
- 21-07-2021
- 0 Comentarii
- 175
- 0
Ținutul în care m-am născut e un loc
binecuvîntat, pudrat cu aer ozonat și albastru sidefat cînd norii se destramă
peste sat ca o năframă. Acolo, crengile brazilor falnici brodează Cerul,
căutînd să descifreze misterul stîncilor de argint, din care țîșnesc izvoare
cristaline ce plutesc la vale lin, să se scalde în Cibin...
Ruinele Cetății dacice veghează satul
de sus, de pe ,,coastă”, conferindu-i o frumusețe unică în lume. Aici și-au pus
pecetea Traian și Decebal, în vremuri de mult apuse, dar puterea ei dăinuie
pînă azi, pentru a ne aminti că sîntem stăpîni pe acest pămînt, de la facerea
sa de către Domnul Sfînt.
În satul meu, oamenii au frica lui
Dumnezeu, pentru ei, cuvîntul OMENIE e sfînt, iar termeni precum hoție, viol,
pedofilie, crimă, obrăznicie sînt scoși din vocabular. Oamenii respectă
tradiția și regulile consfințite din moși-strămoși: credința, cinstea, hărnicia
și încrederea în semeni. Cînd pleacă de acasă, sătenii nu încuie poarta, ci
lasă doar o jordiță pe clanța ușii, ca semn că stăpînul e plecat.
Crescută în Ardeal, mă uit cu mirare
la ,,domnii” care se ceartă ca la șatră, în Palatul pentru care cel ce l-a
creat, cu execuția a fost ,,recompensat”. Chiar în sferele ,,de sus”, respectul
reciproc a apus, lupta pentru ,,ciolan” a atins cote alarmante și nimic altceva
nu mai contează. Țara pare a fi un sat fără cîini, unde zilnic se petrec tot
felul de anomalii și de atrocități. Îți este teamă să mai ieși din casă, căci
nu știi ce te așteaptă...
Dar, să mă întorc în trecut, la
vremurile fericite ale copilăriei mele, cînd totul era simplu și curat. Îmi
amintesc de o întîmplare în care, ca protagonistă, am dovedit ingeniozitate,
rezolvînd, fără ajutor de specialitate, o problemă cu care mă confruntasem ca
adolescentă. Aveam 16 ani cînd, din senin, într-o dimineață am constatat că
sînt o ,,pepinieră” de negi, apăruți pe degete, pe genunchi, pe obraz, pe
frunte. Eram disperată, medic în comună nu era. Dar, plină de încredere, am
găsit singură soluția. La chimie tocmai învățasem că soda caustică arde. Venind
acasă de la școală, mama tocmai făcea săpun de rufe, din grăsimi animale și
sodă caustică. Fiertura ,,bolborosea” pe sobă, într-o oală mare, și atunci mi-a
venit ideea să moi în ea un băț de chibrit, cu care am atins fiecare neg în
parte. A doua zi, toți negii s-au înnegrit, iar după o săptămînă nu mai
rămăsese nici urmă de ei, doar niște semne care, cu timpul, au dispărut.
Așa decurgea viața în vremea aceea,
totul era normal și natural. Aerul era nepoluat, nu existau E-uri în mîncare,
nici... Acum, deși mereu am fost o ființă curajoasă, mă tem să mai ies din
casă, fiindcă la tot pasul te paște necazul. Este o lume în derivă, de care îmi
este tot mai frică.
Categoria numită
azi ,,defavorizată” au fost odată MAMĂ și TATĂ, în prezent, ea a devenit
ciumată. Încet, încet, părți esențiale din identitatea noastră trebuie să
dispară: nu se va mai spune ,,el” sau ,,ea”, ,,elev”, sau ,,elevă”, ,,mamă” sau
,,tată”. Doar ,,persoană”, sau ,,părintele 1 și părintele 2”. La genurile
,,masculin” și ,,feminin” s-a adăugat și genul ,,neutru” al indivizilor umani.
Sînt schimbări uluitoare, cărora nu știu cum le vom face față. Oare așa va
evolua omenirea, astea sînt problemele de care se ocupă cei ce vor să schimbe
lumea?
Timpul nu stă pe loc, vremurile de
altădată au rămas în amintirea lui ,,A fost odată...”.
,,Mi-e dor de eroica Luptă de Clasă
Eram așa tineri, trăiau toți cei
dragi
Plutea peste lume o boare frumoasă
Întîiul de Mai avea flamuri de
fragi...
Era școala gratis și ieftină cartea
La radio coruri de vis ascultam
Eram toți egali, nu-și făcea nimeni
partea
Zideam din ruine o țară. Trăiam...” (C.V.
Tudor)
LILIANA
TETELEA
-2.6 C