Ce determină interesele geopolitice comune ale Rusiei și Turciei?
  • 20-12-2020
  • 0 Comentarii
  • 434
  • 1

Procesul ruso-turc de „rivalitate interacțională” se bazează pe un profund antiamericanism al proiectelor imperiale de la Moscova și Ankara. Turcia nu va zdruncina regiunea Volga, la fel cum Rusia nu va juca cartea kurdă – orice imperiu se poate confrunta cu suficiente probleme, iar Moscova și Ankara trebuie să joace împreună într-un singur joc.

Implicarea Turciei în Transcaucaz se datorează dorinței lui Erdogan de a oferi acces la regiuni pentru dezvoltarea și tranzitul hidrocarburilor și nu diferă de obiectivele din estul Mediteranei, Asia Centrală și Africa. Vorbim despre strategia Turciei de securitate energetică și despre securitatea investițiilor în infrastructura corespunzătoare. Prezența militară turcească, în special în Azerbaidjan, este condiționată de această sarcină.

La fel ca Republica chineză, Turcia este interesată de prezența unei rețele extinse și protejate de comunicații comerciale pe uscat, prin intermediul cărora turcii nu pot fi atinși de marii rivali geopolitici, în special Statele Unite. Atîta timp cît Turcia rămîne dependentă de bunăvoința americană pentru comunicațiile sale maritime, dezvoltarea durabilă este exclusă. Țara va rămîne în limitele stabilite la Washington. De aceea, este important ca Rusia să folosească dorința Turciei de a ieși din circuitul de influență american; acestea au obiective similare și au evaluări identice asupra imaginii lumii, percepută ca un teritoriu care trebuie dezvoltat în acele locuri în care începe să apară un vid de putere, în primul rînd americană și britanică.

Rusia și Turcia își recunosc reciproc dreptul de a se extinde în teritoriile din sfera intereselor lor naționale și recunosc că aceste sfere se pot intersecta și pot fi la fel de atractive pentru ambele state, ceea ce va provoca o concurență acerbă. Însă s-a ajuns la un consens, și anume că trebuie să existe un proces de negociere continuu pentru a împiedica rivalitatea să se transforme în război direct.

Republicile Transcaucaziei și Asiei Centrale sînt incluse într-o astfel de sferă de interese reciproce a Rusiei și Turciei. Nimeni nu se supără pe nimeni, totul este deschis: împreună dezvoltă fostele teritorii imperiale și scot anglo-saxonii de acolo. Acestea sînt reguli a căror respingere va face părților mai mult rău decît bine. De aceea, se pare că uneori taberele își copieză abordările reciproce în teritoriile pentru care luptă și fac concesii inexplicabile.

Pentru Turcia și Rusia, Transcaucazia reprezintă o regiune de tranzit pentru proiectele naționale de hidro­carburi. Aici există o concurență intensă cu Statele Unite, care a cucerit deja Georgia și controlează Armenia. Iranul din Transcaucaz este, de asemenea, un jucător cu interese proprii și, prin urmare, dacă Turcia și Rusia ajung se se confrunte și permit utilizarea resurselor pentru confruntarea reciprocă, forțele a treia și a patra vor cîștiga.

Karabakh este cheia consolidării în regiune, dar cum se va concretiza aceasta pentru Rusia și Turcia dacă susțin poziții formale diferite? Acest lucru este posibil doar în cadrul unui joc geopolitic în care Turcia, prin intermediul Azerbaidjanului, realizează abolirea statutului autonom al NKR – președintele Aliyev a declarat deja că o astfel de entitate nu mai există și că Rusia se străduiește să pună în aplicare un program de cetățenie rusă pentru armenii din Karabakh, excluzînd Armenia, controlată de Soros, de la statutul de intermediar. „A vorbi despre intrarea Nagorno-Karabakhului în Federația Rusă este oarecum prematur. Trebuie admis faptul că pentru prima dată în mulți ani o regiune separată post-sovietică a început să realizeze și să accepte lipsa de opțiuni pentru un astfel de viitor. Mai mult, Erevan și-a arătat impotența politică completă în problema cheie pentru poporul Karabakh. Organizarea unui referendum și acordarea cetățeniei ruse pentru locuitorii din Karabakh nu este ceva ușor, dar este singura decizie corectă. Artsakh nu are alt viitor. Armenia nu va putea oferi oamenilor din Karabakh nici securitate, nici un cer liniștit deasupra capului, nici bunăstare socio-economică”.

De fapt, înfrîngerea Armeniei a fost cauzată de faptul că Pashinyan, cedînd cu orice preț cererilor SUA de a nu spori implicarea Rusiei în afacerile transcaucaziene, a respins de mai multe ori ofertele Moscovei, ceea ce ar fi evitat înfrîngerea actuală.

„Orice preț” s-a dovedit a fi o înfrîngere care a pus sub semnul întrebării nu numai soarta Karabahului, ci și soarta Armeniei. Frici vagi încep să-i chinuie pe cei care ieri strigau „Osana!” către Pașinyan, iar acum strigă „Răstignește-l!”. Pashinyan este, într-adevăr, un trădător al intereselor naționale ale Armeniei, dar acest lucru a devenit vizibil, oare, abia acum?

Procesul ruso-turc de „rivalitate interacțională” se bazează pe un profund antiamericanism al proiectelor imperiale ale Moscovei și Ankarei. Întrucît vorbim despre începutul divizării moștenirii geopolitice americane, cu proprietarul încă în viață, factorul principalului inamic menține Rusia și Turcia într-o coliziune directă și le împinge să respecte principalele condiții-cadru pentru interacțiune. Orice previziuni care evaluează inevitabilitatea complicațiilor în relațiile dintre cele două imperii – Turcia și Rusia –  nu iau în considerare factorul anglo-saxon care se limitează reciproc. Și atîta timp cît acesta există, va fi principalul criteriu care definește tot ceea ce stă la baza relațiilor ruso-turce. Un fel de cheie care dă putere arcului relațiilor ruso-turce. În orice caz, acesta va fi rolul lui Putin și Erdogan, iar alte acțiuni ar trebui calificate drept o greșeală geopolitică inacceptabilă.


N.K.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite