Egiptul, Turcia, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită participă la conflictul intern din țară

Situația din Libia, care a devenit unul dintre capetele de pod ale terorismului internațional, amenință securitatea țărilor din sudul Europei, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU pentru consolidarea păcii și securității în Africa. El a explicat haosul în stat prin invazia coaliției țărilor NATO în 2011. Cu toate acestea, faza fierbinte a conflictului civil, care nu scade astăzi, a început mai tîrziu - în 2014.

Războiul din Libia, continuat în ultimii ani, nu este difuzat pe larg în mass-media mondială de astăzi. În același timp, acest conflict, în care Egiptul, Turcia, Emiratele Arabe Unite și alte state au devenit participanți efectivi, este cel care prezintă metode de război fundamental noi. Raidurile masive de drone pe cîmpurile aeriene, prima utilizare cu succes a laserelor de luptă, aeronavele de transport ucrainiene Il-76 distruse pe ambele părți ale frontului - toate acestea ne permit să vedem în ce scenarii se vor dezvolta conflictele militare regionale din Secolul XXI.

După ce NATO și aliații săi au ajutat rebelii locali să răstoarne regimul Muammar Gaddafi în 2011, guvernul provizoriu libian a respins toate propunerile ONU de a desfășura forțe internaționale de stabilizare care să contribuie la crearea de noi forțe armate și poliție unificate și de a oferi sprijin consultativ în perioada dificilă de formare.

În schimb, noul guvern a început să implementeze propriul proiect de construire a unui sistem democratic de guvernare. Acest proces a devenit din ce în ce mai complicat pe măsură ce multe puteri străine au fost implicate, în timp ce grupurile armate locale au refuzat să se dezarmeze. Pe fondul ostilității tradiționale dintre triburile din vestul, estul și sudul Libiei, acest complex de contradicții a dus la un război civil care a izbucnit în 2014.

Nimic prevestit

În 2011, situația din Libia era promițătoare. Exporturile de petrol s-au redresat treptat, partidele islamiste au fost învinse la primele alegeri locale din Benghazi. Cu toate acestea, o scindare profundă în societate și în Armată a dus în cele din urmă la faptul că unitățile aflate sub comanda colonelului (acum auto-declarat mareșal) Khalifa Haftar și-au îndreptat armele împotriva guvernului și s-au revoltat. Drept urmare, militarii au stabilit controlul asupra întregii părți estice a Libiei, inclusiv asupra orașului Tobruk. Haftar a cîștigat rapid sprijin din Egipt, urmat de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Franța și a creat Armata Națională Libiană (LNA). În ciuda numelui său, LNA nu este chiar o armată „libiană”. De fapt, doar aproximativ 7 mii dintre luptătorii săi sînt libieni, iar cel puțin o treime dintre ei sînt malițiți (una dintre mișcările salafiștilor), care au părăsit armata guvernamentală. Prin comparație, principalul contingent al LNA este alcătuit din rebeli sudaniști recrutați și unități ale armatei Sudanului de Sud, mercenari din Ciad, triburile Tuareg și zeci de alte formațiuni - chiar și cei care nu merită o altă definiție decît „bande criminale”.

Acestea sînt susținute de „forțele aeriene”, care au fost inițial reprezentate de mai multe avioane Mig-21 și Mig-23 și elicoptere Mi-24, dar majoritatea acestora au fost doborîte în timpul luptelor din 2014-2016. Pentru a compensa pierderile, Egiptul a livrat pînă la 20 de Mi-21, iar Emiratele Arabe Unite - pînă la 12 aeronave de atac IOMAX AT-802, precum și mai mult de 10 unități Mi-24. Mai mult, piloții și specialiștii în aviație la sol din LNA sînt instruiți în Egipt. În plus, există zvonuri constante despre desfășurarea forței aeriene egiptene sau a Emiratelor Arabe Unite cu F-16. Și recenta prăbușire a UAV-urilor CH-4 Wing Loong II fabricate în China a arătat că acestea sînt folosite în acest război. Este vorba despre astfel de drone cu care operează atît Egiptul, cît și Emiratele Arabe Unite.

LNA și aliații săi se confruntă cu forțe subordonate guvernului recunoscut de acordul național validat de ONU. Practic, aceste formațiuni constau din miliții Misrata și Zintan. Inițial, au inclus și unități islamiste, care au preluat controlul parțial asupra Benghazi și controlul deplin asupra Dernei. După aceasta, grupurile care s-au declarat sucursala locală a infamului Stat Islamic, și-au stabilit puterea în patria lui Gaddafi - la Sirte. Statele Unite, Marea Britanie și Italia au ajutat PNS să învingă ISIS la Sirte în perioada 2015-2016. În timpul acestor evenimente, milițiile din Misrata au fost masiv afectate, pierzînd majoritatea capacităților lor de luptă. Cînd au jucat rolul lor în operațiunea internațională împotriva ISIS, majoritatea aliaților străini - cu excepția Italiei și a Turciei - au părăsit-o. În cele din urmă, aceste formațiuni au pierdut toate sursele de venit din exporturile de petrol și gaze. Astăzi controlează doar trei zone relativ mici din Libia. Cea mai mare dintre ele se întinde de la Tripoli în vest, pînă la Sirte în est, și Waddan în sud. Al doilea district este situat între Nalut și Zintan, iar al treilea este între Adiri și Avbari.

Război fără pilot

Încercînd să apere poziția PNS, Turcia a furnizat Tripoli drone de impact Bayraktar TB2. La 29 iulie a.c., aceste dispozitive, controlate de la baza aeriană Mitig (aproape în centrul capitalei libiene), au distrus două aeronave Il-76 aparținînd Ucrainei la baza aeriană a aerodromului Al-Dzhufra, controlată de LNA. Ca răspuns, în ziua următoare au fost lansate o serie de atacuri aeriene „mortale” au fost provocate. Obiectivele au fost centre de control și hangare, presupus folosite de operatorii turci Bayraktar TB2. UAV și/sau AT.802 LNA au atacat în conformitate cu rapoartele neconfirmate, aeronavele egiptene F-16 și Airforce Rafale. După aceea, s-a raportat că turcii au folosit arme cu laser pentru a arunca UAV-uri fabricate din China, CH-4, care zburau la o altitudine de 4.000 de metri.

Acum, nu numai egiptenii, dar și Arabia Saudită sînt hotărîți, după cum spun ei, să distrugă ceea ce ei consideră a fi regimul terorist al „Frăției Musulmane” susținut de Turcia și Qatar la Tripoli și să stabilească, cel puțin indirect, controlul cîmpurilor de petrol și gaze. Cu toate acestea, Turcia intenționează să mențină proiecte de construcții rentabile în valoare de cîteva miliarde de dolari. Totuși, nici una dintre părți nu este pregătită pentru un compromis. Și, într-o măsură mai mică, ei sînt interesați de ceea ce, de fapt, libienii înșiși doresc să obțină în acest conflict.

Astăzi, LNA este în măsură să plătească chiar mai mulți mercenari relativ ieftini din diverse țări africane. Prin urmare, este de așteptat ca, din păcate, războiul din Libia să dureze mai mult de un an.

D.A.