Începem astăzi, în paginile Revistei ,,România Mare”, o amplă retrospectivă a Istoriei Poporului Rus, prin prisma celor care i-au condus destinele de-a lungul Istoriei sale zbuciumate. Nu vom pătrunde prea adînc în tainele acestui subiect, pentru că istoricii sînt cei în măsură să o facă, ci vom puncta cîteva aspecte legate de cei ,,Şase mari Crai de la Răsărit”. Pe toţi îi reprezintă ambiţia nemăsurată de a conduce un asemenea popor măreţ, dar unii s-au lăsat prinşi în mrejele Puterii, care i-a acaparat în asemenea măsură încît au depăşit barierele ideologice, culturale, istorice, morale, şi au ajuns să fie numiţi ,,căpcăunii” Poporului Rus. Ţarul Nicolae al II-lea Romanov al Rusiei, Grigori Rasputin, Vladimir Ilici Lenin, Iosif Vissarionovici Stalin, Mihail Gorbaciov și Vladimir Putin – considerați a fi sclavii ,,Cultului Personalităţii”. Rîndurile care urmează încearcă, pe cît este posibil, să facă lumină în păienjenişul acestor vieţi tumultuoase şi uneori pline de mister, dar care au influenţat şi, după cum ştiţi, ne influenţează pînă şi nouă vieţile.

Ţarul Nicolae al II-lea Romanov al Rusiei
Anul acesta s-au împlinit 105 ani de la momentul în care Ţarul Nicolae al II-lea Romanov al Rusiei a fost forțat să abdice. Toată lumea cunoaște faptul că acesta a fost nevoit să plece în exil împreună cu soția sa, Alexandra Feodorovna Romanova, și cei cinci copii. După mai bine de un an în care au trăit sub arest la domiciliu, Nicolae al II-lea și familia lui au fost uciși cu brutalitate de către soldații bolșevici, din ordinul lui Vladimir Ilici Lenin, liderul de atunci al Partidului bolșevic. A fost unul dintre cele mai tragice sfîrşituri ale unui cap încoronat pe care le-a cunoscut Istoria.
Pe numele său adevărat Nikolai Alexandrovici Romanov, Nicolae al II-lea al Rusiei s-a născut în mai 1868, fiind fiul împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei și al împărătesei Maria Feodorovna (născută Prințesa Dagmar a Danemarcei). Pe linie paternă, era nepotul împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei, în timp ce pe linie maternă era nepotul regelui Cristian al IX-lea al Danemarcei. A avut trei frați mai mici – Alexandru, George și Mihail – și două surori mai mici – Xenia și Olga. În ziua de 13 martie 1881, bunicul său a fost asasinat și, deși avea doar 12 ani, Nicolae devenea „Țarevici”, adică moștenitor al tronului. La vîrsta de 19 ani, tînărul s-a alăturat unui regiment exclusiv al armatei ruse și a slujit și în artileria de cai, dar nu a participat la nici o activitate militară serioasă.
Sfătuit de părinți, în anul 1891 Nicolae a început, alături de fratele său George, un turneu regal prin Orientul Mijlociu, India, China și Japonia, unde a supraviețuit unei tentative de asasinat comise de un nipon, care a aruncat asupra lui o sabie, rănindu-l ușor la cap. Îngrijorat, tatăl său l-a chemat urgent acasă. La 1 noiembrie 1894, Nicolae a urcat pe tron ca urmare a morții tatălui său, dar din păcate momentul l-a prins complet nepregătit pentru un astfel de rol, fiind considerat de oameni importanți ai vremii drept un lider naiv și incompetent. De altfel, în momentul încoronării, el l-ar fi întrebat pe unul dintre consilieri: „Ce se va întîmpla cu mine, cu toată Rusia? Nu sînt pregătit să fiu Țar și nici nu am vrut să devin unul”. Într-o perioadă în care în Rusia aveau loc mari schimbări de ordin social și politic, Nicolae al II-lea a ținut ferm politicile învechite și s-a opus oricărei reforme. Declanșarea Revoluției Ruse, din 1917, i-a fost fatală.  
Nicolae a cunoscut-o pe prințesa Alix de Hesse-Darmstadt (fiica unui duce german și a doua fiică a reginei Victoria) în 1884, la nunta unchiului său cu sora lui Alix, Elizabeth. El avea atunci 16 ani, iar Alix doar 12, dar asta nu l-a împiedicat să se îndrăgostească iremediabil de ea. Cei doi tineri s-au mai întîlnit de cîteva ori în decursul următorilor patru ani. Se spune că Nicolae ținea un jurnal secret în care scria că visează să se căsătorească cu Alix într-o bună zi. După ce a împlinit 20 de ani, Nicolae a încheiat relația pe care o avea cu o balerină rusă și a reluat relația cu Alix, pe care a cerut-o în căsătorie în aprilie 1894, însă, luterană convinsă, prinţesa a refuzat în primă fază, deoarece ar fi trebuit să se convertească la religia ortodoxă. Au urmat ore întregi de discuții cu familia și, în cele din urmă, ea a acceptat propunerea lui Nicolae. Tatăl Țarului nu a fost, însă, de acord cu o astfel de alianță, el sperînd să perfecteze o căsătorie cu o prințesă din Casa de Orléans, pentru a întări proaspăta alianță cu Republica Franceză. De-abia cinci luni mai tîrziu, aflat pe patul de moarte, bolnav de nefrită, Alexandru al III-lea le-a dat binecuvîntarea celor doi. Nunta a avut loc la mai puțin de o lună de la funerariile fostului împărat, iar Alix avea să se numească de-atunci Alexandra Feodorovna Romanova.
Cuplul a avut cinci copii: Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria și Anastasia și Țareviciul Alexei. Din nefericire, acesta din urmă s-a născut bolnav de hemofilie, ceea ce amenința succesiunea la tron. Speriată de perspectiva pierderii unicului fiu, Țarina Alexandra a adus în sînul familiei imperiale un pseudo-călugăr, pe numele său Grigori Efimovici Rasputin. În preajma acestuia, micuțul Alexei se simțea mai bine, motiv pentru care Alexandra a devenit rapid dependentă de el, acceptîndu-i sfaturile ca venind de la Dumnezeu. Se spune că mariajul dintre Nicolae al II-lea și Alexandra a fost blestemat încă de la început, ca urmare a unui incident tragic care a avut loc în timpul încoronării Țarului, la 14 mai 1896. La festivităţile organizate atunci, peste 1.400 de ruşi au murit călcaţi în picioare în îmbulzeala iscată, iar mulţi au văzut tragedia ca pe o prevestire nefastă, care avea să se împlinească în iulie 1918. Nicolae al II-lea nu a anulat balurile și petrecerile de încoronare care au urmat, ceea ce a stîrnit indignarea în rîndul rușilor, care spuneau că Țarului nu-i pasă deloc de oamenii săi. Pe fondul tensiunilor provocate de înfrîngerea Rusiei în războiul cu Japonia, la Sankt Petersburg izbucneşte o puternică revoltă. Greșit informat şi sfătuit, în februarie 1917, Nicolae al II-lea ordonă reprimarea în forţă a protestatarilor. Soldaţii refuză să tragă asupra populației înfometate și înfrigurate și fraternizează cu răsculaţii. Dornic să-și revadă familia, la 2 martie 1917 Nicolae al II-lea abdică și se retrage la reședința de la Tsarskoe-Selo de lîngă Sankt Petersburg.
Din ce în ce mai amenințat de bolșevici, în vara lui 1917 oficialii decid să-i mute pe Nicolae al II-lea și pe familia sa în siguranță în vestul Siberiei. Dar, odată răsturnat de la putere guvernul provizoriu, familia Țarului cade în mîinile bolșevicilor conduși de Vladimir Ilici Lenin, care îi duc la Ekaterinburg, în Munții Ural, în aprilie 1918. Trei luni mai tîrziu, în noaptea de 16 spre 17 iulie, Țarul Nicolae al II-lea, soţia Alexandra, cei cinci copii şi patru servitori ai familiei imperiale care îi însoțiseră aveau să fie asasinaţi în pivniţa casei Ipatiev, din Ekaterinburg, care era abandonată. Ei au fost treziți în toiul nopții, sub pretextul că urmează să plece. Au fost adunați în beciul casei, au fost puşi să se alinieze ca pentru o fotografie de familie, iar un pluton de execuţie i-a ucis cu rafale de gloanţe, potrivit declaraţiilor unor martori. Cei care nu au murit pe loc au fost ucişi cu baionetele. Se poate spune că, dincolo de destinul lor tragic, Nicolae al II-lea și împărăteasa Alexandra au simțit pe pielea lor adevărul sintagmei „pînă cînd moartea ne va despărţi“.
Grigori Rasputin (I)
Grigori Efimovici Ras­putin (n. 10/21 ianuarie 1869 - d. 17/30 decembrie 1916) a fost un mistic rus care a avut o mare influență asupra familiei Țarului Alexandru al II-lea, a Țarinei Alexandra și a unicului lor fiu, Țareviciul Alexei, care a suferit de hemofilie.
Rasputin a fost denumit și Călugărul nebun, în ciuda faptului că el nu a fost niciodată călugărit și nu a ținut niciodată secret faptul că era căsătorit. Este posibil să fi fost stareț al congregației religioase nerecunoscute oficial a hlîstilor și despre el se credea că este un vindecător care folosea puterea credinței. Mulți contemporani, printre care și familia ultimului Țar al Rusiei, îl considerau pe Rasputin stareț, pe motiv că manifesta puteri vindecătoare și pentru că se arăta înțelept. Unii comentatori îl consideră drept un personaj a cărui carieră trebuie înțeleasă în contextul specific rusesc al ,,nebuniei întru Christos” (în rusește  iurodivîi) – byzantinii, ca și restul populațiilor de religie ortodoxă din Orientul continentului European, au cunoscut și ei ,,nebunia întru Christos”, însă aceasta nu s-a manifestat nicăieri atît de radical ca în Rusia. Rasputin este unul dintre cele mai controversate personalități ale Secolului al XX-lea, deși este văzut de cei mai mulți istorici ca un țap ispășitor. Acesta a jucat un rol minor, dar spectaculos, în prăbușirea dinastiei Romanov.
Data de naștere a lui Rasputin nu este cunoscută cu certitudine, cea mai des amintită fiind cea de 10 ianuarie 1869. Datele avansate de mulți biografi sînt cuprinse între anii 1863 și 1873. S-a născut în familia unor țărani într-un sătuc siberian de pe rîul Tura, Pokrovskoie, în gubernia Tobolsk (în zilele noastre regiunea Tiumen). La vîrsta de 18 ani a petrecut trei luni într-o mînăstire, unde a intrat în secta desprinsă din Biserica Ortodoxă Rusă a hlîstilor. La scurtă vreme după ce a părăsit mînăstirea, a vizitat un om venerat ca sfînt, care avea o colibă în zonă, Macarie. Sfîntul a avut o influență uriașă asupra tînărului. Rasputin s-a căsătorit în 1889 cu Parascovia Fiodorovna, cu care a avut trei copii. În 1901, a părăsit satul natal și a plecat în pelerinaj, timp în care a vizitat Grecia și Ierusalimul. Călătoria lui Rasputin în Balcani era motivată de intenția acestuia de a se călugări: voia să intre în comunitatea ortodoxă a rușilor de la Muntele Athos, mai exact la Mînăstirea Sfîntul Pantelimon, însă, constatînd răspîndirea comportamentelor homo­sexuale printre călugării atoniți, acesta decide, scîrbit, să plece înapoi în Rusia, abandonînd ideea. Întors acasă și împărtășindu-i șocat lui Macarie experiența neplăcută printre călugării atoniți, acesta îi va spune că mînăstirile sînt un loc inevitabil al ispitei, drept pentru care mîntuirea (sufletului) lui va trebui să vină mai degrabă din afara mînăstirilor, anume în lume. În 1903, Rasputin a ajuns la Petrograd, unde s-a proclamat stareț posesor al unor puteri tămăduitoare egale cu ale profeților. Țareviciul Alexei suferea de hemofilie, boală pe care o moștenise de la străbunica sa pe linie maternă, regina Victoria. Rasputin a fost considerat de către Țar și Țarină ultima speranță pentru vindecarea copilului lor. Cei doi părinți au căutat neîncetat un tratament pentru însănătoșirea micuțului și, în 1905, au apelat la carismaticul țăran să-l vindece pe bolnav. Se spunea că Rasputin avea puterea de a vindeca prin puterea rugăciunilor și se pare că, într-adevăr, starea Țareviciului s-a îmbunătățit într-o oarecare măsură. Scepticii au pretins că el ar fi obținut ceva rezultate prin intermediul hipnozei.
(va urma)
Pagină realizată de CARMEN IONICĂ