La ,,Casa iubirii”, un show televizat, într-un salon improvizat, fete și băieți stau la sfat. ,,Junii”, cu nădragii zdrențuiți, rupți în fund și la genunchi, și fetele, mereu în grabă, cu ,,discursul” pe tavă, cu toții se tot străduie să aprindă flacăra iubirii ce s-a stins... dar care, de fapt, nici nu s-a aprins, totul fiind scrum de la bun început, un fel de... ce-am avut și ce-am pierdut?!
Îi privesc atent și mă gîndesc că, dacă tînără aș fi și ar trebui să-mi aleg un soț cu nădragii găuriți, primul gînd ar fi să m-apuc să-i cos. Iar dacă, din întîmplare, m-aș înțepa în ac, din picătura de sînge, probabil s-ar scurge, încet-încet, regret după regret, că TIMPUL e necruțător și duce cu el primăveri și toamne. Iar el, riscînd, întreabă sfios: ,,Asta ești? Nu te recunosc!” Ai blugii rupți în fund și la genunchi. Eu te credeam Poartă de Rai, tu, însă, ești Fluture de mai. Vei înțelege curînd că ne naștem singuri și murim pe rînd. Un timp, mai aduci o floare în cimitir, apoi, tot mai rar, aprinzi cîte o lumînare, iar, curînd, și amintirile se sting. Din toate, nu mai rămîne nimic.
Afară, căldură mare, sufletul se pierde în uitare, miroase a muguri, a dragoste, a floare, iar grijile se ascund în găurile blugilor rupți în fund, importați din Apus.
AZI, crezi că nici n-a fost IERI, nu te regăsești nicăieri și îți amintești cu nostalgie că ,,A fost odată ca niciodată”, că de n-ar fi fost – COPILĂRIA, JUCĂRIA – nimic nu are rost. Ești fluture în zbor și te întrebi sfios: Cît voi mai fi în Univers? Există un RAI și-un IAD, un DUMNEZEU și un DRAC? Un lucru e cert: trupul tău e și DRAC, și DUMNEZEU, alcătuind împreună o Lume REA și una BUNĂ. Deșertăciune...
De frica de moarte, credem în toate. În realitate, fă ce-ți place, lăsîndu-te legănat într-un nostalgic balans între AM FOST și SÎNT pe Pămînt. Așezat în jilțul vieții, răscolești în sacul plin cu amintiri din anii tinereții, cu multe ierni și veri, și mai puține primăveri. Din zile și nopți ți-ai făcut scutul ce, pentru o CLIPĂ, a învins jarul care s-a stins. Astfel ai dat un sens în marele Univers... VIAȚA!
În fiecare primăvară, culeg lacrima ghioceilor și privesc cu resemnare spre Soare-Răsare, la șiruri de cocori ce, în zori, zboară trist spre asfințit, ducînd pe aripi gîndul meu ca, într-un tîrziu, cînd zorii vor bate în geam, să ne găsească împreună, pe comodul divan. Însă, ACUM, am...
Insomnie.../ Floare de iasomie/ Petale neînflorite,/ Neparfumate.../ Vise nevisate/ În somnul ce desparte/ Viața de moarte./ Tac chitic... Am adormit?/ Nu, nu, cred că m-am trezit./ Am visat mii de vise,/ Am trăit clipe nepermise./ Am iubit, am adormit/ De ce m-am trezit, nici n-am dormit./ Am insomnie?/ Patul miroase a iasomie.
LILIANA TETELEA