
- 02-12-2015
- 0 Comentarii
- 327
- 0
Detalii cutremurătoare ies la iveală din dosarul în care au fost arestaţi chestorul Adrian Bărăscu, şeful Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), 5 comisari şefi şi un psiholog, din cadrul aceleiaşi structuri. Mai multe persoane, martori-cheie care au încălcat „legea tăcerii“ în dosare de crimă organizată sau de înaltă corupţie, au povestit procurorilor calvarul pe care l-au îndurat din partea ofiţerilor ONPM, după ce au intrat în Programul de Protecţie a Martorilor (PPM). Aceştia erau cazaţi în locuinţe în zone rău famate, neamenajate şi nemobilate, închiriate la preţuri foarte mici. Banii care le rămîneau ilegal şefilor Oficiului erau investiţi în sediul de lux al ONPM, sau erau folosiţi pentru nevoile personale ale unor poliţişti angajaţi ai instituţiei. Astfel şi-ar fi făcut o vacanţă de 11 zile în Dubai şi chestorul Adrian Bărăscu. Acesta ar fi plătit din banii care li se cuveneau martorilor protejaţi 10.000 de euro pentru un concediu în Emiratele Arabe Unite, unde ar fi mers cu una dintre subordonatele sale, psiholoaga Andreea-Violeta Liţă (comisar), arestată în acest dosar.
Vorbitul la telefon dăunează grav libertăţii
Chestorul Bărăscu ştia că majoritatea cheltuielilor sînt strict secrete. El a profitat de acest lucru şi ar fi ascuns deturnările de fonduri. Aşa că a interzis comunicarea datelor financiare către cei de la Audit sau de la Corpul de Control al MAI. „Deci, tu spune-le să plece, nu le dai nimic. Din dispoziţia mea, nu le dai nimic. Luni să vină să stăm de vorbă. Şi închide-ţi telefonul. Le-am spus că eşti plecat, luni mergem şi discutăm”, erau ordinele lui Bărăscu. Comisarul-şef Marcel Daniel Gomeajă, arestat în acest dosar, a executat ordinele chestorului: „Aşa, păi, îl sun pe Ionică, iertaţi-mă şi-i spun «Domn’e, a zis domnu’ director să nu vă dau nimic»”. Directorul adjunct al ONPM, comisarul-şef Cristian Pintilescu, cercetat sub control judiciar în acelaşi dosar, era şi el unul dintre oamenii de încredere ai lui Bărăscu: „Dimineaţa, la 7,00, mi-e să nu ne cheme ăsta, în uniformă. Da’ haideţi ca să nu mai vorbim pe telefon…, că dăunează grav libertăţii”.
„Bă, la Gherla o ducem, la Maramureş!“
În condiţiile în care fondurile erau deturnate, martorii protejaţi ajungeau în situaţia în care să regrete că au ales să intre în programul de protecţie. De obicei, un martor intră în program cu întreaga familie. Cu toţii primesc identităţi noi şi, de cele mai multe ori, o indemnizaţie lunară fixă, pe membru de familie. Legătura cu autorităţile o ţin, de regulă, prin intermediul a 2 ofiţeri de legătură, şi merg periodic la un psiholog. Una dintre nemulţumirile martorilor protejaţi era faptul că indemnizaţiile lunare erau date cu întîrziere. Tocmai din această cauză, un martor, disperat că nu mai avea bani să trăiască, a ajuns să sune la dispeceratul instituţiei, să întrebe ce se întîmplă. Asta i-a iritat pe comisarii-şefi Aurel Lehăduş şi Dan-Cristian Puşcaş, ambii arestaţi în dosar. Aceştia ajunseseră să spere că martorul va fi condamnat în dosarul în care acceptase colaborarea. Dan-Cristian Puşcaş: ,,Să sune, mă! Foarte bine că a sunat. Hai să vezi ce o perpelesc! Bă, cît e de nenorocită, mă! Bă, la Gherla o ducem, la Maramureş!”. Aurel Lehăduş: ,,La cel mai îndepărtat penitenciar!”. Dan-Cristian Puşcaş: ,,Sau la Iaşi, la Corduneni, acolo! La cel mai îndepărtat penitenciar!”. Aurel Lehăduş: ,,Păi la Iaşi nu-i de femei…”. Dan-Cristian Puşcaş: ,,Înfiinţăm pentru ea, dă-o dracu’, că o dăm la Corduneni!”.
„Chestorul m-a bătut“
Martor în dosarul aflat acum pe masa procurorilor DNA este şi un fost psiholog din ONPM. Acesta le-a povestit anchetatorilor drama prin care a trecut un martor protejat, alături de familia sa. „A fost relocat într-o comună mică, într-o casă dărăpănată, fără apă curentă sau sobe. Martorul s-a plîns psihologului că are probleme şi cu decontarea unor medicamente şi bunuri. El a povestit inclusiv un episod în care a fost agresat fizic chiar de chestorul Adrian Bărăscu, care se afla în stare de ebrietate”, arată anchetatorii.
Din actele de la dosar reiese şi cum ofiţerul de legătură Aurel Lehăduş se eschiva în diferite moduri să-l ajute pe martorul protejat. Ba mai mult, la un moment dat i-ar fi cerut acestuia ţigări de contrabandă şi cafea, în schimbul ajutorului. După ce martorul a făcut un raport către ONPM, în baza recomandării psihologului, ofiţerii de legătură Lehăduş şi Puşcaş au fost înlocuiţi. Episodul a fost confirmat şi de soţia martorului, care a precizat că au fost relocaţi din casă într-o pensiune, unde a venit chestorul Bărăscu, care, după ce s-a prezentat, „a început să-l jignească şi să-l ameninţe pe soţul meu, că este un infractor şi un ţepar şi că dacă îl dă el afară, îl arestează poliţia. În timp ce îl jignea pe soţul meu, îl bătea cu pumnul în piept şi pe umăr, după care dădea cu pumnul în masă. Domnul director era sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat femeia.
Mărturiile protejaţilor despre poliţiştii corupţi
Una dintre cele mai şocante mărturii date în faţa anchetatorilor este aceea a unui martor protejat, care a vrut să se sinucidă. Asta întîmplîndu-se după ce poliţiştii nu îi găsiseră un loc de muncă aşa cum au promis, iar persoana respectivă nu mai avea bani din ce să trăiască. Martorul a avut o cădere psihică şi a vorbit la telefon cu psihologul Andreea-Violeta Liţă, povestindu-i că se simte neputincios şi că în situaţia actuală nu poate asigura familiei sale siguranţă. Atunci a dezvăluit că se află în Parcul Cişmigiu şi că vrea să se sinucidă cu medicamente. Discuţia a durat circa două ore. La un moment dat, martorul a sunat din nou la psiholog, dar acesta nu a mai răspuns. A fost momentul în care, disperat, bărbatul a înghiţit un pumn de pastile cu alcool. A fost salvat de un prieten căruia i-a spus unde se află, înainte să-şi piardă cunoştinţa. Omul a fost dus pe braţe la spital, unde a primit îngrijiri medicale şi a rămas internat pînă a doua zi.
Martor ameninţat cu răpirea fiicei
O altă mărturie, la fel de dură, aparţine unui martor protejat, căruia ofiţerii de legătură, printre care şi comisarul-şef Marcel Daniel Gomeajă, i-ar fi cerut 1.500 de lei pentru instalarea unui sistem de alarmă la domiciliu. Poliţiştii l-au speriat, zicîndu-i că întreaga familie este în pericol de moarte, dacă nu se vor muta în altă localitate. Ofiţerii i-au mai spus că declaraţiile sale au deranjat foarte mulţi oameni cu bani, care sînt dispuşi să plătească pentru a-i face rău, inclusiv să-i răpească fiica, dar şi că vor fi filaţi de detectivi privaţi, angajaţi de cei pe care el şi i-a făcut duşmani, prin declaraţiile date împotriva lor. Martorul protejat a mai relatat la DNA şi atitudinea ofiţerilor care, potrivit afirmaţiilor acestuia, era una sfidătoare, prin gestică: s-au tolănit pe canapea, comportîndu-se ca şi cum martorii protejaţi ar fi fost toleraţi în propria casă. Martorul s-a plîns că nu are bani, deoarece nu are nici un venit, dar, cu toate acestea, le-a dat 100 de lei poliţiştilor.
Cum erau mascate cheltuielile ilegale
Comisarul-şef Felicia Violeta Popa era cea care, în acte, trebuia să ,,aranjeze” toate cheltuielile ONPM. Ea a fost înregistrată atunci cînd şi-a arătat indignarea că se făceau cheltuieli inutile sau supraevaluate şi că, pentru a le masca, era obligată, în acte, să schimbe destinaţia fondurilor: „Tre… să-l chemi să-şi facă …zii, cheltuielile… cheltuielile financiare să şi le pună în ordine, că au venit ăştia şi au cerut la fix, cum s-au cheltuit banii”; „Păi, nu, mi-a zis la telefon … cînd completezi şi vezi ce bani ai, la ce… la ce titlu. Pentru că, de exemplu, dacă tu ai dat 900 de euro pentru rechizite şi nu ştiu ce, de acolo trebuie să cumperi, nu iei din banii la grămadă, tu ştii că ăia trebuie să îi treci acolo şi de acolo scazi şi vezi ce ai mai luat. Eu mă îngrozesc, deci mă îngrozesc, pe hîrtii mă îngrozesc. Nu ştiu cum să fac, să… să fie în regulă… că o pune pe momîia aia să caute copii după paşaport şi după actele, după…”.
Şedinţele de la „Bîrlogul Lupilor“
De altfel, procurorii DNA au observat, în timpul monitorizării lui Adrian Bărăscu, că acesta obişnuia să meargă la Restaurantul „Bîrlogul Lupilor”, care îi aparţinea naşului său de cununie, Ion Cornel Petruş. Este vorba de un restaurant frecventat de lideri ai crimei organizate, dar şi de foşti şi actuali ofiţeri de poliţie. Bărăscu avea adevărate şedinţe la „Bîrlogul Lupilor”, la care îl chema pe adjunctul său, Cristian Pintilescu. Comisarul-şef venea aici cu mapa plină cu documente clasificate ,,secret de serviciu”, privind identitatea şi locul în care se află martorii incluşi în program. La aceste date au avut acces mai multe persoane aflate în anturajul lui Bărăscu, unele implicate în activităţi de crimă organizată, sau angajaţi ai restaurantului.
Proiect de lege la comanda lui Bărăscu
La „Bîrlogul Lupilor“, Adrian Bărăscu şi naşul său au pus la punct elaborarea unui proiect de lege, pentru ca ONPM să nu mai fie în subordinea Ministerului de Interne, ci a Ministerului Justiţiei. ONPM urma să fie autonom, „ca la DNA“, iar chestorul ar fi avut puteri sporite. Deoarece avea nevoie de sprijin parlamentar, Bărăscu a contactat doi deputaţi – Octavian Marius Popa (PNL) şi Tudor Tănăsescu (fost PSD). „Să trăieşti, năşicul meu scump şi drag! Eu sînt pe la tine pe la terasă. Fii atent! Vreau şi eu, că nu mai am, numărul lui Popicu!”, este una dintre discuţiile telefonice purtate de Adrian Bărăscu cu Ion Petruş. După ce a primit numărul de telefon, chestorul l-a contactat pe deputat. Adrian Bărăscu: ,,Cînd pot să te văd şi eu 5 minute, în funcţie de timpul tău liber?” Octavian Marius Popa: ,,Păi, eu ştiu, cred că cel mai bine ar fi astăzi. Eu am o întîlnire cu Alina şi, după aia, te sun şi vedem”. Bărăscu: ,,Popicu scump şi drag! Ce faci? Eu sînt la Cornel!”. Popa: ,,A, la Bîrlog? Hai, că vin şi eu într-acolo”.
După întîlnire, Bărăscu i-a comunicat subordonatei sale, Felicia Violeta Popa, că proiectul noii legi ar putea fi adoptat pînă în martie 2016: „Avem mari şanse ca, pînă în martie, să iasă! Nouăzeci şi nouă la sută…”. Femeia i-a împărtăşit entuziasmul: „Tu… aşa, în forma asta, aşa? Bine, trebuie amenajată final! Doamne, cred că… nu m-am îmbătat în viaţa mea, dar acum mă îmbăt. Vai… vai de mine, Doamne ajută să fie aşa! Atunci… pfai de mine! De abia atunci facem şi noi munca aşa cum trebuie!”.
Chestorul se lăuda cu nume grele
În vederea susţinerii proiectului de lege, Bărăscu a organizat o nouă masă la restaurantul „Bîrlogul Lupilor“, la care i-a invitat pe deputaţii Popa şi Tudor Tănăsescu, dar şi pe omul de afaceri Dan-Cristian Georgescu, patronul firmei ,,Diangi Grup”, una dintre firmele de casă ale ONPM.
În 3 septembrie, Bărăscu l-a contactat din nou pe deputatul Tudor Tănăsescu: „Rămîne aşa? Ne auzim marţi, dacă intervine ceva la tine, dacă nu, uite, o batem în cuie. Ora 4,00 la Bîrlog?”. Tot ceea ce discuta cu parlamentarii, chestorul îi povestea psiholoagăi Andreea-Violeta Liţă. Astfel, după o întîlnire cu Popa, Bărăscu îi spunea acesteia: „Şi încă o chestie super bună: am luat legătura cu prietenul meu şi mi-a zis că Alina Gorghiu se ocupă personal de promovarea acestei legi!”. Bărăscu a fost monitorizat în luna septembrie, atunci cînd se întîlnea cu Tudor Tănăsescu, care ar fi fost de acord să întreprindă şi alte demersuri, în vederea obţinerii avizelor favorabile necesare. Astfel, la 11 septembrie 2015, fiind contactat de chestorul Bărăscu, Tănăsescu i-a comunicat rezultatul eforturilor sale: „Pentru proiectul ăla de hotărîre să mergem şi să-l băgăm la Oprea! Avem o intrare!”.
Siguranţa martorilor, pusă în pericol
Pentru martorii relocaţi internaţional, directorul ONPM, Adrian Bărăscu, căuta locuinţe mai bune. El i-a trimis pe comisarii Dan Cristian Puşcaş şi Aurel Lehăduş să caute casă pentru un astfel de martor: „Staţi, staţi acolo pînă găsiţi casă ca lumea. Dacă nu găsiţi nici mîine, rămîneţi şi mîine! Păi, zonă bună, apartament super luxos pentru ei şi pentru … Totu’ utilat, mobilat, tot, tot, tot”. Cei doi poliţişti au dat, însă, dovadă de un amatorism greu de imaginat. După ce a găsit un apartament corespunzător, Lehăduş i-a dezvăluit proprietarei că persoana care va locui în imobil este un colaborator al poliţiei: „Femeia ne-a zis: «Domn’e, nici nu mă interesează cine locuieşte! Mie dacă-mi daţi banii»…aia… I-am spus. Nu putem să fim ipocriţi să nu-i spunem că vine un colaborator de-al nostru cu doi copii”.
IONEL STOICA (,,Adevărul”)
-2.8 C