Blestemul durerii
  • 26-02-2024
  • 0 Comentarii
  • 139
  • 0

Am ascultat atîtea povești, la gura sobei sau oriunde m-am aflat, care mai de care cu parfumul lor. Am ascultat cele mai frumoase povești despre stele, din galaxia lor uimitoare, cu poeme de iubire și dor. Am ascultat ceea ce trebuia să ascult și e frumos pe lumea aceasta: cîntecul cucului și al privighetorii, cînd ieșeam cu turmele la marginea crîngului sau la pădure.
Am cunoscut, în copilăria mea, satul în care, în fiecare dimineață, cu trilul lor zurliu, păsările își dădeau binețe, răspîndite prin frunzișul verde al copacilor legănați de adierea vîntului. Și asta, pentru că am fost, poate, graur de lumină sau cer de mîntuire a păcatelor pentru cei care au plecat mai devreme sau mai tîrziu la cele veșnice.
Mă revăd copilul de odinioară, care mergea cu turmele la păscut, ori la adunat de vreascuri, să aibă mama cu ce să aprindă focu-n sobă, pentru a ne pregăti cîte ceva de-ale gurii.
Și iată că, azi, la început de martie, e ziua mea, pe care divinitatea mi-a prescris-o altfel decît ca pe o zi a petrecerilor, prin lumea aceasta cu fel și fel de apucături rebele.
De aceea scriu pentru bucuriile acestei luni, chiar dacă multe din ramurile copacilor inimii mele s-au veștejit, iar în locul lor au apărut ghioceii anilor, pe care-i îmbrățișez fără să mă dezic de vreunul. Pentru că așa mi-a fost mie dat să fiu și să împărtășesc semenilor mei tot ce am învățat de la viață, cu tot ce m-am intersectat aici, cu oameni de pe alte galaxii, de pe alte planete, pentru că fiecare este construit într-un anume fel: om al binecuvîntării, al evlaviei, sau om al urii, meschinăriei, dușmăniei, al preacurviei și al minciunii... Din păcate, pe cei din ultima categorie îi vezi mereu pe la biserici și mînăstiri cerînd cu fală iertarea păcatelor...  Iată, Doamne, că lumea nu este cea pe care Tu ai creat-o. Aici, pe pămînt, este cu totul altă lume, pentru că omul și-o construiește după bunul lui plac, luptînd pentru interesele sale personale, fiecare căutînd să-l înșele și să-l jecmănească pe cel de lîngă el pînă ajunge să-l ruineze sau să-l aducă în suferință. Omul, în general, cu voia lui, comite sau dă naștere la păcat, iar de aici apare nefericirea, care îl face să uite de murmurul frunzelor, de mugurii care au început să prindă lumină din lumina cerului. Și asta se întîmplă pentru că nu toată lumea rezonează cu iubire, cu îngăduință, cu duhul sfînt în inimă.
E martie, și pentru că sîntem la începutul acestei luni, fac precizarea că pe o astfel de vreme, cu mulți ani în urmă, am venit și eu pe lume... N-am știut pentru ce și care ar fi fost, de fapt, rostul meu. Din anii copilăriei, odată cu moartea tatei, pînă la ordinul de protecție, de-acum cîțiva ani, blestemul durerii continuă și-n clipa de față, de parcă nu ar mai avea sfîrșit... De aceea, azi, de nefericita mea zi de naștere nu știu cui să-i mulțumesc: mamei că m-a născut, sau Divinității? Și uneia, și alteia le cer iertare pentru tot ce am greșit față de ele, în momentele mele de cumpănă. Îmi asum tot chinul vieții, împăcîndu-mă cu soarta, cu lumina cerului și bogăția pămîntului, spre alinarea lacrimii prelinse pe firul ierbii de pe mormîntul străbunilor mei. Cîndva, au fost și ei oameni trăitori pe pămînt, poate la fel de nefericiți ca mine acum. Poate că și ei au iubit, au păcătuit, și au murit.. Și poate că, pentru păcatele lor ascunse, plătesc eu acum tribut....
E luna martie, și nu mă grăbesc a spune că aici sînt peste tot rîuri de miere și cîini cu covrigi în coadă, pentru că destinul m-a făcut să fiu atent și să privesc cu circumspecție la tot ceea ce se petrece pe plaiurile de lumini astrale, unde prin jur bîntuie niște reptilieni, cu conștiințe avide după putere și glorie financiară.
Martie înseamnă dăruire și bucurie pentru cei care țin la tine, cu adevărat, și nu doar cu vorbe goale, care se risipesc ca stropii de ploaie în vînt... Cine să ia seamă la toate acestea? Cine să priceapă că lumea e construită nu de om și de interesele sale personale? Cu alte cuvinte, pentru mine, luna martie e începutul travaliului meu pe această lume, de cînd m-am născut, cu bune și rele... Generațiile viitoare vor înțelege mai bine rostul acestor rînduri, decît cei ce fac parte, azi, din anturajul meu!
ION MACHIDON,
directorul Revistei „ Amurg sentimental”

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite