Pe atunci, noul, contestatul și contestatarul stat al ,,muncitorilor și țăranilor”, Uniunea Sovietică, încerca să definească o nouă spiritualitate, în contextul renunțării la fundamentele Rusiei țariste – Biserica și Țarul. Într-un amalgam de idei revoluționare, baleind de la propagandă revoluționară la puritate artistică, de la nihilism la ateism, cultura sovietică s-a dezvoltat urmînd o ambiție (și preocupări) dincolo de puterea demonstrată pînă atunci de vreo națiune.

După 1925, Stalin, noul conducător al Uniunii, hotărăște dezvoltarea prin industrializare, ritmul fiind dat de celebra sa lozincă - ,,Vom realiza în 10 ani ce au făcut țările occidentale în 100”. Noua cultură trebuia să participe la acest efort național, urmînd calea realismului comunist, dar și ideile novatoare ale gînditorilor marxiști, bazate pe dialectica materialistă, pe știință și pe ceea ce Stalin definea ca principal subiect al admirației și credinței sale: ,,Puterea voinței umane”.

În acest context, unul dintre ,,miniștrii” Uniunii (comisarii poporului), Anatoli Vasilievici Lunacearski, jurnalist cunoscut și critic de artă renumit, considerat unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Lenin, reușește să impună o orientare către arta modernă, în paralel cu tendințele avangardei occidentale – elită artistică foarte sensibilă la schimbările din URSS. Lunacearski reușește să organizeze la Moscova, în 1928, o expoziție a Artei moderne franceze, printre invitații speciali ai comisarului sovietic pentru cultură fiind românul Constantin Brâncuși.

Cine a fost acest ,,promotor” al lui Brâncuși, comisarul sovietic A.V. Lunacearski?

Apropiat al lui Lenin, a fost numit în 1917 comisar pentru cultură – va rămîne în funcție pînă în 1929 - și el va veghea asupra transformărilor radicale prin care va trece spiritualitatea tinerei Uniuni, intervenind salutar în cîteva ocazii. Lui Lunacearski i se pun în seamă radicalismul ateist, dar și salvarea unor monumente, cum ar fi Catedrala Vasili Blajenîi de lîngă Kremlin - asupra cărora tunurile revoluției se pregăteau să tragă; i-a intentat un ,,proces lui Dumnezeu”, dar a și pus în practică alfabetizarea a zeci de milioane de locuitori. Lunacearski a fost cel care i-a cerut și l-a susținut pe Serghei Eisenstein să realizeze capodopera cinematografiei mondiale ,,Crucișătorul Potemkin”.

Formația intelectuală a lui Lunacearski i-a avut la bază pe Marx și pe Nietzsche, doi poli opuși ai atitudinii față de om, complementari însă în concepția iconoclastă. Tînărul Lunacearski, incompatibil cu ordinea țaristă, studiază în Elveția cu Avenarius, fondatorul empiriocriticismului; întors în țară, este exilat în Siberia, unde îi cunoaște pe Berdiaev și Aleksandr Bogdanov.

În 1904 Lunacearski aderă la mișcarea bolșevică și îl cunoaște pe Lenin, iar din 1905 devine principalul său colaborator la ziarele pe care conducătorul Marii Revoluții avea să le editeze; revine în Rusia în 1917, lucrează alături de Nadejda Krupskaia, soția lui Lenin, și devine unul dintre conducătorii cei mai respectați, alături de Troțki, Buharin și Stalin.

Un ultim detaliu - comunist radical, nu poate trece peste cultul său pentru artă, și amenință cu demisia din partid în 1917, cînd află că se intenționa bombardarea Catedralei ,,Sfîntul Vasile” de lîngă Kremlin. Tot acestui personaj cu o viață demnă de un roman i se datorează salvarea a nenumărate clădiri istorice din spațiul rus și sovietic — cum, fără îndoială, sub conducerea sa au căzut victimă revoluției alte nenumărate lăcașe de cult și vieți omenești.

,,Niște obiecte cu o puternică notă caracteristică și cu forță de convingere”

Revenind la expoziția din 1928, sînt argumente să credem că Lunacearski l-a cunoscut pe Brâncuși la Paris. Înaltul demnitar sovietic îl invită personal pe Brâncuși să participe la expoziție cu cîteva lucrări. Brâncuși a trimis patru sculpturi și un desen în cărbune: ,,Pasărea în văzduh” (din seria temei respective), ,,Leda”, ,,Vrăjitoarea” și ,,Sărutul”.

Lunacearski scria în cronica expoziției: ,,Cel puțin cele două lucrări ale sale în metal — «Leda» și «Pasărea în spațiu» — reprezintă o cu totul altă muzică și ele aparțin, desigur, căilor neorealiste”. ,,Cu tot non-obiectivismul aparent, acestea sînt, înainte de toate, ele însele, obiecte ca atare și încă niște obiecte cu o puternică notă caracteristică și cu forță de convingere. Observați: operele lui Brâncuși sînt frumoase nu numai datorită facturii lor, datorită construcției neobișnuit de interesante și de elegante, nu numai prin masivitatea lor plăcută de la prima vedere și prin forța lor de convingere, ci ele sînt investite, într-adevăr, cu o extraordinară expresivitate…”.

Lunacearski a fost impresionat în special de ,,Leda”: ,,Plină de pondere, «Leda» are, de pildă, în partea ei superioară (mai ales, dacă este privită din față) impetuozitatea foarte captivantă a unei păsări fără aripi; ea zboară și parcă se înfige în spațiu. În același timp, în partea ei inferioară există o stabilitate neobișnuit de solidă, tratată cu un fel de umor. Și s-ar putea spune încă multe despre această excelentă piesă de metal”. Menționez că am preluat această traducere dintr-o comunicare de la un simpozion internaţional ,,Brâncuși”, realizată de distinsul corespondent de presă rus Vyaceslav Samoșkin.

Expoziția din mai 1928 de la Moscova, ,,Arta franceză contemporană”, a avut un asemenea succes încît a fost continuată și la Leningrad, în luna octombrie.

O altă legătură a lui Brâncuși cu tînăra cultură sovietică o reprezintă întîlnirea (sau întîlnirile) cu Vera Muhina, autoarea celebrei sculpturi care este și azi efigia casei de filme ,,Mosfilm” - ,,Muncitorul și colhoznica”. În comunicarea amintită mai sus, Vyaceslav Samoșkin menționează și impresiile notate de Vera Muhina despre operele expuse de marele Brâncuși (la expoziția de la Moscova): ,,Simțul plastic al lui Brâncuși este absolut excepțional. Modul cum face el volumele «să răsune», situarea lor în spațialitate, desăvîrșirea prelucrării materialului, fie el marmură, lemn sau bronz, ating culmea”, nota Vera Muhina.

În ciuda liniei generale de realism socialist, cultura sovietică a promovat modernismul și postmodernismul în multe arte; de la creațiile cinematografice și, mai ales, cele muzicale, acest fenomen s-a manifestat și în literatură, dar și în artele plastice.

Un mare merit îi revine lui A.V. Lunacearski, intelectualul care a înțeles că noua cultură nu se poate baza pe gusturile conservator-îndoielnice în materie de artă (ale lui Lenin), nici pe purismul ideologic - iar prin deschiderea către arta modernă, el a deschis pentru URSS o cale de comunicare cu influenta lume artistică vestică, mai ales cu cea franceză și cea americană.

Departe de proletcultismul blamat și, în destule cazuri, imbecilizator, dezvoltarea culturii sovietice a însemnat și culmi greu de egalat în muzica modernistă și postmodernistă, dar și în film, teatru sau balet. De fapt, proletcultismul a avut la bază imensul efort educațional – alfabetizarea a peste 100 milioane de cetățeni sovietici. Pentru ei trebuia creată o nouă spiritualitate; unii au înțeles să o facă pentru artă și luminarea minților, alții să manipuleze pentru dominare și alte scopuri dăunătoare. E o discuție lungă… Cert este că, fără doar și poate, arta, valorile culturale sovietice au rezistat, au învins vremurile și schimbările politice. La fel cum Brâncuși a fost și este un geniu, un gigant și pentru Est, și pentru Vest, și pentru regi, și pentru comuniști.

De fapt, în privința lui Brâncuși și a legăturii (operei) sale cu Rusia, cred că nu există un comentariu mai potrivit decît al lui Vyaceslav Samoșkin: ,,Arta lui Constantin Brâncuși, atît de caldă și profundă, s-a dovedit a fi foarte apropiată sufletului rus, și ea va rămîne pentru totdeauna încă o excelentă punte spirituală care ar putea să-i lege pe ruşi și români”.

DRAGOȘ DUMITRIU