Bucureştii şi ocupaţia germană din 1916-1918
  • 17-06-2024
  • 0 Comentarii
  • 149
  • 0

Literatura memorialistică a consacrat puține pagini celor doi ani de ocupație a Bucureștilor din perioada 6.XII.1916 – 25.XI.1918 de către trupele Triplei Alianțe. Pagini văzute mai mult ca o parte introductivă la momentele tragice și totodată grandioase ale marilor bătălii din Transilvania, Muntenia și Moldova, purtate de Armata Română în primul război mondial.
Despre cîteva dintre aceste lucrări am scris și noi în revista ,,România Mare”. Cum ar fi, de exemplu, ,,Jurnal de război”, redactat de ofițerul francez Marcel Fontaine, membru al Misiunii Militare Franceze de sub comanda generalului Henri Berthelot, formată din cîteva mii de ofițeri și subofițeri trimiși de guvernul francez pe frontul românesc să ajute cu armament, muniție și asistență medicală Armata Română, aflată în impas după intrarea trupelor germane în luptă alături de austro-ungari. Apoi ,,Douăzeci de ani în România”, lucrarea irlandezei Rhea Wilkinson, care s-a referit și la evenimentele din primul război mondial.
Dintre memorialiștii noștri, se cuvine să nu-l uităm, în primul rînd, pe diplomatul Constantin Constante, autorul volumului ,,Colindînd prin Rusia Sovietică. Note și impresii de călătorie 1916-1918”, care, excelînd printr-un stil elegant, consacră mai multe pagini de început exodului populației bucureștene spre Moldova, înspăimîntată de invazia iminentă a nemților, austro-ungarilor, turcilor și bulgarilor, niște primitivi.
Cum se știe, pe 12 septembrie (stil nou) 1916, România a declarat război Austriei. În aceeași zi, aeroplanele germane au și apărut deasupra Capitalei, declanșînd un nimicitor bombardament cauzat, în principal, și de ura împotriva românilor conduși de un Hohenzollern ridicat împotriva casei și țării sale. În acea zi, am și dat primele jertfe, peste 800 de morți și răniți din partea populației civile dintr-un oraș fără apărare. În primele săptămîni de luptă am avut numai succese, și ungurii au fost goniți din Transilvania. Dar au intrat în luptă nemții care, mai bine instruiți și echipați, după lupte grele la Dunăre, la Jiu și pe Argeș,  au ocupat România, cu excepția Moldovei. Capitala era îngrozită. Bogații mai ales au început exodul spre Iași. Se zvonise că nemții, turcii și bulgarii se dedau la crime, jafuri și violuri. Calvarul îndurat de bucureșteni, care veneau în Moldova, locul salvării lor, și-a găsit în memorialist un martor fidel: ,,Nu plecau decît bogații care îngropau avutul la moșie sau la vie, pe cînd săracii, Talpa-țării, rămîneau pe loc în bordeiele lor sau păzind avutul stăpînilor (...) Cu legitimația în mînă izbutim totuși să ne strecurăm pînă la peron (...) Ca să ajungă la tren, mii de oameni, împinși de la spate de alte mii de oameni, țipînd, blestemînd și înjurînd, se înghesuie gata să se sfîșie unii pe alții (...) Domnește peste tot o babilonie de nedescris (...) În interiorul vagoanelor, unde se petrec scene de groază, nimeni nu se poate mișca (...) Și cu toate acestea, cei rămași pe peron îi invidiază  pe cei din tren...”. Tabloul spaimei care cuprinsese Capitala și îi silise pe bucureștenii de toate felurile să fugă din calea războiului, cu orice mijloace, este cumplit. Folosind un automobil, ca să ajungă la Iași, împreună cu maiorul francez Carter, autorul însemnărilor ajunge la Buftea: ,,Pe șoseaua Ploieștilor este o priveliște uluitoare. Oamenii fug cu ce au la îndemînă: mașini, trăsuri, căruțe, biciclete, cărucioare pentru copii sau pe jos. Bolnavii se tîrăsc în cîrje sau în spinarea altora...”.
De aceeași valoare se vădesc a fi și notațiile doctorului Raul Dona, fiul generalului Nicolae Dona, erou în Războiul de Independență din 1877-1878, și ginerele scriitorului și omului politic Barbu Ștefănescu Delavrancea. Manuscrisul cărții sale, ,,Jurnalul unui medic militar”, a stat multă vreme în colecția de documente rămase de la Emilia Milicescu, principala biografă a lui Delavrancea. Descoperindu-l, venerabila scriitoare l-a încredințat Editurii ,,Humanitas” spre publicare. Trimis pe front ca medic militar într-un spital improvizat de la Cernavodă în 1917, apoi la Vaslui, apoi pe Valea Oltului, unde se dăduseră lupte grele, și la Bicaz, el a cunoscut nemijlocit ororile războiului, răbdînd de foame nu o dată și tremurînd de frig cu soția și un copil mic. Dar, în noiembrie 1918, s-a încheiat armistițiul și tînăra familie a putut să se întoarcă la domiciliul ei din București, unde a găsit un dezastru. Locuința lor, care fusese rechiziționată de nemți, arăta într-un hal fără de hal. Cu mobila furată sau tăiată cu toporul pentru a fi pusă pe foc. La fel și vasta bibliotecă din salon, precum și pomii din curte și castanii de pe stradă, căci două ierni cumplite făcuseră să crească enorm prețul combustibilului. Sărăcia și lipsurile de tot felul, care au urmat, au împiedicat viața să intre pe făgașul ei.
Tot despre ocupația Bucureștilor scrie și Constantin Bacalbașa (1856-1935), ziarist, memorialist și om politic, în volumul ,,Capitala sub ocupația dușmanului. 1916-1918”, apărută la Editura ,,Vremea” în anul 2017, în preajma sărbătoririi centenarului Marii Uniri. Cartea se constituie într-un tablou al ocupării Bucureștilor de către trupele Triplei Alianțe, conduse de feldmareșalul Anton Ludwig August von Mackensen. Și scoate în evidență spaima populației bucureștene rămasă pe loc, lipsurile de tot felul, prețurile astronomice și rechizițiile scandaloase.
Înainte de război, filogermani erau gruparea con­servatoare, în frunte cu P.P. Carp, Al. Marghiloman și ceilalți, și grupul de intelectuali de la ,,Junimea”, condusă de Titu Maiorescu. Ceilalți erau trădătorii de țară, spionii și cei care se vînduseră pentru un ciurel de mălai dușmanului.
În atare situație, România își punea speranțele în trei mari bărbați de stat: I.I.C. Brătianu, șeful guvernului, conservatorul Nicolae Filipescu și mareșalul Alexandru Averescu, proaspăt numit comandant al Armatei, uitîndu-i-se rolul nefast în reprimarea răscoalei de la 1907, cînd fusese ministru de Război și ordonase înecarea în sînge a revoltei țărănești. Dar după dezastrul șarjei de la Prunaru, cînd din toată cavaleria condusă de colonelul Naumescu, numărînd 300 de ostași, au scapăt cu viață doar 70, și înfrîngerea de pe Neajlov, pe 6 decembrie 1916, trupele Triplei Alianțe intră victorioase în București sub comanda mareșalului Mackensen, după ce anterior toată Muntenia și Transilvania fuseseră ocupate. Rămăsese liberă doar Moldova, unde se refugiaseră Coroana, Guvernul, Armata și mai ales cei cu dare de mînă. În scurt timp, valurile de refugiați înmulțindu-se și Moldova devenind neîncăpătoare, cei privilegiați s-au mutat la Odessa, unde se înfiripase o puternică colonie românească.
(Decembrie 2018, 100 de ani de la Marea Unire. Serbări și cîntece naționale. La televizor, politicieni de doi bani profită și se lustruiesc unii pe alții. La Pitești, în curtea unei școli, se petrece o scenă teribilă: toți copiii cîntă ,,Treceți bataloane române Carpații”, asistați de părinți și cîțiva militari care salută momentul încremeniți în poziție de drepți și cu lacrimi pe obraji.)
Intrarea mareșalului Mackensen în București a împărțit populația în două: unii i-au întîmpinat pe inamici cu flori, urale și mulțumiri. Alții, ascunși prin toate cotloanele, au început să-i înjure și să se teamă pentru viața lor. Acum începe al doilea val al exodului spre Moldova, cu orice mijloc, chiar și pe jos. Bogații rămași în Capitală au început să-l viziteze pe Marghiloman în casa din Strada Mercur, unde, știindu-l filogerman, îl roagă pentru o protecție la nemți, sau, ca o dovadă de mare încredere, îi înmînează, spre păstrare, sume de bani și casetele lor cu bijuterii.
Generalul Mustață, noul prefect al poliției, dă o proclamație: ,,Noi, generalul Mustață, prefectul Capitalei, ordonăm cele ce urmează: La intrarea în Capitală a trupelor imperiale germane, toți locuitorii, bărbați și femei, vor avea o comportare cuviincioasă, oferind cu bunăvoință găzduirea de care vor avea nevoie. Porțile și ușile vor fi deschise. Orice bărbat sau femeie, tînăr ori bătrîn, care se va deda la acte ce vor fi o insultă armatelor germane imperiale, precum împușcături, cu vreo armă de foc ascunsă, aruncare de orice fel de lucruri, cum și amenințarea cu vorba ori cu gestul, va fi imediat pedepsit cu împușcarea. General Mustață”.
Revoluție la Leningrad. Rușii ies din Antantă, lăsînd Armata Română descoperită. O parte a populației Capitalei a și fraternizat cu nemții. Mulți nemți din București s-au și înrolat în armata germană. Printre ei, Herr Martin Bardt, negustor de mașini agricole și bun cunoscător al orașului, a ajuns șoferul lui Mackensen. Un caz special. Tînărul Prager, fiul lui Moritz Prager. Înrolat în Armata Română și căzut rănit, tînărul s-a internat în spital, unde, fiindcă luptase împotriva nemților, va fi lipsit de asistență medicală și va muri cu zile.
Capitularea și teroarea bulgărească. Femei, copii, bărbați și bătrîni au fost violați de soldații bulgari. Un popă din Pantelimon a reclamat că bulgarii i-au  dezvirginat cele două fiice, i-au violat preoteasa și nu l-au cruțat nici pe el în biserica unde se refugiase...
Foamete mare în armata germană. Nu s-au obișnuit cu Bucureștii că au și început cu rechizițiile de alimente, silind Primăria Capitalei să le dea surplusul de hrană. Cînd sînt sătui, defilează prin București: bățoși, aroganți, plini de sictir. Mulți bucureșteni se înghesuie să-i aplaude. (Așa se va întîmpla și cînd americanii și trupele NATO vor pleca și, în locul lor, vor veni rușii și chinezii.) Bulgarii cer vehement să li se predea Cofetăria ,,Capșa”. Două muieri sulemenite insultă grav un soldat român: ,,Fir-ai al dracului de român împuțit!”.
Într-o țară prost administrată ca România, nemții încep să facă ordine. Apar ausweisurile (legitimații). Apoi cartelele de alimente, băuturi, com­bustibil, petrol, medicamente. Românii se supun la toate și nimeni nu protestează. Apar ordonanțele pentru declararea rezervelor de hrană și băuturi, biciclete, cauciuc, mobilă, trăsuri, animale și păsări.
Nemții se uită de sus la aliații lor, bulgarii, pe care îi consideră o rasă inferioară. Românii de toate gradele fac coadă la linsul clanțelor nemțești. Alții se toarnă între ei. ,,Nu e zi fără să primim cîte 20-30 de reclamații, afirmă un conțopist neamț. La noi, așa ceva ar fi imposibil”. Apare un nou mijloc de jefuire a populației: amenzile acordate de polițiști, români și nemți laolaltă.
Iarna grea a lui 1917. Se pun pe foc pînă și trăsurile și se confiscă saltelele, plăpumile și pernele. Se fură căciuli, cojoace, șoșoni. S-a dat ordonanță pentru confiscarea cîinilor: cică să nu muște soldații ocupanți. De fapt, din ei se face săpun care se trimite în Germania. Doamne și domnișoare de toate felurile se afișează în public braț la braț cu ofițerii nemți. Multe, cu bărbații lor pe front, se prostituează. Cum se comportau evreii sub ocupație? Fiind mai toți cunoscători de limbă germană, au ajuns tălmaci la nemți și o duc bine. S-a dat liber la germanizarea României: Germana a devenit obligatorie în școlile românești. ,,Gazeta Bucureștilor” apare și în ediție germană: ,,Bukarester Tageblatt”. Politicienii germanofili sînt în centrul atenției - P.P. Carp, Al. Marghiloman, Titu Maiorescu, Stere, Arion, Nenițescu, Lupu Costache. Cum administrează germanii
Bucureștii: curvăsării, corupție, abuzuri, boli venerice, frig și furturi de mașini care sînt expediate în Germania.
Ofensiva germană în Moldova - victorii eroice la Mărășești, Mărăști, Cireșoaia și Oituz. ,,Aveți o armată formidabilă, care s-a bătut cum nu se poate mai bine și mai vitejește. Dacă aș fi avut sub comanda mea Armata Română încă de la începutul războiului, Rusia ar fi fost demult desființată.” (Mackensen). Într-adevăr, românii au fost magnifici în lupta la baionetă. Așa au măcelărit două divizii germane.
Tot mareșalul Mackensen: ,,Domnule, eram în timpul bătăliei de la Mărășești (sau Mărăști), eram pe un deal de unde priveam cu ocheanul cîmpul de bătaie. Ei bine, am văzut-o pe Regina Maria călare, alergînd printre soldați și încurajîndu-i, nefiindu-i frică de moarte. Unei regine care se poartă astfel, i se iartă orice...”.
PAUL SUDITU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite