
- 10-10-2023
- 0 Comentarii
- 181
- 1
Peste patru zile, într-o sîmbătă, veni din nou la Iulia, de data asta aducîndu-i „Scînteia Tineretului” După ce o îmbrățisă cu drag, îi dădu ziarul și-i spuse:
– Citește, te rog, articolul de pe ultima pagină și zi-mi ce poate să însemne.
Iulia întoarse ziarul la ultima pagină și, după ce se uită un pic peste ea, întrebă:
– Care din ele?
– Ăla din dreapta sus, cu Gromîko și Keneddy – răspunse el.
– Ah, aia...
Se așeză apoi pe un scaun cufundîndu-se în lectură: „Întrevedere Gromîko-Keneddy” spunea titlul. Apoi scria că: „Washington 19- Agerpress-TASS transmite: La 18 octombrie, la Casa Albă, între A.A. Gromîko, ministrul afacerilor externe al URSS și J. Kennedy, președintele SUA a avut loc o întrevedere care a durat 2,2 ore. Din partea Uniunii Sovietice la întrevedere a fost de față, V.S. Semionov, locțiitor al ministrului afacerilor externe al URSS și AF Dobrihin, ambasadorul URSS în SUA, iar din partea Statelor Unite – D Rusk, secretarul de stat al SUA, L. Thompson, adjunctul special al secretarului de stat și M Hillenbrand, adjunct special al secretarului de stat. După întrevedere, A.A. Gromîko a declarat corespondenților: «Președintele și cu mine am discutat o serie de probleme importante, inclusiv reglementarea pașnică a problemei germane. Consider că schimbul de păreri care a avut loc între noi a fost util». Washington 19-Agerpress-TASS transmite: La 18 octombrie A.A. Gromîko, ministrul afacerilor externe al URSS a participat la un prînz oferit de Departamentul de Stat în cinstea sa de Dean Rusk, secretarul de stat al SUA. În timpul prînzului, A.A. Gromîko și Dean Rusk au continuat discutarea problemelor care prezintă interes reciproc pentru ambele părți”.
Terminînd de citit, fata ridică capul din ziar privind spre iubitul ei, și spuse:
– A început... – iar apoi făcu un semn din mînă care însemna „noi trebuie s-o ștergem de aici cît mai urgent”.
– Crezi că a început? Nu zic totuși nimic de rachete, ci de problema germană – opină el.
– ...despre problema germană și despre „problemele care prezintă interes reciproc pentru ambele părți” – citi ea din ziar. Cu alte cuvinte, Kennedy l-a chemat pe Gromîko la raport, ca să-l întrebe ce caută instalațiile alea pe teritoriul Cubei. Instalații pe care le-au descoperit acum 6 zile.
– Deci a început – spuse gînditor Tudor.
– Da, și foarte curînd presimt o vizită a prietenilor noștri de la „secu”. Ei au aflat desigur dintru început, dar au așteptat ca toată chestiunea să apară în presă pentru a avea confirmarea celor ce le-am spus. Acuma vor veni să-mi spună ce importantă am devenit și să-mi consolideze paza, prin urmare prietenul tău trebuie să se grăbească – îi șopti ea lui Tudor.
Băiatul zîmbi cu toată gura și-i spuse la ureche: „Ăsta era al doilea motiv al vizitei mele de astăzi: la noapte plecăm”. Iulia făcu ochii mari de surpriză, apoi îl sărută lung și se lipi de el pur și simplu fericită!
* * *
Telefonul sună în buzunarul domnului Gheorghe Ștefan. Bărbatul îl scoase, privi scurt, apoi răspunse:
– Da, domnule inspector. Ce să fac? Nu mai pot de fericire – zise omul zîmbind amar. Cum? Aveți vești despre Iulia? Bune? O iau pe soția mea și venim la dvs.
Apoi băgă telefonul în buzunar și strigă după soția lui:
– Oana, hai că trebuie să mergem la inspectorul Ionescu. Zice că are vești despre Iulia!
Patruzeci de minute mai tîrziu, părinții fetei intrau în biroul inspectorului de poliție extrem de emoționați. Mama deschise prima discuția:
– Ce vești aveți despre Iulia, domnule polițist?
– Am vești bune, doamnă, răspunse acesta oferindu-i un scaun. Vă rog, luați loc. Ei bine, am făcut în arhivele instituției noastre cercetările pe care vi le-am promis acum o lună de zile și am dat de urma ei.
– Ați găsit-o pe Iulia? În 1962? – se miră dl. Gheorghe.
– Da, în 1962. A ajuns, într-adevăr, acolo și s-a dus la București, așa cum v-a spus. A reușit să se împrietenească cu un tînăr care lucra la Biblioteca Centrală de Stat, probabil pentru ca să aibă acces mai ușor la documentele despre porțile temporale. La o petrecere la care au fost împreună a scăpat informații despre moartea lui Marylin Monroe și atentatul asupra președintelui de Gaulle, iar un informator al Securității a turnat-o. Apoi, a plecat cu iubitul ei în vacanță la Orșova Veche și la Ada Kaleh, fără să știe că e urmărită de un ofițer de Securitate care a auzit-o cînd vorbea despre hidrocentrala ce urma să se construiască, astfel încît a fost luată drept spion și arestată.
– ...la Ada Kaleh? – sări tatăl fetei.
– ...cum adică iubit? – se impacientă mama.
Inspectorul începu să rîdă, apoi zise:
– Ce vreți, doamnă? E o fată frumoasă, inteligentă, deșteaptă, de ce să nu fure inima unui tînăr? Dar nu asta e important, ci ceea ce urmează, reveni el la subiect. La interogatoriul ce a urmat, a recunoscut că vine din viitor și s-a angajat, în schimbul unui sistem de detenție mai lejer, să le scrie tot ce se va întîmpla în următorii ani. Așa a ajuns să locuiască în spatele Televiziunii în aceeași casă cu poetul Tudor Arghezi.
– Să nu-mi spuneți că asta e vestea bună, se burzului mama fetei.
– Nicidecum, doamnă. Vestea bună e aceea că Iulia a reușit – mă rog, va reuși – să evadeze din prizonierat și va veni spre noi.
– Păi a reușit sau va reuși? Nu mai înțeleg – întrebă doamna Oana.
– Ținînd cont de faptul că sîntem în data de 14 august, moment în care Iulia s-a întors din excursie de vreo 4 zile, și că va fi arestată abia pe 23 august, iar de evadat, va evada abia pe 20 octombrie, înțelegeți de ce exprimarea mea a fost atît de prolixă.
– Da, înțeleg, dar ce știți? Ajunge la noi?
– Stimată doamnă, știu doar că a evadat pe 20 și că au urmărit-o pînă la Canionul 7 Scări, dar ce s-a întîmplat apoi nu mai știu pentru că ultima foaie a raportului a fost ruptă și nu se înțelege nimic. De fapt, puteți citi singuri pentru că v-am pregătit copii după ultimul raport, pe care-l puteți studia.
Le puse pe masă cîteva foi de hîrtie pe care le luară cu mîinile tremurînd de emoție, începînd să citească raportul scris de locotenentul Mureșan Aurelian: „Data: 23 Octombrie 1962 - Către tovarășul General Nicolae Doicaru, șef al Direcției I – Informații Externe din cadrul Direcției Generale a Securității Statului. Referitor la «Operațiunea Viitorul», raportez că am executat următoarele: Pe data de 15 octombrie am luat la cunoștință din nota informativă a lui Avram Dumitru, zis «Mitică», aflat de la eliberarea sa din închisoare în serviciul nostru, că s-a întîlnit cu numitul Tudor Grigorescu, care l-a rugat să-l ajute să fugă împreună cu Iulia Gheorghe spre muntele Piatra Mare, unde avea să fie extrasă din țară de un comando american aeropurtat. Tovarășul căpitan Pavelescu a decis să le înlesnim fuga pentru a ajunge să capturăm comandoul american. Pe data de 20 octombrie am trimis angajați din serviciul nostru să joace rolul de eliberatori pentru a-i putea urmări apoi în voie. Au ales ruta spre Brașov prin Buzău și Întorsura Buzăului, gîndindu-se că probabil nu era așa de bine păzită ca celelalte...”.
Capitolul 6 – Fuga (1)
Iulia privea ștergătoarele care încercau să țină ritmul cu ploaia torențială. Tudor conducea concentrat. Se gîndea că scăpaseră mult prea ușor, iar asta-i făcea clopoțelul de alarmă din cap să șuiere ca o sirenă de vapor. În seara aceea, după ce domnul și doamna Arghezi se duseră la culcare în camerele lor de la etajul vilei, ei se echipară, luară haine de schimb și toate documentele scrise de Iulia în ultimele zile și începură să aștepte. Priveau pe fereastră la gardienii care stăteau într-o Volga de culoare albă, parcată în fața casei. Pe la orele 22, pe stradă și-a făcut apariția un grup de 4 tineri gălăgioși ce păreau că vin de la un chef. Doi dintre ei s-au apropiat de mașină și unul a cerut un foc. Securistul s-a dat jos, moment în care a fost lovit în stomac cu pumnul, iar ușa șoferului a fost deschisă brusc, acesta tras afară din mașină pentru a fi lovit cu pumnii și picioarele de ceilalți doi tineri. Cînd cei doi paznici ai lor au rămas nemișcați pe caldarîm, a apărut un camion în care cei patru tineri și-au aruncat victimele, apoi s-au urcat și ei dispărînd în noapte.
A fost momentul în care Iulia și Tudor s-au năpustit pe ușă afară urcîndu-se în mașină și plecînd cu scrîșnet de roți de pe loc. Acum, se îndreptau spre Buzău, fiindcă Tudor socotea că șoseaua era mai slab păzită decît cea prin Predeal sau Cheia, pasuri montane aflate mai aproape de ținta lor decît cel de la Întorsura Buzăului. Erau de aproape 2 ore pe drum și ceasul arăta miezul nopții, iar la ora aceea de sîmbătă spre duminică puțini automobiliști circulau. Aveau să mai treacă aproape 40 de minute pînă ce vor ajunge la Buzău.
(va urma)
NICU MARIUS MARIN
1.9 C