Secvența 9

După-amiază de vară. E august 1944. La mormîntul lui Nicolae Iorga din Cimitirul Bellu, tînârul profesor de filosofie şi drept Dumitru lordănoiu depune un buchet de flori. E însoţit de cîţiva studenţi. Între aceştia, se distinge o fată frumoasă, care aprinde o lumînare la căpătîiul savantului.

Iordănoiu: Azi-noapte l-am visat. Avea faţa însîngerată, pe-o parte, şi mi-a spus: „Iordănoiule, uite ce mi-au făcut legionarii!”. M-am trezit foarte tulburat.

Studenta: De-asta ne-aţi chemat aici...

Iordănoiu:  E un mesaj. El a vrut să-mi spună ceva, dar nu pot să pricep încă. Ştiţi, Dumnezeu a făcut din vise o spărtură către „lumea de dincolo”, aşa primim comunicări şi idei creatoare. Demiurgul nu poate şi nici nu vrea să comunice cu toţi oamenii de pe pămînt. El alege doar cîteva receptoare, sau antene vii. Atîta vreme cît morţii noştri dragi ne apar în vise, înseamnă că ei n-au murit de tot. Istoria pe care am învăţat-o pînă acum nu mă poate ajuta, din păcate...

Un student: Domʼ profesor, eu cred că Istoria s-ar fi scris altfel dacă am fi opus rezistenţă la ultimatumul rusesc din iunie ʼ40. Măcar un singur foc să fi tras pentru Basarabia şi Bucovina. În mod sigur, nu ar mai fi avut loc Diktatul de la Viena. Lucrurile ar fi luat o altă întorsătură.

Alt student: Toate ar fi arătat altfel, acum, dacă ar mai fi trăit dascălul Iorga...

Micul grup se apropie de ieşirea cimitirului. Cîţiva cîini li se încurcă printre picioare. O femeie cernită le întinde cîte o porţie de colivă. În forfota obişnuită a unei zile de vară, se disting şi cîţiva invalizi de război.

Iordănoiu: Cu siguranţă că totul s-ar fi scris altfel. Parcă-i un făcut, în ambele războaie din veacul ăsta să ne moară cei mai mari cărturari. În primul război, Titu Maiorescu, Coşbuc, Delavrancea. Acum, Iorga, Madgearu şi cine ştie cine va urma...

La ieşirea din cimitir, o larmă de nedescris, trecătorii smulg, cu febrilitate, foile din mîinile unor vînzători de ziare. Aceştia - în majoritatea lor nişte prichindei - strigă: „Ediţie Specială! Ediţie Specială! România a întors armele împotriva Axei! Luaţi «Universul»! România s-a alăturat coaliţiei antihitleriste! Hitler kaput! Un comunicat important pentru Ţară! Ediţie Specială! Mareşalul Antonescu a fost arestat la palat!” etc., etc. Tînărul profesor Dumitru Iordănoiu cumpără, cu gesturi maşinale, un ziar, citeşte pe nerăsuflate.

Studenta: Nu-i grozav? Acum se împlineşte visul de-aseară...

Iordănoiu (Emoţionat din cale-afară, se aşează pe o muchie a zidului cimitirului.): Extraordinar! Măi copii ştiţi voi ce-nseamnă asta? Ştiţi oare? Ne cheamă Ardealul!

Secvența  10

Gara din Ploieşti. Într-o continuitate firească a celor două secvenţe, din fundal se intonează, de către un cor bărbătesc:

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă

Nădejdea e numai la voi

Sărută-ţi, copile, părinţii şi fraţii

Şi-apoi să mergem la război!...

Dimineaţă senină, de august. În gară a oprit un marfar încărcat cu militari. Pe peron au loc scene emoţionante: părinţi, neveste şi copii îşi petrec rudele dragi, care se urcă în tren. Pe o tablă zincată, un sublocotenent de cercetaşi scrie, cu litere de-o palmă, folosindu-se de trei feluri de cretă - roşie, galbenă şi albastră: „Ne strigă Ardealul, inima Ţării!”. E Dumitru Petreanu, maturizat mult de-a lungul celor 4 ani care au trecut. Instantaneu, din sutele de piepturi de soldaţi izbucnesc urale. Într-un vagon plin cu baloţi de paie se găseşte întregul pluton condus de sublocotenentul Petreanu: cca. 20 de oameni. Uşile sînt larg deschise, de o parte şi de alta, fiecare fiind flancată de către un mare steag Tricolor. Camera de luat vederi dezvăluie cîteva chipuri, rînd pe rînd: soldatul Mustafa Bolat (turc din Agigea), caporalul loan Dragoste, sergentul Mănescu, fruntaşul Florică Pierdevară, soldatul Trifu ş.a. Pe peron, doi fraţi îşi iau rămas bun de la măicuţa lor, o orăşeancă încă frumoasă, cu broboadă negră. Sînt gemenii Petru şi Andrei Truţă.

Mama gemenilor Truţă: Aveţi grijă unul de altul, copiii mamii.

Petru Truţă: Nici o grijă.

Mama gemenilor Truţă (Scoate din geantă două iconiţe strălucitoare): Luaţi-le, sînt de la mama-mare a mea. Aşa se zice în Ardeal: mama-mare. Bunica e mai mult în Moldova. Argintul fereşte de rele... Petru, tu eşti mai mare ca Andrei, să-i porţi de grijă...

Petru Truţă (Rîzînd.): Daaa, mai mare cu 10 minute!

Se aude fluieratul prelung al locomotivei. Cîţiva ofiţeri îi poftesc pe soldaţi să se urce. Trenul se pune în mişcare. Fruntaşul Pierdevară scoate o muzicuţă şi începe să cînte. Melodia e cunoscută de cîţiva ani: „Trenule, maşină mică”. Întîi timid, apoi încurajaţi de vocea frumoasă, de tenor, a soldatului Trifu, toţi ceilalţi militari din Plutonul de Cercetare îşi fac curaj şi cîntă primele versuri:

Trenule, maşină mică,

Trenule, maşină mică,

Unde-l duci pe Ionică

Unde-l duci pe Ionică

Mărioara lui nenicu’, măi, măi

Unde-l duci şi-l ocoleşti

Din Craiova la Piteşti

Mărioara lui nenicu’, măi, măi...

Gara rămîne departe, în urmă. Se mai zăresc, fluturînd, batistele cîtorva rude, pînă ce totul se pierde în ceață, iar ecranul e acoperit de imaginea masivă a unui tren care prinde viteză şi are, parcă, două aripi Tricolore...

Secvența 11

Marele Cartier General al Armatei Române. Ministrul de Război, generalul de Corp de Armată Mihail Racoviţă, expune, la hartă, situaţia operaţională. Alături, stînd în jurul unei mese pline de documente şi mape, se află: comandantul Armatei 1, generalul Nicolae Macici; comandantul Armatei 4, generalul Gh. Avramescu; generalul Grigore Bălan; generalul Costin Ionaşcu; generalul Nicolae Tătăranu, comandatul Corpului 6 de Armată român; generalul Gh. Rozin, comandantul Corpului motomecanizat; colonelul Ioan Boţea; maiorul sovietic Priasnikov, ofiţerul de legătură al Corpului 35 de Armată sovietic; acesta are cîte un ceas la fiecare mînă. Stînd în picioare, ajutîndu-1 pe ministrul de Război la expunerea şi la înlocuirea hărţilor, căpitanul Paul Sadoveanu.

Ministrul Racoviță: Domnilor, situaţia se prezintă astfel - trupele germane şi maghiare se retrag din Moldova şi încearcă blocarea trecătorilor Carpaţilor, către Transilvania. În zona Sf. Gheorghe - Miercurea Ciuc şi-a amplasat tabăra generalul Gustav Schmidt. În adîncime, pe Valea Oltului, acţionează grupurile Breith, Bundesmann şi Schmidt. În zona de Nord a Sighişoarei, am primit informaţii că staţionează grupul „Maior Grade”, format din cîteva părţi ale Diviziei 13 blindată germană. Ei, bine, acum dăm de greu: priviţi cu atenţie focarul Tg. Mureş! Hitler a dat, personal, ordin ca aici să fie deplasată Divizia de Cavalerie SS, adusă de urgenţă de la Budapesta. Ăştia sînt nişte fanatici, capabili de orice. Lor li se alătură Brigada 2 motomecanizată ungară - alţi disperaţi. Toate acestea formează Grupul Ardeal, sub comanda generalului Arthur Phlepps, învestit de Hitler cu funcţia de Obergruppenfuhrer SS în Transilvania. Misiunea noastră s-ar putea rezuma la două operaţiuni de anvergură: Armata 1, comandată de generalul Macici, trebuie să blocheze pătrunderea inamicului spre trecătorile Carpaţilor Meridionali şi spre crestele Apusenilor, apărînd, îndeosebi, zonele Beiuş, Arad şi Timişoara, dar şi cu scopul de a-i împiedica pe nemţi şi unguri să primească întăriri de peste graniţă; Armata a 4-a comandată de generalul Gh. Avramescu are misiunea să fixeze un cap de pod strategic prin forţarea Mureşului, între Cipău şi Iernut, şi să ocupe fortăreaţa naturală a Dealului Sângiorgiu. Prima misiune e poziţională şi însăşi evoluţia frontului ne va ajuta să ajungem la ţintă. A doua e cu mult mai grea, aş spune că se anunţă a fi dramatică. De ce? Priviţi cu atenţie cotele 409, 435, 463 şi 495 - aici sînt bateriile SS, susţinute de tancuri şi de aviaţie, totul într-un relief geografic aparent impenetrabil: Rîul Mureş, unde sîntem descoperiţi, şi Dealul Sângiorgiu, care, pe axa perpendiculară, are o pantă de 65 de grade. Aştept propunerile dvs. domnul general Avramescu...

Generalul Avramescu: Domnule ministru, expunerea dvs. coincide cu cele stabilite de ofiţerii de Stat Major ai Armatei a 4-a. Dar situaţia e numai în aparenţă complicată. (Se apropie de hartă.) Nu ne obligă nimeni să atacăm, frontal, o cetate inexpugnabilă. Eu şi colaboratorii mei, aici de faţă, generalii Bălan şi Ionaşcu, precum şi colonelul Boţea, am găsit o soluţie rapidă, care nici nu comportă atîtea riscuri: forţăm Mureşul, dar nu pe aliniamentul central, ci prin lateral, pe direcţia Est, unde sînt şi vaduri mai bune, avînd în vedere că unii dintre soldaţii noştri, din păcate, nu prea ştiu să înoate. Am identificat în zona Vidrasău o rezistenţă mai slabă a inamicului. Aici vom masa un grup de izbire, format din Vînătorii de Munte şi Corpul 2 Armată. Concomitent, trupele noastre vor fi susţinute de artilerie şi de aviaţia tactică. Numai cu două IAR-uri curăţăm tot dealul.

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR