Consecințele unei posibile excluderi a Turciei din NATO

Parlamentarii americani amenință că vor retrage Turciei apartenența la NATO. Senatorul republican Lindsey Graham a declarat că este gata să prezinte un proiect de lege pentru suspendarea participării Ankara la blocul militar în legătură cu operațiunea militară din Siria.

Declarații despre potențiala expulzare a Turciei din NATO au fost făcute înainte în Statele Unite. La sfîrșitul lunii ianuarie 2018, forțele armate turce au luptat în zona orașului sirian Afrin. Chiar și atunci, pe canalul de televiziune american Fox, care este considerat cel mai loial președintelui american Donald Trump, a fost difuzată o declarație cu privire la necesitatea opririi aderării Ankarei la Alianța Nord-Atlantică.  Administrația Trump a vorbit despre același lucru în luna iulie a anului curent, cînd situația din jurul Ciprului a fost din nou agravată. Adică, ideea de a expulza Turcia din blocul militar NATO a fost prezentă pe Dealul Capitolului de cel puțin cîteva zile.

Încă nu este clar cum se vor întîmpla toate acestea din punct de vedere procedural. În Carta NATO, procedura de excludere a unui stat nu este elaborată în detaliu. În articolul 13, o posibilă retragere a unei țări din NATO este descrisă astfel: „După expirarea termenului de douăzeci de ani al prezentului acord, orice parte contractantă se poate retrage din acesta la un an după ce notifică Guvernul Statelor Unite ale Americii despre încheierea acestui acord, care va informa guvernele celorlalte părți contractante despre livrarea către acesta a depozitării fiecărei notificări de încetare a prezentului acord“. Adică nu vorbim deloc despre excludere, ci doar despre ieșire și, mai ales, din inițiativa statului membru NATO.

Deci, se pare, mai întîi la Bruxelles (sau Washington) este necesar să se dezvolte o procedură de retragere din alianță, aprobată de toți membrii NATO, apoi, pe baza acestui document legal obligatoriu, să excludă Turcia din blocul militar. Între timp, nici nu este clar cum să interpretăm practic amenințările americane împotriva Ankara. Așadar, în 1949, părinții fondatori ai NATO nu au crezut că în viitor un stat va trebui exclus din bloc pentru „comportament inadecvat”. În această privință, suspendarea aderării Turciei la NATO nu poate fi cel mai bun precedent pentru alianță. Pînă în prezent, singurul exemplu de acest fel este suspendarea voluntară a participării Franței lui Charles de Gaulle la structurile militare ale blocului. Cu toate acestea, Washingtonul a uitat aparent că situația din estul Mediteranei și din Orientul Apropiat și Mijlociu de la sfîrșitul Războiului Rece s-a schimbat, dacă nu radical, atunci semnificativ.  Paradoxal, dar, pentru Turcia de azi, aderarea la NATO nu este atît de vitală cum arăta, de exemplu, în timpul Războiului Rece. Atunci, Ankara, într-adevăr, a fost prima linie de apărare a NATO pe flancul de sud-est al alianței și, potrivit strategilor occidentali, în acei ani trebuia să servească drept obstacol insurmontabil pentru răspîndirea comunismului. Totuși, Rusia modernă nu mai este o amenințare pentru Turcia. Cei mai apropiați vecini ai Ankara, care pînă de curînd erau jucători regionali puternici, sînt învinși precum Irakul sau Iranul, epuizați de sancțiuni, lipsiți de acces la tehnologii avansate și împrumuturi din Occident și au rămas, în mod semnificativ, în urma construcției forțelor armate moderne și de înaltă tehnologie.

Este posibil ca în viitorul Turciei, aderarea la NATO să fie necesară doar pentru a descuraja nuclearul Iranului, dar aceasta este încă o perspectivă foarte îndepărtată, care poate să nu devină o realitate. Nu ar fi exagerat să spunem că Turcia este principalul jucător regional, iar interesele Ankarei sînt departe de a restricționa răspîndirea comunismului sau de a contracara amenințarea rusă. Cu alte cuvinte, strategia turcă de astăzi este de a crea un anumit potențial militar pentru acțiuni în zone pur specifice, iar alegerea armelor și a echipamentelor militare care ne vor permite să rezolvăm aceste probleme este deja relevantă pentru tactica turcă modernă.

Direcții similare pentru Turcia sînt acum clar vizibile – acestea sînt Grecia, Israel și Cipru. Aceasta este suprapusă problemei dezvoltării hidrocarburilor în estul Mediteranei. Și în această zonă, axa Grecia-Israel este clar – atît în ​​zonele de producție, cît și pe traseele posibile pentru transportul materiilor prime. Este clar că pot exista diverse tipuri de confruntări. Desigur, sînt necesare calcule economice în acest domeniu – ce, cînd și cît. Cu toate acestea, componenta militară din toate prognozele și evaluările din această zonă este cea mai directă. Dacă nu există putere militară, atunci nu există nici un efect de pîrghie. Și dacă există ceva, atunci apare o anumită platformă pentru un posibil dialog.

Prin urmare, amenințările lui Recep Tayyip Erdogan de a expulza Turcia din NATO nu pot fi de speriat. Și Ankara nu se va retrage din politica actuală, iar NATO în acest sens nu este nici un asistent și nici un aliat al lui Erdogan. Dar pentru Alianța Nord-Atlantică, în cazul unei astfel de pedepse a Turciei, pierderile din punct de vedere militar-politic, militar-strategic și, în final, pur și simplu reputațional pot fi pur și simplu catastrofale. În primul rînd, va apărea un decalaj uriaș în solidaritatea euro-atlantică, care nu va putea fi închisă, la prima vedere, care nu va putea fi închisă în viitorul apropiat. În al doilea rînd, din nou pe ordinea de zi, va exista un întreg bloc de întrebări despre sensul existenței continue a alianței ca atare. Cu alte cuvinte, Turcia poate juca rolul unui fel de piatră de castel în arcul blocului NATO, iar dacă această piatră este eliminată, întreaga alianță se poate prăbuși.

În ceea ce privește amenințările lui Donald Trump de a distruge complet și de a șterge economia turcă (a se înțelege cum poate fi distrusă nu numai economia, ci și Turcia în ansamblu), astfel de aspirații afectează în mod semnificativ interesele UE și nu atît economic cît geopolitic, deoarece ultimul zid al drumului migranților din Orientul Apropiat și Mijlociu spre Europa se poate prăbuși.

În orice inițiative și planuri militare-politice, aliații sînt importanți. În sfîrșit, o astfel de politică a șefului Casei Albe aruncă pur și simplu cele mai noi obstacole în stabilirea cooperării militare-tehnice pe scară largă între Moscova și Ankara. Iar acest lucru pe termen lung poate duce la o reformatare radicală a peisajului militar-politic al întregii regiuni.

Unii au impresia că Trump a făcut o greșeală majoră în aprovizionarea Turciei cu luptători F-35 de generația a cincea. Se pare că președintele american vrea acum să agraveze situația și să piardă în cele din urmă unul dintre cei mai importanți aliați ai săi din regiune. Este posibil ca în viitorul apropiat, tonul nepromițător și amenințător al evaluărilor și declarațiilor americane în legătură cu Turcia să fie corectat în mod substanțial. În caz contrar, Statele Unite vor primi un alt Irak pentru sine în această regiune explozivă, iar Moscova va deveni beneficiar direct.

M.K.