Caii sînt îngerii lui Dumnezeu
  • 10-06-2024
  • 0 Comentarii
  • 123
  • 0

Caii sînt îngerii lui Dumnezeu, care aleargă printre stele, vestind sosirea clipelor frumoase cu borangic de trandafiri la mîini și păduri înmiresmate cu cîntec de păsări la fel de uimitoare, cu poteci cu flori sălbatice și izbînzi din cele mai suave anotimpuri... Ei vin de peste tot, de-aiurea, și-aleargă cu bucuria împlinirii care se întinde în toată zarea, aripi de îngeri atingînd ’naltul florilor de crin la fiecare țîțînă de apă albastră.
Caii sînt sufletele celor plecați unde le-a fost menirea, spre Casa Domnului, cu ferestrele luminate întru veșnicia clipelor, iar noi nu vom ști niciodată cum este să fii în inima trifoiului scăldat în faguri de rouă. Caii sînt cele mai frumoase povești despre stele, despre lună, despre nostalgiile stîrnite în noi de ploile care curg șuvoi deasupra noastră și ne cîntă la pian în zornăit de vreme aurie și freamăt de frunze galbene rătăcite de vînt. Iată de ce iubesc caii, de ce cred că ei trebuie să existe veșnic alături de noi. Caii sînt făpturi binecuvîntate, străbătînd în galop, cu copitele lor, drumul din Ursa Mică spre Ursa Mare, unde se roagă continuu la bunul Dumnezeu pentru liniștea noastră, pentru dăinuirea salciei crescute pe margini de ape, în pămînt stropit cu parfum de ghirlande de nouă pocale de apă sfințită la cișmele cu văpăi de bujori aprinși. De acolo își iau ei, caii, sprinteneala pentru a coborî pe Pămînt, de-acolo, dintre stele măiastre, cu aripi măiastre, spre bucuria inimii copiilor și a iubirii între oameni. Cît de timizi și cît de liniștiți sînt caii! Cînd am văzut întîia oară un cal, m-am apropiat de el, și primul lucru pe care l-am făcut a fost să-i citesc în ochi blîndețea privirii, care mi s-a părut a fi ca duhul sfînt dintr-o icoană... Emana o liniște interioară duioasă, plăcută, frumoasă, ca pîinea aceea rumenită pe plita încinsă, pe care mama ne-o cocea de fiecare dată, cu drag, murmurînd rugăciunea sa pentru sănătatea pămîntului care ne dădea, de la an la an, merinde bogate... Cînd eram înfometați, în grabă, ea frămînta aluatul cu parfumul de miere al palmelor sale, de care îmi voi aduce aminte atîta vreme cît voi exista pe acest pămînt, dăruit cu caii cerului, duhuri albe, zburînd pe poienile cu stele de pe bolta albastră, de care am fost veșnic îndrăgostit. Odată am visat un cal. Parcă eu eram calul acela care alerga în libertate, pe meleagurile cerului împădurit cu frunze de aur, cu pui de aur, cu cloști de aur, cu privighetori înălțînd în fiecare dimineață cele mai frumoase poeme de iubire... Și le-am citit în taină prin glasul lor, în paza calului ce-am fost și pe care l-am visat. Eram un cal teluric, cu trup de aur, îmbrăcat în straie de aur, cu gleznele de aur... De-atunci am luat aminte despre cai, și am aflat cîte drahme de aur au inima lor, pentru noi, cei care ne dorim să fim pămînteni cu toate legile pămîntului la ordinea zilei. Din păcate, însă, trăim o realitate dezamăgitoare pe care ne-o merităm, urînd sau împușcînd caii... Și caii, sărmanii, ne însoțesc cu prietenia lor pretutindeni, printre stelele cerului cu luna hoinărind desculță pe potecile nopții, întru odihna somnului nostru de peste noapte, pentru ca a doua zi să purtăm floarea cerului la butonieră. Iată pentru ce caii sînt pentru mine îngerii lui Dumnezeu, la care mă închin și mă rog, cu dragoste, sărutîndu-le urechile, fruntea, grumazul zvelt, ca pe niște icoane cu sfinți martiri, de care mereu îmi aduc aminte. La fel cum îmi aduc aminte de vremea copilăriei, cînd mama mă ridica de subțiori, în sfînta biserică, ca să sărut fiecare icoană. Și vedeam atunci cîte un cal-înger, și alți cai ai cerului, care veneau spre inima omului ca să-i fie de ajutor, atunci cînd acesta i-l cerea... Pentru că ei au inimă de înger și, ori de cîte ori sînt chemați, aleargă în galop să-ți ofere cel mai cald fior de iubire... Asta știu caii să facă, ei stau de veghe în preajma noastră și ne însoțesc în pas domol, bucuroși fiind că sînt împreună cu noi la apa de izvor, în pădurile întinse cu păsări care mai de care aducătoare de vești frumoase... Calul pe care l-am visat atunci, într-o noapte, era cel pe care voiam să mi-l aduc în ogradă, să-l am în preajma mea, numai că el era altfel decît sînt caii-cai... Era calul Bunei Vestiri, pe care Mîntuitorul mi l-a trimis să-l ating și să-l dezmierd... Era atît de trist și părea atît de nemîngîiat, de parcă eram eu, în copilăria mea... De aceea, pentru blîndețea și înțelepciunea lor, caii au fost cei mai buni prieteni pe care i-am avut vreodată... Ei sînt caii-îngeri, care aleargă, noapte de noapte, în herghelii de stele.
ION MACHIDON,
directorul Revistei
„Amurg sentimental”

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite