* Un personaj indezirabil pe teritoriul României: M.A. Martinez * N. Manolescu n-a reuşit să-i ridice imunitatea lui Vadim, ci molozul din curtea P.R.M. * Cartelul Presei Antiromâneşti: „Adevărul“ – „Evenimentul zilei“ – „România liberă“ * O vînătoare ca-n poveşti la Odobeşti * Crima secolului: Biloi o omoară pe Marghioala * Un terorist arab: Vasile Popovici

 PARTEA I

(Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 20 octombrie 1995)

* Ca de obicei, redacţia noastră urează mult succes echipei de fotbal Steaua Bucureşti în Liga Campionilor – de data aceasta e vorba de meciul cu campioana Germaniei, Borussia Dortmund. * Încă o dovadă că România e prost condusă şi că ne îndreptăm spre faliment: preţurile la benzină şi la ceilalţi carburanţi au explodat din nou, ceea ce va provoca o reacţie în lanţ la toate produsele! * Teribil de rău a mai ajuns biata noastră Ţări­şoară, de-au început s-o ia la trei-păzeşte toţi aventurierii, fie din interior, fie din exterior. Iată, bunăoară, cazul acestui lăutar flocos, cu rubaşcă rusească pe gît, Miguel Angel Martinez. Nu ştim cine l-a pripăşit pe la Consiliul Europei şi cine i-a băgat în cap că el ar fi arhitectul (?!) noii Europe, adică un fel de Napoleon Bonaparte al epocii moderne. Individul e un impostor pur-sînge, face pe nebunul pe oriunde se duce şi, aidoma lui Moş Crăciun sau falsului Revizor din piesa lui Gogol, pleacă încărcat de daruri. Unul dintre darurile cu care s-a pricopsit în România este şi titlul de „Doctor Honoris Causa“ al Universităţii Bucureşti – în realitate, Moş Martinez nu poate fi doctor nicăieri ci, cel mult, pacient, fiindcă n-are studii superioare, posedă doar un pîrlit de liceu; încurajat de plîngerile lăcrămoase ale lui Palmo­liviu Gherman, acest Martinez a dezlănţuit o adevărată campanie împotriva Parti­dului România Mare. Mojicia e fără margini, ca şi abuzul! Unde, în ce Ţară s-a mai pomenit ca un oaspete străin să apară, de două ori, pe postul național de Televiziune și să ștampileze el un partid parlamentar ca fiind extremist, informînd populaţia că Europa abia aşteaptă ca formaţiunea respectivă să fie scoasă pe tuşă, ca imediat să domnească pacea și prosperitatea, să ne pupe toți pe frunte şi să ne pună o coroniţă de bună-purtare?! Acum, vezi, meştere Gherman, ce-ai făcut? Deci nu U.D.M.R.-ul e un partid extremist, ci exact acel partid românesc care l-a combătut cel mai eficient! Felicitări, Titane Gherman, ai făcut-o lată de data asta, ai toate şansele să intri în bancurile românilor precum Zăroni, pe care Petru Groza l-a făcut din grăjdar – ministru al Agriculturii. Nu putem trece cu vederea că Martinez, care ne tot asigură de dragoste eternă, dar a încercat să bage cuţitul în spatele poporului român, cu Recomandarea 1201 – l-a avut ca interlocutor, în interminabilul interviu prezentat sîmbătă seara, pe Victor Ionescu. El, care a lipăit 100.000 de dolari cît ai zice peşte (de-a fost şi destituit de Răzvan Theodorescu din funcţia de director de depar­tament!), nu e extremist, desigur – extremişti sîntem noi, care l-am demascat. Bravo, stimați infractori, şi cît credeţi voi că va ţine baţjocura asta împotriva poporului român? În concluzie, Miguel Angel Martinez a devenit un fel de Bulă spaniol, de care rîd toţi românii şi care, de cîte ori apare la televizor, provoacă veritabile campionate interjudeţene de scuipat pe micile ecrane. Ce-o să-l mai tăvălim noi pe gitanul ăsta rătăcitor, ce pamflete în proză şi versuri o să-i facem, ce caricaturi o să-i publicăm; ca să nu uite pînă la moarte că România nu-i căţaua de sub căruţa şatrei lui... * Tot un oaspete de limbă hispanică este şi scriitorul peruvian Mario Vargas Llosa. Desigur, el are altă stofă, e un intelectual de mare valoare, nu un analfabet ca Prenadez ăsta. Ziarul „România liberă“ îi face, însă, un pustiu de bine, reproducînd cîteva fragmente din ultima lui carte, „Peştele în apă“: „Detest naţionalismul, care mi se pare a fi una dintre aberaţiile omeneşti care a făcut să curgă cel mai mult sînge pe glob şi mai ştiu că patriotismul poate fi, după cum scria doctorul Johnson, ultimul refugiu al ticălosului“. Mai aveţi mulţi oaspeţi din ăştia, fraţilor? Unde-i găsiţi; la ce-i aduceţi prin Ţara noastră, ca să-i facă ticăloşi şi vărsători de sînge pe toţi cei care-şi iubesc Ţara? Acesta nu e extremism, Unchiaşule Gher­man? Abia acum avem explicaţia eşecului usturător pe care l-a avut M.V. Llosa la alegerile prezidenţiale din Peru: urmaşii incaşilor, înspăi­mîntaţi de asemenea declaraţii necugetate, l-au preferat pe un politician de origine japoneză, Alberto Fujimori, decît pe un conaţional al lor care insultă valorile sacre ale iubirii de Patrie. * Ziarul unguresc de limba română, „România liberă“, a primit ca sar­cină, din partea mărunţilor agenţi americani care îl furajează cu bancnote verzi, să-l bălăcărească, în fiecare număr, pe senatorul Vadim ca fiind... nebun! În acest sens, sînt scoase din context, publicate trunchiat şi însoţite de comentarii mincinoase nişte texte din „România Mare“ care sînt atribuite preşedintelui P.R.M. (ca de obicei, fiindcă el e ţinta!), dar, în realitate, în marea lor majoritate, n-au fost scrise de acesta. Stratagema e trasă de păr şi nu păcăleşte pe nimeni. Cît despre „boala mintală“, semnatarul îi invită pe Petre Mihai Băcanu şi slugile sale, Octavian Paler şi Anton Uncu, la un consult medical, cu public, ca să vadă şi lumea cine e adevăratul nebun: un luptător care îşi apără Țara, sau nişte lichele care au sacrificat-o pe altarul burţii şi poftelor care-i macină?! Dacă n-ar domni atîta laşitate în societatea românească, ar trebui ca, în scurtă vreme, medicii psihiatri care i-au tot avut în grijă pe cei 3 schizofrenici să ne dea şi nouă o copie a bogatelor fișe clinice pe care le au. De pildă, în tinerețe, Paler era atît de dilimache încît umbla vara, pe caniculă, cu palton, fular şi şoşoni şi interpreta prin tramvaie tot felul de scenete zgomotoase, care îi scandalizau pe călători – asta o ştim chiar de la fiul său, Alexandru Paler, care a fugit şi din casa părintească, şi din Țară (se află acum în Italia), pentru că nu mai suporta batjocura împotriva mamei sale, bătrînă şi bolnavă, peste care taică-său o aducea zi şi noapte pe amanta lui, Georgeta Dimiseanu. Asta nu e „paranoia sau paraphrenie“, fraţilor? Să mai vorbim de actele de nebunie ale lui Băcanu, ridicat cu ambulanţa din Portul Galaţi, unde stătea pe o bordură, îşi cînta singur mobilizatoare marşuri sovietice şi ronţăia covrigi? Să mai pomenim de bătăile demenţiale, pînă la sînge, pe care le administra Uncu nevestei sale şi zăpăcitului lor copil, ca şi despre evadarea lui de acasă cu o dactilografă bătrînă şi grasă? Toate astea sînt semne de robustă sănătate mintală, nu-i aşa? Ce cuib de şerpi s-a înfiripat la „România liberă“, cum se face troc aici cu biata noastră Țară şi sînt vînaţi toţi patrioţii români! Din păcate, România încă se mai află sub semnul negru al lui Saturn, de 6 ani încoace, orice ar face şi orice ar zice forţele sănătoase ale naţiunii, viaţa social-politică este condusă pe mai departe de agenţii şi puşcăriaşii care au pus mîna pe putere, pe bănci, pe firme, pe aproape întreg patrimoniul naţional. Astrologii prevăd însă că, odată cu solstiţiul de iarnă, 21 decembrie 1995, România va intra într-o con­junctură favorabilă. Să dea Domnul! * Neobo­situl compozitor şi interpret Marian Nistor, supranumit „ultimul romantic“, îşi lansează în aceste zile 2 noi casete audio: „Verighetele de iarbă“, este titlul acestui „double“, editat de Casa Alfa-Sound, care se anunţă de mare succes. Muzica aparţine lui Marian Nistor, iar versurile provin din creaţia unor autori ca Mihai Eminescu, Al. Macedonski, Dumi­tru Matcovski, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Corneliu Vadim Tudor (cîntecul pe versurile acestuia dînd, de altfel, titlul setului de casete). * Am zis cumva „ultimul ro­mantic“? Am greşit, trebuia „penultimul roman­tic“, fiindcă „ultimul romantic“ e ţiganul (pardon, romul) vechi şi de demult Nicolae Manolescu. Individul ăsta şi-a construit întreaga viață pe ură, pe invidie neagră. Ar fi vrut să fie cel mai mare critic şi istoric literar, dar n-a reuşit, populaţia îi recunoaşte pe alţii: Titu Maiorescu, George Călinescu, Eugen Lovinescu, Perpessicius, Tudor Vianu, Mihai Ungheanu, Marian Popa. Ar mai fi vrut să fie chiar Preşedintele României (?!), dar nu i-au ieşit socotelile, a pierdut la mustaţă, i-au lipsit numai 99% dintre voturile populaţiei. Şi atunci, fiul legionarului vîlcean Apolzan şi-a făcut o profesiune de credinţă din a ataca sistematic, tenace, diabolic, forţele naţionale ale acestei Ţări. Lumea nu l-a uitat cînd, în august 1991, încercînd să profite la repezeală de apele tulburi ale puciului de operetă de la Moscova, Răţoiul Donald a apărut pe postul naţional de Televiziune, cerînd vehement, cu ochii ieşiţi din orbite, ca două cepe, scoaterea în afara legii a P.R.M. şi a P.S.M. (?!). În mintea lui răvăşită şi tenebroasă, avea impresia că în felul ăsta o să-i crească lui acţiunile (poate chiar şi fuduliile de care a fost castrat!), iar P.A.C.-ul va capta electoratul în creştere al celor două partide. Numai că pacu-a dat de dracu’ şi se zbate la limita periculoasă, a celor 5%, dar e mai mult ca sigur că nu va mai pupa nici un Parlament. Dar purceluşul de Manolescu are simţurile ascuţite şi urechile ciulite numai în direcţia Vadim: n-a pierdut nici un prilej de a încerca să-l suprime politic pe acela pe care îl crede marele său rival, deşi Vadim nici nu-l bagă în seamă, se uită la el ca la un ratat cu ifose, care nu-i poate face nici măcar pantofii. Zilele acestea, pizmaşul de serviciu al politicii româneşti, încercînd să facă pe plac Palatului Cotroceni (doar s-a plimbat, pe banii cetăţenilor, prin Asia şi Ţările Arabe, într-un lung turneu al preşedintelui Ion Iliescu) – se dă de ceasul morţii ca să-i ridice imunitatea parlamentară lui Vadim. Desigur, el crede că lumea a uitat că în fiţuica lui „România literară“ (finanţată de Sörös), ani de zile Ion Iliescu a fost făcut fascist, şi kaghebist, şi pro-moscovit, şi bolşevic, şi dictator etc. Acum, l-a apucat brusc dragostea față de victima preferată a atacurilor „României literare“. Mare canalie mai eşti, musiu Manolescule! Nu te mai faci bine, asta e o boală care ţine de la naştere pînă la moarte. Mai bine rămîneai la textele elogioase la adresa lui Lenin şi Gheorghiu-Dej, publicate în „Contemporanul“, prin anii ’60, ori la limbile date, ca dulău credincios, în urechea lui Gogu Rădulescu (înainte de 1990) și sub sutana lui László Tökeș (după 1990). Cîţi stăpîni mai ai de gînd să-ţi schimbi în viaţă?

(va urma)

ALCIBIADE