Mihail Gorbaciov (1)
Mihail Sergheevici Gorbaciov (2 martie 1931, Privolnoe, RSFS Rusă, URSS) a fost conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 pînă în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea Războiului Rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.
Mihail Gorbaciov s-a născut într-o familie țărănească în satul Privolnoe de lîngă Stavropol, ca fiu al lui Serghei și al Mariei. A avut o copilărie grea în timpurile în care în fruntea țării s-a aflat Stalin, bunicii săi fiind deportați pentru vina de a fi fost culaci. În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, a trăit vremurile grele ale ocupației germane după ce, pe 2 august 1942, armatele naziste au cucerit Stavropolul. Deși germanii au fost alungați în februarie 1943, ocupația a înăsprit viața comunității rurale în care trăia tînărul Gorbaciov și i-a lăsat acestuia amintiri de neșters. Din 1946 pînă în 1950, Gorbaciov a lucrat ca ajutor de mecanizator în diferite ferme agricole din regiune sa, iar mai tîrziu avea să mărturisească faptul că munca țăranilor în acea vreme era ,,foarte grea”, în principal datorită cotelor în produse și taxelor pe loturile în folosință cerute de autorități. În plus, cum țăranilor nu li se eliberau acte de identitate, singura șansă a locuitorilor de la sate să părăsească munca pămîntului era înscrierea pe listele ,,orgnabor” – recrutarea de personal pentru proiectele de investiții industriale. Această situație l-a făcut pe Gorbaciov să se întrebe: ,,Care este diferența dintre această viață și iobăgie?”. În ciuda originii modeste și a greutăților din tinerețe, Gorbaciov a fost un elev fruntaș în timpul școlii, arătînd un interes special pentru istorie și matematică. După absolvirea cursurilor școlii din sat, și-a ajutat tatăl la strîngerea recoltei din acel an, o recoltă record pentru colhoz. Pentru munca depusă, a fost recompensat cu Ordinul Steagul Roșu pentru Muncă la vîrsta de numai 16 ani, un lucru destul de neobișnuit pentru o persoană atît de tînără. Tocmai acest ordin i-a deschis calea către admiterea la cursurile Universității din Moscova (1950). Gorbaciov nu avea intenția să înceapă o carieră juridică, specializarea aceasta nefiind decît o treaptă necesară pentru a accede la funcții importante în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. A devenit membru-candidat al Partidului în același an. În perioada în care a locuit în Moscova a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Raisa Maximovna Titarenko; cei doi s-au căsătorit pe 25 septembrie 1953, după care cuplul s-a mutat în regiunea Stavropol din sudul Rusiei. După ce a absolvit cursurile universitare, Gorbaciov a intrat în munca de partid, a lucrat o scurtă perioadă de timp în procuratură, apoi s-a transferat în Komsomol. A ocupat funcția de prim secretar al organizației orășenești Stavropol din septembrie 1956, după care a fost mutat la comitetul regional al Komsomolului, unde a lucrat ca adjunct al primului secretar, din aprilie 1958 și ca prim-secretar, din martie 1961. Pe 6 ianuarie 1957 avea să se nască primul copil al cuplului, Irina. Din luna octombrie, Gorbaciov afost delegat la Congresul al XXII-lea al Partidului Comunist, în timpul căruia Nikita Hrușciov a anunțat planul său de propulsare a țării în comunism, în decursul 20 de ani, și de depășire din punct de vedere economic a Statelor Unite. Doi ani mai tîrziu, Gorbaciov a fost promovat în funcția de șef al departamentului agricol din kraina Stavropol, apoi, la vîrsta de 35 de ani, a absolvit și cursurile la forma de învățămînt fără frecvență a Institutului agricol, cu specializarea agronom-economist.
Din acel moment, cariera sa a avut o evoluție ascendentă. În 1970 a fost numit prim-secretar al krainei Stavropol, devenind unul dintre cei mai tineri șefi regionali de partid din URSS. În această perioadă, Gorbaciov a contribuit la reorganizarea fermelor colective, la îmbunătățirea vieții lucrătorilor agricoli, la mărirea loturilor individuale în folosință și a permis țăranilor o mai mare libertate în planificarea activităților. Datorită eficienței arătate în muncă, curînd a fost promovat ca membru CC al PC al URSS în mai 1971. Un an mai tîrziu a condus o delegație sovietică în vizită în Belgia, iar în 1974 era deputat în Sovietul Suprem și președinte al ,,Comitetului pentru problemele tineretului”. A devenit membru al „Secretariatului pentru agricultură a CC al PCUS” în 1978, înlocuindu-l pe sprijinitorul său, Fiodor Kulakov, decedat în urma unui infarct. În 1979, Gorbaciov a fost promovat în Politburo, (mai întîi ca membru supleant, devenind membru plin un an mai tîrziu). Aici a devenit protejatul lui Iuri Andropov, șeful KGB-ului, originar și el din Stavropol. În timpul scurt în care protectorul său a fost la cîrma Uniunii Sovietice, Gorbaciov a fost promovat în funcția de secretar al partidului pentru problemele de cadre. Colaborînd cu Andropov, Gorbaciov a schimbat peste 20% din membrii eșaloanelor superioare de conducere la nivel ministerial și regional. În această perioadă au ajuns în importante funcții de conducere Grigori Romanov, Nicolai Rîjkov și Egor Ligaciov, ultimii doi fiind mai tîrziu printre cei mai apropiați colaboratori ai lui Gorbaciov. A fost de asemenea un apropiat al lui Constantin Cernenko, succesorul lui Andropov, lucrînd ca secretar adjunct.
Pozițiile pe care le-a ocupat în organele superioare de conducere ale partidului i-au creat lui Gorbaciov noi posibilități de călătorie în străinătate, voiaje care aveau să schimbe în mod profund viziunile politice și sociale ale viitorului lider al URSS-ului. În 1975, el a condus o delegație sovietică în vizită în Germania Occidentală, iar în 1983 a condus o altă delegație în vizită în Canada, unde s-a întîlnit cu primul-ministru Pierre Trudeau și cu membrii Camerei Comunelor și ai Senatului canadian. În 1984 a călătorit în Regatul Unit, unde s-a întîlnit cu primul-ministru Margaret Thatcher. După moartea lui Constantin Cerneko, Mihail Gorbaciov, atunci în vîrstă de 54 de ani, a fost ales Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe 11 martie 1985. El a devenit, astfel, primul lider al partidului născut după victoria Revoluției bolșevice. Fiind conducătorul partidului și conducătorul de facto al țării, Gorbaciov a încercat să reformeze partidul osificat și economia aflată în recesiune prin introducerea glasnostului (transparenței), perestroicăi (reconstrucției) și uskoreniei („accelerării” dezvoltării economice), politici lansate oficial la cel de-al XXVII-lea Congres al Partidului Comunist din februarie 1986.
Reformele interne (1)
Gorbaciov a introdus în cadrul așa-numitului program perestroika reforme economice, despre care credea că vor ridica nivelul de trai al populației și productivitatea muncii. În acele vremuri, numeroase dintre reformele sale au fost considerate radicale de către birocrații conservatori ai partidului. În 1985, Gorbaciov a declarat că sistemul economic sovietic era osificat și că reorganizarea lui era imediat necesară; la început, reformele lui au fost cunoscute ca uskorenie (accelerare), dar, mai apoi, termenul perestroika (reconstrucție) a devenit mult mai popular. Gorbaciov nu se afla pe un teren virgin. Deși epoca lui Brejnev era considerată în general ca una a stagnării economice, se desfășuraseră o serie de experimente economice, în special în întreprinderile mixte cu companiile străine. O serie de idei reformiste fuseseră discutate în cercurile managerilor socialiști cu idei novatoare, care folosiseră facilitățile oferite de Komsomol ca pe un forum de discuții. Așa-numita ,,generație Komsomol” avea să se dovedească cea mai receptivă la inițiativele gorbacioviste și rezervorul de cadre pentru viitoarea clasă a afaceriștilor post-sovietici, lucru valabil în special în statele baltice. După ce a devenit Secretar General, Gorbaciov a propus un program de reforme, care a fost adoptat de Plenara CC al PCUS din aprilie. Într-un discurs ținut în mai la Leningrad, Gorbaciov și-a apărat în mod public programul de reforme, iar pentru aplicarea acestora l-a schimbat, în primă fază,  pe ministrul Relațiilor Externe, Andrei Gromîko, cu Eduard Șevardnadze. Gromîko, numit în derîdere în Occident ,,Mr. Niet”, fusese timp de 28 de ani ministru al Afacerilor Externe și era considerat un personaj de modă veche. Robert D. English nota că, în ciuda lipsei de experiență diplomatică, Gorbaciov și Șevardnadze împărtășeau o viziune comună, o experiență comună în gestionarea problemelor agriculturii, ceea ce însemna că cei doi nu erau în nici un fel legați de complexul militaro-industrial sovietic. Prima reformă importantă introdusă de Gorbaciov a fost așa-numita ,,reformă a alcoolului”, menită a lupta împotriva alcoolismului răspîndit la scară națională în Uniunea Sovietică. Prețurile la vodcă, vin și bere au crescut în mod semnificativ, iar vînzările au fost limitate. Cei care erau găsiți beți la muncă sau în zonele publice erau judecați și condamnați. Consumul băuturilor alcoolice în trenurile de cursă lungă sau în zonele publice a fost interzis. Mai multe podgorii faimoase au fost distruse. Scenele în care se consumau băuturi alcoolice au fost cenzurate în filme. Această campanie nu a avut o influență importantă asupra reducerii alcoolismului, dar a avut un efect devastator asupra bugetului statului, rezultînd o pierdere de aproximativ 100 de miliarde de ruble, prin migrarea producției și vînzărilor de alcool pe piața neagră. Criticii lui Gorbaciov au mers pînă acolo încît au afirmat că reforma alcoolului a fost cea care a declanșat seria de evenimente care au dus la prăbușirea Uniunii Sovietice și la serioasele probleme economice cu care avea să se confrunte nou formata CSI.
Reformele radicale al perestroikăi au fost enunțate la Congresul al XXVII-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din februarie-martie 1986. Mulți istorici, inclusiv Robert D. English, au remarcat lupta dintre ,,noii gînditori” și conservatori, în timpul căreia ultimii au blocat în mod deliberat procesul schimbării. Un exemplu este reprezentat de șirul de evenimente care a urmat după dezastrul de la Cernobîl. După cum afirmă English, Gorbaciov și aliații lui au fost ,,dezinformați de complexul militaro-industrial” și au fost ,,trădați de conservatori”, care au blocat informațiile despre incident, făcînd să se întîrzie orice răspuns oficial. Jack F. Matlock Jr. a afirmat că Gorbaciov a cerut autorităților să dea ,,toate informațiile”, dar ,,birocrația sovietică a blocat fluxul informativ”. Evenimentul tragic de la Cernobîl și reacția întîrziată a autorităților sovietice au atras iritarea comunității internaționale și mulți străini l-au făcut responsabil pe Gorbaciov. În ciuda acestora, English a sugerat că ar fi existat și un ,,rezultat pozitiv” al dezastrului de la Cernobîl, datorită faptului că Gorbaciov și colaboratorii săi reformiști au primit un impuls puternic pentru reformele privitoare la politica internă și externă. Schimbările din URSS au continuat în pas alert.
Plenara CC al PC al URSS din ianuarie 1987 este considerată ca fiind începutul maturității procesului de reforme al lui Gorbaciov, acela fiind momentul în care s-au propus alegerile cu mai mulți candidați, numirea nemembrilor de partid în funcții guvernamentale și adîncirea reformei economice prin dezvoltarea sistemului cooperatist în economie. În acest an, luna mai se va dovedi o lună a crizelor de tot felul. Tînărul german Mathias Rust a reușit să aterizeze cu un avion de dimensiuni mici lîngă Piața Roșie din Moscova, fără a fi detectat de apărarea antiaeriană. A fost o lovitură dură dată armatei, iar Gorbaciov a ordonat schimbări masive de personal, începînd cu cele mai înalte eșaloane de comandă. Dmitri Iazov a fost numit ministru al Apărării.
(va urma)
Pagină realizată de CARMEN IONICĂ