„În ierarhia fabulosului intelectual românesc, populat, eroic, cu semizei şi zei, ierarhie dominată de saturnianul Eminescu, în Olimpul nostru literar prezidează – Jupiter tonans al liricii moderne – Ion Barbu, principiu poetic, Dan Barbilian, simbol al ştiinţei, elevat exemplu de sinteză superioară a Numelui cu Numărul”… Aşa îl caracteriza pe acest mare poet Romulus Vulpescu, în prefaţa Poeziilor apărute la Editura „Albatros”. Dar, cea mai plastică imagine ne-a dat-o George Călinescu, în frazele sale baroce: „Fizionomie personală de om al soarelui de calcaruri, înaintare de kurd descălecat. Un nu ştiu ce nomad în pupilele boabe de strugur veşted. Liniile feţei anguloase, ochii vegetali, sporiţi într-o tensiune dincolo de conturul lucrurilor, ochi exangui, cufundaţi în vis, ai omului ce doarme cu pleoapele întredeschise”.

În muzica românească, din ce în ce mai mulţi creatori îi tălmăcesc poeziile, cînd abstracte, precum „geometria săbiilor trase în Alexandria”, de o frumuseţe numerică, orfică, la fel ca „dreptele simple”, cînd luminos colorate, cu o esenţă vivifiantă, preluînd creator lumea lui Anton Pann şi pe aceea a unei arte folclorice româneşti, care apare ca o transgresie geografică între Est şi Vest. Paul Constantinescu a tălmăcit cu multă expresivitate Riga Crypto şi Lapona Enigel, iar Nicolae Brînduş – Domnişoara Hus. Octav Nemescu îi închină o cantată, intitulată Secol, în timp ce aspectele orientale, uşor exotice, ale liricii lui Ion Barbu îşi găsesc un corespondent sonor în baletele lui Jora, sau în acea suită, deosebit de inspirată, a lui Theodor Grigoriu, Variaţiuni pe o temă de Anton Pann. Într-o oarecare măsură, ele pot fi întîlnite şi în modurile cromatice enesciene, sublim materializate în Sonata a III-a pentru vioară şi pian, precum şi în alte lucrări ale „Orfeului moldav”, ce narcotizează pădurile.

Aurel Stroe a fost atras, în ultimul timp, de muzica electronică. Altfel spus, cîteva dintre opusurile sale se înscriu în aşa-zisul Tape-music – lucrări pe care le putem asculta numai la nivelul discului şi al benzii de magnetofon, deoarece sunetele sînt produse prin dispozitive electronice. După un prim studiu electronic realizat în Danemarca, Aurel Stroe a dat naştere unei prime opere româneşti de acest gen – De Ptolomei, pe versuri de Nichita Stănescu – iar, mai nou, a compus poemul electronic Căci athanasic au sunat mii surle, avînd la bază versurile lui Ion Barbu, din admirabila poezie Bălcescu trăind.

Afinitatea dintre Aurel Stroe şi Ion Barbu este evidentă, fiindcă primul relevă, în ultimii ani, o deosebită atracţie pentru corelaţia dintre muzică şi matematică. Pe de o parte, în acest omagiu, de o grandoare austeră, la fel ca figurile alungite din pictura byzantină, sau cele spaniole, semnate de El Greco, se resimte o expresie nudă, interiorizată, antiromantică, relevînd o artă sonoră redusă la esenţă şi, adesea, străbătută de o nuanţă mai stranie. Nu e cazul să analizez procedeele tehnice, ţin doar să subliniez că Aurel Stroe, împreună cu maestra de sunet Florica Dimitriu şi cu preţiosul concurs al sopranei Virginia Mînu, a alcătuit o bandă de o nobilă expresivitate, la un înalt nivel de măiestrie, prin care Radiodifuziunea noastră poate privi de la egal la egal – fară exagerare! – realizările altor Radiodifuziuni, din ţări cu o bogată tradiţie. Lucrarea cucereşte, în primul rînd, prin puternica forţă emoţională. Nu lipsesc îmbinările neomodale, asimetria ritmică totală, efectele timbrale neaşteptate, cu care Aurel Stroe ne-a obişnuit în creaţii precum: Arcade, Canto şi Laude. Important este că această operă muzicală nu e un simplu şi gratuit experiment, ci o artă care încorporează seve adînci ale fondului nostru tracic. Oricine o ascultă va desluşi intonaţii populare româneşti, sunete de bucium, timbre de nai, cu multe ecouri şi cu semnificaţii multiple. Toată această compoziţie este, de fapt, o muzică de fond pentru poema ,,Bălcescu trăind”:

Leagăn amar, săracii mei Bălceşti!

Lut simplu smălţuit ca şi o cană,

Pe Topolog culcat nu mai boceşti

Azi inima dintîi republicană.

A Lui! Căci athanasic au sunat

Mii surle. Lespezi cască. Sar sigilii.

Şi peste un făcut, absurd regat,

Un palid oaspe calcă, din Sicilii.

DORU POPOVICI