Conform legislației în vigoare, cămătăria este interzisă în România, cel puțin la nivel declarativ. Și spun asta pentru că întregul sistem financiar din România, cu unele excepții, o practică. Este adevărat că nu ești ucis imediat după ce ajungi în imposibilitate de a achita, nici mîinile nu-ți sînt rupte, așa cum nici familia nu îți este răpită. Nu! Cămătăria modernă, care a venit la pachet cu capitalismul, și care se desfășoară doar în România și, probabil, în alte țări est-europene, colonii și ele, este legiferată, este protejată, este determinată și influențează în mod negativ dezvoltarea economiei românești. Cînd vorbim despre sistemul financiar, majoritatea românilor se gîndesc doar la sistemul bancar, la B.N.R., la Isărescu. Ei bine, lucrurile nu stau rău doar la acest capitol.

În primul rînd, ca să nu fiu greșit înțeles, sînt adeptul capitalismului, al economiei reale de piață, al ințiativei private, al dezvoltării întreprinderilor mici, mijlocii și mari. Pentru o dezvoltare serioasă, sănătoasă, sistemul bancar este esențial. Nu poți să faci nimic fără capital, nu poți să te dezvolți fără un sistem financiar real, sănătos, adaptat sistemului, legilor și exigențelor companiilor locale. Deci, economia românească, economia mondială, au nevoie de acest motor numit ,,sistem financiar”. Problema este alta în România, și anume că există o exagerare a tot ceea ce înseamnă cost al creditelor, cost al finanțării, cost al riscului, cost al implicării capitalului în economia reală, privată. Nu vorbim aici de marile societăți de stat sau private, multinaționale etc. Acele companii au alt regim, fie că au propriile lor bănci, fie că statul reprezintă banca prin Ministerul de Finanțe sau chiar prin Guvernul României, prin acordarea de ,,ajutoare”, fie ele scutiri de taxe, fie rambursarea investițiilor făcute. Eu vorbesc aici de economia reală, acolo unde întreprinderile mici și mijlocii românești se bat pentru supraviețuire, acolo unde lipsa capitalului sau prețul mare al creditelor le fac să fie vulnerabile în fața oricărei contractări a economiei. Pentru a se dezvolta, o companie are nevoie de capital, are nevoie de investiții. Pentru companiile mari, puternice, nevoia de capital, de lichidități se poate rezolva prin emisiuni de acțiuni sau prin alte mijloace moderne de finanțare, mult mai la îndemînă și la un nivel macroeconomic. Pentru companiile mici, singura resursă de dezvoltare o reprezintă capitalul propriu sau finanțarea externă fie prin credite bancare, fie prin finanțări ale unor insti­tuții nebancare, și aici putem să vorbim de I.F.N.-uri, în special.

Aici, în România, aceasta este o problemă reală. Băncile, I.F.N.-urile, companiile de leasing, practică un sistem foarte dur și greoi, în totala defavoare a companiilor care vin să le ceară ajutorul, astfel încît totul devine o luptă fie cu morile de vînt, fie cu dobînzile mult prea mari, în majoritatea cazurilor. Și, dacă economia se mișcă greoi, și ajungi ca din cauze reale, externe, să ai întîrzieri ale ratelor, lucrurile se complică și mai mult pentru tine, întreprinzătorul care apelezi la astfel de mijloace, deoarece plățile pe care lunar trebuie să le faci către finanțator ajung să lucreze împotriva ta, cel care ai contractat creditul. Pentru cei care au experimentat acest lucru ceea ce descriu nu este o noutate, toți știind că dobînzile mari, penalitățile de întîrziere, comisioanele de administrare și alte costuri, mai mult sau mai puțin ascunse, ajung să fie mai mari decît rata creditului în sine. Ori, dacă e să comparăm modul de lucru al cămătarilor care, de obicei, oferă bani împumut cu dobîndă de 10% pe lună, în cel mai rău caz, cei care lucrează cu I.F.N.-uri sau alte companii de leasing, ajung să plătească o dobîndă care depășește ușor 20% pe lună, și asta legal, fără nici un stres.

Problema este că sistemul financiar este cel care dictează în lume și, în general, nu se pune nimeni să-l contrazică sau să-l facă să fie mai uman. Am discutat cu avocați români pe acest subiect și toți, fără nici o excepție, au spus că nu se vor băga niciodată într-o luptă cu acești coloși, bănci sau I.F.N.-uri, pentru că instanțele de judecată, în 100% din cazuri, le dau lor cîștig de cauză. De ce? Pentru că băncile au contracte beton și pentru că ele, aceste instituții, nu își asumă nici un fel de risc, indiferent de evoluția economiei globale sau naționale. Atenție! Asta chiar dacă cel care a contractat creditul devine, în final, victima sistemului și nu are să fie niciodată depăgubit pentru că din cauza unei guvernări proaste, de exemplu, afacerea lui s-a dus odată cu alte sute sau mii de afaceri. Băncile românești sînt stat în stat, nu au nici un fel de control real asupra afacerilor lor pe piața românească, și cel mai bun exemplu îl reprezintă acel împrumut de 20 de miliarde de euro pe care guvernul Boc l-a contractat de la F.M.I. pentru a ajuta băncile aflate în dificultate în 2010. Mugur Isărescu este ,,guru” B.N.R., este guvernator peste tot, el s-a născut guvernator și se pare că guvernator B.N.R. are să moară. Prin pasivitatea sa și prin acceptarea unor reguli diferite de cele ale altor țări europene, prin noncombatul față de unele practici abuzive ale băncilor sau ale altor instituții financiare, el nu a făcut nimic altceva decît să stopeze sau să încetinească dezvoltarea economiei, a capitalului național, în detrimentul companiilor externe, lucru pe care eu îl consider un act de sabotaj asupra economiei românești. Nu mai zic nimic despre prestația cel puțin hilară a lui Mișu Negrițoiu, pe cînd a fost mare șef la Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar și a altor ,,finanțiști” de la stat, care nu au făcut nimic în favoarea dezvoltării și ajutorării întreprinderilor cu capital privat. Sau poate că au făcut, dar nu se văd rezultatele în dinamismul economiei românești.

Mulți români, toți poate, cînd se gîndesc la corupție, se referă doar la politicienii aflați ,,la vedere”, la parlamentari, la miniștri, secretari de stat etc. Eu cred că există o mare, foarte mare corupție în tot ce există în sistemul de stat, în toate așa zisele instituții de supraveghere, în Consiliul Concurenței, la Protecția consumatorului etc. Ei, de fapt, stau acolo, bine plă­tiți, dar nu fac nimic pentru ca economia să evolueze sau în favoarea companiilor românești private. Asta este o mare problemă și, pe măsură ce anii vor trece, are să fie și mai mare. Înțelegem că sîntem o colonie, că alții nu ne dau voie să deținem companii private mari proprii. Dar poate că această țară, acești oameni care formează acest popor, vor ca direcția să se schimbe totuși, și să nu mai fim bătaia de joc a Europei. Atunci cînd o țară, să zicem Germania, este afectată de o lege europeană, companiile din țara respectivă, cele germane în acest caz, fac presiuni pe Guvern pentru ca ele să nu fie afectate. În România, de exemplu, nu se întîmplă așa. Adică nu există companii românești care să meargă la Guvern să le spună ălora de acolo că ce zice ,,Mama Europa” nu le este benefic. Nu! În România, tot companiile străine vin să preseze Guvernul pentru că ele cîștigă mai puțin, nu cele românești. Cine cîștigă, de fapt? Germania, nu România. Este doar un exemplu prin care încerc să aduc puțină lumină în mințile multor români care nu înțeleg cît de important este să avem un capital propriu, să avem întreprinderi românești private, și nu ale statului sau ale S.R.I.-lui, să avem politicieni care să înțeleagă că presiunile multinaționalelor nu sînt în favoarea Romaniei, așa că e timpul să o lase mai moale cu statul în genunchi în fața lor, și să aplice o legislație corectă, care să fie favorabilă și dezvoltării întreprinderilor românești.

Vin alegerile locale și cele parlamentare. Oare are să fie vreo schimbare? Eu nu cred, mai ales că se pare că nu există nimic românesc în luptă, românii sînt doar cei care, prin votul lor, validează furtul organizat și distrugerea acestei țări. Dar, îmi doresc ca în lupta ce va urma să existe un om, o organizație, un partid, orice, numai să fie românesc și corect, care să facă ceva pentru dezvoltarea capitalului național. Ceva care să aducă o nouă politică în zona ANAF, această instituție să devină un partener al afacerilor, nu un dușman al lor, ceva care să aducă mai multă flexibilitate în modul de finanțare practicat de bănci, care să aducă un cost al creditelor mai mic, atunci cînd e vorba despre dezvoltare, despre investiții. Spun asta pentru că nimeni din cei care vor să intre în lupta pentru Cotroceni sau, în general, pentru Putere, nu au anunțat asta. Ei vor doar să fie sus, bine plătiți și țara să se ducă de rîpă. Păi, cît o să mai dureze comedia asta?

Tano