiști de dreapta care mănîncă la cină carne de progresist.
Da, dragi cititori, noi sîntem „celălalt”. În zilele astea noi, europenii din est, care sîntem în stare să recunoaștem socialismul și dictatura dintr-o privire sau o simplă frază, cărora nu ne plac anormalitățile lor, care încă ne mai închinăm și ne mai rugăm, care vrem să le lăsăm copiilor noștri o țară, o istorie, o civilizație și o limbă, am devenit pentru ei „celălalt”. Dar și ei pentru noi.
Alegătorii lor se luptă pentru niște lucruri pe care tot ei le-au inventat, iar noi, „ceilalți”, îi încurcăm. Au crezut că ne aduc lîngă ei pentru a avea niște servitori în plus, nu fiindcă ne voiau binele. Ei bine, eu cred că ar trebui să le încurcăm socotelile și să votăm la alegerile europarlamentare în așa fel încît domnul Cristian Terheș să aibă cît mai mulți colegi în Grupul Conservator din Parlamentul European.
Un an nou aduce o nouă speranță. Trebuie să credem în schimbare. Că ceva mai bun este posibil.
IOAN TEODOR