Captivi între două lumi
  • 21-07-2021
  • 0 Comentarii
  • 129
  • 0

Ținutul în care m-am născut e un loc binecuvîntat, pudrat cu aer ozonat și albastru sidefat cînd norii se destramă peste sat ca o năframă. Acolo, crengile brazilor falnici brodează Cerul, căutînd să descifreze misterul stîncilor de argint, din care țîșnesc izvoare cristaline ce plutesc la vale lin, să se scalde în Cibin...

Ruinele Cetății dacice veghează satul de sus, de pe ,,coastă”, conferindu-i o frumusețe unică în lume. Aici și-au pus pecetea Traian și Decebal, în vremuri de mult apuse, dar puterea ei dăinuie pînă azi, pentru a ne aminti că sîntem stăpîni pe acest pămînt, de la facerea sa de către Domnul Sfînt.

În satul meu, oamenii au frica lui Dumnezeu, pentru ei, cuvîntul OMENIE e sfînt, iar termeni precum hoție, viol, pedofilie, crimă, obrăznicie sînt scoși din vocabular. Oamenii respectă tradiția și regulile consfințite din moși-strămoși: credința, cinstea, hărnicia și încrederea în semeni. Cînd pleacă de acasă, sătenii nu încuie poarta, ci lasă doar o jordiță pe clanța ușii, ca semn că stăpînul e plecat.

Crescută în Ardeal, mă uit cu mirare la ,,domnii” care se ceartă ca la șatră, în Palatul pentru care cel ce l-a creat, cu execuția a fost ,,recompensat”. Chiar în sferele ,,de sus”, respectul reciproc a apus, lupta pentru ,,ciolan” a atins cote alarmante și nimic altceva nu mai contează. Țara pare a fi un sat fără cîini, unde zilnic se petrec tot felul de anomalii și de atrocități. Îți este teamă să mai ieși din casă, căci nu știi ce te așteaptă...

Dar, să mă întorc în trecut, la vremurile fericite ale copilăriei mele, cînd totul era simplu și curat. Îmi amintesc de o întîmplare în care, ca protagonistă, am dovedit ingeniozitate, rezolvînd, fără ajutor de specialitate, o problemă cu care mă confruntasem ca adolescentă. Aveam 16 ani cînd, din senin, într-o dimineață am constatat că sînt o ,,pepinieră” de negi, apăruți pe degete, pe genunchi, pe obraz, pe frunte. Eram disperată, medic în comună nu era. Dar, plină de încredere, am găsit singură soluția. La chimie tocmai învățasem că soda caustică arde. Venind acasă de la școală, mama tocmai făcea săpun de rufe, din grăsimi animale și sodă caustică. Fiertura ,,bolborosea” pe sobă, într-o oală mare, și atunci mi-a venit ideea să moi în ea un băț de chibrit, cu care am atins fiecare neg în parte. A doua zi, toți negii s-au înnegrit, iar după o săptămînă nu mai rămăsese nici urmă de ei, doar niște semne care, cu timpul, au dispărut.

Așa decurgea viața în vremea aceea, totul era normal și natural. Aerul era nepoluat, nu existau E-uri în mîncare, nici... Acum, deși mereu am fost o ființă curajoasă, mă tem să mai ies din casă, fiindcă la tot pasul te paște necazul. Este o lume în derivă, de care îmi este tot mai frică.

Categoria numită azi ,,defavorizată” au fost odată MAMĂ și TATĂ, în prezent, ea a devenit ciumată. Încet, încet, părți esențiale din identitatea noastră trebuie să dispară: nu se va mai spune ,,el” sau ,,ea”, ,,elev”, sau ,,elevă”, ,,mamă” sau ,,tată”. Doar ,,persoană”, sau ,,părintele 1 și părintele 2”. La genurile ,,masculin” și ,,feminin” s-a adăugat și genul ,,neutru” al indivizilor umani. Sînt schimbări uluitoare, cărora nu știu cum le vom face față. Oare așa va evolua omenirea, astea sînt problemele de care se ocupă cei ce vor să schimbe lumea?

Timpul nu stă pe loc, vremurile de altădată au rămas în amintirea lui ,,A fost odată...”.

,,Mi-e dor de eroica Luptă de Clasă

Eram așa tineri, trăiau toți cei dragi

Plutea peste lume o boare frumoasă

Întîiul de Mai avea flamuri de fragi...

 

Era școala gratis și ieftină cartea

La radio coruri de vis ascultam

Eram toți egali, nu-și făcea nimeni partea

Zideam din ruine o țară. Trăiam...” (C.V. Tudor)

LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite