Iulia si Tudor mulțumiră pentru toate explicațiile apoi își luară la revedere și plecară spre hotel. Pe drumul de întoarcere, Iulia-i spuse lui Tudor:
– Ceva nu e în regulă cu Aurelian ăsta.
– Crezi? – se miră Tudor. Mie mi s-a  părut un om de treabă.
– O fi om de treabă, dar tot discursul lui despre moartea lui Marylin și despre cum află știrile de la colegii care le citesc în ziarele americane cînd merg în delegație acolo mi s-a părut ca un citat din... mine.
– Ți se pare – căută să o liniștească Tudor. De unde să știe el ce știi tu și ce le-ai spus prietenilor mei la petrecere?
– De la unul dintre ei... șopti fata.
– Adică tu crezi că prietenii mei s-ar duce să toarne la Miliție ce au auzit? – se revoltă el.
– Da, cred – răspunse ea – fiindcă au fost nenumărate cazuri cînd s-a întîmplat asta în comunism.
Tudor căzu pe gînduri cîteva secunde prelucrînd informația și spuse în timp ce o luă drăgăstos pe după umeri:
– E posibil să fie și cum spui tu, dar deocamdată cred că ne facem probleme degeaba.
– Oricum ar fi, o să fiu atentă la ce face – concluzionă fata.
Zilele de vacanță au trecut apoi repede și ușor, apropiindu-se pe nesimțite de întoarcerea la București. Au văzut locuri frumoase și s-au bucurat de fiecare clipă petrecută acolo, împreună cu Aurelia și Aurelian care se ținuseră după ei tot timpul. Au discutat despre tot felul de lucruri, iar Iulia nu putu să nu observe atenția cu care i se ascultau răspunsurile de către noii lor prieteni. Erau încîntați de cunoștințele ei de istorie și geografie și căutau să afle cît mai multe de la ea.
Aceste mici detalii îi întăriră opinia exprimată în prima zi despre prietenul lor Aurelian, mai ales că acesta îi strecura întrebări care vizau părerile ei referitoare la cooperativizarea care tocmai se terminase, la faptul că Mînăstirea Sf. Ana din Orșova fusese transformată în restaurant, la călătoriile ei în SUA și la politica externă a imperialiștilor americani. La toate dădu răspunsuri diplomate și echilibrate, cu excepția izbucnirii pe care o avusese cînd mîncaseră prînzul în naosul bisericii de la Mînăstirea Sf. Ana și ea spusese că nu i se părea normal așa ceva.
Excursia se încheie cu bine și pe 10 august făcură drumul înapoi spre București, unde, odată ajunși, fata dorea să-și reia munca de cercetare la bibliotecă, pentru a afla cînd și cum putea reveni în timpul ei.
* * *
Smartphone-ul Inspectorului Principal Ionescu sună. Îl luă în mînă, îl privi și răspunse apelului ducînd apoi telefonul la ureche:
– Da, eu sînt... Salut Andrei, ai ceva pentru mine? Ai? Ce bine, trimite-mi-le pe e-mail, te rog. Le-ai și trimis? Măi, ce băiat eficient ești tu. Mulțumesc, hai că mă uit și te sun dacă mai vreau ceva.
Închise telefonul și se așeză în fața ecranului de la calculator. Manevră mouse-ul și deschise mesajul colegului său. Acesta scria: „Domnul inspector, cercetînd arhivele Inspectoratului General de Poliție al Municipiului București am găsit menționat numele domnișoarei  Gheorghe Iulia într-un dosar instrumentat împreună cu organele Direcției Generale ale Securității Poporului. M-am dus să caut în arhivele Securității și am descoperit fragmente dintr-un dosar descompletat, însă. Paginile pe care le-am găsit le-am scanat și vi le-am atașat acestui e-mail. Dacă vă mai pot ajuta cu ceva, vă rog să-mi spuneți. Andrei Negoescu”.
„Securitatea Poporului... Ia te uită...” – murmură inspectorul. „În ce te-ai băgat, domnișoară?”. Din fericire raportul preliminar era întreg, așa că inspectorul îl tipări la imprimantă și apoi citi următoarele: „Raport privind pe numita Gheorghe Iulia, întocmit astăzi, 12 august 1962. Subsemnatul, Aurelian Mureșan, ofițer în cadrul DGSP, raportez următoarele: pe data de 15 iulie 1962 mi-a fost predat spre soluționare cazul sus-numitei, spre a cerceta posibile legături cu crima organizată, pe baza depoziției de martor a lui Silviu Constantin. Conform mărturiei acestuia, numita Gheorghe Iulia a afirmat în cadrul unei reuniuni studențești organizată acasă la acesta că, pe data de 5 august, Marylin Monroe va muri, iar pe data de 22 august a.c. va avea loc o tentativă de asasinat asupra președintelui francez de Gaulle. Această ultimă afirmație ne-a atras atenția în mod deosebit, bănuind legături ale sus-numitei cu crima internațională și cu agenturile de spionaj. Prin urmare, am procedat la verificarea tovarășei Gheorghe Iulia, cercetări în urma cărora am stabilit cu certitudine următoarele: tovarășa în cauză nu figurează ca studentă în ultimul an la nici una din facultățile de litere existente pe teritoriul patriei noastre, deși s-a prezentat ca studentă a Universității București. De asemenea, deși posedă un Buletin de Identitate care arată faptul că domiciliază în Brașov pe strada Trandafirilor la numărul 16, în urma verificărilor derulate cu sprijinul colegilor de la Miliția Brașov – Biroul de Evidența Populației, am constatat că la respectiva adresă nu locuiește nici o persoană cu numele și semnalmentele sale. În consecință, tragem concluzia că actul de identitate este contrafăcut, sus-numita fiind suspectă de activități de spionaj împotriva regimului popular din țara noastră și a siguranței naționale.
În vederea probării acestor bănuieli, am procedat la urmărirea operativă a acesteia în cadrul unei excursii pe care a desfășurat-o în zona Drobeta-Turnu Severin alături de Tudor Grigorescu, în perioada 03 august - 10 august 1962. Cu acest prilej, am luat contact cu numita, purtînd discuții pe teme variate în urma cărora am concluzionat următoarele: Gheorghe Iulia este un personaj dușmănos, care nu apreciază cuceririle revoluționare ale poporului nostru sub conducerea Partidului Muncitoresc Român, avînd o poziție ambiguă și de aceea contrară clasei muncitoare din țara noastră.
Pe timpul excursiei amintite, am surprins-o dezvăluind lui Tudor Grigorescu secrete de stat privind Memoriul Tehnico Economic al Hidrocentralei Porțile de Fier, aprobat în anul 1960 de guvernele Republicii Populare Române și al RSF Iugoslavia, ceea ce mă face să recomand întărirea muncii de contrainformații în cadrul Institutului de Studii și Proiectări Hidroenergetice (ISPH) București.
Un alt fapt demn de semnalat este acela privind îndeplinirea afirmației sale referitoare la moartea actriței americane de filme Marylin Monroe, eveniment ce a avut loc exact la data preconizată, 5 august. Confirmarea acestuia mă determină să cred că Gh. I. este în legătură cu crima organizată și cu serviciile secrete imperialiste.
Din acest motiv, mă văd obligat de a avertiza organele îndrituite ale țării noastre să ia toate măsurile pentru avertizarea omologilor francezi asupra atentatului ce se pregătește împotriva șefului statului lor, generalul de Gaulle.
În ceea ce-l privește pe numitul Tudor Grigorescu, partenerul suspectei, acesta este născut în satul Panduru, Regiunea Dobrogea, absolvind Facultatea de Litere din cadrul Universității București. Din declarațiile martorului Silviu Constantin, a cunoscut-o pe Gheorghe Iulia în Gara de Nord, fiindu-i recomandată de un prieten al său din Brașov, Andrei, identificat ca fiind Andrei Ionescu, lucrător comercial la Cabana Dîmbul Morii. Acesta a preluat-o pe Gheorghe Iulia de la cabană pe data de 9 iulie 1962, unde apăruse afirmînd că se pierduse pe munte de prietena cu care venise. Informația aceasta ne face să credem că face parte dintr-un grup mai larg, ce acționează în momentul de față pe teritoriul țării noastre.
Sînt de părere că pe Tudor Grigorescu l-a racolat pentru a putea ajunge mai ușor în arhiva Bibliotecii Centrale de Stat, unde în ultimele săptămîni a desfășurat o intensă activitate de studiere a revistelor de știință străine și românești cît și a presei străine, așa cum arată și semnăturile sale din registrul instituției.
Recomand menținerea supravegherii informative în vederea contracarării oricăror acțiuni dușmănoase și periculoase la adresa statului nostru”.
Inspectorul Ionescu termină de citit și, privind fotografia fetei atașate raportului, căzu pe gînduri. Iulia ajunsese într-adevăr în trecut, lucru nemaiauzit pînă atunci. Lăsînd deoparte șocul provocat de această călătorie în timp, Inspectorul își dădu seama că fata se băgase singură în belele dezvăluind informații istorice atît de importante. Era sigur că după tentativa de asasinat asupra lui de Gaulle avea să găsească urme mult mai consistente ale fetei și ale parcursului său din anul 1962. Prin urmare, se apucă să răsfoiască celelalte file ale dosarului pe care le primise.
(va urma)
NICU MARIUS MARIN