Fascinația și misterul Religiei
De-a lungul anilor, în aceste pagini din „România Mare” am publicat materiale diverse, cu subiecte dintre cele mai complexe și, de multe ori, inedite, cu tematici încadrate între reportaj și articol politic, completate cu interviuri, istorie, portrete literare, cronici de carte, versuri, pagini aniversare, puse sub emblema unor generice care aveau menirea să creeze cadrul general și spațiul (geografic sau spiritual) în care se desfășoară evenimentul, ca subiect al narării respective.
Întreg acest travaliu: migăloasa muncă de documentare și reliefare a ceea ce este mai semnificativ dintr-un subiect, formularea unor întrebări, în concordanță cu presupusul interes public față de un anumit subiect, interpretarea mai multor variante ale aceleiași probleme sau  prezentarea acesteia prin metoda paralelă, eliminarea, cu discernămînt, a unor date și întîmplări pe care le consider nocive pentru cititori și, nu în ultimul rînd, efortul personal de a-mi înfrîna, într-o măsură cît mai mare, subiectivismul și parti-pris-ul – iată, sînt tot atîtea coordonate pe care se înscrie munca de jurnalist, în confruntarea cu publicul cititor, dornic să fie informat cu lucruri concrete și să ia cunoștință, prin intermediul diverselor formule jurnalistice, despre ceva ce nu cunoaște sau despre ceva care îi este neclar.
Tocmai pentru că astfel am procedat în paginile puse la dispoziție, cu generozitate, de redactorul-șef al publicației noastre, domnișoara Lidia Vadim Tudor, fiind preocupați, în continuare, de diversificarea subiectelor reflectate în aceste pagini de centru, abordînd teme din cele mai variate, am hotărît, de comun acord, ca, începînd cu acest număr, să inaugurăm o nouă tematică, pusă sub emblema luminoasă a Religiei Creștine – religie pentru care Biserica și Sfinții ei sînt elemente definitorii pentru credincioși. Desigur, „România Mare” fiind o publicație laică, nu ne vom transforma într-una liturgică, dar, cu prilejul unor evenimente bisericești mai aparte, cu o încărcătură duhovnicească specială – din cînd în cînd, vom publica materiale inspirate din Cartea de Religie, aducînd (sau readucînd) la cunoaștința cititorilor noștri o serie de imagini, ca expresie a Religiei Creștine Ortodoxe, care oferă un teritoriu vast de credință și încredere în diamantul care strălucește de peste 2000 de ani deasupra omenirii – Domnul Isus Christos, Cel ridicat la Ceruri de către Tatăl Creator.
Fără a ne complica în explicarea etimologiei cuvîntului religie și formele pe care aceasta le îmbracă pentru că nu dorim un curs academic, vă provoc la un demers ale cărui finalități vor aduce în casele oamenilor – în această perioadă de nenumărate încercări și ademeniri periculoase – o oază de liniște și de lumină, de pace sufletească – condiție sine qua non pentru a putea înțelege locul și rolul nostru în această lume. În dragostea mea pentru a merge la inima cititorului cu materiale reușite, pe care le așteaptă, promit că, în cuprinsul noului format jurnalistic – „CARTEA DE RELIGIE” – veți afla răspunsuri și veți determina întrebări care, într-adevăr, să justifice (și să amplifice, dacă se poate) „Fascinația și misterul Religiei”.
Istorie și Religie
În ceea ce urmează, pășim pe un tărîm înnobilat, de mii de ani, de o Istorie fascinantă, care ne poartă prin ținuturi de o frumusețe tulburătoare, dar și presărate cu zone aproape improprii conviețuirii umane, totuși, locuite de oameni dîrzi, conduși de o credință puternică, motiv primordial în a învinge greutățile și stavilele impuse de natură. Nu prea departe de noi, în Orientul Apropiat, în timpul ocupației romane, se întindea ținutul Palestinei, locul unde Isus a propăvăduit învățătura  Sa. Actualul peisaj, cel la care fac referire, s-a format și cristalizat în vremuri îndepărate, cînd, ca urmare a unor transformări tectonice, platforma stîncoasă a pămîntului s-a fracturat, creîndu-se o albie lungă și adîncă, cunoscută sub numele de Valea Iordanului. Respectivul fenomen a dat naștere la o vale cu o lungime de aproximativ 360 de kilometri, cu o lățime de 48 de kilometri și cu o adîncime respectabilă.   
Mișcarea pămîntului, de care am scris mai sus, a dus la formarea în Palestina a cinci regiuni geografice principale, fiecărei regiuni corespunzîndu-i o formă de relief: Șesul (o fîșie îngustă, care se întinde pe lîngă Muntele Tabor); Ținutul deluros (dealurile și văile care au dat naștere suprafeței dintre șes și albia Văii Iordanului. Pantele acestor dealuri pot fi cultivate); Deșertul (pustietatea stearpă care se întinde de la Marea  Moartă spre Sud); Valea Iordanului (albia văii descrise mai sus, la care se adaugă Marea Galileii, la Est, și Marea  Moartă, la Vest). Marea Moartă, cu o adîncime de 120 de metri, neavînd nici o scurgere decît prin evaporare, este apa cu cea mai mare salinitate de pe glob (aproape 30%), de  6 ori mai sărată decît oceanul planetar. Altă caracteristică – este oglinda de apă sub nivelul mării, la 420 m.; Munții Trans-Iordanieni (o platformă înaltă de pămînt, în partea fertilă și în partea sterilă).
În acest perimetru încercat de Istorie, cu multe seminții adunate la un loc, înspre anul 28 al erei noastre, s-a răspîndit în întreaga Palestină vestea și reputația unui anumit Iohanan sau Ioan, un tînăr cu înzestrări personale deosebite, un ascet autentic, deși se trăgea din neam de sacerdoți. Acest personaj despre care voi scrie în continuare, va lua numele de Ioan Botezătorul, devenind Sfîntul Prooroc Ioan Botezătorul, ultimul și cel mai mare dintre proorocii Legii Vechi, el fiind acela care s-a învrednicit să-l boteze cu apă din Rîul Iordan pe Isus, Mesia așteptat. După ce săvîrșise actul (ritualul) Sfîntului Botez, însuși Mîntuitorul spunea despre acest prooroc, devenit emblematic pentru Religia Creștină: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare ca Ioan Botezătorul”.
O biografie dăruită cu Duhul Sfînt
Potrivit Evangheliei, așa cum întreaga Istorie a Creștinismului este jalonată de miracole dumnezeiești, și nașterea Sfîntului Ioan Botezătorul s-a petrecut sub acest semn al minunii: părinții (tatăl – preotul Zaharia, și mama – Elisabeta), ajungînd la o vîrstă înaintată, la care nu mai puteau spera la procreere, prin rugăciuni curate și postire, minunea s-a întrupat într-un fecior a cărui naștere a fost anunțată prin Arhanghelul Gavriil, care s-a arătat lui Zaharia în timp ce slujea la templu. Deoarece viitorul tată n-a dat crezare mesajului primit prin intermediul Arhanghelului, Zaharia  a fost pedepsit să rămînă mut pînă la nașterea pruncului, moment în care a rostit numele noului născut: Ioan.
Ioan Botezătorul de mic a trăit în pustiul Iudeii, în preajma Rîului Iordan, unde se învrednicea în post aspru, umblînd îmbrăcat în haine din păr de cămilă și încins cu o curea din piele, așa cum purtase, cu secole mai înainte, profetul Ilie. Era perpetuu în căutarea oamenilor și a propovăduirii pocăinței acestora, cei care-și mărturiseau păcatele fiind botezați de către Ioan în apa Iordanului.
Pentru că am ajuns la operațiunea care i-a creat renumele lui Ioan – Botezul – simt nevoia să lărgim acest subiect, explicînd, în cîteva rînduri semnificative, ce este cu acest botez, din punctul de vedere al Bisericii. Conform studiilor în speță, „botez” își are sorgintea în limba greacă, unde înseamnă „a te cufunda în apă”. În manifestarea primelor comunități creștine, practica botezului era ritualul, „certificatul” de intrare în comunitate a noului venit pe lume. Făcînd o conexiune cu tema articolului de azi, aceste studii ne arată că există un punct mort în a afirma cert că această practică a început cu epoca lui Isus, sau că acest ritual i se datorează Proorocului Ioan Botezătorul. Cert este că, la cîteva sute de ani de la evenimentele la care ne raportăm, prin Secolul al IV-lea, un număr prea mare de morți în rîndul pruncilor, precum și umbra „păcatului originar”, au creat premisele botezului copiilor imediat după naștere, părinții și colectivitatea avînd credința că astfel vor salva viața pruncilor aduși pe lume de curînd.
Vorbind de botez, cred că nu este român să nu poată să spună la cîte asemenea botezuri a fost, de cîte ori a fost naș la un asemenea eveniment de hotar în viața unui prunc, cîte amintiri frumoase îl leagă de un moment unic, cu rezonanță biblică în familiile de români. Dar, pentru a aprofunda subiectul, ajungînd la explicații benefice dezvoltării cunoștințelor noastre despre „Cartea de Religie”, cred că ar fi nimerit să mai privim o dată această carte și să aflăm noi date (pentru unii dintre noi) despre taina și miracolul unui act unic în lumea creștinității – Botezul – ca experiență universală. Atunci, să încercăm.
Botezul, în multe religii, este o afundare a pruncului în apă, considerată o simplă acțiune locală, sau un rit de purificare. Dar, pentru că noi am îmbrățișat Religia Creștină, atît în Biserica Ortodoxă cît și în cea Romano-Catolică, botezul copilului constituie o Taină. În deplina înțelegere a acestei Taine, să deschidem Noul Testament și să deslușim unele particularități ale botezului. În contextul amintit se vorbește de trei feluri de botez, etalonate astfel:
1. Botezul lui Ioan sau „Botezul pocăinței”, pentru că îi cheamă pe oameni la pocăință, pregătindu-i sufletește pentru întîlnirea cu Isus. Acest fel de botez, pentru că ierta păcatele celor în cauză, era un ritual și nu o taină, pentru că ierta păcatele, fiind, deci, precum se și afirma, „spre iertarea păcatelor”;
2. Botezul lui Christos. Deși Christos nu a săvîrșit taina botezului, el i-a pregătit pe ucenicii săi să fie cuprinși de această taină. Cînd Ioan Botezătorul l-a botezat pe Mîntuitor, acest botez nu a fost „spre iertarea păcatelor”, din simplul motiv că Isus nu a avut păcate – nici păcatul strămoșesc, nici păcate personale;
3. Botezul creștin. Acesta este, într-adevăr, o taină sfîntă și un Botez al Sfintei Treimi. Conform credinței, botezul este asemenea unui  „certificat” de acces în Împărăția Cerească. Prelungind semnificația botezului creștin, cele trei cufundări constituie un triptic în numele Sfintei Treimi, însemnînd: moartea noastră pentru păcat; apoi îngroparea, prin scufundare, împreună cu Christos, în moarte, prin Botez, și învierea cu El.
Înaintemergător și botezător al Domnului
Cu toate că botezul devenise o ceremonie obișnuită în rîndul iudeilor, înainte de acțiunea lui Ioan Botezătorul nu prea se acorda o importanță deosebită acestui ritual. Ioan Botezătorul, în perioada în care se afla în apropierea Iordanului, probabil în Betania sau la Batabara, fie în dreptul Ierichonului, sau lîngă Salim, la locul numit Aanon sau „Fîntînile”, era asaltat de iudeii care veneau la el și primeau botezul, ajungînd să fie venerat ca un profet, unii considerîndu-l chiar Mesia, deși acesta nu afirmase niciodată o asemenea poziționare. În acest sens, devoalîndu-și speranțele în adevăratul Mesia, pe care îl aștepta, Ioan Botezătorul propovăduie constant: „Pocăiți-vă, pentru că împărăția lui Dumnezeu se apropie”.
Cu toate că lumea în care se învîrtea Ioan Botezătorul era din perimetrul Iudeii, faptele și renumele său au ajuns la urechile lui Isus, în Galileea, unde acesta își formase un cerc de auditori. Receptiv la noua „școală” din preajma lui Ioan, Isus a pără­sit Galileea, alăturîndu-se admi­ratorilor lui Ioan Botezătorul, și,
bineînțeles, supunîndu-se bote­zului în apa Iordanului, Isus fiind botezat de Ioan – gest emblematic pentru sudura legăturii de drum și de credință dintre cei doi înaintași ai creștinismului. Pe cînd mulțimile îl urmau pe Ioan, ridicîntu-i osanale și crezînd că el este întruchiparea lui Mesia, acesta avea puterea să le răspundă, punîndu-l în dreptul Său pe cel pe care-l venera: „Nu sînt eu Christos (...). Eu sînt glasul celui ce strigă în pustie: «Îndreptați calea Domnului»”, completînd cu destulă luciditate: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe care voi nu-l știți (...) Căruia eu nu sînt vrednic să-i dezleg cureaua încălțămintei”.
Acest vizionar împătimit și slujitor devotat al Domnului a cunoscut apogeul vieții și activității sale în momentul cînd, în apa Iordanului, a avut cinstea să-l boteze pe Isus, Cel trimis de Dumnezeu pe pămînt. Acolo, în apa tulbure a Iordanului, în timpul Tainei botezului Celui ce avea să devină Mîntuitorul, lui Ioan i s-a arătat Duhul Sfînt pogorîndu-se peste Cel botezat. Acesta a avut tăria să exprime, cu trimitere la Isus Christos: „Iată mielul lui Dumnezeu. Cel ce ridică păcatele lumii”. Acest moment biblic este marcat și de îndemnul  lui Ioan făcut ucenicilor săi să-L urmeze pe Isus, printre aceștia numărîndu-se și apostolii Andrei și Ioan.
Ceea ce ați citit pînă acum se încadrează în tiparele logice ale unui material jurnalistic special, cu remanență ocazională. Nu aceeași rezonanță ideatică și emoțională o au consemnările din Biblie, la același eveniment. Biblia, ale cărei texte ne conduc, ca izvor, la aproape 1.000 de ani î.Chr., prezintă, pe lîngă eșalonarea logică a evenimentelor, o savoare și o limbă unice, care ne înflăcărează imaginația și ne transferă în mirifica lume a creației Divine. Spre întîlnirea cu parfumul acestei lumi, în contextul prezentării vieții și activității Sfîntului Prooroc Ioan Botezătorul, iată cîteva pasaje din Biblie (Noul Testament), din „Sfînta Evanghelie după Ioan”: „Ioan mărturisea despre El și striga, zicînd: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Și din plinătatea Lui noi toți am luat, și har peste har”.
În continuare, spulberînd tactica iudeilor de a-l confunda cu Mesia, Biblia ne prezintă o fotografie a cucernicului Ioan, conștient de rolul său în creștinarea iudeilor, dar rămînînd fidel conștiinței sale de ucenic al lui Isus: „Și el a mărturisit și n-a tînguit: și a mărturisit: Nu sînt eu Christosul. Și l-au întrebat: Dar cine ești? Ești Ilie? Zis-a el: Nu sînt: Ești tu proorocul? Și a răspuns: Nu. Deci i-au zis: Cine ești? Ca să dăm un răspuns clar celor ce ne-au trimis. Ce spui tu despre tine însuți? El a zis: Eu sînt glasul celui ce strigă în pustie: Îndreptați calea Domnului, precum a zis Isaia Proorocul”.
Săvîrșirea botezului lui Isus în apa Iordanului este explicată astfel în Biblie, conținînd anumite modificări față de transmiterea orală a evenimentului. Redau cîteva citate semnificative. „A doua zi a văzut Ioan pe Isus venind către el și i-a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu. Cel ce ridică păcatul lumii” (...). Descriind momentul epocal al botezului Domnului, Ioan Botezătorul spune: „Și eu nu-l știam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu botezînd cu apă; Și a mărturisit Ioan zicînd: Am văzut Duhul coborîndu-Se, din cer, ca un porumbel și a rămas peste El”. În următorul pasaj stă toată Istoria Creștinătății și a purificării sufletului omenesc: „Și nu-l cunoșteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acel mi-a zis: Peste care vei vedea Duhul coborîndu-se și rămînînd peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfînt; Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu”.
Fermecați de aceste cuvinte dăltuite în litera de foc a Bibliei, avem răgazul necesar unei mai clare înțelegeri a îngemănării ideilor și practicilor celor doi mesageri ai Creștinismului, a metamorfozei pămîntene dintre Isus – Fiul lui Dumnezeu – și Proorocul Ioan Botezătorul – un iudeu răzvrătit în pustie, căruia i se spunea „Tunetul”, pentru reacțiile dure pe care le avea, ajuns să boteze mulțimile, în numele Domnului, în aceeași apă a Iordanului primind botezul amintit chiar Fiul Domnului. Primind botezul în apa Iordanului, la vîrsta de 30 de ani, după retragerea în pustie, Isus începe o activitate publică intensă, alegîndu-și pe cei 12 Apostoli care L-au însoțit timp de 3 ani, aceștia fiind martori la o serie de minuni săvîrșite de Conducătorul lor, Isus din Nazaret.
Moartea lui Ioan Botezătorul
După cum se știe, activitatea Proorocului Ioan Botezătorul nu se limita la botezul iudeilor în apa Iordanului. El propovăduia neînfricat poporului, venind, mai ales, cu mesajul căinței pentru păcate, pregătind calea pentru Isus pe care-L botezase, în chipul arătat în Biblie. Deseori, în mijlocul mulțimilor care-l ascultau, Ioan le spunea: „Acela (Isus) trebuie să crească, iar eu să mă micșorez”. Acțiunile lui Ioan, propovăduirea învățăturilor lui Isus – cel pentru care Irod Antipa (regele Iudeii între anii 34 î.Chr. și 4 d.Chr.), cel ce ordonase uciderea pruncilor de pînă în 2 ani, auzind de nașterea Mesiei, a hotărît arestarea Proorocului și punerea acestuia la „adăpost”, în fortăreața din Machero. Acolo, luminat, în continuare, de credința în Mesia și întoarcerea Acestuia pentru mîntuirea lumii, Ioan Botezătorul coresponda cu discipolii săi, fiind încă, se pare, în raporturi cu Isus. În timpul stării de arest a lui Ioan, dacă n-ar fi intervenit o căsătorie imorală în familia lui Irod, soarta arestatului s-ar fi putut schimba în bine. De ce? Irod era un om crud la suflet, dar în raporturile sale cu Ioan se lăsa cucerit de o anumită sensibilitate, stînd multe ore în conversație cu proorocul. Pe de altă parte, luînd cunoștință de succesul pe care îl înregistrase Ioan Botezătorul pe cînd acesta propovăduise în mijlocul mulțimilor, Irod se temea de o revoltă populară.
Tot acest plan posibil a fi proiectat în determinarea eliberării Proorocului Ioan Botezătorul, a fost dat complet peste cap odată cu mariajul dintre Irod Antipa și cumnata sa, Irodia  sau Erodia (soția lui Filip). Aflînd despre această nelegiuire, Ioan s-a pronunțat vehement împotriva acestui act imoral, petrecut tocmai în casa regală. Fiind cea mai vinovată, dar și cea mai revoltată (își dorea ranguri înalte), Irodia nu l-a iertat pe arestat, plănuind uciderea lui, în ciuda „simpatiei” lui Irod, care nu comunicase, încă, un verdict. Astfel, cum scrie Apostolul Marcu în Evanghelia sa, la petrecerea organizată de Irod de ziua sa de naștere, Salomeea, fiica Irodiei (nepoata sa, acum și fiica vitregă), a executat o demonstrație de dans lasciv, cucerind invitații de vază din palat. Încîntat, și sub imperiul cuceritor al adulterei Irodia, Irod Antipa (probabil și sub influența lui Bachus) i-a promis fetei noii sale soții că-i dă orice recompensă va cere (chiar și „jumătate din împărăție”).
Sfătuită de mama sa, Salomeea îi cere lui Irod capul lui Ioan Botezătorul. Întristat oarecum pentru noua turnură a evenimentelor, Irod n-a avut încotro și a îndeplinit dorința macabră a fiicei lui vitrege: în scurt timp soldații i-au adus capul Proorocului Ioan Botezătorul pe o tipsie, arătîndu-l mulțimii.
Astfel s-a frînt viața lui Ioan Botezătorul, profetul care a anunțat venirea lui Isus din Nazaret, devenind Înaintemergătorul lui Mesia, cel care l-a botezat pe Isus în apa Iordanului.
Fiind cel mai mare Prooroc dintre Proorocii Legii Vechi, Ioan Botezătorul are, în Calendarul Ortodox, cele mai multe zile de sărbătoare – 4: 7 ianuarie (Soborul Sfîntului Ioan); 24 iunie (nașterea, „Sînzienele”, în tradiția românească); 29 august (tăierea capului); 23 septembrie (zămislirea Sfîntului Ioan).
Pentru că taina botezului este infinit mai profundă decît se poate descrie într-un articol de ziar, chiar dacă este vorba de botezul primar al lui Isus Christos, pentru înțelegerea mai adîncă a acestui ritual, vă invit să citiți „Jurnalul fericirii”, de Nicolae Steinhardt – evreul care a fost convertit de la iudaism la ortodoxie, pe cînd se afla închis la Jilava, unde  a fost botezat tot de un condamnat (preotul Mina). Iată un pasaj semnificativ: „Iată, eu am cunoscut pe Christos prin Taina Sfîntului Botez, ca Pavel pe drumul Damascului, căci altfel cum se poate explica starea de fericire pe care am trăit-o eu, imediat după săvîrșirea botezului, de către călugărul meu”.
Cînd am fost în pelerinaj în Țara Sfîntă, nu am ratat prilejul de a vizita și acest perimetru sacru, din apropierea Iordanului, asistînd chiar la ritualul botezului care se practică în condiții specifice (îmbrăcăminte adecvată, însoțit de preot etc.).
Astăzi, cînd am scris despre acest ritual, bucuria mea a fost dublată de retrăirea acelor momente unice, cînd pașii mei au călcat pe locurile unde, cu 2000 de ani mai înainte, Isus din Nazaret a primit Taina Botezului. Documentîndu-mă pentru acest material, spiritul meu a cunoscut revelația trăirii intense a întîlnirii cu Istoria și cu Religia!
GEO CIOLCAN
Bibliografie: 1. Biblia; 2. „Cartea lui Ioan Bote­zătorul. Viața și învățăturile gnostice”; 3. „Mîntuitorul. Viața lui Isus”; 4. Atlas biblic; 5. „Istoria vremurilor biblice”; 6. Dicționarul Creștinismului; 7. Dicționar al Sfinților Ortodocși; 8. Mic dicționar de termeni religioși; 9. Nicolae Steinhardt – „Jurnalul fericirii”; și altele.
GEO CIOLCAN