Ceangăii (I)
  • 02-12-2024
  • 0 Comentarii
  • 125
  • 0


Ceangăii constituie și astăzi o problemă cu aspect controversat pentru că nu este doar un subiect de cercetare științifică, ci implică și politica. Or, cum azi (și nu numai de azi!) cei de la putere au, cu prioritate, alte scopuri decît apărarea Țării și a neamului, a istoriei milenare care ne-a adus, cu sacrificii, în acest prezent bulversat și neprielnic păstrării specificului național, acestui aspect nu i se acordă importanța cuvenită decît de către oamenii de știință.
În campania de maghiarizare a populațiilor din Transilvania și din alte zone ale României, campanie veche și niciodată abandonată, ba, dimpotrivă, accentuată în strădania, sub diverse forme, de a intra în stăpînirea unor regiuni din interiorul țării noastre unde trăiesc azi și cetățeni care nici nu știu să vorbească românește (limba română fiind studiată ,,de formă” în unele școli ungurești), problema ceangăilor capătă o importanță deosebită. De originea și etnia ceangăilor s-au ocupat oameni de știință români care au scris studii bine documentate, prin care demonstrează adevărul istoric privind acest neam pe care maghiarii vor să și-l înglobeze. Savantul Dumitru Mărtinaș (1897-1979), născut în satul Butea (jud. Iași), de religie catolică, profesor de Limba Română, preocupat de identitatea populației catolice din Moldova lui Ștefan cel Mare, unde ortodoxia este o tradiție ancestrală, realizează volumul ,,Originea ceangăilor din Moldova” (1975, Editura Științifică și Enciclopedică). De la acest cercetător dornic să facă lumină în aspecte mai puțin sau deloc studiate, ne-a mai rămas și lucrarea fundamentală, sub același titlu, apărută postum (în 1985), în două volume de cîte 250 de pagini fiecare. Ideea acestei îndelungate cercetări reprezintă crezul său profesional pentru care și-a dedicat întreaga viață: ,,Ceangăii din Moldova sînt români nu numai prin conștiință, ci și prin originea lor etnică”. Iată punctul de vedere al istoricului I. Dumitru-Snagov (1927-2001), din studiul introductiv al ediției din 1975 a lucrării, în legătură cu cercetarea acestei probleme și a altora asemănătoare: ,,Oricît de concret ar fi domeniul de specialitate al unui cercetător, el comite, prin creație, un mers pe mărăcinii ideilor. Dar, spre deosebire de fachirul care ajunge singur dincolo de groapa cu jar, el oferă o cale într-atît de consolidată, încît cei care-l urmează pot să aibă drumul sigur și să se avînte peste noi mărăcinișuri”. Și s-a avîntat pe acest drum plin de hîrtoape și scaieți. Iată și cuvintele despre autorul Dumitru Mărtinaș: ,,Lumen de Lumine [Lumină din Lumină], el n-a negat Soarele, ci și-a căutat raza sa la care ținea cu frica esențială față de ofensiva umbrelor”. Savantul subliniază și semnificația cuvîntului ceangău: instigatorii, diletanți sau de profesie, au agitat spiritele cu ,,amabilitatea protectoratului” asupra acestei populații, protectorat pe care nu l-au solicitat niciodată cei pe care ,,protectorii i-au poreclit hibrizi – corespondent românesc care poate fi socotit eufemistic pe lîngă peiorativul din limba maghiară csángó”.
Sorin Preda (1951-2014), filolog, jurnalist și prozator, Profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, nepot de frate al lui Marin Preda (1922-1980), publică în FORMULA AS (anul XII, nr. 505, martie 2002), un articol amplu, pe mai multe pagini, despre ceangăi, cu ilustrații (fotografii) de Petre Cojocariu. La început, citim interviul luat Preotului Augustin Pascaru, din Cleja, care-i atenționează pe cei de la conducerea României: ,,Cîtă vreme Guvernul actual face afaceri cu UDMR-ul, nu avem nici o putere”. ,,Campania de maghiarizare a ceangăilor din Moldova – subliniază autorul articolului – ar trebui să ne îngrijoreze pe toți”, idee întărită de Padre Augustin, care oferă date concrete privind acțiunea Budapestei de atragere și maghiarizare a locuitorilor catolici din acea așezare cu 2.000 de suflete, ,,dintre care, 20 fac parte [în 2002] din Asociația Ceangăilor Maghiari. Au avut sprijinul financiar al Budapestei, au deschis într-o casă un fel de școală și au agitat liste cu semnături, în bună parte falsificate. Tot de la Budapesta vin camioane cu daruri și ajutoare, oferă oamenilor excursii gratuite în Ungaria. În reportaje scrise sau televizate, noi, ceangăii, sîntem prezentați ca o minoritate etnică săracă și oprimată de către români. Realitatea e alta. Oamenii se știu și se simt români catolici. Problema este, deci, politică, așa cum a fost și prin 1953, cînd MADOS-ul aducea în satele ceangăiești profesori maghiari și obliga copiii să nu învețe limba română... Guvernul actual face afaceri cu UDMR-ul. Ei împart pita și slana în această țară. Noi privim cum politica se poartă peste capul nostru”.
,,Populația din Moldova, cunoscută sub denumirea populară de unguri și cea cărturărească de ceangăi, nu constituie o populația omogenă, nici nu locuiește pe un teritoriu unitar, ci este dispersată în masa băștinașilor moldoveni, în bazinul mijlociu al Siretului, de la Pașcani, punctul extrem nordic, pînă la confluența Trotușului cu Siretul, cu unele ramificații spre est, în județul Iași și, spre vest, în județul Neamț”. Din tot ce s-a scris despre ei, ceangăii înșiși, în marea lor majoritate, au crezut, și mulți cred și astăzi, ceea ce le-a turnat în ureche propaganda neîntreruptă a ,,protectorilor”, și anume că ar fi secui (unguri). Eliminînd interpușii, ceangăii au venit să-și declare, științific, identitatea demonstrată de Dumitru Mălinaș: români.
De fapt, ce sînt, cu adevărat, ceangăii? – se întreabă orice om de cultură român. Citim în lucrarea lui Mărtinaș: ,,Apăruți nu se știe cum și de unde, strămoșii de origine necunoscută a ceangăilor ar fi fost asimilați odinioară de maghiari, în împrejurări rămase obscure, iar apoi, într-o epocă mai apropiată, se presupune că ei ar fi fost deznaționalizați în marea lor majoritate prin asimilare cu românii moldoveni”. Dar, ca orice om care a trăit cu cartea în mînă, punem și noi niște întrebări: de ce au plecat ceangăii din zona dominată de unguri, migrînd în regiuni românești? Sau, poate, s-a întîmplat și fenomenul invers: nu au suportat ungurii specificul acestora, diferit de al lor, și i-au gonit. Deci, erau diferiți!
Interesant e să precizăm și faptul că, la scrierea lucrării ,,Originea ceangăilor din Moldova”, apărută în două volume după moartea lui Mărtinaș, așa cum aminteam mai sus, a luat parte și Ioan Mărtinaș (născut Tamaș Martinaș Gabor). Manuscrisul a fost realizat în 1963, a parcurs mai multe etape, a suferit, de-a lungul timpului, mai multe revizuiri. În 1985, s-au adăugat pagini scrise de către istoricii V.M. Ungureanu și Ion Coja, ca autor fiind menționat doar Dumitru Mărtinaș. Cartea a fost tradusă ulterior în italiană (1987) și engleză (1989). În 1987, Ion Coja a realizat o sinteză a cărții în limba germană. De fapt, lucrările traduse au constituit un răspuns împotriva studiilor semnate de maghiari: ,,Istoria Transilvaniei”, în trei volume, publicată în 1986 de Béla Köpeczi, și cartea semnată de cercetătorii Dr. Kós Károly, Szentimerei Judit și Dr. Nagy Jenö, publicată înainte de 1985. Această carte aduce probe pe care autorii nu le-au putut ocoli sau contesta privind arta populară românească ,,preluată de multă vreme sau cu mare forță de penetrație folclorică chiar de satele unde catolicii se declară [la ordin?] a fi de origine secuiască (maghiară), într-o unitate care se înscrie organic în arta moldovenească (bineînțeles că nu vorbim de exagerările după care roata olarului, foarfeca, răzușul, suveica, melița ș.a. ar fi «performanțe» ale culturii și civilizației ceangăiești, apărute în patrimoniul românesc)”.
De fapt, epoca și locul din care au apărut ei [dar, de ce au apărut?, nu cumva ocupanții i-au găsit pe acele locuri și i-au subjugat?] n-au fost cu certitudine elucidate, fiind ocolite de cei interesați; în plus, s-a încercat o ajustare, în această privință, care să convină ,,protectorilor”. Pentru a fi ,,absorbiți” în sînul populației ungurești, printre altele, s-a ocolit aspectul lingvistic al problemei, ,,trecîndu-se sub tăcere graiul originar al acestei populații și substituindu-i un grai străin care nu i se potrivea și pe care nu l-a putut deprinde corect niciodată”.
(va urma)
Dr. ELIS RÂPEANU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite