BELLA ITALIA (IV)
  • 08-10-2024
  • 0 Comentarii
  • 88
  • 1

Ne-am urcat și am plecat. Șoseaua mergea pe coastă, priveliștea fiind ici-colo acoperită de vegetație. Am început să urcăm pe niște serpentine și în acel moment, stînd în picioare, studiam cu deosebit interes un copilaș cam de 6 anișori, american, pe care mama lui îl tot ruga să nu se mai isterizeze în autobuz, că nu e frumos. Ăsta micuʼ mai avea puțin și o cîrpea pe maică-sa, care mai că nu făcea mătănii în fața odorului, să-l potolească. Cînd am ridicat ochii pe fereastră, am înțepenit cu mîna încleștată pe bara de sprijin. Realizasem că micul autobuz fusese aruncat de forța centrifugă a curbei exact pe buza șoselei săpate în stîncă și mă uitam plin de groază la hăul ce se căsca sub noi și se termina în mare! Cum însoțitorii mei știau că nu suport înălțimile de la punct fix, erau toți cu ochii pe mine din colțurile autobuzului unde-i împinsese lumea și zîmbeau cu subînțeles. M-am uitat la Angelica și i-am murmurat: „Unde m-ați adus, măi?”.
Am ajuns la stația terminus după ce ne-am învîrtit pe șoseaua unde două autobuze abia treceau unul pe lîngă altul. Cînd spun șosea sînt îngăduitor cu poteca aia săpată în stîncă. Mă rog, ajungem la stația Grota Azzura, găsim scările ce coborau la punctul în care barcagiii trebuiau să ne îmbarce și să ne ducă pînă în grota inundată de apa mării. Ce urma să aflăm curînd era că apa mării inundase grota cu totul, astfel încît nu era posibilă vizitarea. Dezamăgiți, am scos să ronțăim cîte un sandwich și am așteptat următorul autobuz. Nu pot însă merge mai departe fără să aflați și voi ce am ratat noi atunci. Grota Azzura nu este foarte mare, avînd 54 de metri lungime, 15 m lățime si 30 metri înălțime. Își datorează faima fenomenului natural de tasare ce a coborît intrarea în grotă sub nivelul mării, astfel că lumina intră filtrată de apa mării, avînd o nuanță de albastru ce pare a fi nepămînteană.
Ne-am întors în centrul insulei, de unde am luat-o pe jos către Vila lui Tiberius, amplasată lîngă faimoasele stînci. Cu adevărat spectaculoasă era priveliștea de pe terasa vilei spre stîncile din mare care sînt simbolul insulei, dar și mai spectaculos era drumul pe scările săpate în stîncă, care ducea, jos, la mare. Adică Via Krupp, un drum pietonal pavat în serpentină de pe Insula Capri, care conectează zona formată de Conventul San Giacomo și Grădinile lui Augustus cu Marina Piccola. Comandat de către industriașul german Friedrich Alfred Krupp, drumul acoperă o diferență de altitudine de circa 100 m.
Construită între 1900 și 1902, Via Krupp a fost aparent o cale de legătură pentru Krupp între luxosul său hotel, Grand Hotel Quisisana, și Marina Piccola, unde era ancorată nava sa de cercetare a biologiei marine. Totuși, în secret, acest drum ajungea și la Grotta di Fra Felice, o grotă în care se presupunea că ar fi avut loc orgii sexuale cu tineri localnici. Cînd scandalul a ieșit la suprafață, Krupp a fost rugat să părăsească Italia în 1902. Începînd din 1976, Via Krupp a fost închisă în majoritatea timpului din cauza pericolului de căderi de stînci.
Cînd am citit că vom vizita Vila lui Tiberius, m-am gîndit la o căsuță cu o grădiniță și cîteva camere. În nici un caz nu m-am așteptat la hectarul pe care era întins ditamai domeniul. Am avut reacția asta fiindcă pe vremea aceea nu știam exact cine fusese Tiberius și ce anume făcuse el. Aveam să aflu peste patru ani, adică la ora cînd scriu aceste rînduri. Am să vă împărtășesc pe scurt ceea ce știu. A fost al doilea împărat roman după Augustus. A domnit între anul 14 și anul 37 d.Chr. S-a bătut cu triburile germanice, a înăbușit răscoale antiromane prin Africa, Moesia și Cappadochia. A omorît prin niște procese bine ticluite pe toți adversarii săi, inclusiv pe cei care îi erau rude, spre exemplu Agripina, soția fiului său adoptat, Germanicus, pe care o exilează împreună cu cinci dintre copii săi. Al șaselea, cel mai mic, Caligula, viitor împărat, scapă de furia lui Tiberius. În ultimii 10 ani de viață, Tiberius se retrage în Insula Capri unde trăiește într-un desfrîu de nedescris, abuzîndu-l inclusiv pe Caligula, pe care-l cheamă aici pentru a-l numi succesorul său. Tiberius va sfîrși sufocat cu o pernă chiar de Caligula care, astfel, și-a grăbit urcarea pe tron. Dacă vreți să aflați mai multe despre Tiberius ăsta, vă invit să vedeți filmul documentar numit „Imperiul Roman” de pe canalul Netflix.
De aici, ne-am întors către port, fiindcă ne cumpărasem bilete la ultima navă și aveam ceva de așteptat. Pe drum însă, fiindcă mai aveam timp, am luat un autobuz care ne-a dus în Anacapri, secțiunea insulei aflată pe cel mai înalt dintre cele două platouri, unde casele albe sînt înconjurate de verdele măslinilor.
Ei bine, aici, în Anacapri, am descoperit Biserica San Michelle. Avînd hramul Sf. Mihail, biserica a fost construită în 1698 – 1719, fiind fondată de o călugăriță din Capri, pe nume Maica Serafina a Domnului. Biserica este sediul organizației Imaculatei Concepții care se ocupă de întreținerea bisericii. Pe dinafară nu spune mare lucru, avînd o fațadă simplă, barocă, dar înăuntru deține o superbă podea din ceramică, viu colorată, ce înfățișează paradisul terestru și alungarea lui Adam și a Evei. Dramatica scenă are loc într-un spațiu luxuriant, înconjurat de vegetație și animale. Această podea datează din anul 1761 și a fost creată de cel mai bun artist ceramist din Neapole, pe nume Leonardo Chiaiese.
Ca să vedeți mai bine podeaua, urcați pe scara în spirală către orgă spre a vedea totul de sus. Culorile podelei vor prinde viață, și scena cu Adam și Eva devine teatrală. Altarul principal al bisericii este la fel de impresionant văzut de sus ca și scena de pe podeaua bisericii. Altarul este din marmură, construit în 1719, avînd o pictură a Arhanghelului Mihail, realizată de artisul napoletan Nicola Malinconico. Podeaua din plăci ceramice s-a păstrat atît de bine, pentru că a fost călcată foarte puțin de la instalarea ei în biserică. Asta, fiindcă a fost amenajat un trotuar foarte îngust din lemn de jur împrejurul ei. Astfel putem vedea mai îndeaproape detaliile și altarele aflate acolo. Însă, odată intrați în biserică, nu priviți doar în jos fiindcă și sus avem lucruri de văzut. Astfel, tavanul
bisericii și cupola turnului sînt decorate cu stucco și pictate în alb și galben iluminînd discret biserica. Această biserică este un exemplu foarte bun de baroc napoletan și, pe măsură ce o veți explora, veți găsi multe opere ale pictorilor napoletani Francesca Solimena, Paolo di Matteis, Nicola Malinconico și Giacomo del Po.
Bucuroși de ceea ce văzusem, am plecat hotărîți spre port, să prindem nava spre Sorrento. Cum ne răz­bise foamea, ne-am dus la o terasă să luăm prînzul. Proastă inspirație! Am ales o terasă pe coastă, care avea vedere la mare și la port, bere bună și mîncare delicioasă, dar cînd ne-a pus un coperto de aproape 30 de euro la final, ni s-a făcut rău instantaneu!
(va urma)
nicu marius marin

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite