Bolşevismul şi sovietizarea (3)
  • 06-03-2021
  • 0 Comentarii
  • 261
  • 0

Lupta pentru putere în Uniunea Sovieticădupă moartea lui Stalin (1)

După moartea lui I.V. Stalin a început o luptă pe viață și pe moarte pentru acapararea puterii politice, atît în interiorul conducerii superioare a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, cît și în cea a Statului Sovietic. Înainteadeclarațiilor de război” au început răfuieli și ample controverse în fiecare ședință a Biroului Politic al P.C.U.S., precum și înfruntări directe între gruparea condusă de Nikita Hrușciov, Bulganin, Jukov și nucleul conducător în frunte cu Lavrentie Beria și Malenkov.

Mareșalul Jukov, în ciuda eforturilor lui Hrușciov și Bulganin, nu a mai fost ales în Biroul Politic al P.C.U.S., dar el totuși asista la marea majoritate a ședințelor acestuia în calitate de veritabil comandant al Armatei Sovietice, fiind recunoscut de toți. Acest fapt explică raporturile de forță între grupurile marcante din vîrful P.C.U.S. și al Statului Sovietic. Conform procesului-verbal, prima confruntare directă foarte violentă, în cadrul căreia s-a hotărît convocarea Biroului Politic a fost în ziua de 9 aprilie 1953. În spatele frazei laconice din procesul-verbal se ascundea (...) „o luptă crîncenă pentru a se menține la putere dictatura stalinistă sau mai degrabă să se întărească și să se restabilească cultul personalității”, care șchiopăta, lovit de moarte din toate părțile.

Mai tîrziu, la Odessa, N.S. Hrușciov a declarat (...): „În ședința Biroului Politic, sau mai degrabă a Prezidiului, conform noii terminologii oficiale, care a avut loc la începutul lunii aprilie 1953, s-a produs ruptura decisivă, am putea zice chiar istorică. A fost pentru prima dată nd, în ciuda opozițiilor și a intervențiilor provocatoare ale lui Lavrentie Beria, noi am obținut majoritatea voturilor. Chiar și Malenkov a fost de partea noastră”. Întreruperea urmăririlor și eliberarea din lagăre (gulaguri care au funcționat în perioada 1923 – 1961), a celor arestați pe nedrept, a grupului de medici și de alți specialiști în medicină în cadrul „Afacerii halatelor albe”, apoi a mareșalului de aviație Vinogradov și a numeroși alți ofițeri, precum și a unui mare număr de rude și prieteni ai membrilor Biroului Politic, arestați în ultimele zile ale vieții lui I.V. Stalin, făceau mult zgomot la Moscova și în toată Uniunea Sovietică, în ciuda lui Lavrentie Beria și a guvernului de a nu divulga nici cea mai mică informație despre repararea greșelilor evidente și grave comise de I.V. Stalin în ajunul morții sale.

Vestea acelor eliberări s-a răspîndit foarte repede și a ajuns chiar în lagărele de muncă forțată, gulaguri și în închisorile îndepărtate ale Siberiei, unde erau deținuți peste două milioane de oameni. În documentele Congresului al XX-lea al P.C.U.S. se arată: ,,(…) La Comitetul Central au sosit sute de mii de scrisori de revizuire a condamnărilor celor arestați (...). Aceste manifestări față de alte personalități condamnate nu erau decît un semnal pentru ruperea lanțurilor, deja roase, ale stalinismului”. Populația de la orașe și sate din U.R.S.S. simțea că moartea lui I.V. Stalin confirma în mod oficial că stalinismul a fost un sistem criminal și irațional pînă la inuman, care a fost împins pînă la absurd, avînd coloana vertebrală frîntă.

Pentru prima dată în istoria U.R.S.S., în lagăre și închisori, deținuții au intrat în grevă generală, refuzînd să lucreze sau să se deplaseze la locurile de muncă, au făcut greva foamei, cerînd reducerea zilei de muncă, pîine și hrană și dreptul de a primi scrisori. În procesul-verbal al ședinței Biroului Politic al P.C.U.S. din 2 aprilie 1953 se găsește aprecierea: (...) „Tovarășul Lavrentie Beria a declarat, în raportul său de circumstanță, că în mai multe lagăre și închisori au izbucnit răscoale și evadări organizate, dar serviciile de ordine au intervenit pe loc în forță, restabilind calmul și disciplina. (…) Unitățile înarmate ale Ministerului de Interne au folosit mitraliere și aruncătoare de grenade. (...) Au fost uciși zeci de mii de deținuți. (...) Numai în închisoarea de la Norilsk au fost uciși sute de deținuți”. Cu aceste cazuri și-a început Lavrentie Beria raportul despre situația politică internă din 9 aprilie 1953.

Lavrentie Beria era conștient că zvonurile despre răscoalele sîngeroase au crescut valul de furie și că problema este a prizonierilor și a deținuților. La ședință, în calitate de președinte, Malenkov a cerut să se supună la vot propunerea proiectului de lege. În această situație, Hrușciov a luat cuvîntul,  în care a spus: (…) „Mă opun categoric unor reguli de genul celor care sînt propuse“. Înseamnă că nu vom impune niciodată poporului din U.R.S.S. acest gen de ilegalități. I.V. Stalin îl numea pe Lavrentie Beria „săgeata revoluției”. Hrușciov avea să scrie: (…) „Beria încerca, în special prin C.E.K.A. să se amestece în treburile partidului și ale statului”. De asemenea, procesele-verbale ale ședințelor Biroului Politic, dictate sau redactate de Malenkov, nu oferă decît o vagă situație din sînul partidului și guvernului. Ele se defineau mai bine în discursurile și declarațiile secretarului general al partidului, Nikita Hrușciov.

De remarcat că Raportul cu privire la Ucraina a fost aprobat în unanimitate, inclusiv de Hrușciov. Era vorba de greșeli care au dus la căderea capului Comitetului Central Ucrainean Melnikov și înlocuirea lui Kiricenko și Korneciuk, toți fiind ucraineni. S-a renunțat la cadre de etnie rusească, trimise de la Moscova. În timpul dezbaterilor din Biroul Politic, Lavrentie Beria atrăgea atenția că (...) „se insistă prea mult pe teze necomuniste, că este o realitate faptul că toți primii secretari ai Comitetelor Centrale și ai comitetelor corespunzătoare din provinciile autonome sînt ruși, formați și trimiși de Moscova (…), este o realitate faptul că limba oficială în toate republicile naționale este limba rusă”.

Vorbind în Plenul Comitetului Central din iulie 1953 despre destituirea lui Beria, Hrușciov a comentat: (...) ,,Fiecare știe că era vorba despre un punct de vedere just și conform liniei partidului dar, la început, oamenii n-au înțeles că Beria se angajase pe această cale cu intenția de a agrava conflictele naționale între ruși și neruși, între conducerile naționale ale republicilor cu Moscova”. (Amintiri, Hrușciov, Paris, LAFFONT, 1971.) Cel mai virulent a fost Molotov. Luînd cuvîntul, acesta a declarat: (…) ,,Propunerile lui Beria sînt un atac împotriva lui I. V. Stalin și a concepțiilor staliniste despre problema națională”. (Editura LAFFONT, pag. 314-315 și citatele anterioare din acest capitol.)

În lista documentelor confiscate de la Beria se găsește și o discuție între Nikita Hrușciov și Mihail Șolohov, celebrul scriitor sovietic, în biroul lui Hrușciov de la Kremlin, în 16 mai 1953, după ce marele scriitor a anunțat apariția romanului ,,Pămînt desțelenit”. Serviciile și tehnica de ascultare au înregistrat-o și au clasat-o la rubrica ,,Strict Secret” G. 116, Secția a II-a, Nr. 2178 din 16 mai 1953. Șeful secției de asculare S.J. Tiholiubov spune: (...) „Eu am retranscris conversația. N. Hrușciov i-a spus scriitorului: există mult adevăr în cărțile dumneavoastră. Sîntem încă departe de ceea ce s-a spus în timpul colectivizării agriculturii, fără îndoială că nu vom cunoaște niciodată te vieți omenești au fost înghițite, dumneavoastră n-ați vorbit decît de Ucraina. Eu cunosc sute de mii de cazuri. Savanții spun că în acea campanie de colectivizare au căzut victime aproape trei milioane de oameni. Mă întrebați pe mine cine e de vină? Eu spun chiaburimea, burghezia și imperialismul. (…) La fel sînt vinovate metodele staliniste, violența și teroarea fără milă, mai mult decît foametea. (…) La fel, în acea perioadă I.V. Stalin devenise dictatorul absolut al Uniunii Sovietice. Rykov, Buharin, Zinoviev, Kamenev, toți erau personaje neînsemnate, iar Troțki era în exil. Deci dacă ar fi să găsim un răspunzător pentru milioanele de morți și anii aceia de oroare, atunci pe I.V. Stalin ar trebui să-l întrebăm”. (…)

Al doilea Raport înregistrat de Servicii cuprinde convorbirea între Hrușciov și Voroșilov din ziua de 6 iunie 1953. Voroșilov, în același timp, îndeplinea funcția de Președinte al Sovietului Suprem, deci șef al Statului Sovietic. Și acest raport a fost un avertisment al lui S.J. Tiholiubov. În raport Hrușciov spune: (...) „Să trecem acum la o problemă foarte importantă, este vorba de conduita și inițiativele lui Lavrentie Beria, care ne nemulțumesc serios“ (…). Voroșilov arată că: (...) „Eu nu am de spus decît lucruri bune despre Beria” (…). Hrușciov zice: ,,Bine, bine, Kliment Efremovici, dar dumneavoastră nu vă dați seama care sînt scopurile lui Beria? Nu putem asista la conducerea lui arbitrară și legătura lui  cu imperialiștii și cu spionajul internațional”. Voroșilov îi răspunde lui Hrușciov: (…) „Pe cuvîntul meu, Nikita Hrușciov, ești un imbecil, dacă poți să spui asemenea prostii. Înțelege bine unde trăim și unde ne aflăm” (…).

Există dovezi prin care Beria era avertizat de oamenii lui infiltrați și știa sigur că „era lucrat” de un grup, anume sancționarea aplicată de partid lui Alexander Ievdochimovici Korneiciuk, om de litere, academician și secretar al Comitetului Central Ucrainean, printre altele și colaborator apropiat al lui Beria, care l-a promovat în înalte funcții. Kroineiciuk a fost condamnat în iulie 1953, după destituirea lui Beria, pentru că i-a dezvăluit (...) „secrete ale partidului, dînd astfel dovadă de superficialitate și lipsă de vigilență”, ceea ce s-a întîmplat ca la 21 iunie 1953, Beria să fie destituit din toate funcțiile ocupate și apoi arestat, condamnat și executat.

Abia la 10 iulie 1953 cotidianul Pravda a publicat un Comunicat cu privire la lucrările Comitetului Central al P.C.U.S. Malenkov a rostit o cuvîntare prin care afirma că Beria a avut (...) „o activitate antipartinică și antinațională, avînd ca scop subminarea Statului Sovietic, în sprijinul capitalului străin și punerea Ministerului de Interne deasupra partidului, devenind dușman al partidului comunist și al poporului sovietic”. De asemenea, a fost publicată Rezoluția Prezidiului Suprem al U.R.S.S., în care s-a prezentat destituirea lui Beria din toate funcțiile, indicînd Curții Supreme a U.R.S.S. arestarea lui. Această Rezoluție a fost aprobată în unanimitate, în instituții industriale, agricole, de educație, de cultură, sănătate, în armată.

(va urma)

Prof. dr. IOAN CORNEANU

Ing. MIRCEA PÎRLEA

Av. NICOLAE DECSEI 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite