- 05-08-2015
- 0 Comentarii
- 185
- 0
Am văzut cum arată sufletul după moarte
După moarte, pînă la îngropare, timp de 3 zile, sufletul este dus să vadă cerul, unde vede lucrurile celor ce şi-au îndeplinit, pe pămînt, datoria, şi se bucură că poate va fi, şi el, acolo. Este dus, apoi, pe acolo unde sînt aceia care au păcătuit, îi vede unde sînt, gîndindu-se la păcatele săvîrşite de el şi întrebîndu-se dacă nu cumva acolo va ajunge şi el.
Cum s-a împlinit a 3-a zi, sufletul este dus în faţa sicriului. Acesta îşi vede trupul în sicriu şi-i vede pe toţi din jurul sicriului. Asta am văzut eu, cu ochii mei, la un mort pe care-l duceau să-l îngroape. Cred că, în viaţa lui, fusese un om păcătos, după cum arăta chipul său şi după cum era îmbrăcat. Eu mă miram cum de trec oamenii şi nu-l văd. Mă miram cum de trec şi nu-l simt. Mă miram cum de nu cade, că multă lume trecea încoace şi încolo, şi cum se făcea de nu-l deranja nimeni şi nimic. Era subţire şi transparent.
Cînd am văzut acest lucru, era în timpul celor 16 ani de prigoană; eram urmărit de comunişti şi de Securitate, care căutau să mă prindă şi să mă omoare, să mă lichideze. Mă aflam în podul casei tatălui meu, la Valea Glodului. Nu mai puteam sta la Boroaia, pentru că eram urmărit.
De acolo, din pod, printr-o nişă am văzut procesiunea şi sufletul acelui mort. Era prima dată cînd vedeam aşa ceva, cînd vedeam cum arată un suflet ieşit din trup. Prima dată, m-am înfricoşat, dar, după aceea, nu am mai avut acest sentiment de frică. Mă treceau nişte fiori.
Am văzut călătoria sufletului după moarte
Omului i se deschid ochii, cînd i se apropie sfîrşitul, şi vede lumea nevăzută care se află în jurul nostru. Vede îngerii care se luptă cu diavolii, căci în jurul lui se află atîţia draci cîte păcate a făcut, şi atîţia îngeri cîte fapte bune a făcut.
Dacă nu s-a îngrijit, în viaţă, să se spovedească şi să se împărtăşească, el are toată povara păcatelor. Şi pentru fiecare păcat, pe om stă cîte un diavol. Omul vede venind asupra sa mulţime de diavoli, unul mai hidos decît altul. De aceea este înfricoşat, se zbate în pat, ar vorbi dacă ar putea, dar i s-a legat limba. Acum nu mai poate vorbi. Cei care reuşesc să vorbească, totuşi, cer să vină preotul, ca să se spovedească. Unii se aruncă din patul de suferinţă, de frica diavolilor; alţii îţi zic: ,,Uite, iese dracul de sub pernă, uite, vine peste mine!”. Omul se zbate, se învîrteşte în pat, aruncă lucrurile. E asaltat de diavoli din toate părţile. Cei din familie văd toată neliniştea şi spaima lui, dar nu văd ceea ce vede cel care este pe moarte. Ca să-l ajute, rudele cheamă preotul, ca să-i citească rugăciuni, iar, de poate vorbi, omul face spovedanie, apoi primeşte împărtăşanie, după care se linişteşte.
Face Sf. Maslu, pentru iertare de păcate.
După Maslu, chinurile se mai uşurează.
La cei cu păcate grele se face, săptămînal, Sfîntul Maslu. Se pot face pînă la 9 masluri. Unii dintre aceia care au trăit toată viaţa fără cununie cer, pe patul de moarte, să-i cunune preotul. Le face preotul slujba Sfintei Cununii, acum, pe patul de moarte. Vine cu cununiile acasă şi îi cunună, dacă muribundul mai poate vorbi. Dacă nu mai poate vorbi, nu se poate face cununia.
– Cel care toată viaţa a trăit cu dreptate, împlinind cele plăcute lui Dumnezeu, şi care s-a spovedit şi împărtăşit în toate posturile rînduite de Sfînta Biserică, spre sfîrşitul vieţii, diavolii îl încearcă, îl ademenesc, ca să-l prăbuşească măcar în ultimul moment.
Unuia dintre sfinţi, dracii, în timp ce îl chinuiau spre sfîrşitul vieţii, îi ziceau: „Ne-ai biruit pe noi“. El le răspundea: „Nu v-am biruit“. După ce a murit, pe cînd trecea prin vămi, către Tronul Dumnezeiesc, el le-a zis:
– Acum v-a biruit Christos, cu puterea Sa.
Deci omul nu este sigur de biruinţă asupra Satanei, decît după ce a murit. Cît timp este în viaţă, el poate să cadă, dar are grijă să se ridice.
Din clipa cînd omul moare şi pînă cînd trupul este înmormîntat, iată cum petrece sufletul cele 3 zile:
Prima zi. Sufletul, cînd a ieşit din trup, rămîne 24 ore la capul celui mort, stă în picioare şi priveşte trupul din care a ieşit; vede şi aude ce vorbesc rudele rămase în viaţă.
Oricît de păcătos ar fi un om, pînă la judecată, sufletul este strălucitor ca un înger, este luminos, are chipul slavei celei dintîi. Este frumos şi tînăr, chiar dacă cel mort este om în vîrstă. Numai după Judecata particulară, care are loc în a 40-a zi de la moarte, dacă este păcătos, se va întuneca, şi devine asemenea îngerilor căzuţi, care au devenit diavoli. Îngerii cei căzuţi, peste haina albă a strălucirii, au îmbrăcat haina neagră a întunericului.
A doua zi. Timp de 24 de ore, Îngerul păzitor poartă iarăşi sufletul cu el peste tot, pe unde a călătorit în viaţa pămîntească, îi arată faptele făcute în viaţă, bune şi rele, şi-i spune: aici ai băut şi te-ai certat şi ai înjurat; aici ai furat; aici cuvinte de ruşine ai spus; aici ai vorbit de rău pe altul; aici ai fost la ghicitoare; aici ai făcut milostenie; aici ai fost la Liturghie; aici ai făcut parastas pentru cei morţi ai tăi, ca să-i scoţi din iad; aici ai cheltuit salariul pe jocuri de noroc; aici ai făcut rugăciune; aici ai miluit un sărman; aici ai fost la o vrăjitoare şi i-ai cerut să-ţi lucreze vrăji; aici ţi-ai cumpărat podoabe şi tot felul de zorzoane, cu care te-ai împodobit; aici ai venit martor mincinos; aici ai îngreunat, la serviciu, viaţa salariaţilor şi i-ai pus să muncească peste putere; aici ai ajutat o bătrînă să-şi sape grădina; aici ai mutat gardul şi te-ai întins pe pămîntul vecinului; aici ai cumpărat lumînări, tămîie, şi le-ai aprins, şi te-ai rugat la Dumnezeu; aici ai bătut un cumnat, pentru avere; aici te-ai întîlnit cu o femeie şi ai curvit etc. Lucurile acestea se perindă cu mare viteză, pentru că totul merge mai repede decît gîndul, iar Îngerul îţi arată cu cine ai vorbit şi cine mai era de faţă cînd ai făcut fapta, îţi arată şi cu ce haine erai îmbrăcat.
A treia zi. Sufletul trebuie să plece la Tronul Dumnezeiesc, ca să I se închine lui Dumnezeu, adică Sfintei Treimi.
Pentru această călătorie, Îngerul păzitor primeşte din cer încă 6 îngeri şi cu toţii îl însoţesc pe acel suflet, pînă la Tronul lui Dumnezeu. În această călătorie, sufletul trece prin cele 24 de vămi şi, la fiecare vamă, diavolii îi arată, scris, tot ceea ce a făcut omul în viaţă. Îi arată nu numai faptele, îi arată şi gîndurile pe care le-a avut. Dacă în gîndul tău ai dorit răul altuia, aceasta este fapta vrăjitorilor. La fiecare vamă, diavolii se reped să smulgă acel suflet dintre îngeri, ca să-l ia cu ei şi să-l chinuiască. De spaimă, sufletul se ascunde sub aripile Îngerului păzitor. Dar, îngerii de escortă îl apără, zicînd:
– Da, adevărat, a păcătuit, dar nu voi sînteţi judecătorii. Noi trebuie să ducem sufletul acesta la Dreptul Judecător.
Şi, aşa, trec prin cele 24 de vămi, care se află sub cerul acesta pămîntesc, după care începe Cerul Dumnezeiesc.
Din locul în care începe Cerul Dumnezeiesc, drumul este luminos şi este străjuit de îngeri care cîntă şi Îi înalţă slavă lui Dumnezeu: ,,Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi”; ,,Slavă întru Cei de Sus lui Dumnezeu, şi pe pămînt pace, şi între oameni bunăvoire (înţelegere, armonie)”; ,,Lăudaţi-L pe Domnul, că este bun, că în veac este mila Lui. Aleluia!”; ,,Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfîntului Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin!”.
Cînd ajungi la Tronul Dumnezeiesc, pe care stă Sfînta Treime, sînt de faţă: Maica Domnului, Sfinţii, Îngerii, Heruvimii şi Serafimii, care cîntă: ,,Sfînt, Sfînt, Sfînt este Domnul Savaot, plin este cerul şi pămîntul de slava Sa”.
La Tronul Dumnezeiesc, Îngerul păzitor rămîne lîngă acel suflet la judecată. Cei 6 îngeri de escortă se duc înapoi la ceata îngerească, din care fac parte.
Îngerul păzitor va însoţi acel suflet în toate locurile în care acesta va fi trimis. După judecata particulară, Îngerul păzitor nu se desparte de acel suflet. Este trimis în Rai, sau merge în Iad cu acel suflet, însoţindu-l pînă la Judecata Universală, Judecata de Apoi, adică Ultima. Dacă sufletul va fi trimis în Iad, Îngerul păzitor îi aduce acolo toate pomenile, cu lumînare aprinsă, pe care le fac rudele de pe pămînt, pentru uşurarea situaţiei acelui suflet.
Deci, a ieşit sufletul din trup şi petrece aici, pe pămînt, 3 zile, iar în ziua a 3-a, merge la Tronul Dumnezeiesc, ca să se închine înaintea Sfintei Treimi. De aceea, în a 3-a zi de la moarte, ziua cînd are loc înmormîntarea trupului, rudele fac pomană mare, parastas, iar preotul face slujba de înmormîntare, cea mai puternică slujbă, care se face pentru iertarea şi dezlegarea de păcate a celui mort. Cei din familie, prietenii, cunoştinţele se roagă împreună cu preotul, pentru iertarea păcatelor acelui suflet. Rugăciunile acestea, lumînările aprinse, tămîia, milostenia, pomana făcută de cei de pe pămînt pentru acel suflet – toate ajung ca jertfă înaintea lui Dumnezeu.
Acum, în a 3-a zi, sufletul aflat în faţa Dreptului Judecător, a Mîntuitorului Isus Christos, este întrebat despre toate faptele făcute în viaţă şi despre gîndurile avute. Ţi se arată şi cele bune ale tale, şi cele rele, despre banii pe care i-ai cheltuit în viaţă… I-ai cheltuit pe lucruri trupeşti, ca să-ţi împlineşti nişte pofte păcătoase – lux, bijuterii, petreceri, beţii, desfrîu? I-ai cheltuit pentru cele sufleteşti – milostenie, liturghii, parastase, pentru cei morţi ai tăi, spre a-i scoate din iad? I-ai cheltuit pe lumînări, tămîie, icoane sfinte, zidirea de biserici?… După ce l-a cercetat, Dumnezeu porunceşte: – „Duceţi sufletul acesta, 6 zile, în Rai!“.
Şi sufletul este trimis cu Îngerul păzitor, ca să viziteze toate lăcaşurile dumnezeieşti, în care locuiesc sufletele celor fericiţi şi sufletele celor mîntuiţi, care, pe pămînt, s-au străduit pentru a dobîndi toate acestea. Acum, sufletul vede Sînul lui Avraam – Raiul, cu cetele patriarhilor, ale proorocilor, ale sfinţilor, ceata apostolilor, a ucenicilor, ceata ierarhilor, cetele cuvioşilor, cetele mucenicilor care şi-au dat viaţa pentru a mărturisi credinţa în Christos. Vede cetele fericiţilor: cei blînzi, cei curaţi cu inima, făcătorii de pace, aceia care s-au jertfit pentru stabilirea adevărului şi a dreptăţii; se întîlneşte cu strămoşii, cu rudele, cu prietenii care au murit mai demult, ca să se bucure că îi regăseşte.
Lăcaşurile Cereşti sînt vizitate nu numai de cei care se mîntuiesc, ci şi de cei care, pentru păcatele lor, se vor osîndi la muncile iadului. Aceştia, la chinurile iadului vor adăuga şi suferinţa că au văzut Lăcaşurile Cereşti ale celor sfinţi, care au ascultat şi au împlinit, în viaţa pămîntească, poruncile lui Dumnezeu.
Văzînd frumuseţile şi fericirea din Rai, sufletul îl roagă pe Îngerul păzitor să-l lase acolo, în acea fericire. Dar îngerul îi răspunde:
– Nu eu, ci Dreptul Judecător Isus Christos judecă şi trimite sufletele, unele la fericire, în Rai, iar altele la chin veşnic, în Iad. Fiecare merge în locul pentru care s-a străduit în viaţa pămîntească.
Pentru toate sufletele, atît pentru cele care se mîntuiesc, cît şi pentru cele care se osîndesc, vizitarea Raiului durează tot 6 zile.
Ziua a 9-a de la moarte, sau a 6-a zi de la înmormîntare. După ce a văzut Raiul, sufletul vine, a doua oară, la Tronul Dumnezeiesc şi se închină înaintea Sfintei Treimi. Aici este cercetat a doua oară. De aceea rudele de pe pămînt fac pomană mare în a 9-a zi, ca jertfă înaintea lui Dumnezeu, pentru a uşura situaţia acelui suflet prin milostenie şi prin rugăciunile făcute de preot. Acum, Dumnezeu, porunceşte:
– Du acest suflet, să vadă iadul.
Drumul către iad este înfricoşător şi întunecos. De această dată, sufletul, însoţit de înger, este trimis să viziteze iadul, cu toate locaşurile lui de chinuire.
Vizitarea iadului durează 30 de zile, atît pentru sufletele păcătoase, cît şi pentru sufletele care s-au mîntuit. Acum, sufletele doar vizitează, nu se chinuie şi nu se ard de la flăcările şi dogoarea iadului. Puterea lui Dumnezeu le fereşte, lăsîndu-le neatinse de foc şi de feluritele suferinţe din iad. Îngerul păzitor luminează ca un far, spre fiecare loc de suferinţă. Fără această lumină, sufletul nu ar putea să vadă nimic, pentru că acolo este întuneric.
Cei munciţi în iad stau în întuneric şi nu au mîngîierea de a se vedea unii pe alţii. Fiecare se chinuie în singurătate.
În iad, sufletul îi vede şi pe unii dintre strămoşii, rudele şi prietenii săi care au murit mai de mult şi au ajuns în acel loc de suferinţă.Văzîndu-i pe aceştia în chinuri, sufletul se întristează. După ce a vizitat iadul, timp de 30 de zile, sufletul se întoarce din nou la Tronul Dumnezeiesc.
Ziua a 40-a de la moarte. În această zi, sufletul este cercetat a treia oară. Aceasta este cea mai importantă zi pentru acel suflet. Acum are loc Judecata Particulară a sufletului, cînd Dreptul Judecător, Mîntuitorul Isus Christos, hotărăşte unde va merge acel suflet pînă la Judecata Universală: în Rai, sau în Iad.
Deci, 3 zile înmormîntarea, plus 6 zile în Rai, plus 30 zile în iad, fac 39 zile. În a 40-a zi, rudele de pe pămînt fac pomană mare, parastas şi milostenie, iar preotul face rugăciuni, pentru a uşura situaţia acelui suflet. De asemenea, tămîiază în fiecare zi mormîntul, aprinzînd lumînări şi rugîndu-se lui Dumnezeu pentru a ierta şi a mîntui acel suflet.
Pomana de 40 zile se face cu 2-3 zile înainte de a 40-a zi, sau măcar cu o zi înainte, ca să ajungă jertfa la Dumnezeu pînă la această Judecată.
Pentru sufletul celui mort, rudele plătesc Liturghii pentru morţi la mînăstire. Acolo, Sfînta Liturghie se face zilnic, timp de 40 de zile. Liturghiile se plătesc pentru 40 zile, dar cine poate, plăteşte pentru 1 an.
Arătare pentru femeile care fac avort
Într-un cuplu de tineri căsătoriţi, după venirea pe lume a 2 copii, între soţi a început o ceartă neîntreruptă. Aceasta pornea de la zămislirea celui de al 3-lea copil. Bărbatul a început să vadă sărăcie înaintea ochilor, iar femeia, o altă mare grijă. El a început a face economii de la multe lucruri şi mai ales de la ocaziile de petrecere: nunţi şi jocuri. Ea, însă, le iubea şi voia să se ducă să se distreze. Bărbatul invoca motivul că, înmulţindu-se copiii, ei doi nu îşi vor mai putea permite toate plăcerile. De la ceartă ajunseseră şi la bătăi. Femeia şi-a pus în gînd să ucidă copilul, prin avort. De multe ori a vrut să ducă la îndeplinire acest gînd, dar, cînd să treacă la faptă, se temea, îi era frică. O înfricoşa nu faptul că-şi ucidea copilul, ci se temea că ea însăşi ar putea să-şi piardă viaţa. Nu se temea de moartea sufletului ei – care e o moarte mai mare şi veşnică – , ci de aceea a trupului ei. Cum ea nu voia să renunţe la distracţii, şi cum nici el nu voia să renunţe la hotărîrea lui, într-o zi, femeia s-a hotărît să se ducă la doctor pentru avort, sau la una din femeile care provocau avortul, prin băuturi de buruieni otrăvitoare, sau prin băi fierbinţi. Dar Dumnezeu, care, din iubirea Sa de oameni, nu voieşte ca fiul Său să se piardă, fără ca mai înainte să-i arate ceea ce va avea de îndurat, îi arătă femeii atît păcatul şi pedeapsa lui, cît şi chinul care o aşteaptă pentru o asemenea faptă. Cu o noapte înainte de a-şi împlini gîndul necurat, Dumnezeu îi arătă toate acestea. După ce tînăra şi-a făcut rugăciunea şi s-a culcat, a venit la ea o femeie îmbrăcată în negru, care-i spune:
– Hai să mergem pînă la Ileana a lui Andrei Secrieru, că ea trebuie să nască, şi să-i spui să pună la copil numele de Petrache.
Însă aceasta i-a zis:
– Oare ea are să mă asculte pe mine şi nu pe bărbatul ei? Dar, fiindcă ai zis, hai să mergem.
Şi, ajungînd la Ileana lui Andrei, aceasta i-a spus că a născut şi că i-a pus copilului numele Sandu şi nu Petrache. Apoi, ieşind din casă, femeia a văzut că, în jurul unui păr, aproape de gunoiul grajdului, o mulţime de mascaţi încinsese o horă, cu mare bucurie, pocnind din bicele pe care aceştia le aveau în mînă, ca de Sfîntul Vasile. Atunci cînd Ileana lui Andrei i-a spus să se dea jos de pe prispa casei, ea i-a răspuns că se teme ca nu cumva acei mascaţi să vină la ea. Dar femeia i-a zis:
– Nu te teme! Fiindcă ei au treabă acolo şi, deocamdată, nu au grija ta.
Dar ea, parcă neîncrezătoare în cele spuse, cu frică, s-a dat jos şi a ieşit în drum. Acolo, femeia îmbrăcată în negru i-a spus:
– Să mergem pînă la nevasta lui Ion Rusu, să-ţi dea ceva de mîncare, să te mai întăreşti, că ai slăbit.
Au pornit într-acolo, dar gîndul ei era tot timpul la acei mascaţi care dansau, rîdeau şi pocneau din bici. Ajungînd la Maria lui Ion Rusu, au intrat în casă, şi femeia în negru a cerut gazdei să-i dea ceva de mîncare celei cu care venise. Dar Maria i-a răspuns cam înţepat:
– Ce să-i dau? N-am ce!
Şi, pentru că femeia tot insista, nevasta lui Ion Rusu, i-a zis:
– Da! Îi voi da nişte pepeni muraţi, dar fără pîine, fără mămăligă.
I-a adus cîţiva castraveti muraţi, bătrîni şi cu coaja tare. Femeia a gustat dintr-unul. Atunci, a simţit că o taie rău peste şale, astfel încît cu greu a ieşit din casă. Ajungînd în curte, dinspre drum se auzeau pocnituri de bici şi vorbă multă, gălăgie mare. Şi, cînd a privit spre drum, a văzut la poartă mascaţii, cu bice foarte lungi, care se tot agitau. Atunci s-a înspăimîntat, a cuprins-o frica şi nu voia să mai iasă din curte. Demonii erau foarte fioroşi, obraznici şi răi. Dar acea femeie i-a cerut să-şi vadă de drum, pentru că mascaţii nu au treabă cu ea şi nu-i vor face nimic, dacă nu are un gînd rău. Ea a spus că nu are, dar mascaţii se tot apropiau. Acea femeie insistă, îndemnînd-o iar să înainteze, pentru că nu-i vor face nimic – dacă nu are vreun gînd rău sau vreun gînd ascuns, ei nu au treabă cu ea. După ce aceasta a răspuns, din nou, că nu are nici un gînd rău şi ascuns, femeia în negru a îndeamnat-o să se întărească şi să meargă înainte. Atunci ea şi-a făcut semnul Sfintei Cruci şi aşa a trecut de pe podeţ în drum. Demonii le-au înconjurat pe cele două femei şi se repezeau asupra lor cu fel de fel de vorbe de ameninţare şi pocnituri de bici. Unul dintre acei demoni a lovit-o pe femeie cu biciul peste şale şi aceasta nu a mai putut să meargă. Demonii au intrat în ograda Mariei lui Ion Rusu, schimonosindu-se şi făcînd fel de fel de jocuri. Atunci, femeia în negru i-a zis celeilalte:
– Ai spus că nu ai nimic rău în cuget?
Ea tăgădui şi spuse:
– Nu am nimic rău în cuget! După care, cu greu se ridică din drum şi amîndouă au mers mai departe. Au ajuns la o fostă moaşă a satului, pe nume Elena Enăşescu. Au bătut la poartă, şi acea femeie i-a cerut moaşei să-i aducă o cafea de întărire. Moaşa s-a dus şi i-a adus cafea, ca s-o ajute să se întărească puţin. De acolo, cele două au mers spre miază-noapte, trecînd prin ograda unei femei care se numea Maria Sumănaru. Şi aceasta născuse numai o dată în viaţa ei. De acolo şi-au continuat drumul, trecînd prin ograda altei case. La acea casă sălăşluia păcatul uciderii de copii. Din acel loc au mers tot spre miază-noapte, pînă ce au ajuns pe un cîmp străin. Pe cînd străbăteau cîmpul, a întrebat-o pe femeia în straie negre:
– Unde mergem?
– La fabrica de ucis copii.
Femeia o întreabă iar:
– Pentru ce să mergem acolo, ce să caut eu acolo?
Cealaltă îi răspunse:
– Pentru că aşa ai cerut!
– Dar cînd am cerut? Eu nu ştiu de aşa ceva, eu n-am cerut nimic!
– Ba ai cerut, că este scris. Ai cererile tale date acolo, şi acum mergi la dorinţa ta.
Şi aşa, tot discutînd în contradictoriu, de pe acel cîmp au intrat într-o vale, pe unde curgea o apă. Au ajuns la acea apă, în apropierea căreia se afla un fel de canton, pentru paza drumului ce trecea pe lîngă apă. Ajungînd acolo, dinăuntru a ieşit o femeie foarte mămoasă, pe care ea a recunoscut-o: era Anica Domnicăi.
(va urma)
ILARION ARGATU
11.8 C