Dacă nu ar fi scriitori, nu ar fi nici biblioteci. Prin cărţile pe care le scriu şi le publică, ei construiesc aceste instituţii de relaxare şi de documentare pentru cei care doresc un astfel de confort. Din păcate, însă, sînt oameni care îşi petrec orele de muncă aici, iar aceştia nu că nu au habar de ce există astfel de instituţii de cultură, dar nu le cunosc nici măcar rostul în viaţa unei comunităţi. Programul lor de lucru se rezumă la a înregistra cărţile venite de la autori şi de la edituri şi care, conform Legii, le intră în gestiune. Spunem acest lucru, pornind de la o realitate tristă. E cazul unei anumite doamne bibliotecar-şef, de undeva, de pe meleagurile ţării noastre, care nu doar că nu-i îndrăgeşte pe scriitori, dar îi împiedică în demersurile lor culturale. Altfel nu se explică împotrivirea sa de a se organiza acţiuni culturale la sediul bibliotecii respective şi a celor din subordine. O fi avînd motive serioase, pe care noi nu le cunoaştem. Şi nici nu ne interesează. Nu ne-ar mira ca, într-o zi, să ne trezim cu maldăre de cărţi aruncate la tomberon, iar bibliotecilor să li se dea altă destinaţie, precum vedem că se şi întîmplă, transformîndu-le în cîrciumi, cluburi dc noapte, în spaţii de jucat geamparaua pentru odraslele romilor. Iată unde s-a ajuns cu hazardul: numirea unor bibliotecari-şefi care, în opinia noastră, confundă instituţia de carte cu un butic unde se fac plăcinte sau papuci de lut, pentru fondul plastic, care să fie comercializaţi la intrarea în pieţe. Şi ne plîngem că nu avem cititori şi că nu mai sînt oamenii de altădată… Păi, cum să fie, cînd indivizi lipsiţi de cel mai elementar respect faţă de carte se comportă aşa cum am arătat cu cei care vor să desfăşoare activităţi culturale în incinta bibliotecilor pe care ei le-au construit şi le construiesc cu cărţile lor? Biată carte, te deplîng, văzînd cine a ajuns să-ţi gestioneze rostul! După cîte constat, nimănui nu-i mai pasă de tine! Aşa vor unii, care, în demagogia lor, se declară iubitori de carte doar pentru că scrie astfel în fişa postului şi pentru că sînt plătiţi. Pe aceştia nu-i interesează cîtuşi de puţin proiectele generoase, în schimb, caută (şi adeseori reuşesc) să bareze drumul care leagă scriitorul de cititor, în cadrul unei astfel de instituţii, numită bibliotecă. Iată unde s-a ajuns, la ce grad de umilire este supus scriitorul român de azi, iar de aici nu mai e decît un pas pînă la destrămarea fibrei noastre naţionale.

ION MACHIDON, preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental”