Bolşevismul şi sovietizarea (2)
  • 28-02-2021
  • 0 Comentarii
  • 252
  • 0

Moartea lui Stalin

La Kremlin exista un obicei instituit la nivelul  conducerii superioare a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.): în fie­care seară, direcția restrînsă, adică STALIN, MALEN­KOV, BERIA, MICOIAN, BULGANIN, KAGANOVICI și HRUȘCIOV, se reunea pentru a discuta toate problemele U.R.S.S.-ului și a participa la ,,dineul” care se transforma întotdeauna într-un chef monstruos pînă în zori. După preluarea puterii totale în U.R.S.S. și P.C.U.S., Stalin conducea în mod discreționar și dictatorial împreună cu alte 15 persoane numite de el, care nu au fost alese niciodată în mod democratic. În perioada 1939-1952 nu a avut loc nici un congres al P.C.U.S. De cînd Stalin a început să aibă grețuri, ca urmare a chefurilor repetate, pe 22 februarie1953, ,,stănul absolut” a interzis și vizitele apropiaților săi la Kremlin. Lavrenti Beria a aflat prin oamenii săi că motivul acestei schimbări bruște era mai profund, de ordin politic și nu medical.

Lavrenti Pavlovici Beria a fost un politician și mareșal al armatei sovietice, ministru al Afacerilor Interne, Comisar al Poporului, însărcinat de Stalin cu Serviciile de Securitate și represiune în regimul sovietic. A fost unul dintre responsabilii epurărilor staliniste și a organizat masacrul a peste 10.000 de ofițeri polonezi la Katyn.

Șeful gărzii personale a lui Stalin, la miezul nopții de 5 martie 1953, a sunat pe „firul roșu” de la cabana din Kuntevo la biroul lui Beria și l-a anunțat că ,,tovarărul Stalin a avut  grețuri puternice și a leșinat“. Beria a plecat urgent la Kuntseva.

Matricena Petrovna, bătrîna bonă, a intrat în camera lui Stalin, unde l-a găsit leșinat pe parchet, îmbrăcat în pijama. În timp ce bona stătea la căpătîiul lui Stalin, Beria a luat cheile din sertarul mesei de lucru al acestuia și a intrat în altă cameră, unde a deschis seiful, din care a luat 10 plicuri cartonate. După ce a pus la loc cheile, Beria a predat plicurile șoferului său pentru a le pune în mașină. Apoi l-a sunat pe Malenkov, participant la dineurile lui Stalin, pe care l-a informat că acesta a făcut o comoție celebrală și să vină urgent la Kuntseva, Malenkov fiind ales la Congresul al XIX-lea al P.C.U.S. ca înlocuitor al lui Stalin la conducerea Biroului Politic. Stalin zăcea nemișcat, avînd o paloare mortală, iar lîngă el stătea în genunchi, plîngînd, bătrîna bonă.

Malenkov a întrebat ce spun medicii, iar Beria a răspuns că nu a îndrăznit să cheme nici un medic și că această misiune îi revine lui. Malenkov a dispus să fie informată conducerea restrînsă și a ordonat ca șeful gărzii să-i convoace pe Bulganin, Mikoian și Hrușciov.

De remarcat că Hrușciov a povestit ulterior de mai multe ori despre moartea lui Stalin. (Amintiri, Hrușciov – Paris, R.Lafont 1971, Ed. Lafont pag. 290-303). Malenkov i-a anunțat și pe ceilalți membri ai Biroului Politic, pe Kaganovici și pe Voroșilov. De asemenea, au fost chemați și medicii. Printre aceștia se afla și profesorul Lukomski, care s-a apropiat de Stalin tremurînd de frică, avînd proaspăt în minte ,,procesul halatelor albe”. Beria s-a răstit la el, zicîndu-i: ,,Ești medic, nu? Atunci apucă-i mîna corect!”. Profesorul Lukomski a afirmat că brațul drept nu se mai mișca deloc și piciorul era paralizat. Stalin nu mai putea nici să vorbească, fiind într-o stare extrem de gravă.

Medicii au organizat o gardă în jurul bolnavului, apoi și membrii Biroului Politic au făcut același lucru. Primii care au alcătuit garda, au fost Malenkov și Beria, au urmat Kaganovici cu Voroșilov și, apoi, Bulganin cu Hrușciov. Colectivul de medici a anunțat că dacă Stalin va scăpa cu viață, el nu va putea să mai lucreze niciodată, dar că boala este întotdeauna fatală.

În cursul zilei de 5 martie 1953, Stalin și-a recăpătat total cunoștința. El nu putea să vorbească, dar își mișca ochii și mușchii feței. Apoi a dat mîna cu cei prezenți, folosindu-și mîna stîngă, pentru că cea dreaptă era paralizată. Chiar în timp ce Stalin murea, Beria s-a urcat în mașină și a plecat. Svetlana Aliluieva, fiica preferată a lui Stalin, referindu-se la acele clipe chinuitoare pentru ea, avea să declare: „Am avut sentimentul că existența mea obișnuită, stabilă, durabilă începea să se clatine. Cînd Malenkov mi-a telefonat ca să-mi spună să mă duc la Blijnaia, vila în care locuia tatăl meu la Kuntseva, eram în timpul unei lecții de franceză la Academie (unde era profesoară – n.n.). Cînd am trecut de poartă, pentru a mă deplasa spre vilă, Hrușciov și Bulganin au sosit și ei cu mașina. Am realizat că totul se sfîrșise. Am coborît, iar cei doi m-au luat de braț. Fețele lor erau scăldate în lacrimi (...) Mi s-a zis că tatăl meu făcuse probabil o congestie în timpul nopții, îmi spuseră că l-au găsit întins pe covor. (...) Medicul tatălui meu, Vladimir Vinogradov, era în închisoare. Tatăl meu murea în chinuri îngrozitoare. Fața i se întuneca, se umfla, era de nerecunoscut, buzele se înegreau (...) Agonia a fost groaznică. A deschis ochii, avea o privire dementă, furioasă, plină de groază. Această privire i-a cuprins pe toți cei prezenți“. (...) (Svetlana Aliluieva - Douăzeci de scrisori către un prieten”; 1967, Ed.Sevil, pag. 19-24.)

De remarcat este și faptul că toți medicii prezenți în preajma lui Stalin au fost obligați de Beria să dea declarații scrise. Vom prezenta cîteva aspecte din declarația profesorului LUKOMSKI: „Cînd electrocardiograma a confirmat oprirea inimii, s-a instalat moartea. M-am adresat tovarășilor din guvern că Stalin a murit. Erau prezenți Voroșilov, Kaganovici, Hrușciov, Malenkov, Mikoian și Bulganin. Toți au început să plîngă și s-au aruncat în genunchi la picioarele patului unde era Stalin. La ordinul lui Beria, s-a procedat la autopsie. Cînd a sosit ambulanța pentru a-l duce la spital, Malenkov a interzis să fie scos corpul din vilă și a ordonat ca autopsia să se facă în clădirea garajului. Comisia medicală a consemnat procesul-verbal privind autopsia”. Malenkov, cînd a prezentat raportul său asupra morții lui Stalin, adresat Comitetului Central al P.C.U.S., a menționat că Stalin stătea în fața gramofonului care cînta.

În procesul-verbal oficial sînt făcute chiar precizări asupra discului pe care Stalin îl asculta înainte de a muri. Este vorba de Concertul pentru pian nr.23 de Mozart, interpretat de Maria Iudina.

Povestea acelui disc a fost publicată în memoriile celui mai mare compozitor solistic Dmitri Șostakovici: Zile întregi, mai ales la sfîrșitul vieții, Stalin nu mai lăsa pe nimeni să se apropie de el. Asculta mult la radio discul. Într-o zi, Stalin a telefonat la Comitetul Radioului, unde erau prezenți directorii. El îi întreabă dacă discul cu Concertul nr.23 de Mozart mai există. Au confirmat că da, există. În realitate nu a existat. Stalin a ordonat să i se aducă discul. Maria Iudina a fost chemată urgent pentru a face o nouă înregistrare. A doua zi, a fost înregistrat un singur exemplar al discului, care i-a fost trimis lui Stalin”.

După cîteva zile, Maria Iudina a primit un plic care conținea 20.000 de ruble. I s-a spus că plicul a fost trimis din ordinul special al lui Stalin. Față de acel gest, Iudina i-a scris o scrisoare lui Stalin, în care a arătat: „Vă mulțumesc pentru ofranda dumneavoastră generoasă, Iosif Vissarionovici. Am să mă rog pentru dumneavoastră zi și noapte, am să-L rog pe Dumnezeu să vă ierte pentru păcatele grele pe care le-ați făcut împotriva poporului și a națiunii. Bunul Dumnezeu e milos și vă va ierta. Cît despre bani, i-am donat parohiei mele pentru lucrări de restaurare”. (Memoriile lui Șostakovici, amintiri strînse de V.Volkov. Paris. Ed. Albin Michel. p. 236.)

Printre academicienii și profesorii universitari arestați pentru vinovății închipuite - „Afacerea din Leningrad” și „Afacerea halatelor albe” – se aflau și prietenii Marei Iudina. Scrisoarea trimisă de ea a fost deschisă de Beria, care a insistat la șeful cancelariei să fie dată lui Stalin. Norocul artistei a fost că Stalin s-a îmbolnăvit, astfel că ea a scăpat de pedeapsă.

În ciuda tuturor eforturilor Biroului Politic al P.C.U.S. pentru a învălui în mister și în secret boala lui Stalin, ea a fost anunțată mai întîi în străinătate, chiar pe 2 martie 1953, apoi a fost adusă la cunoștință și la Moscova, și la Leningrad. Biroul Politic al P.C.U.S. a publicat, mai întîi prin agenția TASS, apoi prin publicația PRAVDA, din 4 martie 1953, un „Comunicat amănunțit privind boala Președintelui Consiliului de Miniștri al U.R.S.S. și Secretarul General al P.C.U.S., tovarășul Iosif Vissarionovici Stalin”.

Textul comunicatului: „În noaptea de 2 martie 1953, aflîndu-se la domiciliul din Moscova, tovarășul Stalin a suferit o hemoragie cerebrală care a atins zonele vitale ale creierului. Brațul și piciorul drept sînt paralizate. Nu mai poate vorbi. Sînt îngreunate funcțiile inimii și ale organelor respiratorii. Cei mai buni specialiști, academicieni și profesori universitari au fost chemați la căpătîiul bolnavului, sub conducerea ministrului Sănătății, tovarășul A.T. Tretiakov, și sub conducerea directă a ComitetuluiCentralal al P.C.U.S.”. Comunicatul a fost semnat de Guvernul U.R.S.S. și de Comitetul Central al P.C.U.S.

Anunțul autorităților a provocat o stupefacție generală. Muncitorii și-au întrerupt munca și comentau stirea în grupuri. Pe străzi au apărut, în afara agenților obișnuiți, grupe ale unităților militare N.K.V.D., care au ocupat punctele strategice ale Moscovei. Miliția a interzis orice fel de adunare, nici chiar la chioșcurile de ziare. Toate exemplarele au fost cumpărate la primele ore ale dimineții.

A doua zi, joi, 5 martie 1953, a fost publicat un ,,Comunicat privind buletinul de sănătate al lui I.V. Stalin”. Abia vineri, 6 martie 1953, în ziarul Pravda a apărut, în chenar negru, pe toată pagina întîi (...) ,,Anunțul morții lui Stalin”, în care se arăta că ,,moartea a survenit în seara zilei de 5 martie 1953”.

La cîțiva ani după ce a fost șeful guvernului și secretar general al P.C.U.S., N.S. Hrușciov, la întrebarea provocatoare a unui ziarist - ,,De ce Biroul Politic al P.C.U.S. a ținut ascunsă moartea lui Stalin cîteva zile?” –, a răspuns astfel: ,,Este adevărat că Stalin a murit în noaptea de 3 martie, dar noi, toți cei prezenți, am fost șocați și tulburați, încît ni se părea că se prăbușește lumea (...) Atunci Beria a luat hotărîrea să facem anunțuri pe etape (...)”. (Stalinism, R.Medvedev; 1972, Ed. Sevil, pg. 609-610)

Totuși, faptele ne arată o altfel de situație, și anume, cît de înrădăcinată era, în întregul sistem sovietic, teroarea cruntă stalinistă.

(va urma)

Prof. dr. IOAN CORNEANU

Ing. MIRCEA PÎRLEA

Av. NICOLAE DECSEI 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite