În martie 1972, Belgradul a fost în centrul ultimului focar major de variolă din Europa, care, prin aplicarea de carantină și de vaccinare în masă, a fost atenuat spre sfîrșitul lunii mai. Orașul a fost încontinuu modernizat în era socialistă a Iugoslaviei, avînd parte de un transport public bun, infrastructură dezvoltată și o administrație excelentă. Epoca de aur a orașului este considerată a fi între 1964 și 1974, cînd Branko Peșici (Бранко Пешић) a fost primar. Pe 9 martie 1991 au avut loc în oraș demonstrații masive conduse de Vuk Drašković, îndreptate împotriva lui Slobodan Miloșevici. Conform mass-media, au ieșit pe străzi între 100.000 și 150.000 de oameni. În timpul protestului, două persoane au fost ucise, 203 rănite și 108 arestate, iar mai tîrziu în acea zi au fost aduse tancuri pentru restaurarea ordinii publice. Mai multe proteste au avut loc la Belgrad din noiembrie 1996 pînă în februarie 1997 față de același guvern, după presupusa fraudă alegerilor electorale locale. Aceste proteste l-au adus la putere pe Zoran Đinđić, primul primar al Belgradului de după al II-lea Război Mondial, care nu era membru al Ligii Comuniștilor din Iugoslavia sau al descendentului acesteia, Partidul Socialist din Serbia. Bombardamentele NATO din timpul războiului din Kosovo din 1999 au cauzat distrugeri însemnate orașului. Printre clădirile bombardate au fost cele ale cîtorva ministere, ale unor spitale și a televiziunii publice – în care 16 tehnicieni au fost uciși, Hotelul Jugoslavija, clădirea Comitetului Central, Turnul Avala TV și ambasada chineză. După alegerile din 2000, în Belgrad au fost organizate proteste majore de stradă, cu peste un milion de participanți. Aceste demonstrații au dus la eliminarea președintelui Slobodan Miloșevici.
Cel mai cunoscut muzeu din Belgrad este Muzeul Național, înființat în 1844; acesta găzduiește o colecție de peste 400.000 de exponate (peste 5.600 de tablouri și 8.400 de desene și gravuri), inclusiv capodopere străine și faimoasa Evanghelie a lui Miroslav (Miroslavljevo Jevanđelje). Muzeul Militar expune o gamă largă de mai mult de 25.000 de exponate militare, datînd încă din perioada romană, precum și rămășițele unei aeronave F-117 doborîtă de forțele iugoslave.
Muzeul de Aviație din Belgrad deține peste 200 de aeronave, dintre care aproximativ 50 sînt expuse, cîteva fiind singurele exemplare rămase dintr-un anume model, cum ar fi Fiat G.50. De asemenea, acest muzeu expune părțile aeronavelor SUA și NATO doborîte, cum ar fi F-117 și F-16. Muzeul Etnografic, înființat în 1901, conține peste 150.000 de articole ce înfățișează cultura rurală și urbană din Balcani, în special a țărilor din fosta Iugoslavie.
Pe lîngă acestea, sînt multe parcuri, monumente, muzee, cafenele, restaurante și magazine pe ambele maluri ale fluviului. Monumentul eroului necunoscut din vîrful dealului Avala permite o vedere panoramică asupra orașului. Mausoleul lui Iosip Broz Tito, numit Kuća cveća (Casa florilor), precum și parcurile din apropiere, Topčider și Košutnjak, sînt de asemenea cunoscute, în special în rîndul vizitatorilor din fosta Iugoslavie. Beli Dvor sau „Palatul Alb”, casa familiei regale Karadjordjevic, este deschis pentru vizitatori. Palatul are numeroase lucrări de valoare semnate de Rembrandt, Nicolas Poussin, Sebastien Bourdon, Paolo Veronese, Antonio Canaletto, Biagio D’Antonio, Giuseppe Crespi, Franz Xaver Winterhalter, Ivan Mestrovic și alții. Ada Ciganlija este o fostă insulă a rîul Sava și cel mai mare complex de recreere și sport din Belgrad. Azi are legătură către țărm, creînd un lac artificial pe rîu. Aceasta este cea mai populară destinație pentru belgrădeni în timpul verilor fierbinți ale orașului. Plajele se întind pe o distanță de 7 kilometri și există facilități sportive pentru diverse activități, inclusiv golf, fotbal, baschet, volei, rugby, baseball și tenis. În timpul verii, aici vin pentru recreere între 200.000 și 300.000 de persoane pe zi. Cluburile sînt deschise nonstop, organizînd recitaluri live, iar peste noapte sînt ținute petreceri pe plajă. Se pot practica sporturi extreme, cum ar fi bungee jumping, schi nautic și paintball. Există numeroase trasee pe insulă, fiind posibilă plimbarea cu bicicleta, mersul pe jos sau jogging. În afară de Ada, Belgradul are în total 16 insule pe rîuri, multe încă neutilizate. Printre acestea, Insula Marelui Război, la confluența rîului Sava, se prezintă ca o autentică oază de sălbăticie (în special păsări). Aceste domenii, împreună cu Mica Insulă de Război din vecinătate, sînt protejate de guvernul orașului ca rezervații naturale.
A fost o plimbare extrem de interesantă prin Belgrad în care ne-au fost oferite informații extrem de utile. După vizită, am plecat spre Sibiu, unde am ajuns seara pe la ora 21. Ne-am băgat în pat să ne odihnim pentru că a doua zi urmam să pornim mai departe.
Belgradul și Novi Sad, două orașe frumoase, iar Serbia o țară deosebită. Aceasta a fost o scurtă oprire între Germania și Nordul Africii despre care am să vă povestesc în numărul următor.  Cu toate astea, a doua zi la aeroport, valizele noastre au depășit greutatea acceptată așa că am fost nevoiti sa scoatem lucruri din ele, și fie să le îmbrăcăm fie să le înghesuim prin buzunare de rîdem și acum la ce „deștepți” am putut fi. Am ajuns cu bine acasă și deja pe drum ne gîndeam unde plecăm data viitoare. Atunci nu știam dar acum știu și o să vă spun si dumneavoastră: avea să fie peste trei ani la Roma, o călătorie care ne-a luat prin surprindere și care a fost plină de momente de neuitat. Pînă atunci, pe mine drumurile m-au dus pe rînd la Novi Sad, Belgrad și apoi în Portugalia și Maroc unde s-au întîmplat tot felul de minunății, așa că stați aproape.
În Portugalia și Maroc (I)
Voi începe o călătorie memorabilă ca tour leader, pentru o agenție din București, ce a avut loc între finalul lunii august și începutul lunii septembrie a anului 2010. Eram conducătorul și translatorul unui grup de români, 17 la număr, care urmau să plece pentru 14 zile într-o excursie prin cele două țări. Totul a început la ora 5 dimineața în aeroportul Otopeni din București ca să prindem cursa Air France către Paris. M-am întîlnit cu ei la ora fixată ținînd sus steagul cu sigla agenției pentru a fi recunoscut. Era sfîrșit de septembrie și ne pregăteam pentru aventură. Am ajuns cu bine în capitala Franței, pe la ora locală 9 și ne-am pus pe așteptat vreo 3 ore pînă ne pleca avionul de Lisabona. Timp suficient să mănînc un ditamai sandwich-ul cu brînză, fiindcă sărisem peste micul dejun la București și eram lihnit. Urma să ne urcăm în avionul de Lisabona și să aterizăm două ore mai tîrziu în Portugalia.
Ne-am întîlnit cu ghidul local, care ne ne-a condus spre ieșirea din aeroport. Cînd am pășit afară m-a izbit în față, ca un pumn, căldura sufocantă. În Lisabona aerul ardea! Am ajuns la hotel, situat chiar aproape de statuia marchizului de Pombal, cel care a refăcut orașul după un mare incendiu petrecut în Secolul al XVIII-lea și, pentru că pînă a doua zi aveam timp liber, am plecat cu aparatul foto spre centrul capitalei portugheze, situat la vreo 10 minute de mers pe jos. Pe un bulevard de patru benzi flancat de arbori umbroși, primul lucru care mi-a atras atenția a fost pavajul trotuarului, care într-o țară dominată, ca și Spania vecină, de mauri, pentru multe secole, era făcut din mozaic îmbinat în tot felul de arabescuri și care arăta minunat! Ajuns în centru, m-am pierdut pe străduțe în căutarea unui magazin de unde să îmi cumpăr o șapcă cu Benfica Lisabona; pe lîngă popularii magneți de frigider, asta îmi cumpăr din orașele din afara României: cîte o șapcă cu echipa de fotbal locală! Am ajuns și în piața unde se aflau ministerele, situată pe malul rîului Tejo, și mi-a plăcut ce am văzut: arhitectura maură și vasele de pe rîu, care formau un tot unitar superb!
Pe malul rîului Tejo există cîteva monumente extrem de importante despre care nu pot să nu vorbesc: Turnul Belem și Monasteiro de Jerónimos. Am să o fac însă la momentul potrivit.
Lisabona, capitala Portugaliei este un oraș cu aproximativ 5 milioane de locuitori. Este așezat pe malul rîului Tejo, la vestul Oceanului Atlantic. Orașul este fondat de către Imperiul Roman, cînd aceștia creează provincia Lusitania cu capitala la Emerita Augusta. După dezintegrarea Imperiului Roman de Vest, încep invaziile migratorilor.  Între 409 și 429 orașul este ocupat de către sarmați, alani și vandali. Lor li se vor adăuga mai tîrziu suebii, trib germanic ce va controla orașul pînă în anul 585. În acel an Regatul suebilor va fi integrat în Regatul vizigot de Toledoce, care cuprindea toată Peninsula Iberică.
Atunci, Lisabona s-a numit Ulishbona.
Pe data de 6 august 711 orașul a fost cucerit de armatele maurilor. Acești cuceritori erau berberi și arabi din nordul Africii și Orientul Mijlociu. Ei au construit majoritatea caselor și a moscheilor, au reconstruit zidul orașului cunoscut ca Cerca Moura, și au stabilit controlul administrativ permițînd diverselor populații – cum sînt muladii, mozarabii, berberii, arabii, evreii, sagaliba – să-și mențină stilul de viață.
(va urma)
NICU MARIUS MARIN