Revoluţia bolşevică din noiembrie 1917 a fost condusă în prima ei parte, cea mai sîngeroasă, de către Vladimir Ilici Lenin, al cărui bunic matern a fost evreu, şi de Lev Troţki, evreu pur sînge. Dacă Lenin a fost ideologul, Troţki, prin întemeierea şi organizarea Armatei Roşii, a fost executantul zelos şi criminal al poruncilor leniniste, după dictonul „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Cei doi au aruncat Imperiul Rus în haosul războiului civil, care s-a dovedit, în cele din urmă, o vărsare de sînge inutilă, deoarece a dus la distrugere economică, la izolare internaţională şi la blamarea comunismului ca fiind o doctrină criminală. Numai pe ruinele unei societăţi bulversate şi dezorientate s-a putut instaura dictatura schizofrenică stalinistă, care, ce-i drept, s-a inspirat din politicile ţarilor Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare şi ale împărătesei Ecaterina II-a. Mulţi istorici afirmă că fără un Stalin, imensul Imperiu Rus s-ar fi destrămat, deoarece acel conglomerat de popoare, de civilizaţii şi religii diferite nu putea fi condus decît de o mînă de fier. Dar cum, necum, Imperiul cu picioare de lut, URSS, a devenit, după 1945, o mare putere mondială prin înfrîngerea Germaniei hitleriste, iar în prezent, sub conducerea lui Vladimir Putin, Federaţia Rusă face eforturi uriaşe pentru modernizarea şi democratizarea societăţii ruse. Pînă la apariţia crizei ucrainene, din februarie 2014, relaţiile ruso-americane s-au dezvoltat în parametri normali, ambele părţi făcînd eforturi de a se debarasa de sechelele războiului rece. În noile condiţii ale globalizării, sute de mii de intelectuali ruşi au imigrat în SUA şi Germania. Pentru o parte din „intelighenţia“ rusă (cele 15% anti-Putin), SUA reprezintă o societate democratică autentică în care valorile sînt bine remunerate şi respectate. Aceeaşi situaţie o întîlnim şi în România, unde procentul de imigrare creşte de la an la an, din cauza şomajului şi a lipsei de perspectivă socială. Dar pentru Vladimir Putin lucrurile stau cu totul altfel, de vreme ce a renunţat la politica lui  Boris Elţîn de supunere necondiţionată faţă de capitalul american şi a demarat un proces de stimulare a companiilor ruseşti de stat sau private, armonizînd interesele acestora cu interesul de mare putere mondială a Federaţiei Ruse. Exemplul cel mai elocvent este compania energetică GAZPROM, devenită vîrful de lance al expansiunii economiei ruseşti în UE şi în alte părţi ale lumii. Văzîndu-se alungate de pe piaţa rusă, influentele companii americane au lansat, prin intermediul trusturilor mass-media occidentale, o deşănţată propagandă anti-Putin, urmărind, prin sancţiuni economice, declanşarea unor tensiuni sociale în Federaţia Rusă, în speranţa căderii de la putere a regimului Putin. Şi astfel, Vladimir Putin a devenit inamicul public al Planetei, comunistul, bolşevicul, stalinistul, cu apucături expansioniste de tip hitlerist etc… Dintre toate aceste acuzaţii, cea mai de luat în seamă ar fi aceea de bolşevic ascuns sub aură democratică, un cameleon care a preluat tot ce a fost mai abject în comportamentul politic al lui Lenin, Troţki şi Stalin.

De curînd, au apărut pe Internet două seriale de televiziune: „ESENIN“ (1895-1925) şi „FURŢEVA“ (1910 – 1974), difuzate de postul oficial de televiziune Rossia1. În cele două seriale sînt descrise vieţile romanţate ale poetului Serghei Esenin şi al omului poltic Ekaterina Furţeva, membru al Biroului Bolitic al CC al PCUS şi ministru al Culturii al URSS între anii 1960 şi 1974… Deşi, oficial, s-a spus că Serghei Esenin s-a sinucis, în timp ce Ekaterina Furţeva ar fi murit de infarct, există unele suspiciuni: se pare că ambii au căzut victime unor asasinate de tip bolşevic. Copilul minune al poeziei ruse a fost arestat de CEKA în 1925, la ordinul lui Troţki, pe motiv că în arhiva personală i-a fost găsită corespondenţa cu ţarul Nicolae II Romanov… Profitînd de faptul că se ştia că Esenin devenise alcoolic, CEKA l-a lichidat prin împuşcare, înscenînd sinuciderea poetului, care şi-ar fi tăiat venele. Este pentru prima dată cînd, în Rusia, se dezvăluie această oribilă crimă bolşevică. Şi astfel s-a sfîrşit poetul nemuritoarelor versuri: „Focul vînăt e gonit de vînt/zările-au uitat să mai mă doară…/ de iubire-ntîia oară cînt/la scandal renunţ întîia oară“.

Ekaterina Furţeva, cu talent oratoric înnăscut, a fost, la început, comsomolistă şi, mai apoi, activistă de partid stalinistă. Rusoaică frumoasă şi fără complexe, a înţeles repede că pentru a ajunge în ierarhia PCUS are la dispoziţie o singură soluţie, anume să-şi facă amanţi dintre mahării bolşevici. Prin intermediul lui Nikita Sergheevici Hruşciov, cînd Stalin a împlinit 70 de ani, Furţeva ajunge în preajma dictatorului şi-l impresionează cu un discurs de o măgulire incredibilă. Stalin o promovează imediat secretară cu propaganda la Moscova, la vîrsta de 39 de ani. După moartea lui Stalin, Hruşciov o promovează în CC al PCUS, apoi în Biroul Politic al PCUS şi, în sfîrşit, îi acordă importanta funcţie de ministru al Culturii, în anul 1960. După debarcarea lui Hruşciov, Furţeva reuşeşte să supravieţuiască politic şi rămîne ministrul Culturii al URSS pînă în 1974, cînd, după cele spuse de apropiaţii săi, se sinucide, brusc, prin tăierea venelor de la mîini, deşi, oficial, s-a afirmat că a murit de infarct. În realitate, KGB-ul a acuzat-o de delapidarea a milioane de ruble pe care le-ar fi cheltuit în petreceri cu artişti, artiste şi amanţi; sub presiune psihologică, KGB-ul „a ajutat-o“ să-şi pună capăt zilelor. Ordinul de eliminare a Ekaterinei Furţeva a venit de la Leonid Brejnev, băutorul şef al PCUS, nemulţumit că ministrul Culturii nu i-a promovat maculatura Ţelina… Furţeva a făcut ceva, cu mult mai nobil: a publicat, în 1966, întreaga operă necenzurată a lui Serghei Esenin şi a procedat la fel şi cu operele celorlalţi scriitori ruşi sau sovietici interzişi de Stalin!… Nu mă îndoiesc de faptul că Vladimir Putin cunoaşte adevărul şi că apariţia celor două seriale de televiziune, „ESENIN“ şi „FURŢEVA“, nu este întîmplătoare. Pentru a dovedi că s-a lepădat de SATANA, adică de bolşevism, democratul Putin are ocazia să facă lumină în cele două cazuri din istoria Rusiei din Secolul XX: Serghei Esenin şi Ekaterina Furţeva…Altfel, rămînem la nivelul poveştilor şi al filmelor de aventuri!

Florin Iordache