Am plecat de pe insulă pe o ploaie mocănească și un cer plumburiu, sperînd însă să ne întoarcem într-o zi pe soare și să petrecem cîteva zile acolo.
A patra zi a excursiei ne-am îmbarcat pentru Paestum și apoi Amalfi, unde aveam să stăm două nopți ca să putem vizita zona cum se cuvine. La Amalfi hotelul La Bussola avea o super locație, în port și pe marginea șoselei principale. Ca să vă dați seama cum e acolo, trebuie să mergeți. Eu nu am crezut că pot conduce pe o șosea atît de îngustă, încît la curbe șoferii autobuzelor claxonau ca să nu se lovească de cei care veneau din sens opus. Ceva absolut fabulos, cum erau și orașele acelea construite pe stîncă: Amalfi, Ravello, Praiano, Vietri Sul Mare sau – cel mai spectaculos dintre toate – Positano.
Să le luăm pe rînd. După ce ne-am cazat la hotel am plecat să vedem coasta. Am ajuns pînă la Paestum. Ei bine, Paestum este un fost port și colonie grecească. Este unul din puținele orașe din Europa unde se pot vedea temple grecești aflate într-o stare de conservare perfectă. Prima dată am vizitat muzeul locului. O expoziție extraordinară de ceramică, statui, capiteluri și un Lapidarium absolut fabulos. Am găsit vase de ceramică pictate absolut minunat, unele dintre ele avînd chiar satiri, ceea ce pentru mine a constituit o premieră.
Paestum a fost creat în Secolul VI î.Chr. de grecii din Sibari și botezat Poseidonia. Săpăturile au scos la suprafață diverse părți ale orașului roman. Unele din cele mai importante rămășițe sînt templele grecești păstrate intacte, datate prin 550 – 450 î.Chr. Pe mine templele m-au impresionat foarte tare fiindcă nu știam să existe nicăieri temple intacte ca acestea. Pur și simplu coloanele dorice, capitelurile, acoperișurile, pînă și a doua incintă, asemănătoare unui templu mai mic din interiorul construcției principale, erau la locul lor. Ceva incredibil. Pînă la temple însă mai aveam de văzut muzeul și să aflu mai multe lucruri despre sit. Ca de obicei, o vom lua pe rînd.
Am să continui să vă spun că întregul oraș antic avea 120 de hectare. Din acestea, s-au excavat doar 25, pe care se află templele și alte construcții importante. Cele 95 de hectare neexplorate au rămas în proprietate privată și nu au fost studiate. Orașul era înconjurat de ziduri de apărare groase de 5-7 metri care încă stau în picioare și au o înălțime de 15 metri. De-a lungul zidurilor care măsoară 4.750 de metri găsim 24 de turnuri de formă rotundă sau pătrată folosite pentru apărare. Zona centrală a așezării este eliberată de clădirile moderne și așa a rămas din evul mediu.
Vă spuneam despre temple. Ei bine, acestea sînt în număr de trei, din care două ale Herei, soția lui Zeus. Primul templu al Herei a fost construit în anul 550 î.Chr. de către coloniștii greci și este cel mai vechi templu din Paestum. Știm că zeița adorată aici era Hera, datorită inscripțiilor și a statuetelor de teracotă găsite. Mai tîrziu, a fost dezgropat un altar în fața templului pentru ca toți credincioșii să poată asista la ritualuri și sacrificii fără a intra în interiorul templului. Pe unele din coloanele de susținere ale templului sînt încă vizibile urme din vopseaua originală. Templul este mult mai mare decît majoritatea celor grecești, probabil pentru că aici există două uși și o înșiruire de 7 coloane aflate pe mijlocul zonei sfinte din templu.
Al doilea templu al Herei a fost în mod greșit atribuit lui Poseidon la un moment dat și architectural seamănă cu primul, iar al treilea este al Atenei.
Intrînd în muzeu mărturisesc că nu mă așteptam la ceva deosebit, fiindcă muzeele României conțin destulă artă și ceramică grecească și romană, așadar asemănătoare cu ceea ce urma, credeam eu, să văd aici. Intrînd în muzeu am rămas gură cască după primele vitrine cu exponate. Ceramică extrem de bine prelucrată și modelată, desene ale căror culori se păstraseră incredibil de bine, iar desenele unora erau executate incredibil! Un Lapidarium uimitor, unelte de os, piatră sculptată, marmură, într-o abundență de obiecte de artă și de utilitate socială care m-au lăsat fără replică! De cînd m-am născut nu văzusem așa ceva!
Am plecat mut de admirație de la Paestum. Ne-am întors la Amalfi unde am petrecut seara fiindcă umblasem foarte mult și aveam nevoie de odihnă.
A cincea zi a excursiei ne-am trezit plini de energie, dornici de fapte mărețe, fără să știm că urma să ne batem toate recordurile la mers pe jos de pînă atunci, parcurgînd nu mai puțin de 25 de km pe jos. Prima dată am mers în apropiere, la Ravello, unde aveam să vizităm Vila Rufolo. Pînă am ajuns acolo a trebuit să urcăm pe coasta muntelui, pînă la 350 metri peste nivelul mării. Asta ne-a luat ceva timp, mai ales că drumurile nu sînt nici acolo extrem de largi, ci dimpotrivă. Ideea e că odată ajunși am fost norocoși să găsim un loc de parcare pentru a putea apoi să mergem la plimbare.
Orășelul Ravello este unul foarte vechi, fiind construit de către romani atunci cînd imperiul lor din vest cădea sub loviturile triburilor germanice, iar locuitorii au venit să găsească protecție în Munții Lattari, bogați în apă și vegetație. De atunci și pînă în Secolul XI destinul localității s-a împletit cu cel al ducatului de Amalfi, o organizație statală ce trăia din comerțul cu arabii și byzantinii. Din Secolul XI pînă prin Secolul XIV aristocrația normandă investește bani aici și apar case, grădini, biserici și comerțul înflorește. Odată cu Secolul al XVI-lea pentru 200 de ani localitatea trece sub dominația regatului de Napoli și e lovită de o serie de cutremure care o fac să decadă extrem de mult pînă ce este descoperită la jumătatea Secolului al XIX-lea, așa cum aveam să vedem un pic mai tîrziu. Mari artiști ai lumii, dar și politicieni ajung la Ravello în special după cel de-al II-lea Război Mondial. Am să-i enumăr pe cei mai importanți dintre aceștia: François Mitterand și Jaqueline Kennedy, Virginia Woolf, Andre Gide, J.M. Keynes, E. Grieg, D.H.  Lawrence, Greta Garbo, Igor Strawinsky, Eduardo de Filippo, Truman Capote, Humphrey Bogart, Geen Sanders, M. Rostand, Winston Churchill, Ingrid Bergman, Federrico Fellini, Ruby Schneider, Barbara Streisand, Leo Bernstein, Zubin Mehta, Peter O Toole.
Am intrat prima oară la Vila Rufolo construită de o familie de comercianți prin Secolul al XIII-lea. Boccaccio, unul dintre primii autori ai renascen­tismului italian, a scris o poveste despre vila aceasta și proprietarul ei în „Decameronul” publicat în 1353. A fost una din cele mai mari vile de pe Coasta Amalfitană, iar legendele despre ea nu încetează să apară. Prin Secolul XV familia Rufolo a organizat aici petreceri pentru regele Robert II al Neapolelui.
Firește că lucrurile acestea nu puteau ține o veșnicie așa că, la un moment dat, Vila Rufolo ajunge să fie uitată pentru a reapărea aproape o ruină în anul 1851, cînd o găsește Sir Francis Neville Reid, un botanist scoțian. Acesta se îndrăgostește de turnurile maure și de priveliștea superbă asupra mării. Preia vila și începe o renovare generală a grădinilor și a camerelor rămase. Termină renovarea la timp pentru a-l găzdui pe Richard Wagner, celebrul compozitor german care ajunge aici în anul 1880, la vărsta de 67 de ani. Ei bine, știți că toate lucrurile sînt organizate de Dumnezeu așa cum este mai bine. Wagner va scrie aici Actul al II-lea al operei sale „Parsifal”, la care lucra de 20 de ani și pe care nu ar fi terminat-o dacă nu venea aici, fiindcă avea să moară 3 ani mai tîrziu.
Poate și din cauza conexiunii lui Wagner cu Vila Rufolo avem astăzi, aici, o serie de concerte de vară. Aceste concerte de pian, de muzică de cameră, cît și cu mari orchestre ce cîntă pe o scenă construită deasupra hăului de peste mare, au dat localității Ravello porecla de „orașul muzicii”.
Desigur, lucrul ce atrage și place la Vila Rufolo, după priveliștea extraordinar de fru­moasă a mării, este gră­dina –
aceeași care l-a inspirat pe Wagner în terminarea operei sale. Frumoase sînt turnurile ce flanchează grădinile și mai ales turnul maur sau curtea maură ce există acolo.
(va urma)
nicu marius marin