
- 12-02-2024
- 0 Comentarii
- 59
- 0
Bolile reumatice reprezintă cauza principală a invalidității și a concediilor medicale acordate în România. Medicina clasică, prin tratamentele pe care le pune la dispoziție, poate să amelioreze simptomele, pentru a reda mobilitatea articulațiilor. Pe termen
lung însă, este cunoscut efectul nociv al medicamentației de sinteză.
Bolile reumatice sînt, de la an la an, din ce în ce mai des întîlnite, iar durerile specifice sînt de multe ori de nesuportat. Acestea apar pe diferite încheieturi sau țesuturi, mai ales la punerea în mișcare, dar pe măsură ce timpul trece ele se mențin și în starea de repaus.
Sub noțiunea de boli reumatice se găsesc diferite boli ale sistemului osos (peste 300), cauzele fiind diferite, dar tratamentele aproape întotdeauna la fel. O manifestare a bolii în țesututurile de apărare și sprijin atinge întotdeauna structurile organelor interne precum: inima, ficatul, limfa, plămînii, intestinele și chiar sistemul nervos central. Din cauza diferitelor forme de manifestare – dureri, blocaje, deformarea articulațiilor afectate și manifestări pe diferite organe – se impune o prezentare din mai multe puncte de vedere.
Boala se instalează treptat și provoacă, la aproximativ două treimi din cei afectați, grave probleme de mișcare sau chiar invaliditate.
Cum se instalează reumatismul? Astăzi se consideră că un posibil punct de plecare ar fi inflamațiile diferite din organism, care nu s-au vindecat în totalitate. Aici nu ne referim la o inflamație acută, ci mai degrabă la diferite inflamații mărunte, care au, de asemenea, diverse cauze. Metabolismul pacientului încetinește și reziduurile rămase în urma îmbolnăvirii (viruși, microbi, paraziți) se depun pe diferite țesuturi ale organelor, atacînd nucleul corpului. Printre factorii de risc se numără vîrsta, moștenirea genetică, dar femeile sînt mult mai afectate (la șolduri și încheieturile mici).
Conform teoriei lui Pischinger, fiecare celulă din corp este înconjurată de un matrix extracelular, un mediu fluid care acoperă, de altfel, toate celulele corpului. Cînd acest mediu este sănătos, celule precum elastina, acidul hialuronic, fibrina hrănesc aceste țesuturi. Cînd mediul este încărcat cu noxe toxice, se produce o debusolare energetică la nivelul celulei.
Aici intervine medicina energo-informațională, care, fără medicamente, fără să provoace durere, doar prin intermediul informației energetice, poate neutraliza noxele toxice care emit vibrații patogene și readuce acest mediu într-un echilibru energetic. Ca urmare, se formează o hrană curată și sănătoasă pentru celule, iar pe încheieturi se reduce inflamația și durerile încep să cedeze. Se acționează pe cauză, nu pe efect.
Inflamațiile se localizează mai întîi pe încheieturi, iar la nivelul pielii, eczemele, psoriasisul, urticaria, apoi mucosa intestinelor, infecțiile urinare – toate arată că organismul este supraîncărcat cu noxe toxice. Pacientul are dureri, sistemul limfatic este supraîncărcat, iar plămînii pot prezenta forme astmatice. Iritația sistemului imunitar se manifestă în boli autoimune și diferite forme de cancer.
Bolile reumatice au mai multe fețe, dar comun tuturor acestora este faptul că țesuturile organelor sînt încărcate cu prea multe toxine, fenomen care explică multe simptome. Alimentația corespunzătoare și reglarea țesuturilor sînt aspecte care duc la îmbunătățiri esențiale în calitatea vieții pacientului.
Medicina energo-informațională oferă terapii bazate pe informația fiecărui organ în parte. Autoreglarea energetică a țesutului bolnav, încărcat cu noxe toxice, reprezintă focusul terapiilor axate pe bolile reumatice. O detoxifiere la nivel celular, o refacere a lichidului sinovial și reechilibrarea comunicării energetice la nivel de celulă, organ, sistem au prioritate în terapiile oferite de medicina energo-informațională.
A trata cauza, adică „a pune caii înaintea căruței”, a trata boala în dimensiunea ei energetică, reprezintă o necesitate în tratamentele de care are nevoie omul modern. A readuce organismul înapoi în balanța energetică și o detoxifiere la nivel celular susțin și refac imunitatea corpului.
FLORICA MUNTEANU,
specialist în medicina energo-informațională, membru al Societății naturiștilor din Germania, membră B.I.T. (Biorezonanz International Therapie), Psiholog
-2.9 C