Ceangaii
  • 09-12-2024
  • 0 Comentarii
  • 140
  • 1

Studiul științific al graiului românesc ceangău, deosebit de cel moldovenesc, aduce lumină, schimbă perspectiva cu care noi, cei interesați privind trecutul istoric al acestei populații, ne-am obișnuit. Trecutul ceangăilor, considerat ca o enigmă, nu trebuie căutat în epoca nebuloasă a migrațiunii popoarelor, ci în vremi mai apropiate, fiind rezultatul unui proces istoric care s-a desfășurat ,,la lumina zilei, dar în jurul căruia s-a țesut, cu timpul, în mod artificial, legenda unei enigme științifice impenetrabile. Tocmai aceste convingeri i-au călăuzit pe Dumitru Mărtinaș și pe ceilalți autori cînd au scris despre istoria și limba lor, să nu mai fie dubii, și așa-zișii ceangăi să fie considerați ceea ce sînt și nu altceva, de fapt, ceea ce se consideră și ei: români. Se aduc argumente privind strămoșii lor care au fost români din sud-estul Transilvaniei, secuizați și, ulterior, refugiați în Moldova. Pentru a înțelege faptele de limbă, sînt necesare unele precizări istorico-geografice care să elimine o serie de confuzii. Se menționează faptul că ceangăii sînt bilingvi, vorbesc defectuos limba maghiară, aflată pe cale de dispariție în vorbirea lor, și folosesc un grai specific transilvănean ce constituie dovada peremptorie a originii românești. Să nu uităm că au un port popular complet românesc. Avansăm și ipoteza că legătura dintre ceangău și țigan, datorată asemănării sonore, nu e total lipsită de bază reală privind anumite colectivități, în sensul că tocmai această idee stă la baza denumirii dată lor de maghiari: csángó – cuvînt cu mare încărcătură peiorativă, care capătă greutate cînd maghiarii îi includ în rîndurile lor. Totuși, ideea lucrării lui Dumitru Mărtinaș reprezintă crezul său profesional pentru care și-a dedicat întreaga viață: ,,ceangăii din Moldova sînt români nu numai prin conștiință, ci și prin originea lor etnică”. Deci, porecla de ceangău (corcit sau străin etc., în maghiară) s-a păstrat în timp, jignindu-i pe acești viețuitori pe pămînt românesc, dar, cu viclenie, atrăgîndu-i ,,protocolar”. Sorin Preda pune punctul pe i: ,,Indiferența noastră nu a făcut decît să amplifice o minciună mare cît veacul”. Multe date și aspecte lămuritoare ne oferă acest jurnalist și cercetător istoric în paginile publicate în Formula As amintită, sub titlul ROMÂNIA NECUNOSCUTĂ. Iată o simplă constatare: ,,Mă îndoiesc că Budapesta ar accepta pe cineva să facă propagandă românească în satele din Ungaria. Noi de ce sîntem atît de resemnați, de mioritici?”. Apoi îl întreabă pe Preotul Augustin Pascaru: ,,Ce soluție vedeți ca această asimilare tăcută să nu se producă?”. Răspunsurile date îl lămuresc și pe un nespecialist în probleme istorice, lingvistice sau de altă natură. În primul rînd, e necesară clarificarea originii ,,ceangăilor” noștri, bazată pe documente și măr­turii de necontestat. De aseme­nea, pînă la data publicării articolului, nu s-a realizat un dicționar al limbi ceangăiești și nici o istorie a literaturii lor orale, care să continue studiile lingvistice și etnofolclorice ale lui Dumitru Mărtinaș, Ion H. Ciubotaru, Anton Coșa – un clejan ajuns profesor și doctor în Istorie, convins că ceangăii sînt români veniți peste munți din Transilvania în 1746, cam odată cu măcelul secuilor catolici de la Madefalău. Dovadă ar fi numele maghiarizate (Bilibok, Borto, Mesterka, Benka, Patras etc.), dar mai ales îndîrjirea cu care și-au păstrat tradițiile. ,,Ceangăii sînt singurii care mai cîntă străvechiul refren românesc Lado, lado pomenit de Dimitrie Cantemir și cules apoi de Alecsandri și T.T. Burada”. Adevărul e că noi, românii, de fapt cei de la conducerea Țării stau cu mîinile-n sîn sau... în buzunare. ,,În timp ce Budapesta oferă burse de studiu [și altele], noi nici măcar nu știm că Miorița a fost culeasă pentru prima oară în 1843 într-un sat ceangăiesc – Cleja. Să fi fost ciobanii români niște unguri rătăcitori, cîntăreți din fluier și doinitori de balade? Publicată imediat în Ungaria, puțin a lipsit ca Miorița  să nu mai aparțină folclorului și sufletului românesc”.
Din materialul publicat aflăm că, în 2002, ,,cu toții, catolicii din Moldova ar fi cam 260.000, împărțiți în 135 de parohii și 9 decanate de-a lungul Siretului și al Bistriței, dincolo de Bacău, pînă spre Iași. Sate risipite și greu de comparat între ele. Sate bogate (Pildești) și extrem de sărace (Pustiana). Sate urbanizate (Luizi) și îndărătnic conservatoare (Cleja). Ceea ce le unește, vizual măcar, este Biserica Monumentală, grea, cu mici îndrăzneli moderniste, Catedrala țîșnește în mijlocul oricărui sat ca o imensă corabie a lui Dumnezeu, copleșind casele mărunte din jur ce par a asculta îngenuncheate mesa de duminică”. Autorul articolului reia ideea care-i domină: ,,Noi nu sîntem venetici căzuți din Lună, ci oameni ai locului. Dacă religia noastră e catolică, asta nu înseamnă că nu sîntem români. Dimpotrivă, am dat țării mulți intelectuali – de la actorul Ludovic Antal pînă la universitarii Mihai Mîrț, Anton Adămuț, Paul Cristea sau Francisc Coșa. Ne luptăm cu cei care vor să ne maghiarizeze, dar și cu cei care consideră că cine nu e ortodox nu e român /.../ Mă întreb de ce Televiziunea Română găzduiește proteste imaginare privind oprimarea culturală a ceangăilor, dar nu vine să discute cu noi, să vadă ce gîndim și ce credem despre originea noastră. Avem și noi nevoie de mediatizare, dar nici un ziar de la București nu ne-a trecut pragul. În schimb, vin săptămînal ambasadori și emisari politici unguri, merg pe ocolite, nu se prezintă oficial și apoi fac declarații în numele comunității noastre. Pînă acum, nu am auzit pe nimeni din Guvernul României luînd atitudine sau protestînd. E tare dureros să te trezești singur, să te trezești al nimănui în chiar țara ta”.
Un localnic din Cleja, Nea Jitaru, om cu mintea luminată și cu suflet de român, insistă să sublinieze indiferența statului român față de problemele ceangăilor, spre deosebire de ziariștii și televiziunea Duma TV de la Budapesta care vin și le vorbesc oamenilor de originea lor secuiască, arată cărți și pliante etc,. și unii săteni încep să ezite. Cîțiva și-au schimbat chiar numele în Nisztor sau Bortha. ,,Tot așa s-a întîmplat cu taraful din Cleja, invitat să cînte la Budapesta. Imediat a apărut un disc cu numele melodiilor maghia­rizate: Gyedoy (Hora «de doi»), Banumarocsoni (Banu Mărăcine), Keresel (Floricica). Oamenii s-au săturat de vizite și delegații «din partea Consiliului Europei». S-au săturat și să li se spună [lor, locuitori străvechi ai României] că nu sînt români, că au nevoie de școală și de preoți maghiari. Oricîte vorbe li s-ar vîntura pe la urechi, bătrînii nu pot să uite că același lucru s-a întîmplat în anii ’50, cînd copiii erau obligați de partid și de MADOS să învețe ungurește la clasă, iar preoții duși la Canal pentru șovinism. Oamenii vor să fie lăsați în pace, vor să fie ceea ce simt că sînt. Văd cu durere că sînt lăsați de izbeliște, că mai-marii de la București sau de la Bacău se uită la ei din șosea, din goana mașinii.
Profesorul Anton Coșa a publicat o superbă monografie a satului Cleja pe banii lui și ai prietenilor. Gheorghe Bejan plătește singur, de ani de zile, 150 de dolari pe lună, chirie Asociației Catolicilor Moldoveni. Dumitru Mărtinaș [...] Primăria din Bacău nu i-a oferit nici măcar un top de hîrtie”. Iată concluzia articolului semnat de Sorin Preda: ,,Bine ar fi să nu mai arătăm acuzator spre Budapesta, ci să privim atent și cu răspundere la ograda proprie. Dincolo de proteste și declarații oficiale, tragic este faptul că noi nu mișcăm un deget /.../ lăsăm totul în seama Bisericii și a Vaticanului care a editat, de curînd, în condiții de lux, o lucrare excepțională semnată de Ion H. Ciubotaru – «Catolicii din Moldova» /.../ Pe românii din Cleja nu-i mai ajută decît un preot inimos, precum Padre Augustin și bunul Dumnezeu”.
Nu intenționăm să bulversăm viața politică și culturală cu o problemă nevralgică – vechea problemă a secuizării românilor și legătura genetică dintre acest proces istoric și apariția fenomenului ceangău, ci să oferim marelui public neavizat (aici fiind incluși înșiși ceangăii) informații de bază care să elucideze fenomenul ,,enigmatic” pe care cei ce l-au cercetat, pînă la Mărtinaș, nu aveau nici un interes să-l descifreze. O facem și noi, cu respectul pentru protecția limbii și a tradițiilor tuturor naționalităților conlocuitoare din această țară primitoare și cu convingerea că respectul reciproc și conviețuirea pașnică a tuturor cetățenilor români, indiferent de etnia lor, constituie sensul adînc și nobil al evoluției noastre istorice.
Sfîrșit
Dr. ELIS RÂPEANU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite