Cartea poștală
  • 30-01-2023
  • 0 Comentarii
  • 152
  • 0

E ora 3 dimineața. M-am trezit din somn, de frig. Un frig neîndurător care parcă-mi spune: ,,Îți amintești de mine? Într-o altă epocă anume, ne-am cunoscut destul de bine”.
Ei bine, Da, îmi amintesc, fiindcă, practic, frigul îl moștenesc și, probabil, moștenit va fi ,,din tată-n fiu”. Dar asta nu se întîmplă în sălile Marelui Palat, unde e cald și bine pentru ,,aleșii” noștri, care nu-l plîng pe OMUL DE RÎND. Iar la Primărie nu e nici o îngrijorare și nici o apăsare.
Asta mă duce cu gîndul la anii de demult, cînd în comuna natală, Tilișca, din Săliște, Primăria era singura instituție, care deservea și Poșta, Banca și Dispensarul. Acolo am avut primul meu loc de muncă, iar sătenii îmi spuneau ,,Domnișoara noastă (nu noastră) de la Primărie”. Nea Vasile, poștașul, aducea corespondența și ziarele pentru comuna noastră cu trăsura trasă de un cal cam bătrîn. Într-o zi, dintre scrisorile sosite, mi-a atras atenția o carte poștală cu un mesaj ciudat: ,,Cît de tîrziu, Cerul se răzbună. Ai fost un bun slujbaș, acum stai cu o nebună. Răzbunarea e cruntă, dar dreaptă. Semnează: TRECUTUL”.
Cînd i-am înmînat destinatarului cartea poștală, a citit-o, apoi i-a dat o lacrimă și, uitîndu-se la mine, a zis: ,,Domnișoară, să ai grijă ce faci în viață, că totul se plătește”. Probabil că așa este. Dar, atunci, mă întreb: oare cine va plăti pentru faptul că, în casa ta, îngheți de frig, că ești nevoit să îți numeri banii pentru pîine, să-ți ajungă și pentru ziua de mîine, după ce o viață întreagă ai muncit?
Mă întreb mereu cu ce am greșit eu și toată generația mea ca să fim numiți ,,Defavorizați”? Și nu doar că AM MUNCIT, ci AM ȘI CONSTRUIT. Așadar, părinții și bunicii celor de azi au devenit AMENINȚARE INFINITĂ:
,,O linie ferată privită sub lumina lunii
Și pe care să nu vină nici un tren. Și brusc, să
Se audă venind și să ți se pară,
ca de atîtea ori în nopțile vieții tale,
Că totu-i o cale ferată pe care vine trenul
Și nu știi de unde și n-ai cum
Și n-ai unde să te ascunzi”.
Prezentul, minut de minut, te trece la Timpul Trecut și te compară cu CIREȘUL FĂRĂ FLOARE.
,,Pe Strada Icoanei, mister fără greș
Din fiece lucru cădea pe pămînt
Și, Doamne, ce alb înflorea un cireș
De parcă pleca din altare de sfînt.
Pe Strada Icoanei, cireșul bătrîn
Dădea o impresie albă, de RAI
Și florile lui peste vreme rămîn
Mai mult decît fructul în sine.
Cireșul pe Strada Icoanei și-acum
Adus de albine e parcă mereu
Se sprijină-n una din crengi cînd, pe drum,
Venind de departe, el simte că-i greu...“ (Adrian Păunescu).
... Da, e greu, e foarte greu cînd fiul și nepotul tău văd în tine un DEFAVORIZAT.
LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite