- 28-10-2024
- 0 Comentarii
- 68
- 0
Dezvoltarea orașului de la un sat sărac de pescari la o destinație turistică celebră și foarte căutată a avut loc datorită dezvoltării industriei turismului, oamenii venind aici să vadă frumusețile naturale ale locului. Închei spunînd că peste tot cresc lămîi, portocali și măslini pe care le putem cumpăra din piață.
Dacă tot era ultima noapte am zis să vizităm și localitatea ce ne fusese gazdă bună vreme de două nopți. Amalfi în sine nu e vreo mare șmecherie de oraș. Peisajul natural căruia i se integrează îi conferă farmecul. Este așezat pe o cîmpie străjuită de port și de mare și mărginită de pereții abrupți ai unei văi săpate în stînca munților Lattari. Centrul istoric este dominat de un Dom amplasat la capătul unei scări monumentale. Catedrala sau Dom-ul, cum i se mai spune, are hramul Sf. Andrei, ale cărui moaște le și deține. Construcția sa începe în Secolul IX d.Chr., dar i s-au adăugat de-a lungul vremurilor decorațiuni arabe, gotice, renascentiste și baroce, culminînd în Secolul XIX cu o fațadă normando-arabo-byzantină. Catedrala include basilica din Secolul IX. Tot aici se află, cum spuneam, moaștele Sf. Andrei, care au fost furate în 1202 de la Constantinopol de invadatorii celei de-a patra cruciade, care nu s-au sfiit să ucidă și să jefuiască creștini, sub protecția Bisericii Catolice.
Clopotnița catedralei a fost construită între Secolele XII și XIII în fața primei biserici. Are în vîrf o coroană elaborată, decorată cu marmură și majolică în stil arabo-normand, așa cum multe biserici din Italia acelor vremuri aveau. În 1861 o parte a fațadei se prăbușește permițînd reconstruirea sa de către arhitectul Errico Alvino. În interiorul bisericii vom găsi un crucifx de lemn datat în Secolul al XIII-lea și un altul din sidef adus din Țara Sfîntă este așezat la dreapta ușii din spate. Marele Altar din nava centrală este construit pentru sarcofagul Arhiepiscopului Pietro Capuano (mort în 1214). Deasupra altarului se află pictat de Andreea dell Asta „Martiriul Sf. Andrei”. Tavanul casetat datează din 1702 și picturile redate includ Biciuirea, Crucificarea Apostolului și Miracolul de la Manna. Arcul triumphal este susținut de două coloane egiptene avînd adugate două coloane solomoniene (răsucite) și două amvoane din Secolul al XII-lea.
De la catedrală am pornit într-o plimbare pe toate străduțele pentru a ne delecta cu farmecul locului. Seara, un limoncello, o porție de paste și la somn. A doua zi aveam de parcurs drum lung spre Roma. Mai exact, lîngă Roma, în localitatea Grottaferata, lîngă Frascatti. Acolo urma să ne cazăm la Vila Grazzioli.
Mai întîi aveam să mergem la Assisi, la nord de Roma, fiindcă, vorba poveștii, de auzit auzisem de Assisi, dar de văzut nu-l văzusem. Înainte să vă povestesc despre Assisi trebuie să mă reculeg o țîră și să recapitulez ce mă impresionase pînă atunci, cronologic: Pompeii (mai precis țeava din zidul casei), Costiera Amalfitană cu peisajele ei absolut neomenești, templele din Paestum… Ei bine, nu sînt obiective de neglijat, dar ceea ce avea să urmeze îmi va răsturna toate clasamentele de pînă atunci.
Am pornit la drum de dimineață. Ca să ajungem în oraș, Waze-ul ne-a dus prin niște scurtături de ni s-a făcut rău, cățărate pe dealuri, pe tot felul de drumuri înguste de țară, care treceau prin boscheți și urcau dealul pieptiș. Ăla a fost momentul cînd am început să mă gîndesc să mă întorc la Google Maps. Aveam să o fac un an mai tîrziu în Toscana. Dar să nu anticipez.
Am parcat mașina și am luat-o pe jos pentru a intra printr-una dintre porți în orașul unde s-a născut și a trăit Sf. Francisc de Assisi, fondatorul ordinului călugăresc ce-i poartă numele. Eram pe la finalul călătoriei și nu ne-am așteptat la ce aveam să vedem. Dacă ai cît de cît habar de arhitectură ar trebui să mergi la Assisi, unde este o expoziție în aer liber de arhitectură barocă, gotică, romanică și neoclasică.
Am ajuns la poarta orașului și am intrat. Nu mi-am dat seama decît după vreo cinci minute că ceva nu e în ordine: casele și pavajul erau făcute din același fel de piatră, care dădea senzația că se prelungea de pe pereți pe străzi învelind totul. Asta a fost o primă reacție. Nu pot continua povestea pînă nu vă spun, pe scurt, de ce e important Assisi în Italia și în lume și care e istoria lui.
Assisi a văzut multe momente importante din istoria Italiei. Civilizația umbră, cea etruscă, perioada romană, creștinarea ce are loc în Secolul III prin strădania episcopului martir Rufin, invazia ostrogoților din 541 și 552, ocupația carolingiană, anexarea orașului la ducatul de Spoletto, epoca libertății comunale din Secolul XII, perioada luptelor contra orașului Perugia din Secolele XII-XIV, încorporarea în statul pontifical din Secolul XVI, situație ce a durat pînă în 1860, cînd Umbria a fost anexată Italiei. Acum, Assisi este reședință episcopală, aparține provinciei Perrugia și numără 30.000 de locuitori.
Totuși faima acestui oraș o dă Sfîntul Francisco de Assisi, fondatorul ordinului călugăresc catolic al franciscanilor. Francisco se naște la sfîrșitul anului 1181 ca fiu al unui bogat negustor. Astfel, va prelua afacerea tatălui său pînă în anul 1204, cînd, după ce respinge în mod brutal un sărac, a luat hotărîrea de a nu mai repinge niciodată cererea cuiva care i-ar fi cerut ceva în numele lui Dumnezeu. Aceasta vine după momentul în care este luat prizonier pentru că participase la un război împotriva orașului Perugia. Se întoarce acasă, iar în 1205 pleacă alături de prieteni spre o nouă bătălie la Spoleto. Pe timpul călătoriei aude în somn o voce care-l întreabă unde merge. În urma răspunsului său vocea l-a întrebat dacă socotea mai folositor să-l urmeze pe stăpîn sau pe servitor. „Pe stăpîn” – a răspuns Francisc prompt. „Atunci de ce îl cauți pe servitor în locul stăpînului”. Francisc rămîne înmărmurit și întreabă mai departe: „Ce vrei să fac?”. „Întoarce-te – veni răspunsul – întrucît prin lucrarea mea se va înfăptui viziunea ta în mod spiritual”. Francisc se întoarce acasă imediat. Urmează o nouă viziune, care-l determină să rupă legăturile cu tatăl său și cu viața de pînă atunci și să devină călugăr. Restul poveștii se cunoaște și nu am să insist.
Continuîndu-ne plimbarea prin Assisi ne-am oprit la Biserica Sf. Clara, ce aparține mînăstirii înființate în anul 1257, la trei ani după moartea sfintei și la un an după canonizare. Pînă atunci, maicile clarise erau găzduite la St. Damiano. Biserica dedicată Sf. Clara a ocupat locul bisericii Sf. Gheorghe, unde Sf. Francisc a fost înmormîntat inițial. Exteriorul clădirii alternează pietre roz și albe avînd drept suport contraforți masivi pe ambele părți. Interiorul este decorat similar cu cel superior al Basilicii Sf. Francisc, avînd o singură navă ce se termină cu un transept și o absidă poligonală pentru altar. O galerie trece prin tot perimetrul bisericii, deși aici este la același nivel cu capitelurile coloanelor. Pe partea de sud a navei, Capela Crucifixului și Capela Sacramentului au făcut parte odinioară din fosta biserică a Sf. Gheorghe, unde Papa Grigorie al IX-lea l-a canonizat pe Sf. Francisc în 1228.
(va urma)
nicu marius marin
2.6 C